News Flash:

Muzeul Satului Bucovinean - FOTO

2 Iunie 2013
3698 Vizualizari | 0 Comentarii
Muzeul Satului Bucovinean este un muzeu in aer liber din municipiul Suceava, care pune in valoare patrimoniul cultural-arhitectonic de factura populara din Bucovina. Infiintat in anii '70, muzeul a cunoscut dezvoltarea si extinderea majora incepand cu anii '90, iar in prezent dispune de un numar de peste 30 de obiective: case traditionale din lemn, anexe gospodaresti, instalatii tehnice populare, ateliere mestesugaresti, constructii comunitare. El este amplasat in partea estica a orasului Suceava, pe Strada Parcului, in apropiere de Cetatea de Scaun a Sucevei, Cimitirul Pacea si Parcul Sipote-Cetate.
Ideea infiintarii unui muzeu in aer liber care sa valorifice potentialul etnografic al Bucovinei dateaza din anul 1958, cand satul bucovinean dispunea inca de numeroase monumente de arhitectura populara. Cu toate acestea, abia in anul 1971 s-au inceput primele campanii de cercetari in teren, de culegere de material folcloric si etnografic. Consiliul Popular Municipal Suceava a alocat atunci o portiune de 1,7 hectare de teren pe platoul din apropierea Cetatii de Scaun a Sucevei, pentru a se instala 11 obiective. 
In acei ani au fost transferate mai multe obiective si s-au reconstruit trei dintre ele (Gospodaria traditionala din Straja, Casa de locuit din Ostra si Casa Roata din Campulung Moldovenesc) pana in anul 1976, dupa care activitatea muzeografilor si restauratorilor a fost intrerupta.
Dupa schimbarea regimului comunist, in anul 1990 a fost reluat proiectul, extinzandu-se suprafata alocata la 6 hectare pe acelasi amplasament. In anul 1996, printr-o hotarare de guvern, a fost infiintat Muzeul Satului Bucovinean.Incepand din 1998 au fost reluate lucrarile de achizitie si restaurare si s-au achizitionat 30 de noi obiective de arhitectura populara (gospodarii si instalatii tehnice) care au fost aduse pe platoul cetatii pentru a fi reconstruite si puse in valoare. Unele dintre acestea nu sunt insa reconstruite, acest proces fiind in desfasurare in prezent.
Muzeul in aer liber este conceput ca un sat traditional bucovinean si ar urma sa cuprinda la momentul in care se va finaliza organizarea sa un numar de 80 de monumente de arhitectura populara: biserica, scoala, gospodarii taranesti, ateliere mestesugaresti, instalatii tehnice, crasma, un interior de mina si un traseu de mocanita.
Constructii expuse
Coliba din Campulung Moldovenesc 

Casa de locuit din Rosu 

Crasma din Saru Dornei

Atelierul de olarit din Marginea 

Moara de apa din Manastirea Humorului

Casa de locuit din Cacica

Fieraria
 
Casa de locuit din Volovat 

Oloinita din Volovat 
Casa de locuit din Vicovu de Jos 

Gospodaria traditionala din Straja

Celarul din Moldovita
 
Casa de locuit din Ostra 
Casa de locuit din Campulung Moldovenesc
Gospodaria traditionala din Campulung Moldovenesc
Biserica de lemn si clopotnita din Vama

Gospodaria traditionala din Radaseni 
Casa de locuit din Dorna Candrenilor
Gospodaria traditionala din Manastirea Humorului 
Casa de locuit din Holohosca 
Gospodaria traditionala din Bilca
Casa de locuit din Partestii de Jos 
Piua de sumane din Satu Mare 
Coserul din Sfantu Ilie

Gospodaria traditionala din Moldovita 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

Galerie Foto

coliba
muzeu aer liber suceava patrimoniul cultural-arhitectonic populara
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1599 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012919 (s)