News Flash:

Muzeul Satului din Bucuresti, prima institutie care a obtinut certificatul "Brand de tara"

29 Ianuarie 2015
1389 Vizualizari | 0 Comentarii
Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucuresti a primit certificatul "Brand de tara", fiind prima institutie romaneasca ce primeste aceasta titulatura.

Asociatia Brand de Tara a organizat  la Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti", conferinta publica "Produsul romanesc - Brand de tara", sub egida programului "Suntem Romania".

La conferinta au participat si au tinut prelegeri Ovidiu Dinescu, sef Serviciu Marci - Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM), Bogdan Stanoevici, secretar de stat in Ministerul Culturii, Sorin Mierlea, presedinte al Asociatiei Nationale pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania (ANPCPPS), Daniela Popa, sef Serviciu Politici Calitate in Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), Radu Puchiu, secretar de stat in Guvernul Romaniei, Cristina Ionescu, director departamentul de Analiza, Politici si Afaceri Publice la Camera de Comert si Industrie a Romaniei, Mirela Grecu, director la Directia de Diplomatie Publica si Cultural Stiintifica a Ministerului de Afaceri Externe (MAE), si Anca Popa, presedinte Asociatia Brand de Tara.

Cu acest prilej, Asociatia Brand de Tara a inmanat certificatul "Brand de tara" Paulinei Popoiu, directorul general al Muzeului National al Satului "Dimitrie Gusti".

Vezi si Muzeul Memorial Tudor Arghezi ar putea fi sufocat de blocuri turn

"Suntem cu atat mai onorati, pentru ca suntem prima dintr-un lung sir de institutii care vor deveni «Brand de tara». Eu va asigur ca noi vom onora aceasta titulatura si, ca sa asiguram aceasta titulatura, avem in continuare nevoie si de ajutorul dumneavoastra, si de al Ministerului Culturii, si al Ministerului de Externe, si de al Guvernului", a declarat directorul general al Muzeului Satului.

De asemenea, Paulina Popoiu a spus ca romanii se definesc prin cultura in Europa, iar strainii ar trebui sa cunoasca si lucrurile bune pe care locuitorii si institutiile Romaniei le fac si nu doar pe cele rele.

"Modalitatea in care noi iesim in lume si ne promovam si in interior este si modalitatea in care vom reusi sa spalam si imaginea noastra, care cred ca e in curs de spalare", a declarat Paulina Popoiu, precizand ca, in ultima perioada, a observat o imbunatatire a reactiilor celor din strainatate fata de Romania.

Paulina Popoiu a mai spus ca Muzeul Satului este singura institutie publica inregistrata la OSIM.

Vezi si La „Poarta de su’ Feleac”, locul unde asculti povesti de suflet si inveti sa fii roman

"Suntem un brand de tara noi, Muzeul Satului. Daca e vorba sa ne pastram radacinile, daca e vorba sa ne impunem ca popor in Europam, atunci putem s-o facem prin respectul pe care noi insine il acordam culturii, prin respectul pe care noi insine il acordam traditiilor populare, pentru ca, pana la urma, daca vrem sa stim cine suntem, trebuie sa ne ducem la radacini, iar radacinile sunt in sat, acolo unde s-a nascut vesnicia", a mai spus Paulina Popoiu.

In primavara anului 1936, a luat fiinta Muzeul Satului Romanesc, creatie a Scolii Sociologice Romane, infiintata si condusa de profesorul Dimitrie Gusti. Acesta a fost al doilea muzeu in aer liber din tara, dupa sectia in aer liber din Parcul Hoia a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, din Cluj-Napoca, infiintata in 1929, de Romulus Vuia. In anii '30, in Europa existau doar doua muzee in aer liber - Muzeul Skansen, din Stockholm (Suedia, 1891), si Muzeul Bigdo, din Lillehamer (Norvegia).

La deschiderea sa, Muzeul Satului din Bucuresti avea o suprafata de 5 hectare si cuprindea 30 de case taranesti, caracteristice diferitelor zone din tara. In anul 1977, el a primit denumirea de Muzeul Satului si de Arta Populara, prin contopirea cu Muzeul de Arta Populara, iar, in luna martie a anului 1990, a fost divizat in Muzeul Satului si Muzeul Taranului Roman.

In prezent, Muzeul Satului cuprinde peste 80 de gospodarii, monumente si instalatii, colectii de costume populare (13.258 de obiecte), obiecte textile de ordin practic, utilitar (7.576), scoarte (2.019 de obiecte), obiecte religioase (in numar de 1.530), ceramica (8.565 de obiecte), obiecte din lemn (5.817), precum si 93.000 de fotografii documentare alb-negru si color.

Asociatia Brand de Tara si primul program national demarat - "Suntem Romania" - reprezinta o initiativa sprijinita de InfoCons - Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania (ANPCPPS Romania), membra cu drepturi depline in Consumers International si Federatia Asociatiilor de Consumatori, se arata pe site-ul suntemromania.ro.

Asociatia Brand de Tara promoveaza proprietatea intelectuala romaneasca, are ca scop crearea brandului de tara definit prin puterea comerciala a natiunii - prin promovarea, incurajarea si celebrarea marcilor romanesti, in ideea conservarii ca mostenire nationala a calitatilor, traditiilor culturale si a marcilor emblematice. Printr-o strategie clara de promovare, programul national "Suntem Romania" mediatizeaza marcile romanesti si valorile la care romanii se raporteaza ca popor. Prin acest proiect se creeaza un consens in ceea ce priveste consumul produselor romanesti, prin depunerea unui efort sustinut, de lunga durata si consistent in investirea increderii romanilor in marcile locale.

Valoarea nationala a Romaniei este alcatuita din proprietatea intelectuala romaneasca - creatii ale mintii romanilor: inventii, opere literare, artistice si simboluri, nume si imagini utilizate in comert. Toate acestea contribuie la construirea identitatii nationale, se arata pe acelasi site.

Printre obiectivele Asociatiei Brand de Tara se numara dezvoltarea conceptului de "Brand de tara", compus din marcile romanesti, grupate pe ramuri de activitate, prin desfasurarea de activitati in domeniul social, umanitar si educativ, prin promovarea valorilor, culturii, stiintei si civilizatiei romanesti.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

bucuresti institutie romaneasca ovidiu dinescu serviciu marci osim
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1610 (s) | 34 queries | Mysql time :0.017796 (s)