News Flash:

Nedeile - un "simbol" uitat al poporului roman

22 Ianuarie 2014
2252 Vizualizari | 0 Comentarii
Vorbind despre nedeie ca o minunata sarbatoare a romanilor ce s-a invesnicit peste timp, voi mentiona mai intai cuvintele lui Mircea Eliade in calitate de reputat istoric al religiilor ”nu e vorba despre o forma care supravietuieste pur si simplu, ci de o idee sau de un ritual care ramane deasupra istoriei. Nu supravietuieste o generatie sau doua, ci sta deasupra timpului: ca o norma etern valabila, ca un Principiu, ca un Simbol”.
Asa a stat si nedeia deasupra timpului de pe cand se crainicea rasaritul soarelui din varf de munte cu tulnice si buciume. Dacii se urcau pe platouri de munte la solstitii si echinoctii, pentru cultul Soarelui sau al temutului zeu Gebeleizis. Apollo asimilat cu Sfantul Soare s-a nascut in Tracia. La fel si Dyonisos. Romulus Vulcanescu afirma ca nedeile ar simboliza „urcari pe munte pentru contact direct cu Cerul, precum si oficierea de rugaciuni”. Legatura dacilor cu muntele sfant este substratul de factura precrestina preluat de crestinism prin simplu sincretism. Procesul de asimilare al credintelor s-a facut de la sine prin obiceiul mostenit si inradacinat. De atunci avem noi sarbatoarea muntelui.
Legendele si mitologia romaneasca mentioneaza varfuri si platouri din Muntii Carpati socotite a fi sfinte, unde de veacuri se desfasoara serbari populare. Omul, Caraimanul, Cozia, Gaina, Ceahlaul, Paringul s.a., fac parte din categoria muntilor sfinti ai Daciei, de unde putem deduce ca existau mai multe altare de tip Kogaion.
In traditia populara romaneasca, Gura de Rai aflata intre cer si pamant are un caracter sacru, fiind un loc benefic, un drum spre Rai. Ea este intotdeauna situata pe un picior de plai in munte, unde se deschide o pajiste inalta. Romulus Vulcanescu arata cum caracterul sacru al acestor zone mirifice (gura de rai sau plai) este relevat si prin titulatura mitropolitilor romani denumiti ”exarhi ai plaiurilor”. In zona gurilor de rai s-au incuibat nedeile, sarbatori complexe etnoculturale cu implicatii mitologice.
La romani Santilie este o divinitate care s-a contopit perfect cu Gebeleizis, Zeul Focului la geto-daci (asemanator cu Zeul Helios al grecilor).
”Faptul ca mitologia folclorica a profetului Ilie contine un mare numar de elemente proprii unui zeu al furtunii, probeaza cel putin ca Gebeleizis era inca activ in momentul crestinizarii Daciei, oricare al fi fost numele lui la acea epoca” (Mircea Eliade – de la Zamolxis la Genghis-han).
Zamolxis era zeul pamantului , al mortii si al nemuririi dar este posibil ca impreuna cu Gebeleizis sa reprezinte ipostaze ale uneia si aceleiasi divinitati.
Aducerea ortodoxiei la crestin in casa are loc prin pilde si povesti prietenesti. Astfel Dumnezeu nu ii spune Sfantului Ilie cand este ziua lui pentru ca acesta sa nu faca prapad cu furtuni, tunete si fulgere, iar daca este intrebat ii raspunde ca ziua lui a trecut demult.

Vezi si Caciula dacilor - Pileusul  
Ramase de la daci, ca rituri si ceremonii arhaice, sarbatori agrare de traditie preceltica, nedeile erau initial adunari rituale ale unor grupuri de ciobani care urcau la zi sfanta pe plai de munte. Ulterior ritualului magic precrestin i s-a adaugat si insusirea laica de petrecere pastorala, dar nedeile nu reprezentau petreceri campenesti ale unei singure asezari, ci sarbatori cu balciuri si targuri populare pentru toate satele dimprejur cu praznice, cantece si dansuri, ce se tineau intotdeauna la o zi sfanta. Este ca si cum un glas tainic poruncea din adancuri si de dincolo de timp poporului sa nu isi uite radacinile. Si asa din vechiul rit au crescut mereu lastare pentru pastrarea datinii din veac in veac.
De marile sarbatori crestine sau de hramuri de biserica, nedeile se tin la marginea satului sau pe culmile muntilor insotite de targuri de fete, cel mai renumit fiind cel de pe muntele Gaina. Pregatirile incep cu o saptamana inainte. Nedeia este un mijloc de comunicare intre mai multe asezari. Satele ies din izolarea lor si se intrunesc in aceasta zi de sarbatoare – ceea ce demonstreaza caracterul unitar al poporului roman pastrat din timpuri stravechi.
Cu acest prilej au loc discutii, se canta cantece si se joaca dansuri din diferite zone. Nedeia nu este o sarbatoare de familie ci una de neam. Are si rolul de targ marital sau cum am spune astazi ”retea de socializare”. Tinerii din mai multe sate au prilejul sa se cunoasca si sa se curteze. Dar nedeia este in primul rand un mijloc de conservare a legaturilor primordiale.
Prima mentiune documentara a nedeei are loc la 1373 in Maramures, printr-un document in limba latina in care se spune ”mons Wegsaghaussa alio nome Nedele nomiatus” (muntele Wegsaghaussa, numit si Nedeli). Un munte Nedia exista si in Muntii Tiblesului.
Intrebati ce este nedeia flacaii si fetele vor raspunde ca e o sarbatoare mare, intotdeauna asociata cu o importanta sarbatoare crestina. Venita din negura vremii, sarbatoarea este pastrata cu sfintenie chiar daca putini mai cunosc sau isi pot explica semnificatia ei.
In Almasul Mare la praznicul bisericii cu hramul Sfantul Dumitru (Sanmedru) oamenii isi cheama neamurile si fac masa, se merge la biserica si apoi la joc. La Introsura Buzaului si Covasna are loc nedeia ciobaneasca in vinerea de dupa Paste – o petrecere in padure care se mai numeste si vinerea izvoarelor sau Izvorata.
Nedeile aveau loc la date fixe, primele nedei facandu-se la o luna dupa iesitul oilor la munte, la Sanziene si se tineau la Magura Hateganilor si la Poiana Muierii (nedeie mutata in prezent la Obarsia Lotrului). Urmatoarele nedei se tineau la Sampetru, cand aveau poienarii targul lor, la Sureanu si la Varfu lui Patru (mai tarziu mutata la cabana Sureanu). Tot la Sureanu si la Poiana Muierii se mai faceau nedei si de Sfantul Ilie, data la care se termina mituitul mieilor si se aduc primele produse de la stana. Flacaii vin de peste munti si aduc bere la sticla pe cai, se vinde cas anume preparat pentru Santilie.
Si de Santamarie Mare, pe 15 august, se tineau nedei la Sureanu si la Obarsia Lotrului cand cei din sate veneau la stana pentru impartirea branzei. La aceste nedei participau ciobanii din toti Muntii Marginimii, dar si din alte regiuni cu acces spre inaltimi, cea mai mare nedeie fiind cea de la Poiana Muierii. Cu prilejul nedeilor se organizau targuri la care veneau negustori din Vechiul Regat, care comercializau galeti, strecuratori, brice, fluiere, opinci, carpe, joljuri, brane, cingatori, verdeturi si fructe si toate cele ce lipseau pe munte.
Se mai aduceau la vanzare si oale, plosti, pieptare, cojoace, nojite, curele, capestre, serpare, palarii, caciuli, topoare, seceri, tesale, custuri, vase de lemn si bineinteles, unt, branza, jintita, urda si cas. La nedei jucau, petreceau si se bateau. Cearta pornea mai ales din ambitie fie pentru vreo fata, fie pentru vreo pasune. In anumite zone exista si un fel de scrima populara – feciorii manuiau cu indemanare batele. Se canta din fluier si se jucau batuta, hategana, invartita, pana seara tarziu.
Nedeile erau un bun prilej de apropiere intre tineri. Unii margineni veneau la nedei sa-si marite fetele. In timp ce tinerii se prindeau la joc, parintii tirguiau zestrea pentru casatorie. Si in muntii Sebesului exista ”luatul” de la nedeie – ce avea sa poarte noroc tinerei perechi. Pe muntele Batrana se face nedeie de doua ori pe an, de Sanpetru pe 29 iunie si de Santilie pe 20 iulie.
In „Obiceiuri si datini din judetul Alba” Avram Cristea mentioneaza ca din circa douazeci de nedei ce aveau loc in Muntii Sebesului, se mai tine doar cea din 20 iulie de Santilie, la cabana Sureanu, fara a avea insa amploarea de altadata.

Vezi si Sarbatoarea Nebunilor, distractia oamenilor din Evul Mediu  
Traditia arata ca monahii de pe Ceahlau oficiau impreuna, o singura data pe an, marea slujba a aghiazmei, ca un suport spiritual al nedeii.
In fiecare an pe 6 august se aduna credinciosii la manastirea de pe platoul Ceahlaului sa asculte Sfanta Evanghelie de sarbatoarea Schimbarii la Fata: ”Si pe cand se ruga, deodata, fata Sa deveni o alta, Se schimba si sclipi ca soarele, in timp ce hainele sale devenira stralucitoare, de un alb scanteietor, cum nu poate inalbi pe pamant inalbitorul” (Marcu 9, 3).
Dar pe langa semnificatia sa crestina, aceasta sarbatoare este si cea a muntelui sfant, Ceahlaul. Acolo, aproape de cer unde salasluiau zeii dacilor, de 6 august muntele isi schimba si el fata. Un fenomen straniu are loc cand umbra varfului Toaca este invaluita intr-o aura multicolora devenind un fel de holograma a acestuia, denumita si Calea Cerului pentru ca la un anumit ceas al zilei umbra se pierde in vazduh intruchipand un drum intre pamant si cer.
Pe muntele Ceahlau au sihastrit sfanta Mavra cu caprioara si Peon Sihastrul si poate ca tot acolo a dobandit Zamolxe secretul nemuririi care a schimbat atitudinea dacilor fata de moarte. Sa nu uitam imensa bucurie cu care dacii se desparteau de fiintele dragi – ei cunosteau ca moartea este doar o etapa in calatoria sufletului prin univers si erau incredintati de acest adevar. De Daniela Albu – Orastie Info
Bibliografie:
- Mircea Eliade ”De la Zamolxis la Genghis han”
- Mircea Eliade ”Istoria religiilor”
- Avram Cristea ”Obiceiuri si datini din judetul Alba”
- George Valsan ”Opere alese”
- Romulus Vulcanescu ”Mitologie romana”
- Iob Ghinoiu, Ofelia Vaduva, Cornelia Plesca ” Sarbatori si Obiceiuri : Transilvania”
nationalisti.ro. 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

nedeie minunata sarbatoare mircea eliade dacii apollo sfantul soare
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1886 (s) | 34 queries | Mysql time :0.049675 (s)