News Flash:

Nenorocirile ce s-au abatut asupra Bucurestilor

21 Octombrie 2013
1865 Vizualizari | 0 Comentarii
De-a lungul istoriei au existat mai multe nenorociri care s-au abatut asupra Bucurestilor. Documentele au pastrat date numai despre o parte dintre acestea.
Incendii
Cele mai vechi insemnari despre „focurile” din Bucuresti dateaza de la inceputul secolului al XVII-lea insa ele se refera la incendii petrecute in secolul al XVI-lea. Manea Adrian descrie cum turcii au dat foc Bucurestiului de doua ori: in timpul detronarii domnitorului Mircea Ciobanul si in octombrie 1595 la retragerea lui Sinan Pasa, cind biserica Sf. Gheorghe, ridicata in 1562, este incendiata. La mijlocul secolului al XVIII-lea, bucurestenii foloseau apa din Dambovita sau din puturi pentru stingerea incendiilor, care erau anuntate prin „tragerea clopotelor”. Incendiile se produceau destul de des pentru ca in mahalalele Bucurestiului, casele erau construite din lemn si acoperite cu sindrila sau trestie. Dintre incendiile mari din Bucuresti, documentele mentioneaza:
Incendiul din 1704 cind a ars Hanul Serban Voda, situat pe locul Bancii Nationale de astazi
Incendiul din 1719 cind au ars Curtea domneasca si manastirea Sf. Gheorghe.
Incendiul din 1739 cind focul a pornit de la gunoiul din curtea manastirii Sf.Sava. Biserica Coltea aflata in apropiere nu este foarte afectata fiind construita din piatra. Un manuscris de la Academia Romana mentionind acest incendiu spune: „si atuncea au ars si manastirea (Coltii) toata, cu spitalurile, cu spitariia ce era de doftorii pentru saracii den spital si biserica si cu cate treale paraclisele si amvoanele si cu amandoao pivnitele”. Au ars 137 de case, 5 chilii de biserici, 40 de macelarii si 9 paravalii.
Incendiul din 1766 cind este distrus o parte din Tirgul Cucului. In urma acestui foc, domnitorul Alexandru Ghica ia masura ca in viitor pravaliile sa fie ridicate la 60 de colti departare de alta cladire.
Incendiul din 13 septembrie 1804, focul a creat pagube mari, a distrus hanurile Sf. Gheorghe si Serban Voda si o parte din centrul orasului.
Incendiul din 23 martie 1847, in ziua de Pasti, cel mai mare incendiu consemnat din Bucuresti. Focul a izbucnit de la casa culceresei Druganeasca si s-a intins cu repeziciune in toata partea de est a orasului. Incendiu n-a putut fi stins timp de citeva saptamini. Cincisprezece oameni au pierit si multi au capatat arsuri. Conform raportului intocmit de seful politiei Capitalei au fost distruse de foc in zona rosie (pe atunci Bucurestiul era impartit administrativ in cinci culori) 130 case, 354 pravalii cu etaj, 713 pravalii fara etaj, 10 hanuri, 7 biserici, Baratia iar in zona neagra 31 pravalii cu etaj, 359 pravalii fara etaj, 75 hanuri si 5 biserici. In total aproape 2000 de cladiri. Dupa socoteala de atunci, publicata in „Vestitorul romanesc” in 1847, pagubele au costat in jur de 55 de milioane de lei din care 20 de milioane casele si 35 de milioane lucrurile. Vestea incendiului a facut inconjurul Europei si mai multe tari au trimis ajutor material. Tarul Rusiei, sultanul Turciei, domnitorul Gheorghe Bibescu, mitropolitul, boierii, negustorii si binevoitori de diferite nationalitati au ajutat Capitala. Sumele strinse din subscriptii publice din tara si trimise din strainatate s-au ridicat la peste 7 milioane de lei. Intr-o lista a principalelor sume donate, pe primele 5 locuri se situeaza: domnitorul Tarii Romanesti Gheorghe Bibescu 230.000 lei, sultanul Turciei 161.000 lei, domitorul Moldovei Mihail Sturdza 35.775 lei, fostul domitor al Serbiei Milos Obrenovici 31.500, pitarul Evanghelie Zappa 31.500 lei.
In 1847 se infiinteaza serviciul de pompieri. Pina in acest an, cei care ajutau la stingerea incendiilor erau voluntarii, in general cetatenii care locuiau in apropiere. Nu s-au mai inregistrat incendii catastrofale pentru oras.
Cutremure
Prima insemnare documentara a unui cutremur petrecut in Bucuresti dateaza din timpul domnitorului Serban Cantacuzino, din 8 august 1681. Cutremurul din 1738 din timpul domniei lui Constantin Mavrocordat a stirnit panica si este mentionat in mai multe surse. Cronicarul Constantin Dapontes scrie ca in ziua de miercuri 31 mai la orele 3 si jumatate dimineata zidurile Palatului domnesc s-au crapat; intr-o insemnare greceasca apare ca in luna mai 1738 s-a intimplat un „cutremur foarte cumplit” iar pe un ceaslov o alta insemnare mentioneaza ca in 31 mai, la ora 3 dimineata pamintul s-a cutremurat si chiar „s-au despicat si au esit apa cu miros de iarba de pusca si de pucioasa”.
Mai sint mentionate cutremurele din octombrie 1771, din 1787, din 26 martie 1789, din 1793 si din 1798.
Secolul al XIX-lea aduce doua cutremure mari:
Cutremurul din 26 octombrie 1802, cu magnitudinea moment de 7,9 pe care insemnarile il numesc cutremurul cel mare si care a avut epicentrul in Vrancea. La Bucuresti, cutremurul a durat 2 minute si jumatate, a facut 600 de victime umane  (populatia de atunci a Bucurestiului era de 30.000 de oameni), s-au darimat mai multe cladiri iar altele au crapat puternic. Jumatate din Turnul Coltei s-a darimat, edificiul cel mai inalt al Tarii Romanesti, de doua ori mai inalt decit edificiul cel nou construit.
Cutremurul din 11 ianuarie 1838 despre care ziarul „Romania” spune ca a avut loc la ora noua fara un sfert seara. Domnitorul Alexandru Ghica, care se afla la teatru in timpul cutremurului, a vizitat mai multe parti ale Capitalei. Raporul intocmit de prefectul politiei arata ca au fost 8 morti, 14 raniti, 36 case darimate in intregime si multe cu stricaciuni serioase. Mai este mentionat cutremurul din 14 noiembrie 1829 descris in „Curierul roman” cu o durata de un minut si despre care dascalul de la Batistea scria „cu putin lucru nu s-a potrivit cu cutremurul din leatul 1802 octombrie 14”. De asemenea, este mentionat cutremurul din 31 august 1894.
Secolul XX aduce si el doua mari cutremure:
Cutremurul din 1940 produs la ora 3.39 in dimineata zilei de 10 noiembrie care a avut o intensitate de 7,4 grade pe scara Richter si in timpul caruia s-a prabusit cea mai inalta constructie de beton armat din Romania, blocul Carlton, situat la intersectia Strazii Regale cu bulevardul Balcescu. Printre victimele de la blocul Carlton s-a numarat si compozitorul I.Vasilache. Dupa cutremurul din 1940 au aparut primele norme seismice in constructia cladirilor, norme publicate in Monitorul Oficial din 1943.
Cutremurul din 4 martie 1977 produs la ora 21:22, a avut o intensitate de 7,2 grade pe scara Richter si a facut 1.424 de victime in Bucuresti (1.578 in toata tara). O serie de personalitati ale vietii culturale au cazut victime acestui cutremur.
Inundatii
Informatii bazate pe documente despre inundatiile din Bucuresti au aparut relativ tirziu, pentru ca Bucurestiul n-a fost asezat de la inceput in imediata apropiere a Dambovitei. Odata cu marirea orasului au aparut si documente despre revarsarile riului.
In primaverile si toamnele ploioase sau cind topirea zapezilor se facea brusc, Dambovita facea pagube importante pentru bucuresteni. O alta cauza a revarsarilor era faptul ca la intrarea si la iesirea apei in si din oras, erau numeroase mori pe albia Dambovitei. Morile potoleau intr-o masura oarecare apa riului dar exercitau si o presiune la suprafata apei, impingind-o peste maluri. Prima insemnare documentara despre o inundatie mai mare provine din timpul domnitorului Gheorghe Duca.
In timpul domniei lui Alexandru Moruzi se iau masuri pentru repararea podurilor de peste Dambovita, poduri care erau subrezite si amenintau sa se prabuseasca. Cele patru poduri au intrat in reparatii: podul de la Serban-Voda in 1793, podul de la Gorgani in 1794, podul de la Cotroceni in 1794, podul de la manastirea Sf.Ioan in 1795. Dupa inundatia din 1814, pentru protejarea orasului, boierii hotarasc „sa se faca zagaz tapan umplut cu pamint inalt de sase palme domnesti si lat de doi stinjeni”. Suma necesara pentru aceasta lucrare impreuna cu terminarea santurilor de-a lungul Dimbovitei incepute de pe vremea lui Alexandru Ipsilant se ridica la 12.135 de taleri; suma urma sa fie strinsa de la stapinii care detineau mosii pe malul riului. Cu toate masurile, inundatiile au continuat iar in 1837 sapte mahalale au fost inundate. Cu toate ca de-a lungul timpului au fost nenumarate inundatii in Bucuresti, trei dintre aceste au facut pagubele cele mai mari:
Inundatia din martie 1862 cind vremea ploioasa si calduroasa au dus la un dezghet brusc; Capitala a fost acoperita de ape din Grozavesti pina la Gradina Cismigiu. Fiecare sinistrat a primit 135 de lei.
Inundatia din mai 1864 cind au fost inundate mahalalele Antim, Brosteni, Izvor iar apele au atins doi metri. S-au acordat ajutoare de urgenta constind in alimente si bani. Mihail Kogalniceanu care era ministru de interne a cerut deschiderea de subscriptii.
Inundatia din martie 1865 a fost cea mai dezastruoasa inundatie din secolul al XIX-lea, care a afectat nu numai Capitala ci intreaga tara. In unele parti ale Bucurestiului, apa a atins nivelul de trei metri. Numarul sinistratilor a fost foarte mare, circulatia s-a intrerupt, aprovizionarea cu apa potabila si alimente s-a desfasurat greoi. S-a inceput o puternica campanie in ziarele vremii impotriva guvernului, acuzat de lipsa de masuri in ajutorul populatiei, nepricepere si necinste. Este votata legea pentru desfiintarea morilor si zagazurilor de pe apa Dimbovitei; lucrarile prevazute in lege incep imediat dar ritmul este lent, cu termene aminate, cu lucrari superficiale.
Canalizarea Dimbovitei incepe la sfirsitul anului 1880 si cu toate ca lucrarile au fost terminate, o ultima inundatie are loc in 1892 cind sint afectate cartierele Grozavesti, Caramidari si Cotroceni; Gradina Botanica a fost distrusa aproape in intregime.
Ciuma
In istoria Bucurestiului au existat mai multe epidemii de ciuma. Din secolul al XV-lea ele apar si in insemnari. Astfel, in timpul lui Gheorghe Duca apare ciuma din 1676; domnitorul se retrage la mosia comisului Vlad Cocorescu, caimacamii parasesc si ei Capitala pina in primavara anului 1677 cind ciuma inceteaza. A fost creata breasla cioclilor, un corp de oameni bine platiti care proveneau din rindurile fostilor ciumati despre care se spune ca sint imuni, bresla care stringea mortii, ii ingropa si curata orasul. Ciuma revine in Bucuresti in mai multe rinduri: in 1689, 1718, 1730. In 1730 domitorul Nicolae Mavrocordat cade victima epidemiei de ciuma si este inmormintat linga manastirea Vacaresti.
In 1735 domitorul Grigore Ghica infiinteaza spitalul Pantelimon care avea si o sectie speciala pentru ciumati iar in 1752 fixeaza corpul cioclilor la 20 sub conducerea unui capitan si le hotaraste urmatoarele atributii: ingrijirea ciumatilor, ridicarea si transportarea la spital, izolarea, dezinfectarea caselor, cercetarea mahalalelor pentru a gasi bolnavi. Printre cioclii erau si femei iar breasla era scutita de dari. Incepind cu anul 1786, din cauza nelegiuirilor pe care incepusera sa le faca cioclii, se hotaraste ca acestia sa fie insotiti de departe de un zapciu care sa vegheze sa nu se intimple nimic bolnavului. In 1792 apare o noua epidemie de ciuma in Bucuresti extinsa in toate mahalalele cu exceptia celei din Mihai Voda.
In 1812 in timpul domnitorului Ioan Caragea izbucneste cea mai puternica epidemie de ciuma din tara, cunoscuta sub denumirea de „ciuma lui Caragea”. Cifra vehiculata este de 90.000 de decese in toata tara. Boala s-a stins in 1813 dar nu de tot, au existat izbucniri lente cind si cind. Ultima mare epidemie de ciuma a fost cea inceputa la sfirsitul anului 1828 si care a durat pina la jumatatea anului 1830. Bilantul a fost de 26.302 morti civili, 9.557 de militari. Dupa aceasta data, ciuma a aparut rar in Bucuresti si a fost lipsita de violenta iar dupa 1850, Capitala nu mai cunoaste aceasta boala.
Bibliografie
George Potra, Din Bucurestii de altadata, ed. Stiintifica si Enciclopedica, 1981
Radu Oltean Bucurestii in date si intamplari, ed. Paideia, 2002
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

istoriei nenorociri incendii cutremure inundatii ciuma
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1817 (s) | 34 queries | Mysql time :0.019433 (s)