News Flash:

O biblioteca digitala dedicata picturii "Guernica" de Pablo Picasso, inaugurata intr-un muzeu din Madrid

14 Noiembrie 2017
83 Vizualizari | 0 Comentarii
Guernica

Muzeul Regina Sofia din Madrid a inaugurat o biblioteca online cu acces gratuit in care sunt expuse peste 2.000 de documente ce au legatura cu renumita pictura "Guernica", realizata de Pablo Picasso in 1937, considerata un manifest artistic impotriva razboiului, informeaza DPA.

Noul site interactiv, denumit Rethinking Guernica, a fost deschis in capitala spaniola luni si ofera internautilor acces gratuit la texte, manuscrise, scrisori, documente, cataloage, afise, inregistrari audio si video si alte informatii despre acel tablou celebru.

Vezi si Un tablou de Fernand Leger, vandut la licitatie cu pretul record de 70 de milioane de dolari

Gratie imaginilor de inalta rezolutie, vizitatorul digital poate sa foloseasca functia de apropiere ("zoom"), pentru a examina opera de arta in cele mai mici detalii.

Potrivit reprezentantilor muzeului mentionat, documentele expuse in aceasta biblioteca digitala au fost preluate din peste 120 de colectii private si nationale, dar si din arhive, biblioteci, institute si cinematografe de arta din lumea intreaga, inclusiv de la Muzeul Picasso amenajat la Centrul Pompidou din Paris si de la Arhivele Nationale de Istorie din Madrid.

Cu o suprafata de 27 de metri patrati, "Guernica" este considerata una dintre cele mai influente picturi din secolul al XX-lea. A fost pictata de Pablo Picasso dupa ce aviatia germana a bombardat orasul spaniol omonim pe 26 aprilie 1937 in timpul Razboiului Civil din Spania.

Imaginile din tablou prezinta siluete deformate de oameni si animale — realizate in negru, alb si gri — care sufera si sunt cuprinsi de frica. Opera de arta a fost prezentata pentru prima data la Expozitia Mondiala de la Paris din 1937.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

rethinking guernica tablou celebru
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1772 (s) | 35 queries | Mysql time :0.019666 (s)