News Flash:

O marturie despre cum sunt vazuti romanii in situatii extreme:"Ma uimea cum petreceau romanii in razboi"

5 Ianuarie 2014
2297 Vizualizari | 0 Comentarii
O marturie despre cum sunt vazuti  romanii in situatii extreme. Despre cum au inteles ei sa traiasca sub stapanire germana, apoi sovietica. Si despre cum si de  ce unele mentalitati sunt la fel de vii si astazi. Toate sunt consemnate in amintirile unui aviator britanic, sergentul Bertrand Whitley, cazut prizonier in lagarele din Romania. Memoriile sale au ajuns la Cluj, desi nu sunt inca intre copertele unei carti. Ele au fost descoperite de curand la Biblioteca Centrala Unviersitara "Lucian Blaga" si fac parte din donatia familiei Ratiu, care incearca acum sa le dea spre publicare.
Cartea ar putea deveni un best seller avand in vedere literatura saraca despre prizonierii de razboi anglo-americani. De altfel, autorul, sergentul britanic Bertrand Whitley, si-a dorit publicarea memoriilor sale in Romania in semn de  recunostinta pentru o mana de oameni care i-au sarit in ajutor riscandu-si viata.
Manuscrisul pretios de la Biblioteca “Lucian Blaga” reprezinta amintirile scrise ale unui supravietuitor despre evenimentele zbuciumate, cu cele mai intense bombardamente, despre viata din lagare cu riscurile epidemiei de tifos, in antiteza cu petrecerile din inalta societate bucuresteana. Acestea sunt spuse de un inamic cazut pe taram romanesc. Dupa 23 august, el e oprit sa iasa din tara (ca garantie in fata ocupatiei sovietice) de Regele Mihai (cu care era de aceeasi varsta) ca sa ajute armata romana sa stabileasca legatura radio cu una din bazele aliate din zona Mediteranei. Aviatorul englez paraseste Romania cu imaginea emotionanta a mormintelor camarazilor ingrijite de sateni si acoperite de flori.
Sergentul britanic Bertrand Whitley si-a notat memoriile legate de bombardarea Bucurestiului, de sederea sa in Romania, ca prizonier, ca evadat si ca englez privilegiat, pe timp de razboi. Manuscrisul i l-a trimis lui Nicolae Ratiu, fiul fostului lider taranist Ion Ratiu, precedat si de o scrisoare prin care isi exprima dorinta de publicare a acestora sale in Romania, ca recunostinta pentru oamenii care l-au ajutat.
O copie dactilografiata a manuscrisului se afla in Biblioteca Centrala Universitara „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, iar reprezentantii bibliotecii spun ca vor face demersuri, alaturi de familia Ratiu, pentru publicare. Sergentul englez nu mai este in viata, dar familia sa a marturisit membrilor fundatiei Ratiu ca s-ar bucura sa vada amintirile publicate, doar in familie mai existand alte copii ale memoriilor.
„Banuiesc ca a ajuns in colectia Ratiu, fiind cel mai vizibil roman din Anglia. Recent, Indrei Ratiu a sunat familia din Anglia, sergentul nu mai e in viata, dar familia si-a exprimat bucuria legat de intentia de publicare a manuscrisului. Ei l-au multiplicat in familie. Cred ca autorul si-a dorit sa fie publicat aici in Romania ca recunostinta fata de cei cativa romani care l-au ajutat”, povesteste bibliotecarul Marius Pojar.
Memoriile sergentului Bertrand Whitley, „Benghazi to Bucharest. A Second World War memoir” este un manuscris ramas inedit, care de peste 20 de ani face parte din Fondul Ratiu-Tilea, intrat recent in custodia Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga”.
„Este extrem de valoroasa experienta personala, ca prizonier intr-o tara despre care nu stia nimic”, spune Marius Pojar. Autorul isi dorea ca memoriile sale sa  fie publicate de familia Ratiu, intr-o forma sau alta. „Memoriile au fost scrise la inceputul anilor ’90. In ce priveste datarea manuscrisului am crezut ca cel mai potrivit e sa fie in concordanta cu data scrisorii catre Nicolae Ratiu, care e atasata manuscrisului, adica anul 1993”, explica cercetatorul Marius Pojar.
Sergentul englez a trait perioada maxima a Razboiului. Atunci apareau foarte multi prizonieri americani, era perioada cea mai grea a bombardamentelor, cu cele mai multe avioane doborate. De altfel, asa a si pasit pe pamant romanesc. A avut norocul sa sara ultimul cu parasuta. Desi nu-si mai aminteste localitatea in care a aterizat fortat, memoreaza doar replica unui locuitor al zonei: „Mama lui!”
„Avionul a fost doborat langa Turnu Magurele. Apoi vroia sa fuga in Iugoslavia, dar nu a mai ajuns. A fost surprins de viata somptuoasa din inalta societate a Bucurestiului, raportat la lipsurile din viata Angliei postbelice”, povesteste Marius Pojar.
De la inamic, la prizonier
La izbucnirea razboiului, Bert (cum i se spunea) apare inrolat in Aviatia Regala ca operator si mitralior. Prima experinta a razboiului e un moment de cotitura din cel De-al Doilea Razboi Mondial: lupta de la Al Allamein. Escadrila lui Bert e mutata in Italia, mai aproape de tintele militare din Romania, avand ca punct strategic rafinariile din jurul Ploiestiului si Bucurestiului. Primul bombardament anglo-american e consemnat la 12 iunie 1942, efectuat de o formatie de 13 bombardiere B-24 asupra portului Constanta si asupra Ploiestiului, pagubele fiind minore.
Tintele din Romania au fost bombardate sistematic din august 1943. Este perioada in care are loc decolarea de la baza Cellone, (se vroia a fi prima dintr-o serie de trei misiuni, ce aveau ca obiectiv Bucurestiul). Misiunea de bombardament caracteristica aviatiei britanice era una de noapte, spre deosebire de aviatia americana ce indeplinea numai bombardamente de zi.
Deasupra Bucurestiului, Bert lanseaza majoritatea bombelor, dar constata ca una se intepenise si hotarasc sa scape de ea pe ruta de intoarcere. Bert observa ca au ramas in urma de restul formatiei si se gandeste ca nu e un lucru prea fericit sa lanseze ultima bomba aiurea, deoarece ar putea fi un bun indiciu pentru potentialii urmaritori. Insa, in mai putin de o jumatate de ora, bombardierul e lovit puternic de o rafala a unui avion de vanatoare inamic. La scurt timp, capitanul comunica echipajului sa abandoneze avionul.
Bert este ultimul care sare cu parasuta din avion, detaliu salvator, pentru ca avionul in picaj agata parasutele echipajului. Supravietuiesc doar Bert si inginerul de zbor. El aterizeaza cu bine la circa 2-3 mile de locul prabusirii avionului, fara sa stie nimic de soarta colegilor sai.
Data zborului e 6 mai, iar prabusirea a avut loc noaptea. Aviatorul britanic calatoreste doua zile fara mancare sau apa. El cere mancare de la un taran, dar este arestat si memoreaza primele cuvinte in romana: „Mama lui!”. Nu-si aminteste numele satului in care este inchis. Acolo il intalneste pe inginerul de zbor, supravietuitor si el al prabusirii bombardierului B-24 Liberator. Este trimis la Turnu Magurele, apoi imbarcat, impreuna cu alti 20 de prizonieri americani, intr-un camion si trimis la Bucuresti, intr-un lagar din centrul Capitalei, in cladirea  fostei scoli „Sfanta Ecaterina”. Descopera ca e singurul englez intre aviatori americani.
Traiesc in saracie, dar sunt fericiti
„Conditiile de detentie erau dintre cele mai vitrege, paturile erau cu saltele cu paie, fara perna, mancarea era aproape inexistenta, la micul dejun era o cana de orzoaica si o bucata de paine neagra, iar seara o supa apoasa cu urme de legume si o bucata de paine sau mamaliga”. Conditiile de igiena erau in aceeasi nota, „exista doar apa rece la baie nici urma de sapun, asa incat imbaierea si spalatul rufelor erau adaptate conditiilor, toaletele erau turcesti”, nota aviatorul. Potrivit acestuia, in ciuda conditiilor precare, moralul detinutilor era bun.
Facem lucrurile pe jumatate
Bert povesteste de infestarea generala a lagarului cu paduchi, englezul chiar ii banuia pe gardieni ca sursa a infestarii. A existat si riscul unei epidemii de tifos. Solutia gasita de autoritati s-a concretizat sub forma unui cazan de rufe mobil, dar care n-a stopat invazia de paduchi, ci a intensificat-o deoarece, dupa cum marturiseste Bert, fierberea rufelor s-a facut  pe jumatate. Descrierea e tensionata prin eforturile ineficiente ale detinutilor de autoderatizare, dar la fiecare vizita riscul era iminent.
"Blogul" din lagar
Autorul se imprieteneste cu doi aviatori americani, newyork-ezi. Unul dintre ei, Oshenko, de origine poloneza invata limba romana si obtine informatii de la gardieni. Cu aceste informatii apare saptamanal un ziar de lagar, la care Bert este redactor avand experienta antebelica in publicitate. Ziarul devine singura modalitate de divertisment din lagar. Prizonierii erau ingrijorati de soarta aviatorilor raniti despre care nu aflau nimic. Comandantul, „un colonez obez”, obisnuia „sa-si loveasca subalternii in fata prizonierilor”, comportament greu de inteles pentru englez. L-a socat badarania si violenta gardienilor romani. Apoi, in timpul sederii in Romania, dupa evadare, afla din surse autorizate ca ofiterul roman, comandant al lagarului primea suficiente fonduri pentru a trata prizonierii conform Acordului de la Geneva, inclusiv sa le acorde mici sume de bani.
Romanii viseaza salvarea americana
Aparitia celui de-al doilea front i-a facut pe prizonieri foarte increzatori, incercau sa-i hartuiasca pe gardieni cu putinele cuvinte romanesti invatate „Razboi terminat, romanesti soldat caput”. In lagar, atmosfera se detensioneaza odata cu progresul razboiului, primesc pachete de la Crucea Rosie, apar oua la bucatarie.
„Nu se stia ce sa faca cu ele, nu ajungeau pentru fiecare. Solutia lui Bert este de-a face omleta, care devine festin printre prizonieri”, rezuma Marius Pojar. In acea perioada, romanii educati credeau ca Marea Britanie si Statele Unite vor veni in ajutorul tarii noastre. Speranta ce i se pare lui Bert hazardata, deoarece „Aliatii erau angajati pe cu totul alte fronturi, iar logistic nu ar fi facut fata unui nou front". Apar zvonuri in lagar ca retragerea armatei germane din Romania din fata avansului Armatei Rosii ar putea insemna si transferul prizonierilor aliati in Germania, desi vizitele anterioare ale unor ofiteri germani i-au convins pe prizonieri ca erau in custodie romana nu germana.
Un bucurestean evreu il ia sub aripa sa. Il hraneste si-l protejeaza, desi isi risca viata. Bert si amicul sau Doug decid sa evadeze dar esueaza. Bert incearca inca o data sa evadeze in timpul altui raid, reuseste sa iasa si se refugiaza intr-un sant de aparare. De acolo, un bucurestean ce vorbea limba franceza il conduce la niste prieteni de-ai lui, Coca si Martin Horovitz. Acestia erau evrei si au fost bucurosi sa ajute un fugar, chiar daca-si riscau viata.
Evreii din Romania aveau o viata mai buna decat cei din Germania, dar totusi fratele gazdei sale, de 20 de ani, impreuna cu sotia, „au fost fortati sa-si sape propria groapa”, dupa care au fost executati de un ofiter roman (pe data de 31 octombrie 1941). Gazdele il trateaza bine. Face prima baie calda de la plecarea din Italia. El povesteste ca ocrotitorii lui credeau ca razboiul din Est era in van pentru Romania.
„Martin crede ca economia in general si potentialul agricol sunt ancorate la efortul german de razboi, ceea ce face ca taranii sa nu aiba niciun interes sa produca. Asa descopera Bert raspunsul la intrebarea sa obsesiva de-a lungul sederii sale in Romania, de ce nu vede niciun animal domestic in zona rurala”, interpreteaza Marius Pojar abuzul germanilor, potrivit citinews.ro.
Mania lui Hitler asupra Bucurestiului
In capitolul „Hitler's wrath with Bucharest” (Mania lui Hitler asupra Bucurestiului), Bert noteaza ca bombardamentele se tineau lant de la Mizil la Bucuresti. „Tot Bucurestiul suferea. Palatul a fost grav avariat, la fel si toate cladirile. Pe strada la acea vreme, eu am vazut doua ME109s care zburau jos, deasupra orasului, aruncand grenade de mana, care cadeau peste tot in capitala”, isi aminteste aviatorul englez.
Vin rusii
Dupa 23 august 1944, el devine liber, nu mai are statut de evadat intr-o tara inamica. „E foarte interesanta descrierea celor cateva zile de bombardamente germane asupra capitalei, tinta predilecta era Palatul Regal. E interesanta descrierea retragerii ultimelor avioane ME 109s, in zborul lor deasupra capitalei , pilotii aruncau cu grenade de mana”, spune cercetatorul Marius Pojar.
Ocupatia germana e inlocuita cu cea sovietica, in ciuda eforturilor regelui de a crea stabilitate. Sentimente confuze acapareaza populatia si apare frica romancelor de-a fi violate de soldatii rusi si opinia generala a romanilor educati ca protectia occidentala sau garantiile lor vor impiedica abuzurile sovietice.
Il cunoaste pe Regele Mihai
Bert afla de la un amic al gazdei sale ca fostii prizonieri de razboi americani vor fi evacuati de pe aerodromul din Ploiesti. Il reintalneste acolo pe Doug, dar pe cand asteptau imbarcarea sunt racolati de un agent S.O.E., capitan Ivor Porter, (devenit apoi maior), care ii incredinteaza unor familii pro-britanice. Bert e gazduit de Sylvia (englezoaica) si Mircea Placa, iar Doug de o familie de rusi albi, (stabiliti in Bucuresti din 1917), devenind astfel o garantie in fata ocupatiei sovietice.
Prin Ivor Porter, aviatorul britanic il cunoaste pe Regele Mihai si afla de ce au fost recurtati: pentru ca ei sa ajute armata romana sa stabileasca legatura radio cu una din bazele aliate din zona Mediteranei. Aflam ca detaliu personal, la momentul intalnirii cu Regele Mihai, ca cei doi ar fi de aceeasi varsta. Englezul e uimit de tineretea regelui. Bert e autorizat sa retraga bani de la Banca Nationala pentru echipament si subzistenta in Romania. Cei doi, alaturi de maiorul Porter, sunt dusi la baza aviatiei romanesti pentru a stabili comunicatiile cu baza din Malta.
Bucurestiul mananca, restul se uita
Bert frecventeaza petrecerile de zi din inalta societate, fiind interdictie de miscare pe intuneric, impusa de ocupantul sovietic. El descrie felurile de mancare de la petreceri. E socat de abundenta caviarului, de purcelusii in lapte, tuica, intr-o tara aflata in razboi. El aminteste avantajul de a fi englez intr-un oras sub stare de asediu pe timpul noptii, spre deosebire de romani, el trece filtrele soldatilor sovietici prin cuvintele magice: „Anglieski Soldat”.
In fata lui Dumnezeu suntem un popor credincios
Aviatorul englez paraseste Romania cu imaginea emotionanta a mormintelor camarazilor acoperite de flori. Inainte de plecarea din Romania, Bert impreuna cu Doug, insotiti de un maior roman viziteaza satul, (al carui nume nu l-a retinut), unde erau inmormantati camarazii morti, doborati in noaptea de 6 spre 7 mai 1944. „Mormintele erau chiar in curtea bisericii, erau bine ingrijite, aveau si flori, Doug face cateva poze ce vor fi o marturie pentru familiile de acasa”, noteaza autorul.
Le intoarce ajutorul
Dupa plecarea sa la Bari, in noiembrie 1944, englezul mentine legatura afectiva cu familia Horovitz si ii reintalneste in 1957 in Franta, dupa ce acestia au parasit Romania comunista. Il contacteaza pe Bert, care le trimite bani pentru a ajunge la Dover. „In ciuda eforturilor lui Bert si chiar a apelului sau la oficialitatile britanice, familia Horovitz nu a primit drept de sedere in Marea Britanie, chiar daca ei si-au oferit sprijinul neconditionat, intr-o perioada mai mult decat periculoasa pentru soarta lor, pentru un cetatean britanic. Dar prin publicitatea creata de postul A.B.C. din Londra, familia Horovitz primeste dreptul de a intra in Statele Unite”, relateaza din manuscris bibliotecarul Marius Pojar.
„Acest manuscris al sergentului Bert Whitley e valoros prin perspectiva personala, ce vine in completarea articolelor existente referitoare la soarta aviatorilor anglo-americani doborati pe teritoriul Romaniei in timpul celui De-al Doilea Razboi Mondial. Marturia sa e inedita prin descrierea vietii de prizonier englez, intr-o tara aliata, dar nu subjugata total Reichului nazist, prin descrierea petrecerilor inaltei societati bucurestene, a felurilor somptuoase de mancare, in antiteza cu ultimele parti ale manuscrisului ce surprind lipsurile alimentare din Marea Britanie postbelica”, povesteste bibliotecarul Marius Pojar.
Literatura romana referitoare la prizonierii de razboi anglo-americani e aproape inexistenta, exista doar cateva articole, ale lui Donald R. Falls, Eugen Preda si Mircea Pietreanu. Numarul aviatorilor americani si englezi doborati si inchisi in lagare este de circa 1100. „Aviatorii aliati au fost inchisi la Timisul de Jos, unde au fost cazati in cladirea unui fost hotel. La Bucuresti, din cauza bombardamentelor aliate, pentru siguranta prizonierilor, ofiterii au fost transferati din cazarma Mihai Viteazul, intr-o fosta scoala de fete, Scoala Normala Ecaterina, in partea de sud a Bucurestiului, iar restul in Spitalul Militar Regina Elisabeta, in partea de nord a capitalei. In marturiile aviatorilor aliati despre perioada de detentie din Romania, majoritare sunt cuvintele de lauda la adresa regimului de detentie si a atitudinii oficialilor, dar si a populatiei civile. Se pare ca in perioada de maxim a bombardamentelor aliate asupra Bucurestiului, aprilie –iunie 1944, dar si din cauza frontului din Moldova, mancarea din lagarele din Bucuresti a fost rationalizata”, povesteste Marius Pojar.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

marturie romanii situatii extreme prizonier cluj vin rusii
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1830 (s) | 34 queries | Mysql time :0.023016 (s)