News Flash:

Obiceiuri pascale si traditii, la Muzeul Etnografic „Anton Badea”

3 Aprilie 2018
148 Vizualizari | 0 Comentarii
Anton Badea

Primaria si Consiliul Local al municipiului Reghin impreuna cu Muzeul Etnografic „Anton Badea” vor organiza in data de 4 aprilie, cu ocazia Sarbatorilor Pascale, o activitate educationala, intitulata „Paste in Muzeu!”

In Saptamana Mare, la Muzeul Etnografic sunt invitati si asteptati atat copii, cat si parinti si bunici. Cei mici vor avea ocazia sa hraneasca animale din gospodaria taraneasca, care vor fi aduse la muzeu si ingrijite pe perioada activitatii, vor picta oua sub indrumarea unor profesori de pictura, vor deslusi simboluri, vor indeplini „sarcini” din cele mai diverse in cadrul unor jocuri cu tematica pascala, dar si etnografica, de la plantarea unor rasaduri, la desfacutul porumbului si cernutul fainii, si multe alte activitati care antreneaza imaginatia si spiritul explorator.

„Pentru ca suntem in preajma unei mari sarbatori crestine, in saptamana pregatitoare, ne-am gandit sa propunem familiilor de aceasta data, cateva activitati care sa includa si traditii specifice acestei perioade, cum ar fi vopsitul oualor. Si pentru ca atunci cand vorbim despre sarbatori, nu ne putem desprinde de trecut, el este o parte a prezentului intotdeauna, am invitat-o pe bunica Maria Bucin Crisan pentru a ne introduce in atmosfera sarbatorii, pentru a-i descoperi universul tainic prin povestiri si relatari din lumea satului despre obiceiuri pascale si traditii vechi si frumoase. Sper si cred ca va fi o ocazie, pentru noi toti, de bucurie, de a fi impreuna si de a impartasi emotii si experiente pozitive”, a declarat managerul Muzeului Etnografic „Anton Badea”, Man Roxana.

Asadar, suntem asteptati de la mic la mare, intr-un cadru cald si primitor, in familie, ca de sarbatori. Putem petrece impreuna momente magice pline de veselie si speranta in pragul primaverii, prin activitati diverse, desfasurate in aer liber.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

muzeul etnografic
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1823 (s) | 23 queries | Mysql time :0.014795 (s)