News Flash:

Material realizat de Gabriela Mihaltan

Obiceiuri si traditii la azteci

15 Ianuarie 2014
2288 Vizualizari | 0 Comentarii
azteci

Asemenea tuturor comunitatilor arhaice, societatea azteca avea o viata riguros reglementata prin traditie. Ceea ce omul modern ar numi nonconformism nu exista într-o astfel de societate traditionalista, orice atitudine de emancipare, de refuz de a accepta normele stabilite fiind considerata un delict şi sanctionata ca atare. Normele, moravurile şi obiceiurile legate de viata individului si a comunitatii aveau drept scop perpetuarea formelor traditionale.

Din primele zile ale vietii, copilul era incadrat in comunitatea careia ii apartinea, conform vechilor obiceiuri care aveau caracterul si valoarea unor adevarate institutii. Respectarea acestor obiceiuri era asigurata de controlul opiniei publice. Obisnuita mentalitate era accea ca abaterea de la vechile traditii a unui individ sau a unui grup are consecinte negative pentru intreaga comunitate.

Primul cadru al unui individ era familia. Nasterea unui copil era asteptata cu bucurie, fiind considerata un semn favorabil pentru bunastarea generala; erau preferati baietii, in special pentru ca ei urmau sa devina razboinici.

Nasterea era asistata de catre o femeie in vârsta care, prin experienta, indemânarea, dar si prin unele calitati magice ce i se atribuiau, garanta venirea pe lume a pruncului. Nou-nascutul era primit cu un ritual complicat. Dee indata ce copilul se nastea, moasa il aseza – simbolic – de trei ori pe pamânt pentru a-l inchina zeilor. Apoi, aceasta femeie recita un text destinat nou-nascutului: „...iata-te ajuns pe aceasta lume in care parintii tai traiesc in truda si oboseala, lume in care arsita neinduratoare, frigul ucigator, vântul sunt stapâni atotputernici.”


Vezi si Mitologia si cultura azteca 
Daca nou-nascutul era baiat, aceasta soarta o anticipa tot moasa, la nastere rostind formuleconsacrate: „...fiul meu, sa stii ca nu aici unde te-ai nascut este casa ta. Tu esti un razboinic, un vultur, casa aceasta este doar un cuib; menirea ta adevarata este sa ofere soarelui bautura sacra si miraculoasa, sângele dusmanilor...”

Se considera ca momentul nasterii unui copil putea fi sau nu favorabil, existând deci credinta intr-un destin prestabilit. Cei care cunosteau vechile rânduieli, preoti sau vrajitori, consultau cartile sfinte sau cercetau diferite semne, spunând familiei nou-nascutul va avea o viata fericita sau nu. Sarbatorirea nasterii era un prilej care reunea rudele de sânge sau, in functie de starea materiala a familiei, si alti membri ai comunitatii. Se credea ca numele dat unui copil are proprietati magice. Acestui nume i se putea adauga o porecla, subliniind calitatile sau defectele purtatorului.

Si botezul era prilej de ceremonii traditionale. Pentru baieti se pregatea un scut, un arc si patru sageti care simbolizau punctele cardinale. In ziua stabilita, inainte de rasaritul soarelui, aceste obiecte erau asezate afara, pe pamânt, iar moasa tinea copilul, recitând textul ritual: „Vultur, jaguar, razboinic neinfricat, micul meu fiu, iata-te ajuns in aceasta lume unde tea-au trimis tatal tau si mama ta, marele zeu si marea zeita...”

Rostind aceste cuvinte, moasa lasa sa cada pe buzele copilului, apoi pe pieptul si pe crestetul lui, picaturi de apa, dupa care ii facea o baie rituala.

Dupa indeplinirea acestui ceremonial urma un altul, copilul fiind oferit simbolic soarelui, spre care moasa il ridica in momentul rasaritului.

Vezi si Aztecii si sacrificiile umane 
Pana la adolescenta, copiii ramâneau in grija familiei, care se ocupa de educatia lor; de baieti se ocupau mai ales barbatii, fetele ramânând sub supravegherea femeilor. Copiii invatau indeletniciri practice; ei munceau – dupa putere – de la o vârsta frageda, dar totodata isi insuseau vechile traditii, grija pe care o aveau in special batrânii familiei. Mai târziu, comunitatea avea sa-i initieze pe tineri in cunoasterea vechilor traditii si obiceiuri. In functie de vârsta, acestia erau supusi unor rituri de initiere, constând in exercitii fizice si spirituale. Prin exercitiile fizice baietii urmau sa devina razboinici viteji, iar fetele – sa cunoasca indeletnicirile casnice. Scopul exercitiilor spirituale era acela de a memora textele vechilor legende, mituri, credinte, sa cultive caracterul. Aceasta initiere se practica de catre cei mai respectabili batrâni ai comunitatii, in cladiri speciale, numite case ale tinerilor. Cei care urmau cariera preoteasca erau crescuti la colegiile din incinta marilor temple si erau initiati in toate tainle cultului, in practicile rituale. Si pentru fete existau astfel de scoli, ele fiind destinate sa serveasca mai ales zeitatilor legate de cultul fertilitatii.

Un alt prilej de ceremonii traditionale si petreceri era casatoria.

In primele momente ale ceremonialului de nunta tinerii isi luau ramas bun de la prietenii lor de aceeasi vârsta si de la cei care s-au ocupat de educatia lor. Aceste momente aveau semnificatia unor acte rituale de trecere de la o conditie la alta. In ajunul nuntii baietii de vârsta mirelui se adunau in casa tinerilor la un ospat la care mai participau reprezentantii comunitatii si barbatii din familia tânarului. Unul dintre barbati oferea simbolic grupului de batrâni educatori o secure din obsidian si le cerea permisiunea de a-l scoate pe tânar de sub obladuirea lor si a-l casatori. Reprezentantii comunitatii dadeau sfaturi intelepte si ziua se incheia cu un ospat traditional.

Vezi si Curiozitati legate de cultura azteca 
Ceremonia de nunta propriu-zisa avea loc la casa tânarului unde, la asfintitul soarelui, mireasa era adusa cu mare alai. Tinerii erau asezati pe doua covoare si primeau daruri simbolice. Mama fetei oferea mirelui vesminte barbatesti, iar mama tânarului daruia fetei vesminte feminine. Simbolizând unirea celor doi tineri, mantia mirelui era legata sau cusuta de camasa miresei, apoi li se aduceau pe aceeasi farfurie bucate traditionale – turte de porumb – din care isi ofereau unul altuia.

Si ceremoniile de inmormântare sunt legate de credinte vechi, fiind deosebit de complexe si fastuoase. Ordonarea „vietii de dincolo” se facea rspectându-se –in primul rând- categoria sociala. Razboinicii, barbatii morti in lupte sau cei sacrificati in cadrul ceremoniilor religioase erau considerati privilegiati. Si batrânii care facusera parte din organizatia care rezolva treburile obstesti aveau parte de inmormântari fastuoase. Riturile funerare cuprindeau si practica de a pune in mormânt obiecte de uz, pentru a servi celui plecat intr-o alta lume.

Cei care mureau inecati si femeile care mureau in urma nasterii erau inhumati. Incinerarea era mai raspândita si efectuata cu mult fast. In functie de conditia sociala, defunctul era imbracat cu vesminte bogat ornamentate. Persoana decedata era asezata in pozitie ghemuita, iar pe fata i se punea o masca antropomorfa din jad sau piatra. Batrânii comunitatii supravegheau arderea, iar cenusa era adunata intr-o urna si ingropata in casa defunctului. Urnele cu ramasitele pamântesti ale persoanelor importante erau depuse in temple.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

societatea azteca societate traditionalista
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1621 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013489 (s)