News Flash:

Odata cu domnia lui Cuza, Principatele au intrat intr-o cursa rapida pentru modernizare

24 Ianuarie 2014
1791 Vizualizari | 0 Comentarii
Prima grija a domnitorului Cuza si a colaboratorilor lui dupa dubla alegere din ianuarie 1859 a fost sa se asigure ca Unirea este recunoscuta. Ofensate ca fusesera puse in fata faptului implinit, Turcia si Austria amenintau sa ocupe militar Principatele sub motiv ca se incalcase Conventia de la Paris. Dar cinci dintre cele sapte puteri au recunoscut rapid Unirea personala a lui Cuza, cu institutii separate si numai pe parcursul vietii lui.
„Ramasesera doua puteri, Turcia si Austria. Ele se vor alatura in cursul verii 59. Austria pentru ca a pierdut razboiul cu Franta, iar Imperiul Otoman a ramas singur nu a avut ce face si prin luna august a fost si el de acord”, explica istoricul Dan Berindei, pentru digi24.ro.
Ca sa forteze insa recunoasterea Unirii depline, Cuza a facut in septembrie 1860 calatoria de investitura la Istanbul. Intelegand ca Unirea este de fapt o pavaza utila contra expansiunii Rusiei, mai-marii otomani l-au scutit pe noul domnitor roman de sarutatul papucului sultanului atunci cand a fost primit la Palatul Dolmabahce. In locul acestui gest de subordonare totala, Cuza a primit ca semn de investitura o sabie impodobita cu nestemate. Iar firmanul primit de Cuza la sfarsitul lui 1861 de la sultanul Abdul Aziz a insemnat recunoasterea implicita a Unirii.
„In 1862 s-au unit adunarile, s-a facut un singur Guvern si Unirea a fost intr-adevar deplina. Dar pana atunci, Cuza, in domeniile in care se putea, operase procesul de unificare”, subliniaza Dan Berindei.

Vezi si Un reputat istoric dezvaluie amanunte legate de Ziua Unirii Principatelor
Bucuresti, capitala noului stat unificat
Odata cu instalarea guvernului Catargiu, Bucurestiul devine oficial capitala noului stat unificat. Se discutase asta la Hotel Concordia, in noaptea de 23 spre 24 ianuarie 1859. „Bucurestiului nu ii ramane decat sa culeaga fructele acestei alegeri pripite, facute la Iasi. In schimbul domnitorului de la Iasi, Bucurestiul iti alege partea leului, mutarea Capitalei”, explica istoricul Petre Guran.
Din 1862, schimbarile se tin lant. Se unifica institutii, servicii postale, sistemul sanitar, se infiinteaza Arhivele Statului, se infiinteaza Curtea de Conturi si o retea unitara de judecatorii. Totusi marile reforme se lasau asteptate.„Din punct de vedere al racordarii Romaniei la modernitatea europeana, noi aveam mari restante. Era vorba de scoala, de administratie, armata, era vorba de relatia dintre Biserica si Stat, era vorba de sistemul monetar, toate acestea au presupus implicarea hotarata a domnului”, subliniaza istoricul Adrian Cioroianu.
In decembrie 1863 deputatii adopta legea secularizarii averilor manastiresti cu 93 de voturi pentru si numai 3 impotriva. Circa 25% din teritoriul Principatelor devine astfel proprietate de stat. Era vorba de mosii daruite manastirilor de la Locurile Sfinte, Muntele Athos sau din Asia Mica de-a lungul catorva secole. Deputatii, cei mai multi mari proprietari, socoteau ca astfel vor fi mai putin afectati de reforma agrara.

Vezi si Fata nestiuta a lui Alexandru Ioan Cuza
 „Acest stat preia salarizarea preotilor, controlul asupra numirii preotilor. Acestia devin din ce in ce mai mult un exponent in plan local, in plan parohial al statului. Conditionarea ieerarhiei de o relatie buna cu statul finantator a devenit pana astazi o parghie foarte importanta in politica si in rolul religiei in societate. Atentie, noi ii dam banii, tu poti sa spui cat, sa nu iti pierzi acest privilegiu”, spune Petre Guran.
Legea agrara
Daca legea secularizarii averilor Bisericii a fost adoptata cu doar 3 voturi contra, in aprilie 1864, cand guvernul Kogalniceanu propune legea agrara, Adunarea ii raspunde cu un vot de blam, un fel de motiune de cenzura. Teoretic, guvernul Kogalniceanu cazuse, dar la 2 mai 1864 Cuza nu schimba guvernul, ci dizolva adunarea. Apoi supune unui referendum o noua lege electorala si Statut Dezvoltator al Conventiei de la Paris, adica o noua Constitutie care ii dadea domnului puteri mai mari si infiinta a doua camera a Legislativului.
Cuza nu mai asteapta insa nici rezultatul alegerilor si in august 1864, adopta legea agrara prin decret. 460.000 de tarani deveneau proprietari. Intinderea proprietatii depindea de numarul de vite, adica de forta de munca a gospodariei respective, in medie cam 4 hectare. In acelasi timp se desfiinteaza toate obligatiile taranilor fata de boieri. Apareau astfel relatii contractuale moderne intre micii si marii proprietari. De altfel, despagubirile oferite de stat mosierilor erau contravaloarea in bani a zilelor de munca de care erau eliberati taranii, si nu despagubiri pentru terenurile pierdute. Exista insa si reversul medaliei.
„Al. I. Cuza este tentat la un moment dat, probabil avand exemplul lui Napoleon al III lea, a vrut sa construaiasa aici, la gurile Dunarii, regimul unui singur om. Ceea ce l-a adus intr-o contradictie flagranta cu majoritatea elitei politice romanesti. Deziluzia liberalilor este cumplita. Acesti oameni care facusera Revoluitia de la 1848, care indurasera dificultatile exilului, acesti oameni care sperasera ca in sfarsit isi vor putea aplica planurile proiectele politice, acesti oameni sunt cumplit deziluzionati si vor reactiona”, spune Alin Ciupala, profesor de istorie moderna.
Ancorarea Principatelor in zona occidentala
Pierzand sprijinul celor care il adusesera la tron, Cuza se inconjoara de oameni care nu aveau nicio legatura cu programul national. Iar cand isi convinge sotia, pe Elena Rosetti, sa ii infieze pe fiii naturali cu Maria Obrenovici, elita politica intra in alerta. O eventuala dinastie Cuza nega ideea principelui strain, deci conectarea Romaniei la Europa monarhica:
„Se punea problema asigurarii, ancorarii Principatelor Romane in zona occidentala. Relatiile interpersonale erau la fel de importante cum sunt si astazi. Sa te poti duce si sa stai de vorba cine conteaza la Paris la Bruxelles, la Berlin este important pentru destinul politic, etc. Cuza nu avea aceasta platforma. Odata cu revenirea Rusiei, ideea unui principe strain a echivalat cu intrarea in NATO in Romania de astazi - intrarea intr-o alianta dinastica cu factorii de putere occidental”, subliniaza Guran.
Dupa abdicarea de la 11 februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza a trait in exil. A murit in 1873, la Heidelberg. In timpul domniei lui Carol de Hohenzollern, i se propusese sa revina in tara ca deputat. Dar Cuza a refuzat, ca sa nu tulbure stabilitatea fragila a Romaniei, o tara inca in constructie.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

domnitorului cuza turcia principatele imperiul otoman dan berindei
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1423 (s) | 23 queries | Mysql time :0.011516 (s)