News Flash:

Olga Lengyel, supravietuitoare a lagarului Auschwitz: "Femei in zdrente, rase pe cap si desculte implorau o bucata de paine"

7 Ianuarie 2014
5192 Vizualizari | 0 Comentarii
Olga Lengyel, sotia unui chirurg evreu din Cluj, isi incepe relatarea despre atrocitatile la care a fost supusa impreuna cu familia sa, dupa ce a fost luata pe sus si aruncata intr-un lagar de exterminare de catre sistemul nazist
Apreciam Germania ca o natiune care a dat lumii o mare cultura. Daca toate faptele acelea istorisite erau adevarate, atunci, cu siguranta, numai o mana de dementi le-au putut savarsi; era imposibil ca ele sa se datoreze unei politici nationale si sa faca parte dintr-un plan de dominatie si de suprematie mondiala! Cat de mult ne inselam! 
In zilele acelea ziarele nu vorbeau despre altceva decat despre victoriile "glorioasei armate germane", despre ordinele date civililor de catre autoritatile naziste si despre ceea ce se permitea ori se interzicea. Radiourile care puteau receptiona posturi straine erau confiscate; aceia la care li se gasea un astfel de radiou erau arestati si deportati. Astfel informatiile erau limitate la stirile care le aduceau vizitatorii. In general, aceste stiri incepeau prin: Mi-a spus X, iar lui i-a spus Y... 
In 1941, ministrul de razboi al Ungariei, Bartha, si comandantul Corpului militar, Verth, in colaborare cu alti membri ai al guvernului pronazist, au infiintat "Companiile de munca". In aceste companii au fost cuprinsi, pe langa cei 150.000 de evrei, si crestini romani ce ramasesera in continuare in Transilvania, dupa decizia luata de Hitler la Viena*, scrie adevarul.ro.
Auzisem multe lucruri ingrozitoare despre aceste "Companii de munca", dar pentru prima data am inteles clar cumplita realitate. 
Despre asa-zisa "uniforma": singura imbracaminte era o patura infasurata pe trup si legata cu o sfoara; in loc de cizme militare victimele purtau saboti de lemn legati de picioare. 
Cu acest vesmant in gerul nemilos al iernii, de minus 40 de grade, erau siliti sa caute mine explozive, fara niciun fel de masuri de protectie. Erau batuti si torturati de sefii lor, si mureau ca mustele din caza foamei, a degerarii membrelor sau din caza bolilor care nu erau niciodata luate in seama. 
La 20 aprilie 1944, membrii guvernului ungar pronazist au solicitat o intrevedere oficiala cu Adolf Eichmann*. In cadrul intrevederii, Eichmann a trebuit sa promita solemn membrilor guvernului ungar ca niciun evreu din Ungaria nu va scapa cu viata, in aceasta actiune bucurandu-se de tot sprjijinul. Acesta era primul stat in care guvernul isi preda evreii din proprie initiativa. 800.000 de vieti au fost atunci condamnate la moarte. 
Cand Budapesta a fost inconjurata partial de catre trupele sovietice, spre sfarsitul lui noiembrie - inceputul lui decembrie, aproximativ 400.000 de evrei, majoritatea batrane si copii, supravegheati de soldati ungari, au fost evacuati din oras si trimisi intr-un mars fortat. 
I-au silit sa marsaluiasca zile intregi prin lapovita, fara hrana si fara apa, pana la cel mai apropiat lagar de concentrare nazist. Drumurile erau literalmente flancate si blocate de mii si mii de cadavre ale celor care niciodata nu au putut ajunge la destinatie. 
Nazistii aplicau tuturor aceeasi tehnica 
Protestele erau zadarnice. Scena se infatisa ca intr-un cosmar. Pe sine asteptau trenuri interminabile. Oamenii erau impinsi in vagoane de vite ticsite cu deportati. Soldatii ii imbranceau din spate silindu-i sa urce intr-un vagon gol. Copiii erau aproape striviti intre bagaje. 
Deportatii erau majoritatea intelectuali sau aveau o pozitie sociala buna. La inceput, toti cautau sa fie manierati, atenti si prietenosi, in ciuda chinului comun la care erau supusi, dar, pe masura ce trecea timpul, nervii lor incepeau sa cedeze. Astfel, curand au aparut primele incidente, pentru ca in scurt timp situatia sa devina de nesuportat. 
Cea mai grava era naivitatea celor deportati, care credeau ca se indrepta catre o destinatie unde vor fi pusi sa munceasca, iar cu hrana ce o aveau asupra lor isi vor putea completa ratiile zilnice. Situatia era cu totul alta. 
La ferestra vagonului aparu capatana unui gardian SS amenintand cu un pistol Luger: 
- Treizeci de ceasuri de mana, imediat! Daca nu, va puteti considera cu totii morti! 
Astfel se desfasurau colectele de „impozit" nazist. 
- Stilourile si portofelele voatre! 
- Sa vina bijuteriile si o sa va aducem o galeata de apa proaspata! 
O galeata de apa pentru nouazeci si sase de fiinte umane, echivala cu cateva picaturi de apa la fiecare (...) primele in cele douazeci si patru de ore de drum. 
Prima "selectie" 
La sosire, bunurile deportatilor aveau sa fie evaluate si confiscate de agenti SS si agenti ai Gestapo-ului. Apoi, urma procesul de separare sau prima „selectie". 
In timp ce ne grupau pe peronul garii, bagajele ne erau luate de creaturile imbracate ca puscariasii. 
Femeile erau separate de barbati, iar copiii si batranii erau automat indreptati catre "stanga", care insemna Birkenau, lagarul de exterminare. "Dreapta" era denumirea nazistilor pentru lagarul de munca Auschwitz, desi si in Birkenau existau cateva detasamente destinate sa execute munca fizica. 
Olga Lengyel povesteste ca unele munci fizice erau cu totul absurde, erau rezultatul activitatii cerebrale a unei persoane dezechilibrate ce avea ca scop aducerea persoanei supuse unei astfel de munci la stadiul de nebunie. De exemplu, fiecare femeie trebuia sa umple cate doua galeti cu pietroaie, care erau apoi carate cateva sute de metri si, ulterior, golite. Apoi procesul trebuia repetat in stilul sisific. 
Cele doua lagare erau separete printr-o linie de cale ferata. In Auschwitz existau multe fabrici de armament, precum D.A.W. (Deutsches-Aufrüstrungswerk), Siemens sau Krupp, care foloseau prizonierii pentru productia de arme. Inscriptiile Arbeit macht frei! (Munca inseamna libertate) nu erau decat o capcana pentru nefericitele victime ale nazistilor. 
„Selectiile" se faceau, de regula, in cadrul chemarilor la apel, la care capeteniile SS alegeau un numar de prizonieri, sub pretextul unui asa-zis „transfer". Cei selectionati mergeau catre camerele de gazare sau rareori catre fabricile de armament. Erau imediat inconjurati de gardieni si urcati intr-un camion care ii transporta catre aceste locuri ingrozitoare. 
Lagarul ocupa o suprafata vasta de aproximativ 13 km. Era imprejmuit cu stalpi de beton, a caror inaltimea ajungea pana la 3-4 m si grosimea aproape 40 cm, legati printr-o dubla retea de sarma ghimpata. Fiecare stalp era prevazut cu cate un bec electric care era vesnic aprins. Fiecare lagar era marcat printr-o litera si erau despartite intre ele prin santuri adanci de un metru iar deasupra lor se aflau trei siruri de sarma ghimpata incarcata cu electricitate. 
In ingramaditurile de sarma ghimpata erau inchise fiinte umane, femei acoperite cu zdrente, rase pe cap si desculte; implorau in toate limbile din Europa o bucata de paine, ori un sal sa-si acopere goliciunea. Totul aparea ca un cosmar. Nici prin minte nu-mi trecea ca puteau sa fie umilite si degradate in asa hal. (...) Dar, mai ales, eram foarte departe de a-mi imagina ca in foarte scurt timp si eu aveam sa fiu redusa la starea aceea jalnica. 
Astfel isi incepe tragica experienta in cadrul lagarului de concentrare Auschwitz-Birkenau Olga Lengyel (1908-2001), singura membra a familiei de evrei Lengyel care a supravietuit tratamentelor regimului nazist. Povestea se regaseste in cartea "Cuptoarele lui Hitler", o poveste inspirata din realitatea crunta din acea perioada.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

olga lengyel evreu cluj sistemul nazist germania
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1620 (s) | 34 queries | Mysql time :0.015841 (s)