News Flash:

Omagiul adus eroului Sterie Ciumetti de comandantul Miscarii Legionare Horia Sima

25 Septembrie 2013
2398 Vizualizari | 0 Comentarii
In cartea Capitanului, “Pentru legionari”, gasim urmatoarele randuri despre Sterie Ciumetti:
„Sterie Ciumetti traieste zi si noapte cu mine. E un tanar de o mare corectitudine si de o credinta de caine. El devine casier central al Garzii. Sterie Ciumetti Toate zilele – cate le va mai avea – nu se va gandi decat la Garda, nu se va framanta si nu va actiona decat pentru Garda, nu va trai viata decat pentru ea”.
Cand a evocat in termenii de mai sus viata legionara a lui Sterie Ciumetti, Capitanul s-a gandit si la finalul sublim al acestei vieti. Au fost mii de legionari care au cazut pentru Legiune, dar in cazul lui Ciumetti avea de-a face cu o situatie exceptionala, cand soarta intregei miscari era in joc, cand de atitudinea lui, in momentul in care dusmanii au pus mana pe el, depindea continuitatea sau disparitia Legiunii. Daca ar fi cedat in noaptea de 29-30 Decembrie 1933 presiunilor, torturilor si amenintarilor, acela in care isi pusese nadejdile intreg tineretul tarii, Corneliu Codreanu, ar fi fost descoperit si ucis. Daca i-ar fi fost mai draga viata lui, ar fi taiat firul vietii legionare. Capitanul ucis in 1933, dupa toate prevederile omenesti, s-ar fi destramat si Legiunea. Miscarea era inca prea putin extinsa ca sa poata recupera si dainui si dupa moartea intemeietorului ei. Abia in cei patru ani urmatori, 1934-1937, si-a creat cadre putemice si a prins radacini in toata tara. Ciumetti, si in aceasta consta maretia unica a jertfei lui, a respins alternativa salvarii si s-a hotarat pentru moarte. Si-a zdrobit existenta lui proprie pentru a indeparta falfairea mortii de deasupra capului sefului sau.
Sunt cunoscute imprejurarile in care Capitanul s-a intalnit cu grupul de studenti romani din Macedonia, o intamplare din acelea pe care nu le poti atribui decat Providentei: in duba care transporta pe acesti tineri la inchisoarea Vacaresti, dupa atentatul neisbutit a lui Beza contra ministrului Angelescu. In celulele acestei inchisori, sub privirea ocrotitoare a Arhanghelului, s-a plamadit fratia de cruce intre Capitanul oastei legionare, pe atunci destul de mica, si grupul de luptatori nationalisti veniti din Macedonia. Acesti romani, renumiti prin vitejia si darzenia lor in apararea patrimoniului national, in loc sa gaseasca sprijin in Patria-Mama, erau prigoniti de autoritati, tratati ca dusmani ai Statului si azvarliti in inchisori. Intre cei intemnitati se gasea si Sterie Ciumetti. “Atunci l-am cunoscut pe Sterie Ciumetti, scrie Capitanul, pe care Dumnezeu l-a ales, pentru sufletul sau bun si curat ca roua sa fie, prin tragica sa soarta si chinuire, cel mai mare martir al Miscarii Legionare, al Romaniei legionare”.
Corneliu Codreanu si tovarasii lui de suferinta au folosit timpul petrecut in inchisoare in vara anului 1930 pentru a dezbate problemele vitale ale neamului romanesc de pretutindeni. Capitanul a avut prilejul sa cunoasca in amanunt, chiar din marturia cutremuratoare a acelora care au trait-o, tragedia Romanilor din Balcani, iar tinerii originari din Macedonia au fost cuceriti nu numai de personalitatea umana a Capitanului, bunatatea lui fara margini, dar si de conceptia lui politica, a carei viziune nu se limita la fruntariile unui Stat, ci imbratisa totalitatea natiunii noastre, de la Nistru si pana in Pind. Luptele si suferintele Romanilor din Macedonia fac parte integranta din zbuciumul neamului intreg. De alta parte insa, din convorbirile cu Capitanul, ei si-au dat seama ca problema lor nu poate fi rezolvata fara existenta unei Romani puternice si respectate in afara. Drumul de salvare al elementului romanesc din Balcani trece prin Bucuresti. Dar cum Romania insasi suferea de plaga politicianismului, trebuia ca mai inainte sa se dea batalia in Patria-Mama, pentru a impune un regim sanatos la carma tarii.
Odata ce s-ar fi intarit Statul Roman, influenta lui binefacatoare s-ar fi resimtit asupra tuturor asezarilor romanesti din intreaga lume. Legiunea lui Codreanu era instrumentul politic destinat sa opereze “schimbarea la fata a Romaniei” si, in consecinta, locul lor era in aceasta organizatie.
Aceste discutii si confruntari fara indoiala ca nu ar fi avut acelasi ecou in sufletul acestor tineri daca s-ar fi desfasurat in alte imprejurari, mai putin dramatice, si nu indaratul gratiilor unei inchisori. Ceea ce i-a impresionat mai mult pe studentii macedoneni, care nu erau niste insailatori de vorbe goale, ci oameni de actiune, haiduci si revolutionari, a fost solidarizarea Capitanului cu cauza lor. In toata tara, in toate partidele, nu s-a gasit nimeni sa-i inteleaga si sa le ia apararea. In afara de acest om. El insusi intr-o situatie grea, el insusi pandit de dusmani din toate partile. Capitanul risca mai mult decat toti cei inchisi in chestiunea manifestului lansat de studentimea macedoneana. Risca existenta organizatiei abia infiripate. Risca o condamnare care l-ar fi desfiintat politic. O cat de usoara condamnare, cereau dusmanii, pentru ca sa aiba prilejul sa se napusteasca asupra Legiunii. Dar onoarea lui de luptator nationalist nu putea suporta ca el sa taca, in timp ce se savarsea o mare nedreptate acestor Romani din partea unor politicieni vanduti strainilor. El a sarit in ajutorul altor Romani obiditi sau primejduiti, ca la Iasi, la Universitate, la Nicolina, sau in Maramures, fara nici un calcul, fara a masura primejdiile ce le atrage asupra lui.
Acest gest, tinerii romani din Macedonia nu l-au uitat. Unitatea lor de simtire si gandire cu Capitanul s-a pecetluit in focul luptei. De indata ce au fost liberi, s-au inrolat in Legiune, atragand dupa ei cea mai mare parte a tineretului universitar originar din Peninsula Balcanica si a colonistilor asezati in Cadrilater. Capitanul a fost rasplatit din belsug pentru ajutorul dat acestor oameni in momente de restriste. Tocmai atunci luase hotararea sa se stabileasca la Bucuresti. Elementul macedonean i-a fost de nepretuit sprijin tocmai in aceasta perioada dificila, a primului contact cu Capitala, o lume necunoscuta si in mare parte straina de aspiratiile Miscarii. De atunci incoace nu a fost lupta legionara in care ei sa nu fie prezenti, cu munca lor, cu banul lor, cu sacrificiul lor, cu viata lor.
Sterie Ciumetti a luat parte la toata aceasta eroica afirmare a ramurii de romani macedoneni in sanul Legiunii, in perioada 1930-1933. E umbra credincioasa a Capitanului. E numit casier central al Garzii, functiune care presupune nu numai corectitudine in manuirea banilor, dar si stradania zilnica si penibila de a acoperi nevoile minime ale organizatiei. Legiunea nu era finantata de nimeni. Toate mijloacele ei materiale proveneau din cotizatii sau din ajutoare benevole ale membrilor ei. Campaniile electorale din 1932 si 1933 au impus insa Legiunii un efort financiar covarsitor, care nu mai putea fi sustinut din cotizatii. Situatia era critica. Atunci Sterie Ciumetti a facut apel la generozitatea negustorilor macedoneni din Capitala si Legiunea a fost salvata din impas. Listele de candidaturi au putut fi depuse la timp in toata tara.
Ne-am oprit cateva clipe asupra antecedentelor legionare ale lui Sterie Ciumetti pentru ca numai pe firul lor putem incerca sa patrundem in taina sufletului sau. Cununa martiriului nu s-a asezat intamplator pe capul lui, n-a fost un gest temerar de ultima ora, ci intra in vocatia lui de luptator, era implinirea conceptiilor lui de viata. Fara indoiala ca ultimul lui act de serviciu pentru Legiune depaseste tot ce a facut el pana atunci, dar intre masa sacrificiilor zilnice savarsite in cursul functiunilor ce le-a indeplinit in Miscare, adeseori anonime, adeseori cunoscute numai de cel care le poarta povara, si intre ultima lui zvacnire de energie, care a spart plafonul acestei lumi pentru a salva viata Capitanului, exista o legatura naturala si o continuitate logica. Sterie Ciumetti era aeelasi si cand strangea un ban pentru Legiune si cand murea pentru Capitan. Aceeasi vana spirituala hranea amandoua sacrificiile, desi valoarea lor nici nu se poate compara.
Dupa impuscarea lui Duca, Victor Iamandi, subsecretar de stat la Inteme, daduse ordin organelor de politie si jandarmerie ca daca il prind pe Corneliu Codreanu sa faca justitie sumara cu el. Sterie Ciumetti fusese eliberat de la Jilava in dupa amiaza zilei de 29 Decembrie, cu cateva ore inainte de atentatul de la Sinaia, impreuna cu Ion Mota si Vasile Marin. Abia poposise in mijlocul familiei lui, cand zbirii bat din nou la usa si il ridica. De asta data pentru totdeauna. Dus la politie, a fost groaznic chinuit ca sa spuna unde poate fi gasit Capitanul. Cum Ciumetti lucrase permanent la secretariatul Miscarii, era cel mai indicat sa le dezvaluie legaturile Capitanului, persoanele pe care le frecventa in Capitala si unde eventual s-ar putea ascunde. Cu toate chinurile ce le-a suferit, comisarii n-au putut smulge nimic de la el. L-au amenintat cu moartea. Ciumetti nu s-a turburat, atunci intr-un acces de furie si disperare, au tras in el si apoi i-au azvarlit trupul neinsufletit la marginea unui lac in jurul Bucurestilor.
Comisarii de politie, Panova si Aurelian Negrescu, responsabili de moartea lui Ciumetti, au fost reclamati justitiei si s-au inceput cercetarile impotriva lor. Dar procesul n-a ajuns sa se judece. Prin coruptie si presiuni guvemamentale asupra organelor de ancheta, afacerea a fost inmormantata. Abia in toamna anului 1940 vinovatii si-au luat cuvenita pedeapsa.
Trebuie sa ne inchipuim ce s-a petrecut in sufletul lui Sterie Ciumetti in timp ce loviturile cadeau cu gramada asupra trupului sau slabit. De o parte era viata calda si ademenitoare, era caminul abia infiripat, de unde fusese smuls abia de cateva ore; de alta, era viziunea mareata a destinului romanesc in lume, Capitanul, Tara, Legiunea, care-si croise drum vitejeste pana atunci in mijlocul a mii de primejdii si dusmanii. Toate aceste cuceriri si realizari sa se prabuseasca acum, dupa atatea suferinte si sacrificii, daca ar fi Capitanul descoperit si ucis? Nimeni n-ar mai fi in stare sa ia de la capat miscarea de renastere nationala. Totul se putea pierde pentru un moment de slabiciune al lui. Atunci, gandindu-se la figurile legendare ale Armatolilor, intr-un efort supraomenesc s-a ghemuit in durerea lui, pentru a ramanea credincios visului de inaltare romaneasca in lume. Carnea si oasele zdrobite au fost invinse de forta spiritului pana ce calaii l-au eliberat de chinuri si dureri, dandu-i lovitura de gratie.
In toata viata lui de luptator pentru mantuirea neamului romanesc, Sterie Ciumetti a fost de o consecventa severa. Odata ce s-a hotarat sa apuce drumul spinos al luptei nationale, pentru el nu au mai existat intoarceri, revizuiri, sau indoieli. Avand formatie de luptator inca din mediul in care s-a nascut si in care si-a petrecut adolescenta, prin Legiune a imbratisat aspiratiile neamului intreg si si-a incheiat viata dand un exemplu cutremurator de lealitate fata de idealul care i-a incalzit sufletul. Capitanul i-a cinstit memoria, asezandu-l in fruntea martirilor pomeniti la sedintele de cuib.
Sterie Ciumetti a fost un caracter taiat in stanca. Viata si moartea lui formeaza un bloc de granit, o unitate indestructubila. O existenta rar intalnita, modelata pana in ultima clipa de vapaia spiritului nemuritor.” 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

pentru legionari sterie ciumetti garzii corneliu codreanu
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1821 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013260 (s)