News Flash:

Operatiunea Bagration

14 Noiembrie 2013
2860 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7612 RON (0.0000)
USD: 4.2560 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Operatiunea Bagration a fost numele de cod dat de sovietici Ofensivei Bieloruse in timpul celui de-al doilea razboi mondial, care a curatat teritoriul Bielorusiei sovietice si al Poloniei rasaritene de trupele germane. Operatiunea s-a desfasurat intre 22 iunie – 19 august 1944.
Aceasta ofensiva a dus la distrugerea aproape completa a Grupului de Armate Centru si a trei dintre armatele componente: Armata a 4-a, Armata a 3-a Panzer si Armata a 9-a. Armatele sovietice implicate direct in Operatiune Bagratilon au fost Frontul I Baltic, Frontul I Belarus, Frontul al II-lea Belarus si Frontul al III-lea Belarus. Operatiunea s-a incheiat cu una dintre cele mai grave infrangeri ale armatei germane (Wehrmacht Heer) din tot razboiul.
Numele de cod al acestei operatiuni a fost dat in cinstea printului georgian Piotr Bagration, general al armatei tariste mort in Batalia de la Borodino.Grupul de Armate Centru s-a dovedit un adversar redutabil, dupa cum aratase si infrangerea lui Jukov in Operatiunea Marte. Dar situatia Grupului de Armate Centru se inrautatise pana in iunie 1944 in ciuda scurtarii liniei frontului. Presiunea sovietica crescuse foarte mult dupa dupa o serie de victorii prin care Grupul de Armate Sud fusese zdrobit in timpul bataliilor de la Kursk, Kiev si din Crimeea din vara anului 1943 pana in primele luni ale anului 1944. Operatiunea Suvorov fusese declansata impotriva Grupului de Armate Centru aflat in plina retragere.
Pe la mijlocul lunii iunie 1944 Berlinul se afla la doar 1050 km de frontul de vest al Aliatilor occidentali si la doar 1200 km de frontul de est al Armatei Rosii, astfel in cat ambele amenintari strategice erau la fel de grave. Hitler a subestimat amenintarea sovietica din fata Grupului de Armate Centru si a mutat o treime dintre piesele de artilerie, o jumatate dintre armele antitanc si cam 88% dintre tancuri spre zona de sud a frontului, unde Inaltul Comandament German se astepta la declansarea urmatoarei ofensive majore sovietice.
Operatiunea Bagration, in combinatie cu Operatiunea Lvov-Sandomierz, lansata cateva saptamani mai tarziu in Ucraina, i-a permis Uniunii Sovietice sa recucereasca toate teritoriile care fusesera pierdute la inceputul razboiului in aceasta zona a tarii, sa avanseze in Prusia Rasariteana si sa obtina controlul asupra Poloniei la est de Vistula.
Aceasta batalie a fost descrisa ca un triumf al teoriei sovietice a „razboiului operational”, care presupunea o coordonare completa al tuturor miscarilor frontului si semnalelor de trafic pentru inselarea inamicului cu privire la tinta ofensivei. In ciuda marimii fortelor implicate, comandantii sovietici de fronturi au reusit sa-i insele pana in ultima clipa pe comandantii germani de armate asupra principalei axe de atac.
Oberkommando des Heeres (Inaltul Comandament al Armatei) se astepta ca urmatoarea ofensiva majora a sovieticilor de pe frontul de rasarit sa fie lansata in vara anului 1944. Au fost examinate mai multe posibilitati: atacul spre Marea Baltica impotriva Grupului de Armate Nord, o ofensiva impotriva Grupului de Armate Centru prin RSS Bielorusa spre Varsovia si un atac impotriva Grupului de Armate Ucraina de Nord spre Muntii Carpati. Analistii germani au hotarat ca primele doua alternative erau putin probabile, in parte datorita terenului care se preta usor la lucrari ample de fortificare.
Stavka decisese insa sa declanseze o ofensiva de proportii impotriva Grupului de Armate Centru: o miscare de in valuire care trebuia sa strapunga liniile germane si sa se inchida in apropiere de Minsk, eliberand un mare teritoriu si prinzand in capcana cea mai mare parte a Grupului de Armate Centru intr-o incercuire uriasa, care amintea de succesele armatei germane de la inceputul Operatiunii Barbarossa. Pentru a asigura cat mai multe sanse de reusita a acestui plan ambitios, a fost organizata o campanie uriasa de camuflare (maskirovka) a adevaratelor intentii ale sovieticilor. Scopul era acela de a convinge Inaltul Comandament al Armatei germane de faptul ca ofensiva de vara sovietica viza Grupul de Armate Ucraina de Nord. Au avut loc false concentrari de forte, iar avioanele de recunoastere germane au „reusit” (in fapt au fost lasate in mod selectiv sa depaseasca apararea antiaeriana sovietica) sa descopere sus-numitele concentrari. Transmisiunile radio au fost folosite pentru a crea impresia unei intense activitati in zona Ucrainei, in timp ce in zona vizata de atacul sovietic a fost impusa tacerea radio.
Desi la nivelul corpurilor de armata, comandantii germani au sesizat cresterea activitatii sovieticilor din fata pozitiilor Grupului de Armate Centru, liderii militari germani au hotarat transferarea catre sud a unor forte masive, care ar fi urmat sa respinga atacul principal de aici. In acest fel, Stavka si-a atins obiectivul propus.
Prima faza a operatiunii Bagration a implicat participarea unui mare numar de formatii de partizani din RSS Belarusa. Partizanii au declansat o campanie de distrugere a cailor ferate si a comunicatiilor din spatele frontului german. Incepand din 19 iunie, partizanii au plasat numeroase incarcaturi exployive pe toate liniile ferate din regiune. Desi multe dintre ele au fost dezamorsate, explozia celor ramase a provocat destramarea transportului de materiale militare necesare germanilor. Dupa declansarea atacului principal al Armatei Rosii, partizanii au participat cu succes la desavarsirea incercuirii germanilor.
In momentul declansarii ofensivei, sovieticii concentrasera aproximativ 1.700.000 de soldati din trupele combatante si cele de sprijin, aproximativ 24.000 de piese de artilerei, 4.080 de tancuri si tunuri de asalt si 6.334 de avioane. Germanii aveau pe aceasta sectiune de front aproximativ 800.000 de soldati din trupele combatante si cele de sprijin, 9.500 de piese de artilerie si numai 553 de tancuri si 839 de avioane. Grupul de Armate Centru suferea in primul rand de o lipsa acuta de rezerve mobile. In rezerva se afla doar Divizia a 14-a de infanterie (nemotorizata). In zona sudica a frontului Grupului se afla in apropierea orasului Bobruisk Panzergrenadier-Division Feldherrnhalle, divizei de rezerva de blindate cu efectivele incomplete. Liniile relativ statice din Belarus le-a permis germanilor sa construiasca ample lucrari genistice de aparare, cu retele de transee sapate pe adancime de cativa kilometri, aparate de campuri puternic minate.Operatiunea Bagration a inceput pe 22 iunie 1944 cu atacuri de tatonare a liniilor germane. Ofensiva principala a fost declansata in dimineata zilei urmatoare odata cu inceperea unui bombardament de artilerie de o amploare fara precedent. In numai cateva ore, in unele sectoare ale frontului german, lucrarile de fortificatie fusesere literalmente sterse de pe suprafata pamantului.
Flancul de nord german era aparat de Armata a 3-a Panzer. Pozitiile tachistilor ocupau o linie care se intindea prin terenuri mlastinoase in nord, in continuare in jurul orasului Vitebsk, spre o zona de la nord de drumul Moscova–Minsk, aparata de Armata a 4-a. De cealalta parte se afla Frontul I Baltic si Frontul al III-lea Bielorus, tocmai aceste fiind trupele care primisera sarcina spargerii frontului german printr-un atac simultan din nordul si sudul pungii de la Vitebsk.
In acest sector, sovieticii au avut cele mai mari castiguri la inceputul luptelor. Armata sovietica a 43-a a strapuns defensiva Corpului al 9-lea german de la nord de Vitebsk in numai cateva ore. Sovieticii au fortat inaintarea spre sud spre raul Dvina. La sud de oras, Corpul al 6-lea german a fost pur si simplu spulberat de asaltul coplesitor al Armatei a 5-a de infanerie sovietica. Pana pe 24 iunie, pozitiile Corpului al 53-lea german care apara Vitebskul erau puternic primejduite, sovieticii fiind intr-un proces de incercuire al orasului. Cererile disperate ale aparatorilor germani pentru aducerea de intariri sau pentru retragerea pe pozitii mai avantajoase au fost respinse cu indaratnicie de Oberkommando des Heeres.
Pana pe 25 iunie, Armata a 3-a Panzer era apoape distrusa. In nord, Corpul al 10-lea german fusese anihilat de Armata a 5-a de tancuri de Garda sovietica, iar resturile diviziilor de infanterie germana a 299-a si a 256 au fost separate de restul Armatei a 3-a Panzer. Armatele sovietice a 43-a si a 39-a au reusit sa acopere singura cale de scapare a germanilor care aparau Vitebskul. Comandantul Corpului al 53-lea german a incercat sa strapunga incercuirea in zona de sud-vest cu Divizia a 4-a Luftwaffe, in vreme ce alte trupe incercau sa apere podurile de peste raul Dvina. Inaltul Comandament German a interzis insa orice tentativa de evacuare completa a germanilor din incercuire – divizia a 206-a trebuia sa ramana sa lupte pana la ultimul om.
Planurile initiale sovietice au fost indeplinite in toate privintele cu un succes coplesitor. Divizia a 4-a Luftwaffe a fost separta de restul trupelor germane si distrusa de Armata a 39-a sovietica in seara zilei de 25 iunie. A doua zi, diviziile a 246 de infanterie si a 6-a Luftwaffe, care se luptau sa-si deschida drumul spre Vitebsk au fost la randul lor incercuite si distruse. Hitler a insistat ca un ofiter de stat major sa fie parasutat in Vitebsk pentru a-i reaminti lui Gollwitzer ca divizia a 206-a incercuita in oras trebuie sa lupte aici pana la ultimul om fara sa incerce sa se retraga. Comandantul Armatei a 3-a Panzer a reusit cu greu sa-l hotarasca pe Hitler sa renunte la aceasta ultima decizie. Pana seara, fortele sovietice incepusera deja sa cucereasca orasul, iar Gollwitzer a ordonat in cele din urma garnizoanei sa se retraga, in ciuda ordinelor explicite ale OKH-lui, care cereau continuarea rezistentei.
Pana pe 27 iunie, Corpul al 53-lea fusese dispersat, cei mai multi dintre cei 30.000 de soldati ai acestui corp fiind ucisi sau luati prizonieri. Un grup de cateva sute de germani ai diviziei a 6-a Luftwaffe a reusit la un moment dat sa strapunga incercuirea, dar au fost incercuiti si lichidati in padurile din vestul Vitebskului. Resturile Corpului al 53-lea s-au retras spre vest, spre Polotk, fiind urmariti indeaproape de Armata a 6-a de Garda sovietica. In scurta vreme si Corpul al 6-lea german a fost distrus in mare parte. In numai cateva zile, Armata a 3-a Panzer a fost distrusa aproape in intregime, iar orasul Vitebsk a fost eliberat. La nord de pozitiile Armatei a 4-a, sovieticii au deschis o uriasa spartura prin distrugerea pozitiilor germane care fusesera aparate de Corpul al 4-lea.
Sectorul central al frontului sovietic avea in fata pozitiile Armatei a 4-a germane, aflata sub comanda lui Kurt von Tippelskirch. Planurile sovietice vizau incercuirea fortelor principale germane in timp ce Frontul al II-lea Belarus ii interziceau orice miscare. Cel mai important obiectiv sovietic se afla in zona de nord a sectorului: drumul principal Moscova – Minsk si orasul Orsa, care erau vizate de atacul Frontului al III-lea Belarus. Strapungerea din acest sector a liniilor Corpului al 27-lea german ar fi format aripa nordica a invaluirii care urma sa distruga Armata a 4-a. Drumul Moscova – Minsk era aparat de fortificatii puternice si de divizia a 78-a de infanterie germana, intarita cu subunitati de artilerie grea si tunuri de asalt. Orasul Orsa fusese desemnat Fester Platz (punct de rezistenta intarit) aparat de divizia a 25-a Panzergrenadier. Datorita acestor lucrari ample de fortificatie, atacul sovietic era sprijinit de unitati de genisti dotati cu arme grele.
Armata a 11-a de Garda sovietica a atacat pe 23 iunie pe directia orasului Orsa, dar a inaintat foarte putin in faza initiala a atacului. A doua zi insa, divizia I de puscasi de Garda a reusit sa strapunga frontul german mai slab aparat din regiunea mlastinoasa de la nord de pozitiile diviziei a 78-a germane, care a primit in aceasta situatie sa se retraga pe o linie de aparare aflata mai la vest. Aici, divizia a 78-a s-a straduit sa pastreze contactul cu divizia a 25-a Panzergrenadier aflata mai la sud. Pe 25 iunie, apararea germana a inceput sa se dezintegreze. La ora 11:20, Corpul al 6-lea de tancuri a fost separat de Armata a 3- Panzer si a fost trecuta sub comanda Armatei a 4-a, Unitati de rezerva ale Diviziei a 14-a de infanterie au fost aduse in zona pentru a face fata atacurior impetuoase sovietice pe directia Orsa. Pana la mijlocul noptii, Armata a 11-a de Garda sovietica depasise pozitile resturilor Corpului al 4-lea din zona Bogusevsk, iar divizia a 78-a de infanterie germana a ajuns intr-o situatie foarte grea. Ziua de 26 iunie a fost una a retragerii fortate a germanilor. Tancurile Corpului al 2-lea de Garda au inaintat in viteza spre Minsk, in timp ce o parte a blindatelor au atacat pentru incercuirea Orsei, care a fost eliberata in seara zilei de 26 iunie. Principala forta sovietica de tancuri din zona, Armata a 5-a de Garda, forta inaintarea prin spartura reusita in liniile germane. Copul al 6-lea german a fost in acel moment desfiintat definitiv. Comandantul corpului, generalul Georg Pfeiffer, a fost ucis in lupta pe 28 iunie, dupa ce pierduse orice legatura cu subordonatii sai. Orice incercare a germanilor de a rezista a fost infranta, in ciuda aducerii in zona a diviziilor a 260-a de infanterie si a 286-a de securitate.
In sudul sectorului Corpului al 37-lea, restul Armatei a 4-a germane lupta din greu sa-si pastreze pozitiile si nu primise ordinul oficial de retragere. Corpul al 39-lea Panzer incerca sa stavileasca atacul sovietic, in vreme ce Corpul Feldherrnhalle de tancuri a fost deplasat sa asigure zonele de traversare ale raului Nipru in vederea acoperirii retragerii inevitabile a diviziilor din prima linie. Corpul al 12-lea, aflat pe flancul sudic, a inceput o retragere spre a doua linie defensiva. Moghiliov era aparat de divizia a 12-a de infanterie germana, care primise ordin sa nu se retraga si sa lupte pana la ultimul om. Sovieticii au eliberat orasul pe 27 iunie, iar a doua zi, Corpurile al 12-lea si al 39-lea de tancuri au fost obligate sa se retraga spre punctele de trecere peste Berezina. Retragerea s-a dovedit foarte dificila din cauza marelui numar de refugiati civili si militari care se indeptau in graba spre vest, ca si datorita numeroaselor atacuri aeriene.
In sectorul sudic de operatiuni, in care actiona Frontul I Belarus si care avea in fata Armata a 9-a germana, principalul obiectiv al ofensivei era cucerirea orasului Bobruisk si a podurilor sudice de peste raul Berezina. Daca sovieticii si-ar fi atins obiectivele, ei fi reusit sa deschida calea pentru formarea aripii sudice a invaluirii principale. Flancul extrem sudic al Grupului de Armate Centru era acoperit de Armata a 2-a germana, din Mlastinile Pripet, dar aceasta zona avea sa fie ocolita de atacul sovietic. Comandantul Armatei a 9-a, care considera iminent atacul impotriva Grupului de Armate Centru a cerut in zadar permisiunea sa se retraga pe o pozitie mai favorabila, dar cererea i-a fost respinda de feldmaresalul Busch, comandantul Grupului de Armate.
Atacul sovietic a fost coplesitor. Dupa doua zile de bombardamente intense de artilerie, atacul Armatei a 3-a sovietica au dus la dezintegrarea diviziei a 134-a de infanterie germana aflata pe cea mai nordica pozitie. Divizia a 20-a Panzer a incercat sa stavileasca atacul sovietic din nord, dar a fost nevoita sa-si schimbe directia de atac spre sud, spre o noua strapungere a liniilor germane si sa stavileasca inaintarea Armatei a 65-a sovietice.
Pe 27 iunie, fortele sovietice reusisera sa incercuiasca cinci divizii ale Armatei a 9-a langa Bobruisk si Corpul al 35-lea, elemente ale Corpului al 41-lea si al Corpului al 20-lea Panzer germane la est de Berezina. Forele germane au avut o serie de incercari de iesire din incercuire, dar artileria si aviatia sovietica au reusit sa zadarniceasca orice tentativa de evadare. Intre timp, Hitler a incercat sa salveze situatia numind un nou comandant. In sprijinul defensivei germane a fost trimisa Divizia a 12-a Panzer. Se povesteste ca seful de stat major al Armatei a 9-a l-a intampinat pe comandatul diviziei de blindate cu cuvintele: „Ma bucur sa te vad, Armata a 9-a nu mai exista!”
Inaltul Comandament German (OKH) a ordonat retragerea Armatei a 9-a pentru a evita distrugerea ei definitiva. Divizia a 383-a de infanterie germana a primit ordinul sa apere orasul Bobruisk cu orice pret. Mii de raniti au fost abandonati in fortareata Bobruisk. Resturile Diviziei a 20-a Panzer, cu doar cateva tancuri si tunuri de asalt, au incercat sa sparga incercuirea, in vreme ce Divizia a 12-a Panzer ataca de pe pozitiile de pe raul Svisloci spre est, in sprijinul tentativei de evadare. Desi initial germanii au reusit sa strapunga liniile Diviziei a 356-a de infanterie sovietica, ei au fost tinuti neincetati sub tirul artileriei si aviatiei sovietice, care i-a impiedicat sa se delaseze pe drumurile de la sud de Minsk.
Pe 26 iunie, OKH-ul si-a dat in sfarsit seama ca obiectivul principal al ofensivei era eliberarea orasului Minsk. Ca urmare, Divizia a 5-a Panzer a fost adusa de la Grupul de Armate Ucraina de Nord si plasata pe pozitii defensive la Minsk pe 27 iunie. Blindatele germane trebuiau sa opreasca ofensiva sovietica si sa previne colapsul definitiv al Grupului de Armate Centru. In acel moment, situatia germanilor era foarte grea. In sectorul nordic al Grupului de Armate Centru, Armata a 3-a Panzer era decimata, Corpul al 53-lea era distrus, Corpul al 6-lea suferise pierderi grele si Corpul al 9-lea era in retragere spre vest si era tinta atacurilor sovitice necontenite. In sud, Armata a 9-a isi pierduse coeziunea, iar resturile sale erau supuse la bombardamente continui de artilerie si de aviatie. Cele trei corpuri ale Armatei a 4-a au primit ordin sa se opreasca din retragere si sa reziste, in ciuda faptului ca fiecare dintre ele fusese depasite pe flancuri de trupele sovietice aflate in ofensiva. Hitler a proclamat Minskul Fester Platz (punct de rezistenta intarit) si a ordonat resturilor Armatei a 9-a sa intareasca defensiva orasului.
Armata a 5-a Panzer si elemente ale Armatei a 4-a germane au a luat pozitii langa Barisau la nord-est de Minsk. Regimentele Armatei a 5-a Panzer, spre deosebire de cele mai multe unitati de blindate germane din acea perioada a razboiului, aveau efectivele complete. Ele au fost concentrate in nord, trebuind sa apere liniile de cale ferata folosita pentru evacuarea trupelor germane. Drumurile de evacuare erau aparate de un regiment de rezerva de infaterie, iar Batalionul al 505-lea tacuri grele, (echipat cu tancuri Tiger I), apara caile ferate de la Krupki. Podurile peste Berezina erau aparate de cateva unitati de politie militara si unitati de securitate organizate ce Gruppe Anhalt, si subunitati ale Corpului al 12-lea, care reusisera sa se retraga din orasul Berezino.
Armata a 5-a de tacuri de Garda sovietica si-a indreptat atacul spre Minsk de pe directia nord-est, in vreme ce Corpul de tancuri al 2-lea de Garda se apropia de oras dinspre est. Grosul Armatei a 5-a de tacuri de Garda, sprijinit de cateva divizii de infanterie a Armatei a 11-a de Garda, au atacat pe principalul drum de acces spre Minsk, fortand infateria germana sa se retraga in Borisov pana pe 29 iunie. Pe drumul proaspat cucerit, sovieticii au lasat o linie de trupe care sa impiedice elementele Armatei a 4-a germane aflate in retragere sa se refugieze in Minsk. Genistii germani au aruncat in aer podurile peste raul Berezina pe 30 iunie in incercarea de a impiedica fortele sovietice sa intre in Borisov. Germanii din „Grupul von Saucken” au incercat sa organizeze apararea in nordul vestul orasului Minsk, de unde venea amenintarea Armatei a 5-a de tancuri de Garda. Caderea orasului parea iminenta. Armata a 65-a sovietica se indrepta spre oras dinspre sud, Armata a 5-a de tancuri se apropia dinspre nord, iar Corpul al 2-lea de tancuri reusise sa forteze Berezina.
Germanii care aparau Minskul au inceput pregatirile pentru retragere pe 1 iulie, iar autorizatia pentru parasirea orasului a fost data pe 2 iulie. Divizia a 5-a Panzer si Grupul von Saucken au primit ordin sa se retraga spre Molodecio. In dimineata zilei de 3 iulie, in conditiile in care unitati ale Armatei a 4-a germane aflate in estul orasului mai incercau cu disperare sa se retraga, Corpul al 2-lea de tancuri sovietic a reusit sa intre in oras. In oras au izbucnit lupte grele. Pana in ziua urmatoare, Minskul fusese curatat de unitatile de ariergarda germane, in timp ce spre vest, Armata a 65-a si Aramta a 5-a de tancuri sovietice au inchis incercuirea. Grosul Armatei a 4-a si cea mai mare parte a ce mai ramasese din Armata a 9-a au cazut in cursa.
In urmatoarele cateva zile, Armata a 4-a a facut mai multe incercari de strapungere a incercuirii. Tentativele au fost intreprinse de acele divizii care inca mai aveau o structura organizatorica intacta. Printre acestea se numarau diviziile Corpului al 12-lea si unitati ale Corpului al 27-lea, care se retrasesera intacte din Orsa, erau acum prinse in capcana langa Pekalin. Comandantii de corpuri au decis pe 5 iulie sa incerce doua strapungeri ale incercuirii spre nord-vest, respectiv spre vest. In acel moment, aceste unitati germane se aflau la cam 100 km in spatele liniile sovietice. Atacurile date atat la nord, cat si la sud de Minsk au fost in cele din urma respinse de sovietici. Doar unele elemenete ale Diviziei a 14-a de infanterie germana au reusit sa faca legatura cu resturile Diviziilor a 31-a si a 12-a de infaterie germana, au depasit Minskul in flacari, au spart incercuirea si au facut jonctiunea cu Divizia a 12-a Panzer.
In total, cam 100.000 de soldati ai Armatelor a 4-a si a 9-a au fost incercuiti, cam 40.000 din ei au fost incercuiti, iar restul au fost capturati. Partizanii au jucat un rol de prima importanta in localizarea si distrugerea fortelor incercuite.
Dupa distrugerea oricarei rezistente germane, fortele sovietice au primit ordinul sa forteze inaintarea spre apus cat mai departe cu putinta, depasindu-si obiectivele initiale care vizau doar eliberarea Minskului. Noile obiective erau reprezentate de eliberarea oraselor Grodno si Bialistok. Armata a 5-a Panzer a incercat sa reziste la Molodecino, dar a fost invinsa rapid. Walter Model, care a Preluat comanda Grupului de Armate Centru pe 28 iunie, a incercat restabilirea unei linii defensive ferme prin Lida, folosind resturile Armatelor a 3-a Panzer si a 9-a, alaturi de unele rezerve. Desi fortele sovietice erau epuizate, iar liniile lor de aprovizionare erau foarte intinse, slabiciunea extrema a germanilor i-a incurajat pe comandantii sovietici sa forteze in continuare atacul. In batalia de la Vilnius, germanii au incercat sa apere orasul, iar Armata a 3-a Panzer a suferit o infrangere importanta, pierzand aproximativ 12.000 de oameni in incercuire.
La zece zile de la caderea Minskului, Armatat Rosiei a atins graniti Poloneza si a atacat pentru asigurarea capetelor de pod peste Nieman, nelasandu-le germanilor nicio posibilitate sa se reorganizeze in aparare. In ofensiva care a urmat, operatiunile Lublin-Brest si Lvov-Sandomierz, sovieticii au exploatat in continuare degringolada care cuprinsese Grupul de Armate Centru, in ciuda trasferurilor de unitati militare de la Grupul de Armate Ucraina de Nord. Ofensivele sovietice au fost incununate cu succese atat de mari, incat au fost oprite doar in momentul in care liniile de aprovizionare erau in primejdie de colaps. Totusi, istoricii, in special cei polonezi, discuta inca daca decizia de a opri ofensiva in fata portilor Varsoviei in timpul insurectiei organizata de Armia Krajowa a fost un act generat de necesitati militare reale, sau a fost un act deliberat de distrugere a unei miscari de rezistenta poloneze care s-ar fi putut dovedi neprietenoasa in viitor.
Prin comparatie cu alte batalii, aceasta a fost cea mai mare victorie sovietica. Armata Rosie a provocat un numar urias de pierderi germanilor si a eliberat un teritoriu vast in doar doua luni. Pentru a arata lumii intregi magnitudinea victoriei, in jur de 50.000 de prizonieri germani, capturati in incercuirea de la Minsk, au fost obligati sa marsaluiasca pe strazile Moscovei. Desi prizonierii, asezati in randuri de cate 20, s-au deplasat rapid, ei au avut nevoie de trei ore pentru intreagul mars.
Intr-un gest simbolic, strazile capitalei sovietice au fost spalate dupa trecerea prizonierilor germani.
Germanii nu si-au mai revenit niciodata dupa pierderile materiale si umane din timpul Operatiunii Bagration. Ei au pierdut aproape o treime din efectivele de pe frontul de est, comparativ cu pierderile din timpul bataliei de la Stalingrad, adica aproape 20 de divizii. Printre militarii pierduti in lupta sau cazuti prizonieri se aflau unii dintre cei mai experimentati soldati, subofiteri, ofiteri si generali.
Grupul de Armate Centru a fost distrus aproape in in intregime. Au fost pierdute 2.000 de tancuri si 57.000 de alte vehicule. In jur de 90.000 de militari germani au pierit in lupta, 250.000 au fost raniti si cam 120.000 au fost luati prizonieri. Sovieticii au pierdut 85.000 de soldati morti, 110.000 de raniti si 8.000 de disparuti si 2.957 tancuri, 2.447 piese de artilerie si 822 avioane.
Legatura dintre Grupul de Armate Nord si Grupul de Armate Ucraina de Nord s-a piedut, fiecare Grup de Armate fiind obligat sa se retraga spre vest pentru a face fata urmatoarelor ofensive sovietice din sectoarele lor.
Anihilarea celei mai mari parti a Grupului de Armate Centru in regiunea Minskului a coincis cu distrugerea unitatilor germane de pe frontul de vest din punga de la Falaise. Atat pe frontul de vest cat si pe cel de rasarit, ofensivele ulterioare au fost incetinite mai degraba de problemele de aprovizionare decat de rezistenta germanilor. Totusi, germanii au reusit sa transfere unitati de blindate din Italia pe frontul din Polonia.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

peratiunea bagration bielorusiei poloniei
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1734 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018468 (s)