News Flash:

Opt scrieri vechi, ramase nedescifrate

27 Ianuarie 2014
2503 Vizualizari | 0 Comentarii
Prima scriere cunoscuta este cea cuneiforma, folosita in urma cu peste 5.000 de ani in Mesopotamia. Civilizatiile au inventat de-atunci sute de sisteme diferite de scriere - opt au ramas inca nedescifrate, noteaza New Scientist.
1. Etrusca
Scrierea etrusca a fost realizata intr-o forma veche a alfabetului grecesc, dar limba vechii civilizatii preistorice este unica. Civilizatia etrusca a aparut in vestul Italiei - unde se afla in prezent Toscana si Umbria si a fost absorbita in Imperiul Roman in primul secol inainte de Hristos.
Etruscii au lasat in urma mii de documente misterioase, scrise de la dreapta la stanga.

Vezi si Secretele Discului din Phaistos
2. Hieroglifele meroitice
In primul secol inainte de Hristos, regatul Kush a prosperat de-a lungul Nilului, intre Abu Simbel si Khartoum. Civilizatia Kushita (sau meroitica, dupa capitala Meroe) a fost una din cele mai importante din statele Africii subsahariene.
In 712 inainte de Hristos, regii din Kush au cucerit Egiptul si au fost acceptati drept a 25-a dinastie (faraonii negri au domnit aproape 70 de ani).
Hieroglifele meroitice dateaza de dupa terminarea domniei in Egipt, la presiunea asirienilor. Hieroglifele pot fi "citite", dar nu si intelese.

Vezi si Un manuscris misterios, descifrat
3. Lumea Noua: olmeca, zapoteca si istmiana
America Centrala are o serie de scrieri misterioase, dintre care olmeca, zapoteca si istmiana sunt cele mai interesante.
Cea mai veche scriere din regiune este olmeca, generate de civilizatia olmeca, ce a inflorit de-a lungul Golfului Mexic de la 1.500 pana la 400 inainte de Hristos.
Civilizatia Oaxaca a lasat in urma scrierea zapoteca, pe aproximativ 1200 de obiecte cu inscrisuri. Calendarul zapotec este precursorul celui maias.
Cel mai mare si controversat sistem de scriere este cel istmian. Cele doua placate care au fost descoperite cu aceasta scriere dateaza din al doilea secol dupa Hristos.
4. Linear A
In 1900, arheologul britanic Arthur Evans a descoperit doua sisteme de scriere, pe tablite de lut, la Palatul lui Minos, din Knossos, pe insula greceasca Creta.
Una din acestea, Linear B,a fost descifrata in 1952. Cealalta, Linear A, ramane nedescifrata - este mai veche decat prima si este scrierea civilizatiei minoice.
5. Rongo-rongo
Scrierea din Insula Pastelui, Rongo-rongo, inseamna "cantari" in Rapanui, limba din Insula. Desi este probabil similara cu Rapanui, scrierea este complexa. Sunt doar 25 de inscriptii, toate facute pe bucati de lemn.
Felul in care se "citeste" este unic: se incepe din coltul stang, jos, si se citeste de-a lungul liniei. Apoi se intoarce inscriptia cu 180 de grade, citind urmatoarea linie de jos in sus, de la stanga la dreapta, si tot asa.
Ramasitele civilizatiei din valea Indus acopera o parte din nordul Pakistanului si nord-vestul Indiei.
Au ramas aproximativ 5.000 de inscriptii, majoritatea pe pietre imprastiate pe ruinele oraselor de odinioara. Un motiv frecvent intalnit este cel al unui patruped cu un corn, similar unicornului.
Lungimea textelor este in general foarte mica: cinci semne, cel mai lung avand 20.
7. Proto-elamita
Proto-elamita este cea mai veche scriere nedescifrata din lume - fiind folosit pentru 150 de ani, incepand cu 3050 inainte de Hristos, in Elam, denumirea biblica a zonei petrolifere din vestul Iranului.
Se stiu foarte putine despre autorii acestui sistem de scriere. Proto-elamita a fost "strabunica" elamitei lineare, o scriere folosita in aceeasi zona, la 750 de ani distant, care a precedat, la randul sau, elamita cuneiforma, descifrata in secolul XIX.
8. Discul din Phaistos
Discul, originar din Creta, are 15 centimetri in diametru si pare a fi cel mai vechi document "imprimat" din lume.
A fost descoperit de arheologi italieni in 1908 in vechiul Phaistos, intr-un context arheologic sugerand ca ar data din jurul anului 1700 inainte de Hristos.
Discul este facut din lut ars si are inscriptii pe ambele parti, consistand dintr-o spirala de simboluri stantate. Cele 241-242 de simboluri au fost facute cu 45 de stante diferite.
Este singurul exemplar al acestui sistem de scriere, asa ca multi il considera un fals. Optimistii cred ca este o limba non-cretana necunoscuta. Pana la gasirea altor inscriptii similare, ramane un mister absolut. 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

scriere cuneiforma mesopotamia nedescifrate etrusca linear a
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1954 (s) | 34 queries | Mysql time :0.042767 (s)