News Flash:

ORASUL GEMENILOR: Experimente naziste sau efectul de fondator? Cazul asezarii din Brazilia cu una dintre cele mai mari incidente de sarcini multiple din lume

11 Mai 2016
704 Vizualizari | 0 Comentarii
Josef Mengele
Candido Godói, o asezare braziliana, aproape de granita cu Argentina, are una dintre cele mai mari incidente de sarcini multiple din lume. Oamenii de stiinta au incercat sa explice statisticile din Terra dos Gêmeos (n.r. taramul gemenilor), asa cum mai este cunoscut orasul, in timp ce localnicii fac legatura cu experimentele conduse in zona de Josef Mengele, dupa al doilea Razboi Mondial.

Candido Godói este un oras aflat in Rio Grande do Sul, cel mai sudic stat al Braziliei, la granita cu Argentina, care este cunoscut pentru numarul mare de imigranti, in special italieni si germani. Nemtii au inceput sa emigreze in zona inca din 1824 si, in timp, atrasi de clima potrivita pentru agricultura si de terenurile ieftine, imigrantii din Germania, in special din regiunea Hunsrück, au ajuns sa formeze aproape un sfert din populatie.

80% dintre cei sase mii de locuitori din Candido Godói sunt de origine germana, iar marea majoritate au ajuns acolo in perioada de dupa Primul Razboi Mondial. Asezarea nu este cunoscuta pentru mostenirea europeana, fapt deloc iesit din comun in zona, ci pentru numarul mare de gemeni nascuti raportat la populatie, unul dintre cele mai mari din lume. Gemenii reprezinta aproape 10% din numarul nasterilor din Candido Godói, semnificativ mai mare decat procentul de 1.8%, care se inregistreaza la nivelul intregului stat. Fenomenul se observa cel mai bine in Linha São Pedro, o comunitate de cateva sute de indivizi, und

Vezi si Experimentele medicale din timpul Holocaustului

Localnicii spun ca fenomenul este generat de experimentele intreprinse in zona de catre Josef Mengele, poreclit Todesengel (n.r. Ingerul mortii, in limba germana), dupa incheierea celui de-al doilea Razboi Mondial. Ofiter SS si medic in cadrul lagarului de concentrare Auschwitz, Mengele si-a obtinut doctoratul in antropologie la Universitatea din München. Transferul sau la Auschwitz, in 1943, a reprezentat oportunitatea perfecta pentru omul de stiinta german sa isi testeze teoriile pe subiecti umani, din randul prizonierilor. Experimentele sale, uneori fara valoare stiintica si, de cele mai multe ori, mortale, i-au atras porecla sinistra si i-au intarit renumele de unul dintre cei mai sadici criminali de razboi din istorie.

Vezi si Arma secreta pe care nazistii voiau sa o foloseasca in timpul razboiului

Josef Mengele era interesat in mod deosebit de persoanele care sufereau de nanism, de heterocromie a irisului si de alte anormalitati fizice si, in mod special, de gemenii identici. Prin studierea ultimului subiect, medicul spera sa demonstreze superioritatea rasei ariene si sa imbunatateasca natalitatea in randul persoanelor care apartin acesteia. Prizonierii care urmau sa ia parte la experimentele lui Mengele erau tratati mai bine decat restul, fiind hraniti si cazati in conditii superioare si, temporar, feriti de camera de gazare. Odata incheiate testele insa, medicul ordona executarea lor, fara remuscari, intr-o singura noapte ucigand nu mai putin de 14 gemeni, conform spuselor lui Miklos Nyiszli, un prizonier evreu care a lucrat ca voluntar, alaturi de Mengele, la Auschwitz.

Josef Mengele a fost capturat de Aliati, in 1945, dar din cauza dezorganizarii din finalul razboiului si a faptului ca medicul nu avea grupa sanguina tatuata pe bratul stang, ca ceilalti membri SS, nu a fost identificat drept un prizonier important si a fost eliberat. Initial s-a angajat la o ferma, langa Rosenheim, sub un nume fals, unde a lucrat timp de aproape patru ani. Apoi, din ce in ce mai speriat de o eventuala arestare, a fugit la Genoa, in Italia, unde a obtinut un pasaport sub pseudonimul Helmut Gregor si s-a imbarcat pe un vapor catre Argentina. Mengele a obtinut o viza de sedere in Buenos Aires si, in baza acesteia, un pasaport german pe numele sau real, de care s-a folosit pentru a face vizite in Europa. Dupa aproape zece ani insa, in 1959, la presiunile "vanatorilor de nazisti" si a autoritatilor germane, argentinienii au emis un mandat de arestare pe numele lui. Mengele a fugit in Paraguay si de acolo in Brazilia, unde a trait pentru tot restul vietii. Ingerul mortii a decedat la 67 de ani, inecat, in timp ce inota in apropiere de Bertioga.

Locuitorii din Candido Godói si chiar si unii dintre cercetatori, spun ca incidenta uriasa a sarcinilor multiple din zona este cauzata de Mengele, a carui obsesie fata de gemeni a fost confirmata de fosti prizonieri si asociati ai sai. Conform localnicilor, in perioada petrecuta in Brazilia, nazistul, care se recomanda ca fiind medic generalist si veterinar, ar fi administrat medicamente necunoscute femeilor gravide si ar fi intreprins o serie de experimente, printre care presupuse tehnici de inseminare artificiala, care rezultau in sarcini multiple. O parte dintre cei care au inceracat sa investigheze fenomennul spun insa ca, din pacate, persoanele care ar fi putut intra in contact cu Mengele in acea perioada s-au temut sa vorbeasca, de frica populatiei foarte mari de origine germana, care ar fi putut gazdui si alti nazisti refugiati.

Oamenii de stiinta spun insa ca misterul gemenilor e doar un mit si ca, desi incidenta sarcinilor de acest tip este, intr-adevar, mult peste media mondiala, fenomenul are o explicatie mult mai simpla. Primul argument al cercetatorilor, care incearca sa demoleze teoria experimentelor intreprinse de Mengele, este ca numarul neobisnuit de mare de gemeni, in special fraternali, non-identici, poate fi observat in certificatele de nastere din arhivele localitatii inca de la inceputul secolului trecut, cu mult timp inainte ca medicul nazist sa ajunga in America de Sud. Conform oamenilor de stiinta, explicatia este mult mai simpla si mai putin spectaculoasa.

Raspunsul la "misterul gemenilor" ar fi dat , spun cercetatorii, de faptul ca cea mai mare incidenta a sarcinilor multiple e intalnita in districtul Linha São Pedro, o comunitate de doar cateva sute de indivizi, ale carei baze au fost puse de doar opt familii. De-a lungul timpului, comunitatea a ramas relativ izolata fata de ce cele din jur, aproape toti locuitorii fiind de origine germana si vorbind dialectul Riograndenser Hunsrückisch si nu limba portugheza braziliana. In prezent, cele 80 de gospodarii gazduiesc aproape patruzeci de perechi de gemeni, ceea ce i-a facut pe oamenii de stiinta sa ajunga la concluzia ca fenomenul nu este generat de o interventie exterioara, ci isi are originea in interiorul comunitatii.

Atunci cand un grup relativ mic se stabileste intr-o regiune si ramane izolat pentru mai multe generatii, particularitatile biologice ale primilor colonisti au tendinta sa fie transmise mai departe, atat timp cat noile familii sunt alcatuite doar din membrii grupului initial sau descendentii acestora. Aceasta pierdere a variabilitatii genetice este numita de cercetatori efectul de fondator. "Probabil ca, intamplator, unul sau mai multi membri ai familiilor care au intemeiat Linha São Pedro au avut o predipozitie genetica pentru a concepe gemeni", spune Lavinia Schuler-Faccini, genetician la Universidade Federal do Rio Grande do Sul. "Exista astfel de comunitati si in Nigeria ori in Romania, dar nu au avut parte si nici nu au cautat publicitatea de care se bucura Candido Godói", adauga ea.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

asezare braziliana argentina braziliei granita nemtii germania
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1928 (s) | 23 queries | Mysql time :0.035399 (s)