News Flash:

Orasul lui „Ce bei?“. Teribilul renume al Ploiestiului

12 Noiembrie 2013
3755 Vizualizari | 1 Comentarii
Ploiestenii duc povara mitului cum ca sunt cam cheflii si ca le place sa-si omoare vremea prin carciumi inca din perioada dintre cele doua razboaie mondiale. Scriitorii consemneaza numele de orasul lui „Ce bei?“ si sustin ca acesta se traduce prin faptul ca ploiestenii nu s-ar saluta ca in alte parti ale tarii, cu formulele obisnuite, ci direct cu intrebarea: „Ce bei?“. De asemenea, istoricii spun ca este o reminiscenta a unei perioade in care viata economica exploziva se desfasura in jurul unui pahar de vin, la o carciuma, dar si ca este particularitate a oamenilor locului, mari petrecareti, cu sau fara motiv. Aceasta „porecla“ a fost asumata treptat de ploiesteni cu lejeritate si cu un strop din autoironia la care apelau la orice eveniment care le construia o imagine cat mai originala, mai apropiata de cea a „capitalistilor“ din Bucuresti, aflati la doar o aruncatura de bat, scrie adevarul.ro.
„Tampit ca un carciumar falit“
Denumirea se contureaza in perioada interbelica, dar indicii despre un anume fel de viata al locuitorilor exista inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Diversi autori ai unor studii economice se aratau mirati de numarul mare al carciumilor si, prin ceea ce consemneaza, fac un prim pas in definirea renumelui de orasul lui „Ce bei?“. La 1862, orasul avea 119 carciumi, adica una la fiecare 247 de locuitori, dupa cum scrie Ioan Grosescu in „Mahalalele Ploiestiului“. In aceste localuri se petrecea cu vin, tuica batrana de pruna sau „din cea intepata de boasca“, sarmale dolofane, musacale, pui si boboci de rata rumeniti si tavaliti prin mujdei de usturoi si, evident, lautari. Aproape jumatate de secol mai tarziu, statistica orasului din 1913, citata de geograful Ion Th. Simionescu, numara 287 de crasme, cate una la aproape 200 de locuitori. Cresterea a fost continua, astfel ca, in 1934, in Ploiesti erau 353 de carciumi si de bodegi. La recensamantul din 1912, Ploiestiul avea o populatie de aproape 57.000 de locuitori, iar la cel din 1930, de aproape 80.000 de locuitori. Tot pe atunci, a fi carciumar la Ploiesti devine sinonim cu succesul. Astfel, in lucrarea „Ploescii in 1881“, Sabin Nicorita se arata si el contrariat de numarul mare al bodegilor si afirma, anecdotic, ca „la Ploiesti, cine nu stie sa faca ceva se face carciumar“. „Un celebru avocat ploiestean de la inceputul secolului al XX-lea, Nic Parvulescu, avea si o expresie devenita proverbiala: «Tampit ca un carciumar falit», aluzie la faptul ca in acest gen de afaceri nu ai cum sa esuezi la Ploiesti, datorita clientelei numeroase si diverse, care garanta succesul“, spune istoricul ploiestean Dorin Stanescu. Stabilit la Ploiesti, compozitorul, pilotul si scriitorul Ionel Fernic (1901-1938) lasa „imagini“ memorabile ale unui oras care traieste pentru localurile sale, scriind despre carciumari celebri ai Ploiestiului, la vremea aceea: Manasache, Kalderimi, Ion pe Regala, la Hambrea, Nae Vartej.
Cot la cot cu primarul
Personajele lui Fernic au fost evocate apoi de criticul literar si profesorul Dan Gulea in monografia culturala a orasului, „Pluviografii. O istorie a culturii romane de la Ploiesti (2012)“: „Fauna e la apel, prin personaje dublate adesea de note de subsol: un mos, un actor, Sulica (un betiv indracit din Ploiesti), «un bun pilangiu, insa fraier, cu cioc si cu ghete de lac», conu’ Vladoiu («decanul betivilor ploiesteni»), Sinescu Bazil («unul care nu cunoaste apa…»)“. Intr-o astfel de atmosfera cheflie, boema locala avea reprezentanti printre cei mai de vaza oameni din oras, semn ca petrecerile tin, cu siguranta, de o anumita psihologie si un comportament al locuitorilor. „Chiar si astazi, ploiestenii ii pastreaza o amintire frumoasa primarului Radu Stanian (1840-1897), vestit pentru chefurile sale cu lautari sau pentru ispravi precum blocarea caii ferate si oprirea trenului pentru a se urca, pana la Ploiesti, avand alaturi un taraf, care, de fiecare data, ii canta: «Din Ploiesti pan’ la Gheboaia / M-a batut vantul si ploaia»“, povesteste Dorin Stanescu. Aceasta atmosfera a orasului de la inceputul secolului al XX-lea este sintetizata perfect de criticul si istoricul literar Mircea Iorgulescu. „Petrecerea – cheful – reprezinta un ritual social pentru ca la Ploiesti se petrece pentru orice, din orice. Chiar si din nimic si pentru nimic, daca nu, mai ales, pentru nimic, dar cu lautari neaparat. Factor de coagulare si de coeziune, factor de solidaritate, cheful ploiestean este public, de masa si democratic“, scrie Iorgulescu in „De neamul ploiestenilor“.
La Ploiesti, ca la Liverpool
„Treptat, denumirea se contureaza si se consacra, iar marele calator Mihai Tican-Rumano puncta intr-un text din 1927 ca a fost surprins de marea abundenta de alimente si bauturi din oras, vin, must si pastrama de capra, care se gaseau pe toate strazile. De asemenea, vorbeste despre faptul ca in oras circula o intrebare frecventa: «Ce bei?», ceea ce a facut ca Ploiestiului sa i se mai zica «Ce bei?» si sa se creada ca sugacii sunt intarcati cu cherci“, spune scriitorul Dan Gulea. Cherciul era denumirea scrumbiei sarate si conservate, care mergea foarte bine cu un pahar de vin. Mihai Tican-Rumano a notat si cum, la restaurantul „Berbec“ – aflat pe atunci in centrul orasului, la parterul Hotelului Europa – i s-a cerut un pret exagerat pentru un litru de vin si a pus pretentiile patronului pe seama orchestrei clasice a localului care, prin cantecele ei, niciunul din repertoriul romanesc, te facea sa te simti mai degraba la Liverpool decat in Romania.
O perspectiva economica
Primele consemnari ale renumelui de orasul lui „Ce bei?“ coincid, intr-adevar, cu o viata intensa a orasului, marcata de negot, care devine ramura economica locala cea mai importanta, extinderea rafinariilor si deschiderea atelierelor mestesugaresti de tot felul. FOTO Orasul lui „Ce bei?“. Teribilul renume al Ploiestiului Comercianti din toata tara, cu interese in Ardeal si in Moldova, se intalneau la Ploiesti, la confluenta acestor drumuri, si incheiau afacerile in carciumi, la un paharel. Lor li se adaugau muncitorii veniti sa lucreze in fabricile din Ploiesti, calatorii care asteptau cateva ore pentru a prinde o legatura feroviara, dar si taranii din jurul orasului intrati in afaceri cu petrolistii. Totul a asigurat un vad bun afacerilor cu restaurante sau carciumi, ceea ce putea crea impresia unei „fieste continue“. „Carciuma si restaurantul devenisera un loc important de socializare, dar si de perfectare a unor afaceri, iar cetateanul cosmopolit si dornic de a face bani isi petrecea timpul cautand oportunitati de afaceri in discutiile si in intalnirile cu cei aflati in tranzit sau sositi cu afaceri in oras“, explica Dorin Stanescu. In perioada interbelica, in Ploiesti are un succes temporar si renumele de „orasul celor 200 de carciumi“, abandonat definitiv pentru orasul lui „Ce bei?“ scris si „Cebei“, ca un nume propriu.
Urbea de astazi isi vegheaza renumele
Acum, la Ploiesti exista aproximativ 160 de bodegi, carciumi, restaurante, baruri, pizzerii, locuri in care poti consuma, pe indelete sau la botul calului, bauturi alcoolice si unde poti petrece pe cinste. Cam una la 1.300 de locuitori, evolutia demografica exploziva facand trecerea de la cei aproximativ 30.000 de locuitori din 1862 la aproape 210.000, potrivit ultimului recensamant. Si inca mai exista la Ploiesti carciuma Berbec, unde, in 1927, Mihai Tican-Romano a baut un vin cam scump si s-a crezut la Liverpool. Chiar daca a fost mutata, dupa Al Doilea Razboi Mondial, la parterul Hotelului Central, nu exista nimeni in oras, ba chiar si mai departe de el, care sa nu fi auzit despre crama Berbec, semn ca o carciuma poate fi un reper, la fel de bun ca oricare altul, al unui oras. Cu atat mai mult al unui oras care isi vegheaza renumele si unde nu este neobisnuit, atunci cand te intalnesti cu cineva, sa-l intrebi mai intai ce bea, poate doar o cafea, si abia apoi te pui la povesti.
„Cariera“ in literatura
Dincolo de posibile explicatii psihologice si economice, renumele s-a lipit de ploiesteni ca timbrul de scrisoare si a facut, chiar din perioada interbelica, si o adevarata „cariera literara“. „Lucrurilor incep «sa li se spuna pe nume» si in literatura, dincolo de impresii de calatorie sau de comentarii pe statistici economice. Apar epigrame, scenete, proza, aluzive sau cu referiri directe la aceasta denumire“, spune profesorul de limba romana de la Colegiul National „Mihai Viteazu“, din Ploiesti, Dan Gulea, care a cercetat fenomenul. Astfel, in 1942, epigramistul local F. Voican ii face boemului poet St.V. Ionescu un portret: „Inalt, slabut, lavaliera / El singur a ramas poet / In tot Ploiestiul / Ca tot spera / Sa ia un sprit pe un sonet / Gandeste respectand poteca: / Orasul si-a pierdut porecla!“. Unui Dumitrescu Sfetesti ii spune direct: „E singurul ce-n piticie / Ma-ntrece in urbea lui ce bei / E profesor si are lei / Si poate mi-o dadea si mie / Nu-i cer nimic anticipat / Dar zic asa – si saua bat“. „In 1945, apare si o sceneta in versuri, semnata de un literator local, Dignic, numita chiar «Ce bei?», in care sunt personaje de tipul Andrei Insurateanu si Jean Pilangeanu, unde fiecare lauda vinul si isi barfesc nevestele“, spune profesorul Dan Gulea. In perioada comunista, apar multe referiri in proza ce evoca atmosfera interbelica. „De retinut Ioan Dan Nicolescu si personajul grotesc al profesorului de matematici Sorescu din «Rana statuilor», care, in timpul liber, voia sa scrie un roman despre orasul lui «Ce bei?». Din perspectiva profesorului, oamenii acestui oras, dominat de legile economice, sunt mereu grabiti, adunand bani si risipindu-i fara sa creeze monumente, temuti in tara datorita limbii ascutite si gandului vioi, superficiali pentru ca se afla mereu in criza de timp“, spune Dan Gulea. N. Radulescu-Lemnaru, un alt autor din perioada comunista, vorbeste despre Ploiesti prin vocea unui personaj, activist de partid, care ii tine o pledoarie unui proaspat profesor repartizat in orasului lui „Ce bei?“: „Fereste-te de boemia asta maladiva a oraselor de provincie, de chefuri cu acei romantici ratati care nu fac altceva decat sa-si petreaca noptile prin localuri. Acest romantism desuet a facut ca urbea cu pricina sa fie botezata orasul lui «Ce bei?», ceea ce ii defineste oarecum carentele!“.
Tudoran si definitiva publicitate nationala
„Renumele orasului este insa definitiv descris si consacrat de Radu Tudoran, prin naratorul din «Retragerea fara torte». Tabloul orasului lui «Ce bei?» este fara dubiu“, explica Gulea. Tudoran ii „compromite“ iremediabil pe ploiesteni: „Capitala judetului meu, unde am mers prima oara sa invat carte, era supranumita orasul lui «Ce bei?». «Ce bei?», spuneau oamenii, in loc de buna ziua, cand se intalneau pe strada. Si intrau la carciuma, ii vedeam inca din zorii zilei, rezemati de tejghea, ca sa nu piarda timpul cu asezatul la masa, band in picioare, vin sau tuica, la botul calului, asa se spune. De la marginea orasului pana la scoala, aproape de centru, intalneam 17 bodegi si carciumi. Una dintre ele se numea «La furnica», nu stiu de unde pana unde, iar alta «La baietii veseli», asa da, puteam intelege. Intr-un timp, m-am apucat sa numar sistematic carciumile din tot orasul, cifra exacta am uitat-o, cred ca erau peste 100 de carciumi la 40.000 de oameni, numarul populatiei. N-ar fi fost prea mult, una la patru sute, dar daca scad pruncii din scutece, copiii, tinerii nenaraviti inca, saracii care n-au bani de bautura, atunci se schimba proportia...“.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

ploiestenii povara cheflii ce bei
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Erena E.  | #354
Buna ziua! Va rog sa mentionati si sursa, pagina de facebook Romania de altadata, colectia Emi Erena, asa este cel mai corect
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1606 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018614 (s)