Sport

Conferinta de presa in boxul iesean

Publicat: 20 ian. 2002
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Conferinta de presa in boxul iesean
a:3:{s:7:"site_id";i:1;s:6:"old_id";i:30234;s:8:"site_url";s:10:"www.bzi.ro";}

Fabrica de campioni a lui Nicu Branzei

•La clubul CFR Iasi se vrea un nou inceput

Nascut in urma cu 44 ani in satul Dumbrava, comuna Ciurea, judetul Iasi, antrenorul de box Nicu Branzei a devenit un nume de referinta in sportul iesean. Fostul elev al lui Iosif Mattes si mai apoi al lui Viorel Soroceanu a dorit sa-si intreaca maestrii si chiar a reusit acest lucru, de-a lungul timpului. Multi boxeri de valoare au trecut prin sala lui Nicu Branzei, printre acestia fiind Ion Tatarusanu, Mihai Gearba, Sorin Timofte, Constantin Velea, Cristian Alexandru Hodorogea, Florin Alexandru, Dumitru Hotin, Marius Timofte, Daniel Cosuleanu, Mihai Danilov, Marius Coculescu, Marius David, Gabriel Mihai Fandarac, Ioan Hordila, Ciprian Toderica, Constantin Branzei si lista poate continua. Sambata, in cadrul sectiei de box a clubului CFR Iasi, antrenorul Nicu Branzei a organizat o conferinta de presa in care s-au pus pe tapet realizarile de anul trecut si programul competitional al anului 2002, cu obiectivele ce se doresc a fi realizate. Alaturi de tinerii boxeri pregatiti de Nicu Branzei, printre cei prezenti s-a aflat si noua conducere administrativa a clubului sportiv CFR, alcatuita din presedintele ing. Radu Pipa, din vicepresedintele clubului si presedintele sectiei de box, ing. Eduard Spita si din secretarul sectiei de box, ing. Dan Ropota. Au mai fost invitati ing. Constantin Proca – unul dintre presedintii echipei de fotbal RATC CFR Moldova Iasi, antrenorul de culturism Florin Vezeteu, antrenorul de box Mihai Branzei (fratele lui Nicu Branzei) si reprezentantii mass-mediei locale. Pentru inceput, antrenorul Nicu Branzei a facut a trecere in revista a performantelor tinerilor sai elevi in 2001, acolo unde fetele au reusit sa cucereasca un titlu de campion prin Laura Elena Stefanescu, iar Simona Popescu a devenit vicecampioana nationala. In cadrul „Cupei Romaniei”, la categoria 45 kg, Gheorghita Avadanei a cucerit locul 1. De asemenea, la Campionatele Nationale de copii, Ionut Pandele a cucerit locul 2, iar Constantin Branzei s-a clasat pe pozitia a treia. La prima editie a „Memorialului Iosif Mattes” de la Iasi, din luna noiembrie, boxerii clubului CFR Iasi, unul dintre principalii organizatori, au dobandit locuri de frunte, printre cei laureati fiind Ciprian Toderica, Claudiu Toderica, Simona Popescu, Laura Elena Stefanescu, Mirabela Arteni si Ionel Pandele.

•Se doresc doua titluri nationale in 2002

„Pentru 2002 mi-am propus sa scot un campion national la cadeti, prin Ionel Pandele si o campioana la junioare, prin Simona Popescu. De asemenea, Laura Elena Stefanescu, care este acum cooptata in lotul national feminin de box, ar putea participa la Campionatele Europene si Mondiale, cu bune rezultate. Mai doresc ca Gheorghita Avadanei sa obtina o medalie la Campionatele Nationale de tineret. Si sa nu uitam ca mai vin din urma multi copii talentati si de reala perspectiva, precum Marius David, Radu Negru si Alin Barda”, a declarat antrenorul Nicu Branzei. In continuare, antrenorul ceferist a remarcat ca la box vin copii destul de necajiti, dar care doresc sa faca performanta. S-a dat exemplul lui Gheorghita Avadanei, la care situatia materiala in familie este dezastruoasa, dar el este un talent innascut pentru box. La competitiile la care au participat alaturi de alti sportivi de la cluburi galonate, precum Dinamo sau Steaua, boxerii de la CFR Iasi au reusit sa se clasaze pe locuri fruntase, chiar daca ei au meciuri mai putine in picioare, din motive financiare.

•Totul pleaca de la bani

Discutiile care au urmat au reliefat faptul ca sectia de box de la CFR Iasi nu se scalda in bani, desi conducerea Regionalei CFR a incercat sa rezolve multe doleante ale sportivilor si antrenorului. „Totul pleaca de la bani. Ca sa putem face performanta in 2002 ne trebuie circa 500 milioane lei, dar stiu ca aceasta suma este destul de mare. Nu avem ghete prea multe pentru sportivi, ne mai trebuie un sac sau doi de box la sala de antrenament, poate si mai multe tricouri. De asemenea, avem nevoie de fonduri pentru organizarea unor intalniri bilaterale si a unor turnee, ca sa ne verificam valoarea. Personal, sunt in legatura cu o echipa din Londra, pentru doua turnee pe baza de reciprocitate. Avem nevoie de meciuri pentru a putea creste valoarea sportivilor”, a mai mentionat antrenorul Nicu Branzei. In replica, ing. Eduard Spita a remarcat: „Sa nu ne gandim foarte departe, deoarece nu avem posibilitati financiare pentru o reciprocitate cu gruparea londoneza. Ar trebui sa incepem cu echipele din Moldova, sa facem meciuri bilaterale cu ele”, iar ing. Constantin Proca a adaugat: „Sa ne orientam spre gruparile de box de la Suceava, Botosani, Vaslui si Brasov. Chiar si cu sportivii din Bucuresti ne vom putea verifica fortele, deoarece se poate reusi o cazare buna pe sistem CFR in capitala si asta ar mai reduce din costuri”. Dialogul a urmat din nou cu Nicu Branzei in „pole-position”, care a mentionat: „Ne putem limita la un pat de camin si la o masa la cantina. Aveti dreptate, trebuie sa gandim la nivel pamantean”.

•Box de initiere in sala CFR

Antrenorul de culturism Florin Vezeteu, cel care l-a crescut si format pe multiplu campion Petrica Ciorba, a avut in continuare si o propunere la adresa sectiei colege de box: „Peste tot trebuie sponsori, dar ei nu investesc la nivelul incepatorilor si in amatori. De exemplu, la mine la sala, eu nu lucrez cu cei sub 16 ani. In schimb, vin cu ideea ca la dumneavoastra, la box, sa faceti niste cursuri de initiere, cu o taxa minima de 50.000 lei pe luna. Cred ca orice elev ar putea veni sa pregateasca cateva procedee pentru binele lui. Din cei 100 care vor veni, poti sa opresti in sala doi sau trei si sa le spui la un moment dat ca ei nu mai trebuie sa plateasca nici o taxa, deoarece pot deveni boxeri in adevaratul sens al cuvantului”. Propunerea antrenorului Florin Vezeteu a fost acceptata imediat de cei prezenti, antrenorul Nicu Branzei oferindu-si chiar si telefoanele unde va putea fi contactat de oricine care doreste sa faca box de initiere. Acestea sunt: 094 / 879607 (mobil), 215600 – interior 4151 (la sala de box CFR, orele 9-11 si 16-18) si 032 / 220201 (privat). De fapt, noua conducere a clubului CFR a declarat la finalul conferintei de presa ca in sportul ceferist iesean se doreste un nou inceput, fiecare fiind dispus in a ajuta pe sportivi si pe antrenori pentru realizarea obiectivelor propuse pe 2002, inclusiv in a se face cateva investitii importante in incinta bazei sportive.
Dan TEODORESCU

Adauga un comentariu