News Flash:

Pana in 1980, Iugoslavia lui Tito putea sa obtina bomba nucleara. Daca se intampla asta?

22 Ianuarie 2018
748 Vizualizari | 0 Comentarii
tito

Agentia Centrala de Informatii a Statelor Unite (CIA) credea in 1975 ca Iugoslavia se afla pe punctul de a deveni un stat dotat cu arme nucleare, datorita, in parte, asistentei acordate de Washington, conform unor documente secrete, recent declasificate. Documentele, care dateaza din 1957 pana in 1986, au fost dezvaluite de dr. Filip Kovacevic, expert muntenegrean in politica externa americana, care preda la Universitatea din San Francisco, California.

Documentele au fost accesate in luna octombrie 2017, dupa depunerea unei cereri in conformitate cu Legea de acces la informatii publice. Ca raspuns, CIA i-a trimis lui Dr. Kovacevic 8 dosare diferite constand din 84 de pagini de studii stiintifice, estimari analitice si alte rapoarte.

Documentele arata ca CIA a plasat inceputul programului nuclear iugoslav la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. In acel moment, tara vecina noua era punctul central al unei campanii intense de influenta a celor doua superputeri emergente, Statele Unite si Uniunea Sovietica. Dar liderul comunist al Iugoslaviei, Iosip Broz Tito, a optat pentru o politica de non-aliniere, refuzand sa se alature Washingtonului sau Moscovei. In acel moment, Tito a inceput sa exploreze posibilitatea dezvoltarii arsenalului nuclear propriu, care spera ca va permite Iugoslaviei sa ramana independenta in timpul “razboiului rece”.

Interesant e faptul ca planurile sale au fost sprijinite de SUA, care a invitat fizicienii si inginerii iugoslavi sa studieze si sa desfasoare cercetari la universitatile americane. De asemenea, Washington, a trimis echipe de geologi pentru a efectua studii in intreaga Iugoslavia, in 1952. Aceste studii urmau sa detecteze depozitele de uraniu din nordul si sudul Iugoslaviei, care au fost considerate suficiente pentru a alimenta bombele nucleare. Doua decenii mai tarziu, o companie americana, Westinghouse Nuclear, a fost contractata de Belgrad pentru a construi prima centrala nucleara din Iugoslavia, in Slovenia.

Documentele dezvaluite de dr. Kovacevic sugereaza ca in 1975 CIA era convinsa ca Iugoslavia era capabila din punct de vedere tehnic si financiar sa construiasca o arma atomica in patru ani. Intr-un studiu intitulat „Perspectivele pentru proliferarea armelor nucleare“, agentia de spionaj americana aprecia ca Iugoslavia a facut progrese remarcabile in domeniul tehnic de cercetare si productie, timp de 15 ani, partial cu sprijinul Americii. Singura intrebare era daca conducerea iugoslava doreste cu adevarat sa treaca la armele nucleare, ceea ce era dificil sa se stabileasca, pentru ca presedintele Tito era imprevizibil in luarea deciziilor. In cele din urma, liderul iugoslav a optat pentru a-si intari fortele militare conventionale ale tarii sale in loc de a merge pe calea bombelor nucleare. Pe masura ce sanatatea lui Tito s-a inrautatit in a doua jumatate a anilor ’70, rivalitatile etnice dintre ceilalti lideri a luat amploare, iar problema armelor nucleare si-a pierdut actualitatea. Tito a murit in 1980 si aproape imediat tara a inceput sa se confrunte cu tensiuni etnice mari.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

cia statele unite uniunea sovietica washingtonului moscovei
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1636 (s) | 34 queries | Mysql time :0.022511 (s)