News Flash:

Papesa Ioana, intre adevar si legenda

29 Septembrie 2013
3558 Vizualizari | 0 Comentarii
Sudul Italiei e zguduit de puternice cutremure de pamant; despre Franta se zvoneste ca e inecata in sange; la Roma, oameni si animale mor otraviti de mirosul pestilential al roiurilor de lacuste putrezite in apa. Oamenii sunt cuprinsi de panica. Oare dupa imparatia lui Carol cel Mare, incoronat cu doar o jumatate de secol in urma, avea sa vina sfarsitul lumii? Sa fi fost Mohamed precursorul infricosatorului Antichrist si inaintarea impetuoasa a fanaticilor sai adepti spre Occident sa fi anuntat sfarsitul crestinismului?
Anul 857. Locuitorii Romei isi pun speranta in Papa Ioan al VIII-lea, pe care l-au indragit in cei doi ani de pontificat. Procesiunea condusa de acesta, de la basilica Sf. Petru la palatul rezidential din Lateran, de cealalta parte a Tibrului, este insotita de multimile care ovationeaza. Dar cand grupul papal ajunge la o mica alee dintre Colosseum si biserica Sf. Clement, Sfantul Parinte se clatina si se prabuseste. In fata spectatorilor ingroziti, Papa Ioan se dovedeste a fi o femeie cuprinsa de durerile facerii. In doar cateva clipe, nasterea copilului ii transforma pe credinciosi intr-o multime furioasa, care ii insfaca pe nefericita si pe nou-nascut, ii tarasc dincolo de portile orasului si ii ucid prin lapidare.
Relatata de nenumarate ori de la sfarsitul secolului al XII-lea incoace, povestea va strabate Europa si va face istorie.
In numele dragostei
Prin anul 818, in familia unor misionari englezi din orasul Mainz, pe malurile Rinului, se naste Ioana, o fata de o frumusete si o inteligenta remarcabile. La varsta de 12 ani, ea se indragosteste de un calugar, paraseste casa parinteasca, imbraca haine barbatesti si intra in manastire, ca novice, pentru a fi alaturi de iubit. Sub numele de Ioan Anglicus sau Ioan Englezul, dupa cum isi spune ea insasi, isi petrece zilele rugandu-se sau citind in biblioteca, iar noptile si le inchina dragostei.
Curand insa, inselaciunea e descoperita si cuplul e nevoit sa fuga. Ca sa scape de pedeapsa Bisericii, pornesc in pelerinaj prin Europa si apoi spre Tara Sfanta. La Atena, calugarul dispare, iar Ioana porneste spre Roma. Sub aceeasi falsa infatisare de barbat, ea lucreaza, conform unor surse, ca notar sau, conform altora, ca dascal. Indiferent care a fost slujba initiala, Ioana ajunge, curand, cunoscuta. Elocinta ii era admirata de studenti, intelepciunea de filozofi, cardinalii i-au remarcat cunostintele teologice, iar slujitorii Papei o indrageau pentru generozitate. La moartea Papei Leon al IV-lea, in 855, Ioana este unanim aleasa succesor si ocupa Scaunul papal sub numele de Ioan al VIII-lea. Ioana/Ioan pastreaza secretul fata de toti, mai putin o persoana, cea care i-a stricat, de altfel, planul. Valetul devine amantul acestei femei singure si pasionale, care ramane insarcinata. Dupa nasterea in public a copilului si prompta razbunare a multimii, este repede proclamat un nou papa, Benedict al III-lea. Mai tarziu, istoricii Bisericii au stabilit ca data a instalarii lui anul 855, pentru a elimina orice urma a pontificatului Ioanei. Cand, 15 ani mai tarziu, in 872, un alt Ioan devine papa, i se atribuie numele de Ioan al VIII-lea, si nu Ioan al IX-lea.
Dovada pentru sceptici
Este foarte posibil ca povestea Papesei Ioana sa fi aparut in secolul al X-lea, intr-o epoca in care Sfantul Scaun a fost ocupat de nu mai putin de 23 de papi, unii pentru doar cateva luni. Bilantul pontificatelor lor este o interminabila insiruire de orori: papi intemnitati, uciss, inlaturati de la putere, lasati sa moara de inanitie, carora li s-au scos ochii. In spatele acestor pontifi slabi si efemeri se aflau femei provenind din familiile nobile din Roma. Daca femeile tot aveau atata putere, se intrebau oamenii simpli, de ce nu ar fi papa o femeie?
Lucrarea Cele sapte daruri ale Sfantului Spirit, scrisa de calugarul dominican Stephan din senioria Bourbon, in secolul al XIII-lea, ofera istoricilor cele mai vechi date despre Papesa Ioana. Povestea aceasta a fost indusa apoi de un alt calugar dominican, un polonez numit Martin din Troppau, intr-o lucrare cunoscuta, Cronica papilor si a imparatilor.
Statuia unei femei cu copil, situata pe aleea dintre Colosseum si biserica Sf. Clement, acolo unde s-a oprit atat de dramatic procesiunea din 857, este invocata ca dovada de catre cei care cred in povestea Papesei Ioana. Ulterior procesiunile ocoleau locul care amintea rusinea de care se acoperise papalitatea.
Timp de peste 200 de ani, printre busturile papale din catedrala din Siena, s-a aflat unul sub numele „Papa Ioan al VIII-lea, Femeie din Anglia“; in secolul al XVI-lea, Papa Clement al VIII-lea a poruncit ca bustul sa fie rebotezat „Papa Zacharias“.
Probabil cea mai bizara dovada in sprijinul povestii Papesei este Sella stercoraria, un ciudat scaun de marmura gaurit, care a fost gasit in basilica Sf. Ioan din Lateran. De la sfarsitul secolului al XI-lea si pana in secolul al XVI-lea, s-a spus ca era folosit la ceremonia de investitura a papilor. Inainte de investitura, fiecare Papa era obligat sa se aseze pe scaun pentru o examinare medicala, care sa ii determine sexul.
Negarea cercetatorilor
Povestea Papesei a avut un asemenea impact, incat la Conciliul de la Constanz din 1415 a fost amintita in dezbaterile privind prerogativele Papei. Invatatul Pius al II-lea, care a detinut pontificatul in acelasi secol, a incercat sa atenueze legenda, dar fara prea mult succes. In secolele al XVI-lea si al XVII-lea, povestea a fost folosita de diversi scriitori protestanti, spre a ataca si mai puternic papalitatea. In mod surprinzator, David Blondel, scriitor calvinist, a fost primul care a atacat aceasta poveste. Tratatul scris de el in 1647 se intituleaza: Cunoscuta clarificare a chestiunii – daca 0 femeie a ocupat sau nu Scaunul papal de la Roma.
Cercetatorii de astazi resping povestea Papesei Ioana. Ei spun ca nu este vorba despre fapte reale, ci mai degraba de o mostenire de pe vremea papalitatii medievale – o epoca tulbure in care papii erau cunoscuti pentru cu totul alte lucruri decat pentru sfintenie si nimic nu parea destul de rau sau ciudat incat sa nu fie crezut. Cat despre scaunul de marmura, era, probabil, o relicva a Romei antice, un fel de toaleta a unei bai din oras.
sursa: Mari enigme ale trecutului. Dezvaluiri din culisele istoriei, Reader’s Digest, pag. 293-295
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

roma mohamed ioana negarea cercetatorilo papesei
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1821 (s) | 34 queries | Mysql time :0.019051 (s)