News Flash:

Pasiunea pentru sange a vechilor romani

11 Martie 2013
2267 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6495 RON (+0.0015)
USD: 4.0769 RON (-0.0127)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Moartea unui om insemna de obicei pentru cei din vechime un soi de spectacol, o viziune terifianta, dar in acelasi timp uimitoare, un fenomen absolut intrigant care cerea constientizare si atentie adecvata. In ciuda faptului ca moartea pandea la tot pasul, fie in focul bataliilor, fie ca parte integranta a ritualurilor sacrificiale, anticii romani nu ezitau sa priveasca varsarea de sange drept o forma extraordinara de distractie, de entertainment.
De pilda, jocurile de gladiatori isi au originile in ceremonia funerara dedicata unui cetatean foarte bogat, pentru a simboliza lupta si incercarea disperata a omului de a invinge moartea si a-si depasi conditia de muritor. Ulterior aceasta viziune alegorica s-a transformat intr-o serie de spectacole extrem de populare care faceau deliciul publicului pasionat de haos si distrugere. Lauda sangelui si mortii nu era numai ceva foarte des intalnit pretutindeni in imperiul roman. Cu totii manifestau o adevarata frenezie si nerabdare cand venea vorba de jocurile din arena. Plebei sau aristocrati, barbati sau femei, cu totii se bucurau de moartea ca sport si participau la desfasurarea macabra a acesteia.
Amfiteatrele si arenele erau pline de obicei, indiferent daca era vorba de lupte intre gladiatori, executii ritualizate sau vanatoare de animale. Scopul lor varia de la distractie pentru cetateni, pedepse pentru diverse nelegiuniri, avertizari pentru acestia, la dorinta de a crea o legatura intre imparat si cercurile de jos, uneori prin organizarea de ospete. Asadar, pasiunea pentru sange servea unor scopuri semnificative pentru societatea romana.
Spectacolele macabre, cunoscute sub numele de munera, au devenit sporturi veritabile in Roma antica, dar principala motivatie era aceea ca multimile aveau nevoie sa fie distrate...si eventual sa uite de problemele stringente de politica. Potrivit lui Donald G. Kyle, in lucrarea ”Spectacles of Death in Ancient Rome”, spectacolele au jucat un rol fundamental in cadrul festivalurilor, vietii sociale si in general interactiunilor publice ale vechilor romani pentru mai bine de un mileniu. Evenimentele erau putin spus populare si se pare ca romanii din toate clasele sociale gaseau un element de purificare in acestea. Jocurile erau amuzamente, distractii, iar cei care le savarseau traiau pentru public. Multi exponenti ai publicului se simteau chiar relaxati atunci cand priveau cum gladiatorii mor in chinuri.
Atata vreme cat exista un show pe masura stropit cu cat mai mult sange, ei erau multumiti, asta pentru ca societatea romana era in buna masura una care iubea violenta. Moartea era finalul apoteotic al spectacolului si nu era nicidecum o parte triviala a show-ului, dimpotriva, era cea asteptata cu cel mai mare interes, mai ales daca era una teatrala. Se intampla de altfel foarte rar ca gladiatorii sa supravietuiasca si cand era cazul se datora numai organizatorului luptei. Pe romani ii atrageau nu numai spectrul violentei, dar si perspectivele erotice sau cateodata curajul si nebunia excesiva a unora dintre combatanti.
Cu toate acestea, nu toti erau de parere ca aceste spectacole sunt de admirat si urmarit. Lucius Annaeus Seneca, filosoful stoic din secolul I p. Hr., scria: ” Din intamplare am ajuns si eu la unul dintre aceste spectacole, in mijlocul zilei, asteptandu-ma sa ma distrez si sa ma amuz in vreun fel... Barbatii nu poarta armura si intreg corpul lor este expus loviturilor, asa ca nimeni nu rateaza lovitura. Multi spectatori prefera asta in loc de treburile normale, ba chiar ei sunt cei care cer luptele. Bineinteles! Nimic nu poate opri armele. Dimineata oamenii sunt aruncati fiarelor, iar la pranz sunt aruncati publicului”. Este evident ca filosoful stoic se astepta sa ia o pauza de la viziunea mortii care coplesea omenirea pretutindeni, dar in schimb nu a facut decat sa gaseasca si mai multa violenta. Se poate insa ca in epistolele sale catre Lucillius pe aceasta tema sa fi exagerat putin din cauza socului provocat de nesatisfacerea asteptarilor sale.
In afara prilejului incontestabil pentru distractie, spectacolele sangerii mai erau si ocazii propice de a executa prizonierii si de a oferi o avertizare. Titus Livius si legile celor XII table relateaza ca desi executiile nu erau un lucru tocmai comun, cei invinuiti de inalta tradare erau declarati sacri, adica puteau fi ucisi fara niciun fel de consecinte. Cetatenii acuzati care faceau apel in van la adunare si care refuzau exilul  erau pasibili de executie prin sabie. Dar si aceste pedepse faceau deliciul publicului...Perspectiva de a-l vedea pe cel pedepsit ispravind sentinta finala, de a-i urmari drumul catre lumea de dincolo, era la randul sau atractiva. Criminalii erau adesea executati intr-un mod umililor si chinuitor: crucificarea, arderea de vii, sfasierea de animale salabatice, regizarea unor batalii din trecut. Unele dintre aceste executii se petreceau in amfiteatre si arene, dar multe aveau drept cadru chiar centrul orasului, forul roman, acolo unde totti cetatenii le pot urmari. Sangeroasele scene aveau loc in public pentru a legitima puterea statului si a-i deznadajdui pe potentialii rebeli. Prin urmare aspectul punitiv al varsarii de sange avea un dublu sens: aceala de a distra si acela de a expune un mesaj politic.
Strabo, istoric si geograf de secol I p.Hr. ne povesteste un eveniment la care el insusi a fost martor. In vremea sa are loc executia unui anume Selurus, supranumit fiul Etnei, care este trimis la Roma pentru ca multa vreme se afla in fruntea unei armate care se ocupa cu raiduri in toata zona Etnei. Strabon mentioneaza ca ” am vazut cu ochii mei cum este sfasiat de animelel salbatice la un joc de gladiatori organizat in for”. Pasajul este unul dintre numeroasele fragmente ale enciclopediei redactate in scop educativ, deci autorul nu ar fi avut nevoie sa retuseze informatiile.
La astfel de pedepsiri sau in jocurile din arena erau ucise foarte multe animele, variind de la elefanti la struti. Romanii insa nu ratau ocazia de a profita de imensele cantitati de carne care ramaneau dupa terminarea spectacolului. De fapt si aceasta era o motivatie puternica pentru participarea zeloasa a atator mii de cetateni la sportul violentei. Carnea avea o semnificatie simbolica, era un fel de poarta de accs a plebei spre o pozitie de egalitate cu aristocratii, dar si la modul concret, pentru ca deficienta de proteine reprezenta o problema destul e comuna la nivelul plebei pentru care un asa fel de mancare era mai mereu o raritate. Mirosul decadentei si sunetele mortii atrageau si ele admiratorii.
Ba mai mult, jocurile gladiatoriale, executiile ritualizate si vanatorile masive aveau si rolul de a crea  si sedimenta interactiunile dintre conducatori si popor. Spectacolele erau de cele mai multe ori organizate de politicieni de frunte care se foloseau din plin de patima pentru violenta spre a castiga suportul electoral al oamenilor. De pilda dictatorul Lucius Cornelius Sulla intrebuinta din plin teatrul mortii pentru a-si celebra victoriile, a-si legitima extraordinara pozitie politica si a se erija in polul suprem al puterii. Cetatenii care participau la showuri aveau de asemenea oportunitatea de a interactiona intr-un mod mai personal cu liderii, devenind jucatori in sportul comun tuturor. Toti conducatorii promovau reprezentatiile violente ca o forma de a-i mentine pe oameni multumiti si supusi prin doza corespunzatoare de amuzament. Bunaoara Caius Gracchus , cautand sustinere pentru pozitia de tribun, elimina barierele del auna dintre arene, pentru ca totti cetatenii sa aiba acces gratuit.
Nu lipseau insa rascoalele populatiei, care stia si ea sa profite de proximitatea fata de mai-marii statului pentru a-si expune mai mult sau mai putin brutal opiniile divergente. Dimensiunea politica a acestor evenimente este de netagaduit.
Cu alte cuvinte, in Roma antica spectacolul sangelui, violentei si mortii insuma o serie intrega de functii, reprezentand un element fara de care sociatea romana nu poate fi imaginata. Indiferent daca este vorba despre un sport sangeros, despre o executie publica sau despre dorinta de dominare politica, la aceste manifestari se intrevede si o dimensiune metaforica. Avem de a face intr-un fel cu incercarea disperata de a confrunta limitele existentei umane, limitele mortalitatii si ale fatalitatii intr-un context in care moralitatea, legile si ordinea sociala devin brusc mai sensibile. Cetatenii din arena sunt prin participarea la festinul brutalitatii egali, pentru ca spectrul mortii ii uneste pe toti. Data fiind natura acestor expuneri ale sangelui, nu este de mirare ca imaginea Romei a ramas pana in ziua de azi asociata cu arena, gladiatorii, pasiunea pentru morbid...

sursa:historia.ro 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

spectacol anticii romani gladiatori imperiul roman roma antica
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1723 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018489 (s)