News Flash:

Paunasul codrilor din Muscel

29 Octombrie 2013
1934 Vizualizari | 0 Comentarii
Gheorghe Arsenescu (n. 31 mai 1907, Campulung – d. 29 februarie 1962) a fost un ofiter roman care a condus o ‎miscare anticomunista in Romania dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Urmarit fara intrerupere, a reusit sa ramana in libertate ani buni, ajungand un simbol al luptei si al sperantei pentru oamenii din imprejurimile Muntilor Fagaras.

Gheorghe Arsenescu se casatorise cu Maria, fiica lui Gheorghe Buduluca, si cu ea avea si un fiu. Numai pe baza acestui temei, ea a fost ridicata de Securitate in 1950 si condamnata, apoi, in baza unor acuzatii false. In urmatorii ani trece prin Jilava si Canal, fiind eliberata in cele din urma in 1954.

Scrisori din partea Mariei Arsenescu

Dupa ce isi convinge tatal, afla unde s-a adapostit sotul ei atata amar de vreme si tot prin intermediul lui ii trimite cateva scrisori in care il avertiza sa ramana ascuns, desi ii marturiseste ca nu dorea nimic mai mult decat sa il revada.

Ii mai spune ca este urmarita oriunde s-ar duce si este amenintata ca va fi iarasi inchisa de nu va divorta de el. Va mai dura inca patru ani pana cand ea va ceda santajului si va rupe casatoria.

Ultimii haiducii pica in ghearele regimului

Inca o veste care ii aduce intristare colonelului este aceea ca fratii Arnautoiu fusesera prinsi in urma unei tradari, pe 19 mai 1958, dupa ce noua ani au luptat impotriva Securitatii.

Intreaga miscare din Nucsoara era in acest moment nimicita, odata cu arestarea lor urmand capturarea a alti zeci de oameni care i-au ajutat in acei ani. Pe 18 iulie sunt executati nu doar Toma si Petre Arnautoiu, dar inca 14 oameni care au avut diferite tangente cu acest grup.

O familie trecuta sub tacere

In anii petrecuti in familia lui Apostol Postoaca se leaga o relatie intre el si una dintre fiicele batranului. Aceasta ii va darui o fiica, Melania. Ea avea doar cinci ani cand, intr-un final, Arsenescu este prins.

Securitatea l-a cautat neincetat timp de peste zece ani si pe capul lui fusese pusa si o recompensa considerabila. Printre oamenii din jurul muntilor faptul ca Arsenescu inca era in libertate in ciuda eforturilor securistilor ii aduce renumele de "paunasul codrilor".

Securitatea il captureaza pe colonelul Arsenescu

Indicii privitoare la ascunzatoarea lui apar la sfarsitul lui ianuarie in 1960 din partea unui informator care il numeste pe Ion Postoaca drept cel care stia unde se afla colonelul Arsenescu. Acesta este arestat si timp de trei zile este torturat pentru a dezvalui locul unde se ascunde. Pana la urma cedeaza.

Pe 31 ianuarie, peste treizeci de oameni ai Securitatii au ocupat pozitii in imprejurimile casei lui Apostol Postoaca si la rasarit il someaza sa iasa afara. Saturat de anii de haituire si vizibil schimbat de anii petrecuti in taina, se preda.

Aflandu-se in fata capitanului de Securitate Codreanu, unul dintre soldati vine si il loveste cu pusca in moalele capului pe Arsenescu, care se prabuseste la pamant. Elena Postoaca este tarata afara din casa si batuta in curte, in timp ce Melania se tanguie si le cere oamenilor sa ii lase in pace parintii.

Odata cu Arsenescu este arestata aproape intreaga familie Postoaca, dar si Gheorghe si Maria Buduluca. Timp de doi ani, colonelul Arsenescu a fost plimbat prin temnitele comuniste si a fost judecat abia in februarie 1962 cand au fost date sentinte si in cazul celorlalti arestati.

Visele urate nu mor niciodata

Colonelul primeste pedeapsa cu moartea, Ion Postoaca si Gheorghe Buduluca 15 ani de munca fortata, iar Maria Buduluca sapte ani. Primesc sentinte si Apostol, Floarea si Elisabeta Postoaca.

Pe 29 mai 1962, la lasarea serii, se pune in aplicare hotararea instantei in cazul lui Gheorghe Arsenescu. Este scos din temnita sa din Jilava, legat la ochi si este omorat prin impuscare in curtea inchisorii.

Desi regimul comunist a avut satisfactia pedepsirii sale, nu a putut sa stearga amintirea faptelor sale. Ramane, inainte de toate, memoria unui om care si-a aparat pana la moarte crezul pentru libertate si care a dat dovada astfel de cel mai inalt spirit de sacrificiu. 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

gheorghe arsenescu miscare anticomunista muntilor fagaras
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1742 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017949 (s)