News Flash:

Pe golgota Aiudului, anul 1948

13 Mai 2015
607 Vizualizari | 0 Comentarii
Cu sfarsitul lui noiembrie 1948 regimul la Aiud s-a inrautatit brusc. Comunistii straini evrei si unguri cerusera, lucru ce l-am aflat mai tarziu, uciderea a 30.000 de romani, spre a instala in tara teroarea si ca sa poata aplica programul lor de reforme revolutionare. Dar s-au izbit la inceput de impotrivirea lui Lucretiu Patrascanu si apoi a „gloatei” – cum spuneau ei – lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Atunci au spus: „Avem putinta sa-i reeducam, in temnite, ca sa impartaseasca ideile noastre” si au recurs la arestari cu nemiluita. Toate temnitele erau arhipline. Dar in martie au arestat pe Patrascanu si pe prietenii lui, evrei mai ales, toti cu doctorate in strainatate. Deci nu mai exista opozitia acestora. Atunci au hotarat: „Ce sa mai asteptam reeducarea? Batranii nu se pot reeduca. Hai sa-i ucidem cu foamea!” si au instalat un regim de crunta infometare si asuprire. La ferestre au pus paravane din lemn ca sa nu patrunda lumina soarelui, plimbarile s-au redus simtitor iar masa a devenit catastrofala: 600 de calorii pe zi la un detinut. Foamea a inceput sa muste din noi. Era ceva ingrozitor. O simteam cu toate fibrele corpului. O simteam nu numai cu stomacul, ci cu creierul si cu toata fiinta. Sunt dureri si dureri.

Dureri ce vin din boala sau din chinuri sufletesti, din dorul dupa ceva ce nu poate fi implinit, cum a fost la cei din strainatate dorul de tara, nostalgia patriei si a locurilor natale.

Vezi si Golgota Basarabiei - DOCUMENTAR - VIDEO

Dar acestea cu rare exceptii pot fi depasite. Dar exista si durerea foamei. E crunta. Simti cum zi de zi te topesti. Puterile scad mereu, te stingi lent ca o lumanare ce s-a consumat. Stai jos, nu mai poti iesi regulat la plimbare si mai tarziu nu mai poti iesi deloc. Si apoi nu mai poti manca putina mancare ce ti se da si, nemairidicandu-te, intr-o zi inchizi ochii. Cautam economia fortelor. Evitam tot ce ar putea slabi cat de putin organismul.

Vezi si Deportarile staliniste in memoria contemporanilor

Nici o povestire despre mese bogate si petreceri. Nimic ce ar zdruncina echilibrul psihic. N-am admis sa ne plangem ca vom muri. Nu! Trebuie sa privim moartea eroic, frumos, in picioare, ca pe ceva inevitabil, ca pe un destin implacabil impus de altii.

Trebuie sa fim veseli, senini si blanzi, fara ura, fara blesteme la adresa asupritorilor, sa depasim ideea de razbunare in ipoteza unei salvari, sa ne ridicam deasupra mizeriei in care putrezim, sa fim oameni dupa chipul lui Dumnezeu. Am cerut partenerilor de celula sa nu povestim decat lucruri frumoase, vesele, senine, curate. Sa spunem si glume numai din acelea care nu murdaresc nici imaginatia, nici mintea, nici sensibilitatea noastra.

Controversele in discutii erau oprite. Sa nu slabeasca capitalul de rezistenta.

Totul era bine masurat. Pentru liniste si ajutor de sus, rugaciunea in taina, fiecare singur. E interzisa public, sa o facem deci discret, ca sa nu trezim furia celor ce ne pandesc la vizeta. De ni se cere sa renuntam la ea, sa respingem cu hotarare cererea. De suntem batuti, cum s-a intamplat uneori fiindca ne rugam, sa primim bataia cu rabdare, resemnare, liniste.

De ni se cere sa renuntam la orice dezbateri si preocupari politice, sa primim imediat cererea. Dar de ni se cere sa nu dam nici un ajutor spiritual vreunui detinut ce are nevoie de el, sa respingem interventia aceasta cu hotarare. Dupa ce ni s-a luat totul, macar putinta de a face putintel bine sa o pastram. Acesta e dreptul nostru la care nu trebuie sa renunte nici un detinut.

Acum, cand unii mor sub ochii nostri, acum nevoile de ajutor spiritual sunt mai simtite. Acum acest drept al nostru are prilejul sa se manifeste. Nu numai un cuvant de mangaiere, ci uneori in cumplita asuprire si un zambet adresat cuiva ce are nevoie de el are importanta lui. Important e sa nu ne pierdem veselia, bucuria, increderea, zambetul senin. Cei ce ne vad astfel se vor imbarbata. Si asta e mult, Caci in imprejurari grele acestea sunt ca o forta ce se transmit celui care te priveste. Si fiecare are trebuinta de ajutorul celuilalt. Aceste stari trebuie sa fie firesti, nu impuse de noi ca o poza, ci sa rezulte din starea noastra interioara ca o manifestare fireasca a ei.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

regimul aiud comunistii evrei reforme revolutionare foamea stomacul
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2387 (s) | 34 queries | Mysql time :0.077182 (s)