News Flash:

PF Daniel: Mica printesa a lui Carol I a fost romanca, atat prin religie, cat si prin limba

10 Mai 2016
471 Vizualizari | 0 Comentarii
carol I
Patriarhul Daniel a rostit un mesaj la Sesiunea solemna Domnitorul Carol I – 150 de ani de la urcarea pe tronul Romaniei, organizata de Academia Romana.

”Dupa abdicarea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza in februarie 1866, clasa politica romaneasca va aduce pe tronul tarii, cu scopul de a consolida Unirea celor doua principate, un print strain. Acesta a fost Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, de neam bavarez si de confesiune catolica.

Daca in privinta confesiunii printului, politicienii romani au inteles ca din Europa occidentala nu pot sa aduca decat un catolic sau un protestant, pentru urmasii acestuia, Constitutia din 1866 prevedea prin art. 82 al cap. II, ca toti fiii si fiicele viitorului monarh sa fie obligatoriu crescuti in „religiunea ortodoxa a Rasaritului”, dorindu-se in felul acesta apropierea dinastiei straine de poporul roman ortodox si de convingerile lui religioase.

Situatia nou creata a adus de-a lungul timpului diverse necazuri in familia regala, mai ale in privinta raporturilor acesteia cu Vaticanul, a provocat uneori frustrari majoritatii ortodoxe sau clasei politice autohtone.

Cert este insa ca Regele Carol I s-a straduit sa fie un bun crestin si (pe cat posibil) un bun roman.

S-a apropiat cu respect de poporul roman si de Biserica lui, continuand sa fie in acelasi timp un practicant crestin apusean.

Vezi si Cum saluta regele Carol I?

Inca de la sosirea sa la Bucuresti in anul 1866, mai intai a vizitat Catedrala mitropoliei pentru a primi binecuvantarea Mitropolitului Primat, continuand in duminici sa participe la Sfanta Liturghie in aceeasi catedrala.

Dupa casatoria cu Elisabeta de Wied, in 1869, intorcandu-se in tara, primul drum cu sotia sa l-a facut, de asemenea, tot la Mitropolie.

Iar in 1881, cu prilejul festivitatilor de incoronare a Regelui, desi unii politicieni au dorit ca acestea sa aiba loc „la Sosea”, Carol insusi a hotarat ca festivitatile sa se desfasoare in doua etape, cea dintai la Catedrala Mitropolitana, pentru sfintirea coroanei si slujba prorpiu-zisa de Te-Deum, apoi in „Sala Tronului” prin actul efectiv al incoronarii, in prezenta oficialitatilor statului, ierarhiei Bisericii Ortodoxe si a reprezentantilor corpului diplomatic.

Insemnarile personale ale Regelui din Jurnalul sau personal, marturisesc dorinta sa de apropiere sincera de sufletul, de credinta si de valorile profunde ale poporului roman, vorbesc despre relatiile regelui cu membrii Sfantului Sinod, de participarile sale la diferite slujbe bisericesti insotite de parade militare (de exemplu: Boboteaza, Anul Nou, Pastele, Sarbatoarea Sfantului Dimitrie cel Nou, Sarbatoarea nationala), participarea la punerea unor pietre de temelie la diverse biserici sau la alte evenimente din viata Bisericii.

Vezi si Ce a dus la ruptura prieteniei dintre Radu Irimescu si Regele Carol

In 1870, cand s-a nascut unica sa fica, Principesa Maria, aceasta a fost botezata in ritul ortodox. Dupa pierderea prematura a copilului, familia regala a tinuta sa sublinieze ca mica principesa a fost romanca, atat prin religie, cat si prin limba: „Religiunea copilului nostru si limba pe care a vorbit-o au primit pentru Noi o noua sfintire, caci fiecare cuvant romanesc ne va aminti de acum inainte dragalasul sunet al dulcelui glas pe care n-o sa-l mai auzim niciodata pe lumea aceasta” (Mite Kremnitz, Regele Carol al Romaniei. Povestea unei vieti).

De asemenea, este cunoscuta energia cu care Regele s-a dedicat construirii sau restaurarii de lacasuri ortodoxe. Amintim cateva din realizarile sale cele mai reprezentative:

In localitatea Busteni – Prahova, in anul 1889, regele Carol I si sotia sa, regina Elisabeta, au ctitorit Biserica Domneasca - zidita din piatra de cariera, copiind la scara redusa biserica Manastirii Horezu. In pronaos, pictate in marime naturala, chipurile celor doi monarhi pot fi admirate si astazi.

Catedrala Sfantul Alexandru si Sfantul Nicolae din Sulina este tot o ctitorie a Regelui Carol I. A fost inchinata Sfantului Alexandru pentru ca in ziua lui de praznuire din anul 1877, armata romana a castigat reduta Grivita. La moartea regelui constructia era finalizata la rosu.

A sprijinit restaurarea Bisericii Sfintii Trei Ierarhi din Iasi (1882-1898), pentru care regele Carol I si regina Elisabeta au donat mobilierul interior: scaunele domnesti si arhieresti, stranele, iconostasele din bronz aurit cu insertii de email si fildes, candelabrele infrumusetate cu oua de strut si alte odoare.

La restaurarea Bisericii Domnesti „Sfantul Nicolae” din Iasi au contribuitcu stranele, catapeteasma si odoarele din interior.

A rectitorit din temelii Biserica Sfantul Dumitru din Craiova, ctitoria lui Matei Basarab, a refacut biserica lui Stefan cel Mare din Baia, vechea capitala a Moldovei (1907-1914), biserica mare de la Manastirea Sinaia 1897-1903), Biserica Domneasca din Targoviste (1907-1910), a platit din banii personali pictarea schitului Cetatuia al manastirii Ciolanu, si multe altele.

Sunt suficiente marturii care ne conving ca aceasta stradanie a lui Carol I nu era doar expresia uneia din indatoririle sale de Rege al Romaniei si nici un simplu gest de bunavointa pentru Biserica majoritara, ci ea izvora din ratiuni sufletesti mult mai profunde.

Din insemnarile Jurnalului sau pe care l-a tinut incepand cu anul 1881, intelegem ca Regele Carol I era un admirator sincer al vechilor ctitorii ortodoxe romanesti, adeseori ingrijorat de starea de degradare a unora dintre ele si constient de necesitatea salvarii si restaurarii lor urgente. Mai mult decat atat, Regele omagiat astazi a fost o persoana profund religioasa, frecventand cu regularitate, duminica de duminica slujbele de la Catedrala romano-catolica Sfantul Iosif, confesiune careia ii apartinea prin botez si cele de la Catedrala Mitropolitana ortodoxa, confesiune de care trebuia sa se apropie si s-o imbratiseze progresiv potrivit obligatiilor sale constitutionale dar si morale, ca Rege al unui popor majoritar ortodox.

In calitate de crestin practicant si interesat de mantuirea sufletului, el a jertfit din veniturile personale sau ale Coroanei sume importante pentru constructia si restaurarea de altare. Ne sta marturie in acest sens pisania sapata in marmura de la Catedrala mitropolitana din Iasi, unde Regele Carol I a devenit impreuna ctitor cu marii si vrednicii mitropoliti Veniamin Costachi si Iosif Naniescu:

„Terminatu-s-a intreaga lucrare in anul mantuirii 1886, al domniei noastre al douazeci-si-saselea, al regatului meu al saselea, impodobindu-se si inzestrandu-se cu vase sfinte, candele de argint, policandre, odoare si vesminte pretioase, precum si cu cele 10 ferestre cu maiestrie impodobite si inchinate de noi ca un prinos al ravnei noastre pentru inaltarea sfintei Biserici Ortodoxe, intru pomenirea mea, a iubitei mele sotii Elisabeta si a urmasilor nostri”.

Dupa cum acelasi lucru il marturiseste una din cele doua pisanii ale Bisericii „Sfantul Nicolae” Domnesc din Iasi:  „Noi Carol I, Domn si Rege al Romaniei patruns de evlavie si ravna pentru drept-credincioasa biserica a lui Hristos, harazit-am in anul mantuirii 1904 si al Domniei noastre al trei-zeci-si-optulea, catapeteasma, stranele si odoarele din aceasta sfanta biserica cu hramul sfantului Ierarh Nicolae ca prinos adus Imparatului Ceresc pentru ocrotirea ce ne a dat in timp de pace si de razboiu, spre a intemeia Regatul Roman”.

Regele Carol I si edificarea Catedralei Nationale:

Construirea Catedralei Mantuirii Neamului sau a Catedralei Nationale este un vechi proiect de peste 130 ani. Indata dupa Razboiul de Independenta din anii 1877-1878, cand bulgarii au decis construirea Catedralei Alexandru Nevski din Sofia, ca jertfa de recunostinta fata de soldatii cazuti pentru independenta Bulgariei de sub Imperiul Otoman, si in tara noastra o serie de personalitati culturale, stiintifice, politice si in mod firesc, bisericesti, au sustinut un proiect asemanator.

Dupa proclamarea Romaniei ca regat in anul 1881, Regele Carol I a conceput un vast plan de modernizare a tarii si institutiilor ei. In cadrul acestui plan, construirea unei catedrale nationale avea un loc central. Aceasta se observa din faptul ca printre primele proiecte de lege supuse dezbaterii corpurilor legiuitoare in sesiunea 1881-1882, in concordanta cu dorinta expresa a regelui Carol I, se aflau: Proiectul de lege pentru infiintarea de edificii si constructii publice si Proiectul de lege pentru construirea unei catedrale romane in capitala tarii.

Acest al doilea proiect a fost inaintat de Regele Carol I Senatului pentru dezbatere, iar acesta l-a votat in ziua de 20 mai 1882 si adoptat cu majoritatea de douazeci si sapte de voturi contra trei. Peste doar cinci zile, la 25 mai 1882, Suveranul a inaintat proiectul de lege adoptat de Senat Adunarii Deputatilor de asemenea pentru dezbatere. Si astfel s-a nascut Legea nr. 1750 promulgata de Regele Carol I la 5 iunie 1884 si publicata in Monitorul Oficial nr. 49 din 6 (18 iunie) 1884, in care se preciza necesitatea construirii unei catedrale ortodoxe in Bucuresti. Prin aceeasi lege, Statul roman aloca un buget de 5 milioane de lei aur pentru construirea acesteia, suma care reprezenta aproximativ 5% din bugetul tarii, stabilind pentru edificarea Catedralei o perioada de cinci ani.

Cu tot interesul aratat de Rege acestui obiectiv, inceperea proiectarii si apoi a lucrarilor s-a amanat mereu, iar bugetul alocat s-a risipit pe alte investitii ale Guvernului.

Regele Carol I, alaturi de membri Sfantului Sinod si ai Guvernului in lupta pentru obtinerea Autocefaliei sau independentei bisericesti:

Exprimata in Evul Mediu episodic si timid, dorinta obtinerii Independetei bisericesti sau Autocefaliei a provocat, dupa unirea Principatelor Romane din 1859, ample dezbateri si curajoase initiative legislative interne, dar si o tensionata corespondenta cu Constantinopolul. Dupa cucerirea Independentei de Stat in anul 1878, dezbaterile privind obtinerea autocefaliei au fost reluate.

In anul 1882, la 25 martie, in Joia Mare, ierarhii Bisericii Ortodoxe Romane in frunte cu Mitropolitul primat Calinic Miclescu, in Catedrala mitropolitana, in prezenta Regelui Carol I, au sfintit in cadrul Sfintei Liturghii, Sfantul si Marele Mir, prerogativa si expresie vadita a autocefaliei de facto a unei Biserici locale. Monarhul, impesionat de importanta si semnificatia momentului, l-a descris si apreciat in Jurnalul sau, dupa ce in mai multe randuri, in acelasi Jurnal sublinia necesitatea obtinerii independentei bisericesti.

Trei ani mai tarziu, dupa multe si insistente demersuri ale Sinodului si Guvernului, la 25 aprilie 1885, Patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Ioachim al IV-lea a semnat Tomosul de recunoastere a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane. La 1 mai 1885, Sinodul Biserici noastre s-a intrunit pentru a lua act de documentele si corespondenta sosite de la Constantinopol.

In mesajul Regelui Carol I pentru deschiderea Sfantului Sinod, acesta sublinia:

„Preasfintiti Parinti,

Sfantul Sinod al Bisericii Autocefale Ortodoxe Romane are a inregistra de asta data un fapt de mare insemnatate.

Sunt fericit a anunta Preasfintiilor Voastre ca Autocefalia seculara a Bisericii Ortodoxe Romane a capatat binecuvantarea Sanctitatii Sale Patriarhului Ecumenic si ca astfel pozitiunea Bisericii Ortodoxe Romane, egal indreptatita cu celelalte Biserici Ortodoxe autocefale, surorile ei, de aceeasi credinta si de acelasi rit, se afla binedefinita.

Acest bun rezultat l-am obtinut prin straduintele Guvernului meu, cu concursul luminat si patriotic al Preasfintitilor Mitropoliti si episcopi ai Bisericii Romane si gratie inaltelor sentimente de adevarata fratie crestineasca ce insufletesc pe Sanctitatea Sa Ioachim al IV-lea si pe Sfantul sau Sinod.

Faptul acesta, care intareste si mai mult pozitiunea Bisericii in inaltimea si demnitatea ce i se cuvine, trebuie sa umple de bucurie inimile noastre ale tuturora.

Biserica, din a carei aparare in secolii trecuti romanii isi fac gloria lor, a fost totdeauna nedeslipita de destinele tarii. Patruns de acest adevar istoric si cunoscand credinta nestramutata a poporului in religiunea lui stramoseasca, din cea intaie zi si in timpul Domniei Mele, am avut dinaintea ochilor mei un tel constant, marirea si intarirea Bisericii Romane, pentru ca ea sa ramana acea mare institutiune nationala de Stat, pe care poporul roman sa se poata totdeauna sprijini.

Nu ma indoiesc ca Biserica Ortodoxa Romana, stand astfel in pozitiunea ei fireasca, se va intari si se va dezvolta inlauntru prin stransa unire a membrilor acestui Sfant Sinod si prin dragostea crestineasca a tuturor servitorilor altarului, a caror ridicare trebuie sa fie o preocupare continua a Sfantului Sinod si a guvernului meu.

Teara intreaga isi are ochii atintiti asupra acestei sfinte Adunari. Cunosc simtamintele religioase si patriotice de care este insufletit Sfantul Sinod si de aceea guvernul meu il va sprijini in toate masurile ce va lua in intelegere cu dansul si care duc la implinirea scopului ce urmarim cu totii - intarirea si marirea Bisericii si a Patriei.

Eu declar deschisa sesiunea de primavara a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane.

Dat in Castelul Peles in 1 mai, anul 1885, Carol.”
Toate aceste marturii evidentiaza o parte din lucrarea Regelui Carol I in favoarea Bisericii noastre, astazi cand omagiem luminoasa sa personalitate.

In duhul traditiei simfoniei bizantine dintre puterea seculara si sacerdotiu, dintre Biserica si Monarhie, Regele Carol I, ca si intreaga Dinastie Romana a fost cinstit, pretuit si respectat de Biserica Ortodoxa Romana.

In primul rand, acest respect s-a manifestat in rugaciunile si pomenirile de la Sfintele Liturghii savarsite in toate bisericile in tot timpul indelungatei sale domnii.

In al doilea rand, prin zugravirea in bisericile ctitorite sau restaurate a chipurilor Regelui Carol si Reginei Elisabeta. In anii grei ai comunismului aceste portrete au fost protejate si salvate cu mari riscuri si necazuri indurate de cei care le aveau in grija si pastorire, preoti sau monahi.

De asemenea, invesnicirea numelui Regelui Carol I ctitor in pisanii sapate in piatra sau marmura a fost o alta forma de omagiere a Suveranului.

La aniversarea a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I mai multe eparhii si protopopiate au publicat ample lucrari cuprinzand informatii valoroase despre lucrarea Bisericii sprijinita si de Monarhie.

In 1894, cu prilejul nuntii de argint a Regelui Carol I si Reginei Elisabeta, Biserica Ortodoxa Romana a emis o medalie avand pe avers efigia lui Carol in haine militare si a Elisabetei incoronata, cu legenda: 3/15 noiembrie 1869-1894: Carol I Rege al Romaniei - Elisaveta Regina iar pe revers icoana lui Hristos Pantocrator in haine arhieresti si legenda circulara Clerul Bisericei Romane Ortodoxe. Intelepciunea si-a zidit siesi casa.

Iar in legendara biserica de la Curtea de Arges, unde isi dorm somnul de veci Regii Romaniei, amintirea lui Carol I este evocata zilnic in mireasma rugaciunilor si tamaierilor slujitorilor altarului”.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

patriarhul daniel tronul romaniei academia romana familia regala
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1964 (s) | 23 queries | Mysql time :0.047696 (s)