News Flash:

Portret de Klimt, evaluat la 24,4 milioane de euro, scos la licitatie

5 Iunie 2015
1126 Vizualizari | 0 Comentarii
Un portret realizat de Gustav Klimt in 1902, evaluat la 18 milioane de lire sterline (24,4 milioane de euro), va fi scos la licitatie la casa Sotheby's din Londra, pe 24 iunie.

Portretul tinerei evreice Gertrud Loew este scos la vanzare dupa ce le-a fost restituit mostenitorilor acesteia, informeaza bbc.com.

Tabloul a fost confiscat de nazisti dupa ce a fost lasat in Viena de Gertrud Loew, care a fugit in America in 1939. Portretul a ajuns in posesia lui Gustav Ucicky, un regizor care facea propaganda pentru nazisti. El este considerat primul fiu nelegitim al lui Klimt si a colectionat mai multe opere ale artistului, pe care le-a lasat mostenire vaduvei sale, Ursula Ucicky, la moartea sa, in 1961.

Vezi si Tablou de Pallady, evaluat la 60.000 - 90.000 de euro, la Licitatia de vara a casei Artmark


In 2013, Ursula Ucicky a infiintat Fundatia Klimt, care a ajuns la o intelegere in privinta restituirii si vanzarii operei cu familia lui Gertrud Loew, anul trecut.

Restituirea unui tablou de Klimt mostenitorilor de drept jefuiti de nazisti a constituit subiectul unui film recent, "Femeia in aur/ Woman in Gold", in regia lui Simon Curtis, cu Helen Mirren in rolul principal.

Vezi si Pictura realizata de Bansky, vanduta cu 625.400 de euro la licitatie

Nascut pe 14 iulie 1862, la Baumgarten, una din suburbiile Vienei, Gustav Klimt a fost un pictor simbolist si decorator austriac, lider al avangardei vieneze si unul din fondatorii Secesiunii. Arta lui a contribuit in mare masura la izbucnirea uneia din cele mai mari revolutii din istoria artei. A murit pe 6 februarie 1918.

"Sarutul", "Judith si Holofern", "Portretul Adelei Bloch-Bauer" si "Danae" se numara printre cele mai cunoscute lucrari ale artistului, devenit un simbol al Vienei.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

portret gustav klimt lire sterline londra gertrud loew ursula ucicky
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1849 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018565 (s)