News Flash:

Povestea Armatei Negre

9 Decembrie 2013
3492 Vizualizari | 0 Comentarii
Dupa un an de la anexarea vremelnica a Basarabiei, vine ordinul maresalului Ion Antonescu. Rafuiala dintre armatele romane si cele sovietice se incheie cu alungarea ultimelor ramasite a trupelor bolsevice dincolo de Nistru si reintregirea granitei estice a Romaniei. Euforia eliberarii este umbrita din ce in ce mai mult de vestile venite de pe front.
Dupa aproape un an de succese militare impotriva Uniunii Sovietice, armata romana este sfaramata la Stalingrad, din acel moment fiind impinsa tot mai mult catre propriile teritorii.
Pe masura ce trupele sovietice se apropiau, un numar mare de basarabeni incep sa-si paraseasca bastina pentru a nu intra inca o data sub obladuirea comunista. Dupa unele estimari cateva sute de mii de oameni s-au refugiat dincolo de Prut, scriu cei de la istoriesicultura.ro.
Inlantuirea unui popor
Insa, nu le-a ajutat la nimic. Intoarcerea armelor din 23 august 1944 marcheaza inceputul ocupatiei sovietice si in restul Romaniei, iar guvernul comunist al lui Petru Groza recunoaste trei ani mai tarziu frontiera stabilita prin ultimatumul din iunie 1940. Astfel, Basarabia, un teritoriu eminamente romanesc, intra oficial in componenta Uniunii Sovietice.
In anii care urmeaza se cladeste temelia comunizarii jumatatii estice a Moldovei anexate de sovietici si se incearca extirparea oricaror urme ale constiintei nationale romanesti, printr-o incizie bine pregatita asupra limbii, a credintei si a culturii. Intr-o incercare de a inabusi orice opozitie, violentele impotriva populatiei sunt escaladate.
In acest climat ostil sentimentele antisovietice abunda si nu dureaza mult pana cand se consimte crearea unor miscari de rezistenta.
Romanii de peste Prut se rascoala
Una dintre cele mai cunoscute este Armata Neagra, creata in judetul Balti, in jurul raioanelor Cornesti, Chiscareni si Bravicea. Majoritatea celor care au aderat se trageau din satele Napadeni, Flamanzeni, Condratesti si Sinesti.
Taranii, care indurasera Marea Foamete din anii 1946-1947, se vad nevoiti acum sa renunte la avutul lor de o viata si sa intre in cooperativele agricole ale statului sovietic.
Pe langa acest fapt, pentru a facilita instalararea oranduirii comuniste in Basarabia si pentru a se descotorosi de elementele care ar fi pus probleme sau care ar fi incetinit procesul, se planuise ca intre 5 si 6 iulie 1949 peste 40.000 de persoane sa fie deportate, insemnand undeva la 11.000 de familii, dintre care 7000 erau familii de tarani.
Din raioanele Chiscareni, Bravicea si Cornesti trebuiau ridicate undeva la aproape sase sute de familii. In vara lui 1949 au loc o serie de intalniri intre Ion Bors, Vladimir Cazacu, Gavril Andranovici si Vladimir Teodorovici, ingrijorati de vestea ca sovieticii au intocmit liste cu taranii ce trebuiau deportati din satele lor.
Cele mai mari motive de neliniste le avea Gavril Andranovici, care aflase de curand ca trebuia sa fie si el ridicat, dar nici ceilalti nu erau lipsiti de framantari. Stiau prea bine ca puteau sa ii impartaseasca soarta, sau daca nu ei, atunci rude, prieteni sau cunoscuti. Nu era scapare si ceva trebuia facut.
Dupa discutii aprinse, propunerea lui Vladimir Cazacu de a infiinta o miscare de lupta anticomunista are castig de cauza si in acest fel ia nastere Armata Neagra.
Sunt insuflati cu speranta ca statele occidentale nu vor lasa de izbeliste popoarele din spatele Cortinei de Fier si de zvonurile ca vor lupta pentru eliberarea acestora.
Simteau, mai presus ca orice, ca era timpul ca si ei sa se ridice cu armele impotriva sovieticilor, desi cunosteau foarte bine ca plateau cu viata pentru aceasta razvratire. Datorita acestui spirit de sacrificiu incep sa fie cunoscuti drept haiduci ai mortii.
Armata Neagra este ingenuncheata
Nu a durat mult pana cand informatiile legate de actiunile partizanilor au ajuns pe masa NKVD-ului, insa, in urma unei operatiuni in luna august, dintre toti membrii gruparii, singurul care a putut fi prins a fost Ion Bors.
Sub fagaduiala ca ii va ajuta sa puna mana pe ceilalti este lasat liber, doar ca el nu va respecta aceasta intelegere si se va alatura urmaritilor. Politia secreta le pierde urma, chiar daca va fi pentru scurt timp.
Intre timp, numarul partizanilor Armatei Negre era in crestere. Printre acestia isi gaseste refugiul si Gavril Bodiu, care in urma unei altercatii, ucisese un colector de taxe sovietic. El este cel care va ajunge la comanda gruparii in primele luni de la infiintare.
Alti membrii notabili care li se alatura in aceasta perioada sunt Gheorghe Bogatu si Vasile Padure, ultimul evadand spectaculos din detentia militiei.
Agentii NKVD reusesc intre timp sa ia din nou urma partizanilor, numai ca de aceasta data nu se pripesc. Abia in octombrie 1949 are loc o actiune de anvergura, in urma careia conducatorul miscarii, Gavril Bodiu, este ucis.
In capcanele intinse la aceasta data de politia secreta cad aproape toti partizanii. Unii sunt ucisi, preferand sa lupte pana la ultima suflare, dar majoritatea sunt luati in viata si intra pe mainile justitiei sovietice.
Miscarea de rezistenta se ridica din propria-i cenusa Trec cateva luni pana cand Ion Ganea si Ion Bors, care au scapat ca printr-o minune de arestari, reusesc sa adune laolalta franturile miscarii de rezistenta. Oameni din zeci de sate ingroasa randurile gruparii sau sprijina efortul partizanilor ramasi, ascunzandu-i la nevoie sau oferindu-le provizii. Armata Neagra inca mai avea un cuvant de spus. Deportarile incuviintate de Uniunea Sovietica, impozitele agricole impovaratoare, obligativitatea intrarii in colhozuri, dar si incercarile de stergere a identitatii romanilor de dincolo de Prut au dat nastere unui spirit disident care s-a raspandit ca focul salbatic. Din aceasta cauza nu numai ca Armata Neagra a putut sa se refaca ca urmare a arestarilor masive din august 1949, dar a reusit sa tot creasca, chiar mai mult ca in anul precedent. Partizanii ii incurajau pe oamenii de rand sa se opuna in mod deschis si sa nu respecte autoritatea sau legea sovietica, ocrotindu-i de abuzurile militienilor, de functionarii de partid sau activistii care incercau sa duca la bun sfarsit masurile statului sovietic. Actiunile armate ale luptatorilor anticomunisti In cartea “Rezistenta antisovietica in Basarabia” a doamnei Elena Postica sunt relatate o serie de astfel de intamplari.
Chiar in timpul celebrarilor inchinate Zilei Internationale a Muncii din satul Curtoaia in 1950, partizanii isi fac aparitia cerand socoteala directorului scolii locale pentru decizia sa de a interzice insemnele ortodoxe in salile de clasa, dar si pentru ajutorul acordat sefului organizatiei de tineret a partidului comunist intru sovietizarea tinerilor. Apoi, pe 19 mai, Teodor Coscodan, Gheorghe Buruiana, Ion Ganea si Sergiu Antoci intra in satul Volcinet si agreseaza doi functionari de partid. Dupa doua zile, militienii din satul Cornova sunt prinsi, iar armele lor luate de partizani. La aproape o saptamana distanta, in frunte cu Teodor Coscodan si Ion Ganea, partizanii intra in satul Dereneu unde il iau la bani marunti pe directorul scolii, insa nici presedintele colhozului local nu scapa usor.
Ei mai devasteaza magazinul cooperatiei si isi atribuie o parte a marfurilor. De altfel, in decursul a catorva luni mai au loc cateva zeci de jafuri din institutiile sovietice, punand pe jar organele de ordine comuniste. Paguba facuta de Armata Neagra s-ar ridica astazi la aproape un miliard de lei vechi. In acelasi timp, agresiunile fata de oamenii sovieticilor continua. Pe 6 iunie masina care apartinea de comitetul raional de partid Cornesti este ciuruita de gloantele trase de Ion Bors, Vasile Plesca, Ion Coscodan si de Hariton Celpan, iar in aceeasi zi pradeaza colhozul din Harcesti si bat presedintele acestuia. Pe 18 iunie, Teodor Coscodan sparge intrunirea activistilor de partid din Leordoaia care faceau ultimele pregatiri inaintea infiintarii colhozului in acel sat si ii ameninta ca ii va omori daca vor continua. Nu erau vorbe aruncate in vant. Pe 6 iulie este ucis presedintele sovietului din Flamanzeni in urma unei actiuni a lui Ion Bors, Teodor Coscodan, Vasile Plesca, Hariton Celpan si Vladimir Teodorovici.
Arestari in masa si desfiintarea Armatei Negre Vigilenta politiei secrete nu a putut fi inselata pentru mult timp, partizanii gruparii devenind o problema serioasa, impiedicand in nenumarate randuri eforturile de comunizare in raioanele de bastina. Se pune la cale o actiune de anvergura de-a lungul lunilor iunie, iulie si august care viza neutralizarea gruparii si capturarea membrilor sai. Este de consemnat faptul ca si acum oamenii se alaturau Armatei Negre, numarul luptatorilor trecand de cincizeci tocmai cand operatiunile NKVD erau in plina desfasurare. Sute de sateni au fost si ei trasi la raspundere pentru ajutorul pe care l-au dat. Luptele au faramitat Armata Neagra, numerosi partizani fiind ucisi in timpul schimburilor de focuri.
O mare parte ajung in tribunalele sovietice, ca pana in august toti conducatorii miscarii sa fie deja prinsi si judecati. Teodor Coscodan, Ion Bors, alaturi de Ion Coscodan sunt condamnati la moarte si executati. Alte figuri marcante, cum ar fi Vasile Ganea, Mihai Jardan, Simion Alexa, Gheorghe Buruiana si Grigore Iovu stau fiecare in temnitele sovietice cate un sfert de secol. In luna ianuarie a anului 1951 au loc alte condamnari, dar de data aceasta ale familiilor conducatorilor Armatei Negre. Primesc pedepse la fel de grele, fiind inchise in lagarele de munca nevestele, parintii si fratii lor. In februarie 1951 are loc un ultim proces, aproape doua duzini de simpatizanti fiind si ei judecati si inchisi, astfel incheindu-se inca un episod din istoria miscarilor de rezistenta romanesti.
Miscarea de rezistenta se ridica din propria-i cenusa Trec cateva luni pana cand Ion Ganea si Ion Bors, care au scapat ca printr-o minune de arestari, reusesc sa adune laolalta franturile miscarii de rezistenta. Oameni din zeci de sate ingroasa randurile gruparii sau sprijina efortul partizanilor ramasi, ascunzandu-i la nevoie sau oferindu-le provizii. Armata Neagra inca mai avea un cuvant de spus. Povestea lui Simion Margarint din Boghenii Vechi Valea Culei este o regiune care nu a beneficiat de „progresul” civilizatiei sovietice, de aceea locuitorii raionului Ungheni, cand vorbesc despre aceasta zona, o fac cu o anumita mandrie ca locuiesc in alta parte a acestui raion. Insa odata ce calci in aceste sate, fiecare om trecut de prima tinerete iti povesteste cu entuziasm de gruparile militare care au luptat impotriva regimului sovietic, indiferent cu ce treaba te afli la ei in ospetie. Astfel am aflat despre cazul lui Simion Margarint, membru al Armatei Negre, omul care s-a ascuns 25 de ani intr-un bordei, in partea de sus a satului Sinesti, pentru a scapa de prigoana kaghebeului. Incaierarea sangeroasa Armata Neagra s-a constituit pe la 1949. Nu se stie de ce se numea astfel. Primul comandant al acesteia a fost Gavriil Andronovici, unul dintre cei mai buni gospodari din Condratesti.
Dupa o incaierare sangeroasa care a avut loc chiar in mijlocul satului cu o unitate a KGB-ului, Andronovici a fost impuscat, locul sau fiind preluat de Ion Bors ce a condus formatiunea pana la arestarea sa, in vara anului 1950. La actiunile organizatiei au participat vreo 50 de luptatori, care, cu toata teroarea regimului stalinist, s-au bucurat permanent de sustinerea larga a consatenilor. Cei aproape 50 de membri ai Armatei Negre, care isi ziceau si „haiduci ai mortii”, au intreprins cu succes in decursul anilor 1949–1950 o serie de actiuni pentru a zadarnici colectivizarea si comunizarea consatenilor lor. Actionau astfel din convingerea ca regimul sovietic de ocupatie este unul provizoriu, ca sovieticii vor parasi in curand Basarabia si „ei vor trai asa cum nu au mai trait”.
Majoritatea membrilor grupului au fost arestati in prima jumatate a anului 1950, kaghebeul folosea cele mai subtile metode in acest scop. In cele mai dese cazuri, promiteau tradatorilor sume enorme de bani, insa dupa ce acestia isi denuntau camarazii, se alegeau si ei cu ani buni de puscarie. Jertfa Elizavetei Din fericire, Simion Margarint din Boghenii Vechi, acelasi raion, in momentul arestarii camarazilor sai, se afla la iubita sa din Sinesti, Elizaveta Vartosu. In plus, in timpul interogatoriului, camarazii sai au marturisit kaghebistilor ca l-au omorat, aratandu-le drept proba un mormant al unui presedinte de colhoz din padurea din apropierea Sinestilor. Datorita increderii pe care o avea in Elizaveta Vartosu, Simion Margarint s-a ascuns in casa acesteia, alaturi de care si-a construit un bordei cu intrare secreta din interior.
Ziua statea in bordei, iar noaptea, in casa. Nu erau casatoriti, cu alte cuvinte, Elizaveta nu avea niciun angajament fata de Margarint. Cu toate acestea, femeia, in decursul a 25 de ani, i-a asigurat barbatului refugiu, protectie si hrana. Explicatia prostimii Comportamentul femeii trezea suspiciunile consatenilor sai. De exemplu, cand mergea la magazin, cumpara prea multe paini, rachiu si tigari. Sau aducea in fiecare seara acasa cate o caruta plina de tutun si, pana dimineata, reusea sa o insire. La acestea, prostimea a gasit fericita, pentru Elizaveta, explicatie: „Are draci!”. Aceasta etichetare a ferit-o de denunturile consatenilor care i-ar fi asigurat detentia in lagarele sovietice, pentru „ajutorarea unui dusman al regimului sovietic”.
Asa au trecut circa 22 de ani. In 1972, s-a intors din detentie camaradul lui Margarint, Vladimir Teodorovici. Acesta s-a revazut cu fratii lui Margarint la o nunta. Dupa mai multe pahare de vin, fratii Margarint l-au luat separat pentru a-i cere socoteala pentru omorul lui Simion… La aceste vorbe, Teodorovici i-a indemnat pe fratii infierbantati sa-si tina gurile inchise. Pana la urma, Teodorovici a cedat si i-a dus aghesmuiti la fratele lor. Simion a deschis doar dupa ce Vladimir a rostit o parola, dupa 22 de ani. Frica de frati Dupa imbratisarile fratilor, Margarint l-a dojenit pe Teodorovici pentru faptul ca i-a adus fratii la adapostul sau. „Ii era frica sa nu-l tradeze sau, la vreo betie, sa-i divulge taina”, marturiseste Petru Bulat, nepotul lui Margarint. Secretul lui Simion si al Elizavetei a durat inca trei ani, pana in 1975. In acest an, unul dintre vecinii Elizavetei Vartosu, Dumitru Miron, fiul acestuia era presedinte de soviet satesc, intr-o seara, l-a observat pe Simion Margarint in casa vecinei, dupa care l-a anuntat imediat pe fiu-sau.
Presedintele, la randul sau, a anuntat imediat militia. „A urmat arestarea. Au fost mobilizati o duzina de militieni, caini. Unul dintre militieni a avut curajul sa intre in ascunzis si a nimerit in bratele mosului. Colegii sai il trageau de picioare afara, iar mos Simion il tragea de gat la el. Avea circa 60 de ani. A cedat doar dupa ce a fost amenintat cu o grenada. A fost retinut si incarcerat intr-un izolator la Ungheni, a stat inchis vreo 15 zile, dupa care a fost eliberat”, povesteste Petru Bulat. In libertate Dupa eliberare, a lucrat in colhoz, de data aceasta liber, in vazul tuturor, nu beneficia de nicio pensie. Activistii erau inspaimantati de fiecare data cand il vedeau prin sat. „Cu oamenii de treaba nu a avut nicio problema. Rostea rugaciuni inainte si dupa ce lua masa. In timpul liber, citea carti bisericesti. A fost o fire blajina si foarte credincioasa”, spune Bulat. A murit in 1988, la 80 de ani, a fost inmormantat in cimitirul din curtea bisericii din Sinesti.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

anexarea basarabiei ion antonescu armata romana armata neagra
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1432 (s) | 34 queries | Mysql time :0.015507 (s)