News Flash:

Povestea lui Aurelian Gulan

31 Octombrie 2013
5428 Vizualizari | 0 Comentarii
Aurelian Gulan (n. 10 mai 1922, Oltenita - d. 28 iulie 2002, Bucuresti) a fost un ofiter al Armatei Regale Romane, care a luptat in cel de-al Doilea Razboi Mondial, pe frontul de Est impotriva Uniunii Sovietice si care ulterior a suferit 18 ani in inchisori comuniste din URSS si din Romania. Principalele repere biografice au facut obiectul unei carti de memorii ce a cunoscut doua editii, una in 1995 la Editura Petrion sub titlul Marturii din Iadul Rosu - de la Vorkuta la Gherla, referita ca atare in numeroase bibliografii si alta in 2010 (editie noua, definitiva) la Editura Criterion Publishing sub titlul Victime si Calai, Amintiri din Gulag, disponibila si ca e-book online. Pentru notabilitate, a se vedea infra, sectiunea Note.
A fost seful pe tara al promotiei de ofiteri activi 1942 - Dezrobirea, absolvent in 1940 al Liceului Militar Stefan cel Mare din Cernauti, iar in 1942 al Scolii Militare de Ofiteri de Infanterie tot de la Cernauti. In aceasta calitate a depus juramantul promotiei pe 10 mai 1942, in ziua cand implinea 20 de ani, in fata Regelui Mihai I, a Maresalului Ion Antonescu si a feldmaresalului Wilhelm Keitel. In discursul sau a lansat un indemn la eliberarea pamantului national rostind cuvintele: promotiile dinaintea noastra au sfaramat zarile cu sangele lor, scriind o pagina memorabila a istoriei noastre, urmat de imperativul istoric al momentului: Dar muntii au ramas nesfaramati, Maiestate! moment in care promotia de ofiteri atunci a strigat: Vrem Ardealul, vrem Romania Mare!. Aceste cuvinte aveau sa constituie mai tarziu baza actuzatiilor de uneltire impotriva oranduirii sovietice.
A fost inaltat la grad de sublocotenent prin decret al Conducatorului Statului publicat in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 108 din 10 mai 1942 (foto) si a primit cu acel prilej o sabie speciala pe care era gravat cu litere de aur: slt. Aurelian Gulan, sef al promotiei de ofiteri 1942 - Dezrobirea, sabie care ulterior i-a fost confiscata de Securitate din casa parinteasca de la Oltenita si s-a pierdut fara urma.
A fost repartizat la Batalionul de Garda al Conducatorului Statului, ca aghiotant personal al maresalului Ion Antonescu, insa ca militar activ s-a simtit obligat sa participe la lupte si a insistat sa fie trimis pe front. A participat in perioada februarie 1943 - mai 1944 la razboiul din Est impotriva URSS facand parte din Batalionul IV-VM - Divizia 1 Vanatori de Munte. A luat parte la batalii memorabile in Caucaz, Capul de pod Kuban, Crimeea si Sevastopol. A cazut prizonier la 12 mai 1944 impreuna cu un ultim grup de ofiteri romani si germani in luptele duse la fortareata Hersonet din Sevastopol, la 3 zile dupa ce Sevastopolul fusese reocupat de armata sovietica (9 mai 1944). A fost arestat de NKVD si depus in celula mortii din inchisoarea Simferopol.
Dupa nenumarate anchete timp de 4 ani, in ciuda unor promisiuni de eliberare imediata, grade in Armata, cu posibilitatea de a se numara printre intemeietorii viitoarei „armate populare”, a respins orice forma de colaborare cu NKVD – viitorul KGB – refuzand orice fel de implicare in implementarea comunismului in Romania. In lagarele de prizonieri din URSS a devenit un militant activ impotriva participarii prizonierilor de razboi romani in formarea diviziilor de voluntari Tudor Vladimirescu si Horia Closca si Crisan. Conform propriilor realatari in cartea de memorii, a fost extras din lagarul de prizonieri si a indurat 117 zile de carcera, si trei intemnitari sub ancheta in inchisoarea din Gorki. Ultima intemnitare din martie 1948 a constituit si ultima respingere a oricarui mod de colaborare cu KGB. Pus in fata a doua dosare – unul de colaborare cu KGB, celalalt de criminal de razboi –, nu a semnat nici unul, iar dupa 43 de zile de greva foamei, 70 de hraniri artificiale, i s-a intocmit dosar de „element ultranationalist, dusman al poporului si al comunismului” si a fost condamnat printr-un simulacru de proces, in luna mai 1948 in Uniunea Sovietica, la 25 de ani temnita grea pentru atatare la razboi impotriva Uniunii Sovietice prin discursul sau de sef al promotiei de ofiteri activi Dezrobirea din 10 mai 1942.
Au urmat ani grei de detentie in Gulag-ul sovietic, in lagarele din Greaznovat, Manastarka, Oranki, Gorki, Vorkuta – la Nord de Cercul Polar, Azbest si Degtearka in Siberia, fiind repatriat, ca prizonier de razboi, dupa moartea lui Stalin si venirea la putere a lui Hrusciov, pe 15 decembrie 1955, dupa 11 ani si jumatate de prizonierat, insa cu un dosar voluminos de „ultranationalist, militant anticomunist”.
Revenit in tara la Bucuresti isi gaseste conationalii coplesiti de teroarea comunista si renunta sa isi mai relateze martirajul din Gulagul Sovietic. Se inscrie la Facultatea de Litere din Bucuresti, se casatoreste cu Ana Gulan, incercand sa isi intemeieze o familie si se angajeaza ca traducator tehnic pentru limbile germana, rusa, franceza si engleza la Institutul Tehnologic pentru Constructii de Masini (ITCM).
Dupa revolutia din Ungaria si inaintea retragerii trupelor sovietice din Romania prin negocierile purtate de Gheorghe Gheorghiu Dej, pe 13 februarie 1958 a fost din nou arestat, ca unul din cei 50 000 de potentiali dusmani ai poporului si ordinii sociale. Dupa treisprezece zile de greva foamei si un an si jumatate de anchete instrumentate de organele securitatii romane care l-au torturat in celulele Ministerului de Interne de pe strada Uranus (cladire si cartier din Bucuresti demolat in anii 80 pentru a face loc constructiei Casei Poporului), este disjuns dintr-un lot de patruzeci fosti prizonieri de razboi romani, si e condamnat la opt ani temnita grea pentru fapte imaginare pentru care n-a fost nici arestat, nici anchetat.
Ispaseste o pedeapsa de opt ani munca silnica conform art. 209 din Codul penal pentru crime impotriva oranduirii sociale in lagarele de reeducare din Delta si Insula Mare a Brailei, la Salcia, Gradina, Stoenesti, Giurgeni si in cele din urma la Gherla.
Este amnistiat cu 1 iulie 1964, insa este eliberat de la inchisoarea Gherla abia pe 15 august 1964. Isi reia casnicia de numai sase luni dupa aproape sapte ani de privatiuni in lagare, si isi dedica viata exclusiv familiei si informarii sale pana in decembrie 1986, cand se pensioneaza din functia de traducator tehnic la Institutul de Cercetare si Proiectare Tehnologica pentru Constructii Masini - ICTCM Bucuresti.
Devine membru al Kameradschaft WAS (Workuta-Azbest-Stalingrad) din Germania si al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania, precum si al Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi, ca veteran de razboi decorat. Devine si membru al Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi si al Aliantei Civice.
In 1992 solicita o copie dupa procesele verbale de hranire artificiala in lagarele din Uniunea Sovietica insa la 19 noiembrie 1993 primeste raspuns ca a fost reabilitat ca urmare a unei Legi a Federatiei Ruse din 18.10.1991 ca jertfa a represiunilor politice staliniste (foto).
Intre 1986-1988 scrie pe ascuns cartea-document Pasaport pentru lumea cealalta, pe care incearca sa o publice in Germania si Canada, cu sprijin din partea fostilor camarazi prizonieri germani pe frontul de Est. In cele din urma, cartea apare in 1995 la editura Petrion sub o forma prescurtata, in limita a 220 de pagini, sub titlul Marturii din Iadul Rosu. De la Vorkuta la Gherla.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

aurelian gulan ofiter inchisori comuniste urss romania
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1745 (s) | 23 queries | Mysql time :0.011474 (s)