News Flash:

Preliminariile incheierii acordulu de la Dayton

8 Ianuarie 2015
855 Vizualizari | 0 Comentarii
Anul 1995 a reprezentat un an dramatic in razboaiele din fosta Iugoslavie. La inceputul anului, pozitiile pe fronturile din Bosnia-Hertegovina si Croatia erau, in mare, stationare. Sarbii din Croatia ocupau un mare teritoriu, proclamat "Republica Sarba Kraina", format din Slavonia Orientala (la frontiera cu Serbia) si restul Republicii Kraina, o regiune formata de-a lungul frontierei dintre Bosnia si Croatia.

In Bosnia-Hertegovina, fortele Republicii Srpska ocupau aproximativ 70% din teritoriul statului, in principiu estul si nordul statului.

Fortele guvernului central (majoritar musulman) al Bosniei-Hertegovina ocupau in principiu centrul statului dar si trei enclave in estul Bosniei (Srebrenita, Jepa si Gorajde) iar fortele croatilor bosnieci ocupau Hertegovina occidentala (regiunea de la vest de orasul Mostar), anumite localitati din Bosnia centrala si anumite pozitii in nordul Bosniei, la frontiera cu Croatia. In anul 1994, sub presiunea administratiei Clinton, Bosnia-Hertegovina si Croatia semnasera Acordul de la Washington care prevedea crearea Federatiei Bosnia-Hertegovina formata din teritoriile controlate de croatii din Bosnia si cele aflate sub controlul guvernului central de la Sarajevo, dominat de musulmanii bosnieci. Principalul rezultat al acordului de la Washington a fost incetarea luptelor dintre armata bosniaca si croatii din Bosnia si crearea premiselor pentru viitoarea cooperare militara a acestora contra sarbilor din Bosnia si Croatia.

Vezi si Acordul de la Schengen - scurt istoric


In luna iulie a anului 1995, fortele militare ale Republicii Srpska, conduse de generalul Mladici au ocupat enclavele de la Srebrenita si Jepa. Asasinarea a aproximativ 6.000 de prizonieri de razboi la Srebrenita a determinat Tribunalul Penal pentru fosta Iugoslavie sa acuze de crime de razboi toata conducerea civila si militara din acel moment a Republicii Srpska.

Vezi si Tratatul de la Ankara, 1921

In luna august a anului 1995, Operatiunea "Furtuna" (Oluja) a armatei croate a dus la desfiintarea Republicii sarbe Kraina, iar fortele militare ale Guvernului majoritar musulman al Bosniei-Hertegovina si ale croatilor bosnieci au declansat ofensiva contra fortelor armate ale Republicii Srpska din Bosnia-Hertegovina. In patru zile, Republica sarba Kraina s-a prabusit, iar populatia civila sarba a parasit in masa teritoriul, refugiindu-se in teritoriile detinute de sarbi in Bosnia si in Serbia.

Ca urmare a intensificarii conflictului si a pericolului izbucnirii unui razboi pe scara larga, prin implicarea directa a Republicii Federale Iugoslavia, Grupul de Contact (format din Statele Unite, Rusia, Marea Britanie, Franta si Germania) a impus convocarea unei conferinte internationale la Dayton, Ohio, Statele Unite.

La conferinta au participat din partea autoritatilor bosniace presedintele Presedintiei comune a Bosniei, Alija Izetbegovici si minitrul de externe, Mohamed Sacirbey, din partea Iugoslaviei, Slobodan Milosevici (care reprezenta si interesele sarbilor bosniaci) iar din partea Croatiei, presedintele Franjo Tudjman.

Lucrarile conferintei au avut loc in perioada 1-21 noiembrie 1995. Acordul a fost semnat la Paris, la data de 14 decembrie 1995. Semnatarii au fost presedintii Bosniei-Hertegovina, Croatiei si Iugoslaviei. In calitate de martori (si de garanti ai aplicarii sale), acordul a fost semnat de Presedintii Frantei si Statelor Unite ale Americii (Jacques Chirac si Bill Clinton) si de premierii Germaniei (Helmuth Kohl), Marii Britanii (John Major) si Federatiei Ruse (Victor Cernomardin).
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

fosta iugoslavie bosnia-hertegovina slavonia orientala bosnia jepa
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2087 (s) | 23 queries | Mysql time :0.063708 (s)