News Flash:

Prizonierii Marelui Viscol din iarna anului 1954

4 Aprilie 2013
4085 Vizualizari | 0 Comentarii

In februarie 1954, troienele s-au inaltat vazand cu ochii, pana la cinci metri, iar viforul a suflat nemilos zile in sir, marcand cea mai aspra iarna din secolul XX. "Vazduhul e un infern, ninge, viscoleste. Strazile sunt infundate, vijelia zguduie peretii!", scria la 2 februarie, in jurnalul sau, scriitorul bucurestean Pericle Marinescu.


Si acesta era doar inceputul "Marelui Viscol" care a incremenit Bucurestiul si intreaga Romanie, la propriu, in prima saptamana din februarie 1954. Troienele au ajuns, in zilele care au urmat, chiar si la 5 metri inaltime in sud-estul tarii.


"Nametii au acoperit strazile, gardurile, au infundat curtile, ba, la unele case au ajuns pana la streasina. Pe strazi abia s-au facut ici - colo partii in forma de transee, in care oamenii dispar cu totul sau nu li se mai vad decat varfurile caciulilor", nota, in 5 februarie, Pericle Marinescu.


Usile si ferestrele, blocate de troiene


In timpul urgiei de la inceputul lunii februarie '54, Dan Antoniu (cercetator istoric in domeniul aeronautic) avea varsta de 9 ani. Locuia in cartierul Romania Muncitoare din Capitala, undeva pe langa actualul Pod Grant, intr-o casa cu sapte camere, impreuna cu bunicii, mama si alte cateva rude.


"La 3 februarie a inceput de dimineata sa ninga cu fulgi imensi, fara intrerupere, pana a doua zi. Cand ne-am trezit, in casa era intuneric. Geamurile se deschideau in afara, la fel si usile, cu exceptia uneia dintre ele, cea de la bucatarie. Ne-am dat seama ca era zapada mare pentru ca geamurile erau albe si am incercat sa iesim, dar nu s-au deschis!", a povestit Dan Antoniu pentru "Adevarul de Seara".


Au sapat un tunel pana la strada



Tramvaiele treceau prin tuneluri de zapada Foto: ratb.ro


"Zapada depasise inaltimea casei, cred ca erau vreo 3-4 metri, dar erau si zone unde omatul era mai mare, peste cinci metri", si-a mai amintit bucuresteanul. Prin dreptul usii pe care au reusit sa o deschida, fiindca se deschidea in interior, au inceput sa-si faca un tunel de iesire, oblic, la 45 de grade, sapand prin omat, pana cand au ajuns in dreptul strazii.


Si-a inmormantat bunicul in zapada


Dar cum un necaz nu vine niciodata singur, exact in acea perioada, bunicul lui a decedat si trebuia inmormantat. "Trebuia ingropat la Cimitirul Sf. Vineri care era la o distanta de 500 de metri de casa. Bunicul decedat a fost luat pe brate, l-au scos in Bulevardul 1 Mai, l-au pus in dricul care a ocolit pe la Gara de Nord, a mers pe Calea Grivitei pana la intrarea in cimitir. Groapa in pamant avea un metru si ceva, iar res­tul erau metri de zapada!", a istorisit Dan Antoniu.


Masini strivite sub senilele tancurilor


Constienti ca risca sa moara de foame sau de frig in case, romanii s-au mobilizat exemplar in acele zile. Au sapat tunel prin omat, au carat zapada cu carutele pana la Dambovita, pana cand stratul s-a mai netezit. Abia atunci au fost scoase tancurile Armatei, pentru ca prin zapada nebatatorita riscau sa se rastoarne. Unii martori ai Marelui Viscol si-au amintit chiar ca, dupa topirea nametilor, au fost gasite masini acoperite de troiene si care fusesera strivite de senile.


Deszapezire dupa reguli ca in Armata


Pentru a inlesni treaba, s-au facut si reguli clare, transmise tututor prin intermediul ziarelor si radioului. "In prima urgenta se curata partea carosabila a strazii, iar pe cele cu tramvaie se va degaja intai pe partea cu cele doua linii de transport si cate un metru in plus, pe stanga si pe dreapta", era una dintre indicatii. Oamenii trebuiau sa stranga zapada din interiorul curtilor astfel incat sa degajeze zidurile caselor. Zapada era obligatoriu depozitata doar pe scuaruri si pe terenurile virane. "Este interzis a se arunca zapada in gurile de canal, precum si a scoate zapada din curti in strada si nu se va depozita pe partea carosabila!", mai spunea una dintre reguli.


Agitatorii scoteau oamenii in strada
 


Soldatii au muncit fara intrerupere pentru a scoate Bucurestiul de sub nameti Foto: Fototeca Muzeului National Militar


In toate acele zile, mii de militari, inarmati cu lopeti, au lucrat zi si noapte pentru a elibera strazile. "Pe marile bulevarde, camioanele Armatei adunau zapada si o aruncau in Dambovita. Uzina Grozavesti elimina apa calda, iar zapada se topea pentru ca altfel exista pericolul sa se formeze poduri de gheata", ne-a mai povestit Dan Antoniu. Presa militara de la acea vreme chema neobosit bucurestenii la degajarea drumurilor. "La fabrica de textile «7 Noiembrie » s-au format echipe de agitatori care merg pe sectoare si scot cetatenii la deszapezire", scria publicatia "Apararea Patriei".


"Zapada depasise inaltimea casei, erau zone unde avea si peste 5 metri. Geamurile erau albe si n-am reusit sa deschidem nici usile, nici ferestrele!"


Dan Antoniu cercetator istoric in domeniul aeronautic


Cea mai grea iarna


Potrivit statisticilor Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), in februarie 1954 iarna a lovit cel mai puternic tara noastra. Viscolul a lovit in patru reprize, iar vantul a atins o viteza record in Bucuresti: 126 kilometri la ora. Un alt record consemnat in 3 februarie '54 vizeaza cantitatea maxima de zapada depusa: 115,9 l/mp in 24 de ore, la Grivita. Cel mai gros strat de zapada din istoria masuratorilor ANM a fost masurat tot atunci, la Calarasi: 173 cm, troienele atingand insa in unele zone din sud-estul tarii si 5 metri.


"Astfel de episoade au loc, de obicei, cand ciclonii mediteraneeni traverseaza Peninsula Balcanica si ajung in vecinatatea teritoriului Romaniei, pe o traiectorie ce trece peste vestul Marii Negre, la est actionand ca un «baraj», un camp de presiune atmosferica inalta", a declarat dr. Roxana Bojariu, coordonatorul Sectiei de Climatologie de la ANM. Dr. Bojariu a explicat ca ciclonii mediteraneeni care aduc aer mai cald si mai umed din bazinul mediteraneean se reincarca cu umiditate deasupra Marii Negre si in contact cu aerul mult mai rece de deasupra tarii noastre determina ninsori foarte abundente, insotite de viscole.


"Scinteia": "Toate fortele pentru inlaturarea urmarilor viscolului!"



Primele masini speciale de deszapezire din Capitala au fost aduse imediat dupa Marele Viscol din februarie 1954, de la o uzina din URSS, titreaza "Scinteia" iar functionarii au fost scosi din birouri pentru a da o mana de ajutor la deszapezirea Bulevardului Magheru si la incarcarea camioanelor cu saci de faina pentru brutarii, de la morile din oras


Consiliul de Ministri al Republicii Populare Romane a transmis, chiar in dimineata zilei de 4 februarie, prin radio, un comunicat, reluat a doua zi de "Scinteia", prin care "toti cetatenii capabili de munca" erau informati ca erau "datori sa participe la lucrarile de deszapezire si de aprovizionare cu alimente a populatiei".


Prin intermediul ziarului "Scinteia", organul de presa al partidului comunist, care era atunci la putere, cetatenilor li s-a amintit, ulterior, zilnic, sa-si indeplineasca "datoria patriotica de a raspunde cu insufletire chemarii sfaturilor populare, contribuind la asigurarea normalizarii circulatiei si aplicand cu strictete masurile adoptate in ceea ce priveste economia de apa si curent electric".


Pe langa mesajele mobilizatoare si articolele din care trebuia sa reiasa elanul cu care trudeau tovarasii si tovarasele pentru deszapezire, comunistii le serveau cititorilor si poezii despre viscol, dar si informatii utile precum faptul ca scolile, teatrele si cinematografele sunt inchise sau referitoare la liniile feroviare si de tramvai blocate de troiene.


Munceau cu insufletire si spor


Primele informatii despre urgia care s-a abatut asupra Romaniei au fost transmise de "Scinteia" in numarul din 5 februarie. "Sute de oameni au lucrat ieri la deszapezirea liniei tramvaiului 3. Iat-o pe zidarita utemista Bugasin Ioana, o fata sprintena, vioaie, care lucreaza la deszapezirea liniei. «Doar lucram in preajma Spitalului unificat nr. 2 CFR» - ne spune ea. «Sunt aci tovarasi bolnavi, sunt mame cu copii mici, care nu trebuie sa duca nici o lipsa. Nu vom lasa lopata din mana pana nu vom deszapezi drumul!»". Acelasi ton il regasim si in numarul din 7 februarie al ziarului partidului. "Oriunde te uiti pe strazile si bulevardele Bucurestiului vezi oameni de toate varstele, muncitori, tehnicieni, functionari, militari cu lopeti si cazmale, muncind cu insufletire si spor pentru inlaturarea nametilor".


Efortul femeilor, scos in evidenta


Fiecare articol din "Scinteia" aloca spatii extinse tovaraselor care au muncit in acele zile cot la cot cu sotii lor pentru a deszapezi Bucurestiul. "Delegatele de femei din cartierul Tei au fost in primele randuri ale actiunii pentru organizarea transportarii cu saniutele a painii de la brutarii la centrele de paine. «Muncim pana desfundam drumul, ca de-aia am venit» - a spus gospodina Comana Ghita. «Mai ma reped eu cateodata sa vad ce face copilul acasa, dar nu plec pana nu terminam lucrul»".


Au croit cate un paltonas "peste plan"


In spirit comunist, din articolele din "Scinteia" nu lipseau nici referirile la "tovarasii muncitori". Aflam, printre altele, ca in ciuda nametilor, niciun muncitor din Bucuresti nu a lipsit de la munca si, mai mult, s-a si depasit "planul de lucru". "Aplicand metodele sovietice de lucru, tesatoarele de la uzina «7 Noiembrie» si-au depasit sarcinile de plan cu 11-20% , dand tesaturi numai de calitatea I. (...) Fiecare muncitor din sectorul VI de la «Ghe. Gheorghiu-Dej» a realizat peste sarcinile de plan cate un paltonas de fetita".


"Sunt aci tovarasi bolnavi, sunt mame cu copii mici, care nu trebuie sa duca nicio lipsa. Nu vom lasa lopata din mana pana nu vom deszapezi drumul!"

sursa:historia.ro 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

tramvai
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1572 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013068 (s)