News Flash:

Procesele de la Nürnberg

23 Mai 2013
3346 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6480 RON (0.0000)
USD: 4.0896 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Procesele de la Nürnberg au fost o serie de procese celebre pentru faptul ca in cadrul lor au fost inculpati importanti membri ai conducerii politice, militare si economice a Germaniei Naziste
Procesele au avut loc intre 1945 si 1949 in orasul Nürnberg, Germania, in Palatul de Justitie din Nürnberg. Primul si cel mai cunoscut dintre aceste procese a fost Procesul Principalilor Criminali de Razboi in fata Tribunalului Militar International (TMI), in care au fost judecati 24 dintre cei mai importanti lideri ai Germaniei naziste, atat capturati cat si in contumacie. Dezbaterile proceslui s-au tinut intre 20 noiembrie 1945 si 1 octombrie 1946. Al doilea set de procese ale unor criminali de razboi mai putin importanti a avut loc conform Legii nr. 10 a Consiliului de Control la Tribunalele militare de la Nürnberg (TMN), printre care Procesul medicilor si Procesul judecatorilor. Acest articol trateaza in principal TMI; vezi articolul separat despre TMN pentru detalii privind acele procese.
Documente publicate la Londra la 2 ianuarie 2006 de Ministerul de Razboi britanic arata ca inca din decembrie 1942 guvernul britanic discutase politica de pedepsire a conducatorilor nazisti in eventualitatea capturarii acestora. Prim-ministrul britanic Winston Churchill se exprimase atunci in favoarea executiilor sumare pentru evitarea obstacolelor juridice, dar a fost determinat de conducerea Statelor Unite sa renunte la idee. La finele lui 1943, la summitul tripartit tinut la Teheran, conducatorul sovietic, Stalin, a propus executarea a 50.000 - 100.000 de ofiteri superiori germani. Crezand ca Stalin glumeste, presedintele american Roosevelt a „glumit” si el, spunand ca poate 49.000 ar fi suficienti. Churchill a denuntat ideea „executiei cu sange rece a soldatilor care au luptat pentru tara lor”. A adaugat insa ca criminalii de razboi trebuie sa plateasca pentru crimele lor si ca, in conformitate cu Documentul de la Moscova pe care-l scrisese el insusi, acestia ar trebui sa fie judecati in locul unde s-au comis crimele. Churchill s-a opus ferm executiilor „in scopuri politice”. 
Ministrul american al finantelor, Henry Morgenthau Jr., a propus un plan pentru denazificarea totala a Germaniei, plan cunoscut ca „planul Morgenthau”. Acest plan prevedea dezindustrializarea fortata a Germaniei, insotita de impunerea muncii fortate, precum si a altor masuri draconice, ca o riposta la cele planuite de nazisti pentru Europa de Est. 
Atat Churchill cat si Roosevelt au sustinut planul Morgenthau si au incercat obtinerea autorizarii lui la Conferinta din Quebec din septembrie 1944. 
Uniunea Sovietica a anuntat insa ca prefera un proces juridic. Detalii ale planului, date publicitatii, au starnit proteste de amploare. Vazand dezaprobarea publica, Roosevelt a renuntat la plan, dar nu a adoptat o pozitie alternativa. Esecul planului Morgenthau a facut necesar un plan alternativ pentru a solutiona problema conducatorilor nazisti. Planul pentru „judecarea criminalilor de razboi din Europa” a fost elaborat de ministrul american al apararii Henry L. Stimson si de subalternii sai din minister. Roosevelt a murit in aprilie 1945. Noul presedinte, Harry S. Truman, a aprobat optiunea judiciara.
Dupa negocieri intre SUA, Regatul Unit, URSS si Franta au fost stabilite detaliile proceselor penale, care urmau sa inceapa la 20 noiembrie 1945, in orasul Nürnberg.
La intalnirile de la Teheran (1943), Ialta (1945) si Potsdam (1945), cele trei mari puteri din timpul razboiului, Statele Unite, Uniunea Sovietica si Regatul Unit, au convenit asupra pedepselor care urmau sa fie aplicate celor vinovati de crime de razboi si crime impotriva umanitatii in timpul celui de al doilea razboi mondial. Franta a primit si ea un loc in tribunale.
Carta de la Londra, emisa la 8 august 1945, a constituit baza legala a Tribunalului de la Nürnberg. Acest document a limitat procesul la „pedepsirea principalilor criminali de razboi din tarile europene ale Axei”. Aproximativ 200 de inculpati germani au fost judecati la Nürnberg pentru crime de razboi si 1.600 de alte persoane au fost judecate prin modalitatile traditionale ale justitiei militare. 
Jurisdictia tribunalelor a fost definita de Instrumentul de Capitulare a Germaniei. Conform acestui document, autoritatea politica pentru Germania fusese transferata Consiliului Aliat de Control, care, avand putere suverana asupra Germaniei, putea decide pedepsirea pentru incalcarea legislatiei internationale si a legilor razboiului. Intrucat competenta i-a fost limitata la incalcarea legilor de razboi, tribunalul de la Nürenberg nu a avut jurisdictie asupra crimelor comise inainte de 1 septembrie 1939, data declansarii razboiului mondial.
Limitarea judecarii si pedepsirii de catre tribunalul international la personalul tarilor Axei a dus la acuzatii ca ar fi fost vorba de asa-zisa „justitie a invingatorului” si ca crimele de razboi comise de Aliati nu au putut fi judecate la randul lor. Este, insa, obisnuit ca fortele armate ale unei tari civilizate sa furnizeze soldatilor ghiduri detaliate privind ceea ce este permis sau nu potrivit codului militar respectiv. Acestea conuin si obligatiile in baza tratatelor internationale si cutumele razboiului. De exemplu, la procesul lui Otto Skorzeny, apararea acestuia s-a bazat pe manualul publicat de ministerul american al apararii, din 1 octombrie 1940, si din manualul soldatului american. Daca un membru al fortelor armate incalca propriul cod militar, acesta poate comparea ca inculpat in fata unei curti martiale. In urma incalcarii unor prevederi ale codului militar, membrii fortelor armate aliate au putut fi si au si fost judecati, ca de exemplu, la procesul Masacrului de la Biscari. Capitularea neconditionata a puterilor Axei a fost neobisnuita si a dus nemijlocit la constituirea tribunalelor internationale. De regula, razboaiele internationale se termina conditionat si tratamentul suspectilor de crime de razboi este stipulat in tratatul de pace. In majoritatea cazurilor, cei care nu sunt prizonieri de razboi sunt judecati conform propriului sistem judiciar daca sunt suspecti de crime de razboi – cum s-a intamplat in Razboiul de continuare care a dus la Procesele de razboi din Finlanda. Limitand atributiile tribunalului international la judecarea suspectilor de crime de razboi din tarile Axei, Aliatii actionau in cadrul normelor internationale in vigoare.
Uniunea Sovietica a dorit ca procesele sa se desfasoare la Berlin. In cele din urma s-a optat pentru Nürnberg, din cateva motive:
Era localizat in zona americana (in acel moment, Germania era impartita in patru zone de ocupatie).
Palatul de justitie era spatios si neavariat (unul dintre putinele edificii ramase intacte dupa bombardamentele aliate intense asupra Germaniei). Complexul avea si o inchisoare mare.
Intrucat fusese orasul congreselor partidului nazist („Reichsparteitag”), alegerea orasului Nürnberg avea si o valoare simbolica, prin transformarea lui in locul judecarii conducerii Partidului Nazist.
S-a mai convenit ca Franta sa gazduiasca sediul permanent al Tribunalului militar international si ca primul proces (au fost planificate mai multe) sa aiba loc la Nürnberg. Din cauza Razboiului Rece, nu au mai avut loc alte procese in fata Tribunalului militar international.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

germaniei naziste germania tribunalului tmi lideri germaniei londra
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1733 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012696 (s)