News Flash:

Procesul lui Charles Baudelaire

3 Ianuarie 2014
1057 Vizualizari | 0 Comentarii
La 20 august 1857, procesul a inceput in fata celei de a sasea Camere corectionale a Curtii de Apel din Paris, in prezenta unui numeros public. Din pledoariile procesului nu au mai ramas decat rechizitoriul, pledoaria si verdictul.
Procurorul imperial, doamna Pinaud, a pronuntat un rechizitoriu moderat si s-a straduit sa fie intelegatoare cu poetul, cerand totusi condamnarea acestuia. Procurorul i-a invitat pe jurati sa se pronunte impotriva acestei maladii primejdioase la adresa moralei care consta in a spune tot si a descrie orice, ca si cum pedepsirea unei calcari a moralei publice era litera moarta si cum aceasta morala nu ar fi existat. Cartea in cauza nu era o foaie de ziar pe care o citesti si o uiti imediat: cartea patrundea in public, ramanea in biblioteci si in case, la fel ca un tablou. Ba ii corupea pe inocenti, ii captiva pe curiosi si producea senzatii murdare. Acesta era motivul pentru care el reprezenta o primejdie permanenta pentru morala publica.
- Dovediti totodata indulgenta fata de Baudelaire, a conchis procurorul, acesta este o natura nelinistita, greu de judecat. Fiti de asemenea indulgenti cu editorii care s-au straduit sa-l apere pe autor. Dati cu toate acestea, cu ajutorul condamnarii, infierarea unei parti dintre poeme si avertismentul public care e necesar.
Aparatorul lui Baudelaire, doamna Gustave Chaix d’Est-Auge, si-a inceput pledoaria afirmand ca Baudelaire nu era numai un mare artist si un poet plin de talent, ca el era de asemenea si un „om onest“ si un om de onoare. Poemele sale din Florile raului le-a crescut si copt vreme de opt ani si el nu a incetat sa lucreze la ele, sa le reia si sa le cizeleze, iar acum era obligat sa auda cum un tribunal afirma ca opera sa e imorala. Aceasta il umple de tristete si ii provoaca o mare deznadejde.
Daca Baudelaire exagera descrierea raului si a viciului, o facea cu scopul de a le marca cu fierul rosu. Cine avea dreptul sa-i faca reprosuri? Judecatorul, mai putin ca oricare altul, caci el nu era critic literar si nu avea dreptul sa se pronunte in privinta diverselor stiluri si asupra multiplelor forme de expresie artistica. Metoda utilizata de poet pentru a descrie pacatul era tot atat de veche ca si lumea. Putea fi intalnita in toate epocile si in toate literaturile; toti marii poeti, toti marii prozatori, toti marii moralisti s-au folosit de ea. La fel ca si Moliere in Tartuffe, Baudelaire s-a preocupat de viciu, cu deosebirea ca el i-a facut o descriere respingatoare si s-a straduit sa inspire cititorului ura si dezgust asa cum le simtea el insusi.
Singura era cu adevarat imorala opera in care se subminau bazele societatii, sau se incerca sa se justifice raul sau se minau notiunile de proprietate, religie si justitie. A se afirma simplu ca raul exista, nu insemna ca il si aprobi. Autorii satirelor, dramaturgii, istoricii nu au fost niciodata acuzati de glorificarea raului doar pentru ca ei descriau actele infame sau pentru ca le puneau in scena. Baudelaire, care le-a cules si le-a asamblat, nu a avut niciodata pretentia ca aceste Flori ale raului erau frumoase, ca raspandeau un miros placut, ca trebuia sa-ti pleci fruntea sau sa-ti freci mainile… din contra, expunandu-le el le vestejea. El nu a aprobat niciodata viciile pe care le-a descris cu atata forta in versurile sale si nu poate fi acuzat ca le-ar fi facut placute…
Referindu-se la afirmatia acuzarii potrivit careia poetul in Florile raului insultase morala religioasa si publica, avocatul a replicat ca nu trebuie considerata lucrarea ca o culegere de bucati izolate. In loc de a concepe cartea ca pe un intreg, procurorul a extras cateva strofe, uneori cateva versuri si le-a adunat fara rima si ratiune. In aceasta maniera – s-a prezentat tribunalului otrava, fara a se indica remediul – s-a oferit o imagine complet deformata a caracterului cartii si a intentiilor autorului. Era un mod de a proceda ce nu putea fi aprobat.
Pentru ce trebuia ca avertismentul public, evocat de procuror, sa-l loveasca pe Baudelaire? Toate operele asemanatoare atunci trebuiau sa fie tratate in mod egal. Pentru ca morala publica nu era pusa in joc de cartile ce se aflau in majoritatea bibliotecilor, atunci pentru ce sa se procedeze astfel cu aceste poeme? Lamartine, Alfred de Musset, Gautier, Béranger si multi alti scriitori, cunoscuti si stimati, au scris unele fraze despre care se poate spune cu mult mai multa dreptate ca reprezinta o atingere la morala publica. Avocatul si-a terminat pledoaria afirmand ca Baudelaire nu a facut nimic in plus fata de celebrii scriitori francezi dinaintea sa. O condamnare ar fi absolut de nejustificat.
Condamnarea
Verdictul l-a deceptionat pe poet: desi a fost achitat de delictul de atingere la morala religioasa, el a fost dovedit culpabil de atingere la morala publica si condamnat la o amenda de 300 franci. Editorul si tipograful au fost condamnati la 100 franci amenda. Cele sase poeme pe care procurorul le-a considerat indecente, au fost interzise pentru “pasajele sau expresiile obscene sau imorale.”
sursa: Paul Stefanescu, Scriitori in fata justitiei, Editura Saeculum Vizual, Bucuresti, 2005, p. 7-15/istoriesicultura.ro
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

procesul camere corectionale baudelaire condamnarea
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1722 (s) | 34 queries | Mysql time :0.022726 (s)