News Flash:

Programul Regizori mari pe Bulevard il readuce pe Felix Alexa la Teatrul Nottara

10 Mai 2017
299 Vizualizari | 0 Comentarii
totul e relativ
Programul Regizori mari pe Bulevard il readuce pe Felix Alexa la Teatrul Nottara dupa treisprezece ani. A montat aici spectacolele Hora iubirilor de Arthur Schnitzler, in 2002, si Leonce si Lena de Georg Büchner, in 2004, la Sala George Constantin.

Pentru intoarcerea la Teatrul de pe Bulevard, regizorul a ales comedia Totul e relativ (in orginal: Relatively Speaking) a cunoscutului dramaturg britanic Alan Ayckbourn, in traducerea Irinei Velcescu. Scenografia este semnata de Andrada Chiriac, iar muzica, de Alexei Turcan. Din distributie fac parte Catrinel Dumitrescu (Sheila), Constantin Cotimanis (Philip), Gabriel Rauta (Greg) si Raluca Gheorghiu (Ginny).

Vezi si Drama pentru un membru al trupei Divertis. De noua luni de zile sta pe drumuri

“Am ales sa montez textul lui Alan Ayckbourn cu senzatia ca nevoia acuta de comedie a publicului, nevoie ce vine din dorinta de a evada din realitatea inconjuratoare, va fi satisfacuta, dar intr-un mod mai straniu. Si asta pentru ca ceea ce m-a atras cu adevarat in Totul e relativ nu e numai scriitura dramatica, ce imbina armonios replicile cu haz si situatiile magistral construite, ci un cinism profund, un umor negru ce tine de relativitatea si fragilitatea sentimentelor, o ambiguitate a relatiilor degradate, ce produce un comic exploziv, dar care are la baza, paradoxal, o tristete profunda. Tristetea ce vine tocmai din faptul ca iubirea, certitudinile, totul in viata… e relativ”, marturiseste Felix Alexa.

Vezi si Institutul Goethe prezinta la Teatrul Odeon “De ce fierbe copilul in mamaliga”

Unul dintre cei mai importanti regizori romani, Felix Alexa s-a nascut in 1967 si a absolvit UNATC in 1991. In perioada 1991-1992, a lucrat, ca asistent de regie, cu Peter Brook, la Bouffes du Nord din Paris. Incepand din 1993, a predat fara intrerupere la Departamentul „Regie Teatru” al UNATC, fiind in prezent directorul departamentului. A montat peste cincizeci de spectacole in Romania, Croatia si Coreea de Sud si a tinut workshopuri in numeroase orase ale lumii: la Paris, la Conservatoire National si la Théatre du Soleil-ARTA, la Seul, la Compania Nationala de Teatru din Coreea si Seul Institute of the Arts, precum si la universitati nationale de teatru din Beijing, Shanghai, New Delhi, Singapore si la National Institute of Dramatic Art din Sydney. De asemenea, a participat la festivalurile internationale din Avignon, Florenta (Fabbrica Europa), Moscova (Solo. International Theatre Festival of One-Man Productions), St. Petersburg (Baltic House Theatre Festival), Dublin, Sibiu.

Vezi si Spectacole de exceptie zilele urmatoare, la Teatrul Aureliu Manea din Turda

Printre cele mai importante spectacole ale sale de teatru clasic si contemporan se numara: Livada de visini de A.P. Cehov (Teatrul National din Bucuresti), Pescarusul de A.P. Cehov (Compania Nationala de Teatru din Coreea), Visul unei nopti de vara de W. Shakespeare (Teatrul National din Bucuresti) si Richard al II-lea de acelasi autor (National Theatre Company of Korea), Domnisoara Iulia de A. Strindberg (Teatrul Maghiar de Stat Cluj si National Theatre Company of Korea) si Pelicanul de acelasi autor (Teatrul Maghiar de Stat Cluj), Jocul dragostei si al intamplarii de Marivaux, Revizorul de N.V. Gogol, Roberto Zucco de B.M. Koltès, Terorism de Oleg si Vladimir Presniakov (Teatrul National din Bucuresti), Scaunele de E. Ionesco, Moartea unui comis-voiajor de Arthur Miller (Teatrul Bulandra), In rolul victimei de Oleg si Vladimir Presniakov (Teatrul Metropolis) etc.

Felix Alexa a obtinut de-a lungul timpului premii prestigioase: Premiul UNITER pentru debut, Premiul Criticii pentru cel mai bun spectacol si pentru cea mai buna regie, Premiul Ministerului Culturii pentru cel mai bun spectacol si pentru cea mai buna regie, Premiul Festivalului de Dramaturgie Contemporana pentru cel mai bun spectacol si pentru cea mai buna regie, iar in 2004 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” in grad de Cavaler.

Sir Alan Ayckbourn s-a nascut in 1939 si este un prolific dramaturg si regizor britanic. A scris peste saptezeci de piese si a fost, intre 1972 si 2009, directorul artistic al Teatrului Stephen Joseph din Scarborough, unde au fost jucate in premiera aproape toate piesele sale. Peste patruzeci dintre acestea au fost jucate, ulterior, la teatre din West End, la Royal National Theatre sau la Royal Shakespeare Company. Piesele lui A. Ayckbourn au fost traduse in peste treizeci si cinci de limbi si se joaca pe scenele din intreaga lume. Zece dintre ele au fost montate si pe Broadway. Prima lui piesa de mare succes, Relatively Speaking, a intrat, in 1969, in repertoriul de la Duke of York’s Theatre.

In 1997, Alan Ayckbourn a fost innobilat de catre regina Elisabeta a II-a, pentru contributia adusa la dezvoltarea teatrului britanic. Sir Ayckbourn a continuat sa scrie si sa-si puna in scena propriile piese. Cu fiecare nou text, si-a consolidat reputatia, ramanand unul dintre marile nume ale teatrului contemporan. Alan Ayckbourn a castigat numeroase premii, printre care sapte distinctii acordate de publicatia londoneza Evening Standard si un Premiu Tony.

Alan Ayckbourn, un maestru al satirizarii clasei mijlocii si a manierelor acesteia, a fost comparat deseori cu Noel Coward si cu Harold Pinter. Inspirandu-se din mediul in care a crescut, el realizeaza portrete de o ironie muscatoare ale oamenilor ce duc o viata banala, piesele lui penduland intre comedie si farsa.

Primele spectacole vor avea loc in 12 si 13 mai, la ora 19.00,la Sala Horia Lovinescu,. Reprezentatia din 21 mai, ora 17.00, face parte din programul aniversar Nottara ’70.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

teatrul bulevard catrinel dumitrescu constantin cotimanis straniu
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1683 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013271 (s)