News Flash:

Proiect de reconstituire 3D a orasului Ulpia Traiana Sarmizegetusa, inclusiv cu o drona

27 Aprilie 2015
1750 Vizualizari | 0 Comentarii
O echipa de specialisti romani si italieni de la Muzeul National de Istorie a Transilvaniei Cluj si Centrul National de Cercetare din Roma deruleaza, in premiera nationala, un proiect de reconstituire 3D a orasului Ulpia Traiana Sarmizegetusa, cu ajutorul unor aparate moderne, inclusiv o drona.

Directorul Muzeului National de Istorie a Transilvaniei (MNIT) din Cluj-Napoca, Carmen Ciongradi, a declarat, sambata, ca proiectul se va finaliza in circa doi ani, iar ulterior se va organiza o expozitie virtuala cu aceasta reconstituire 3D.

"MNIT si Centrul National de Cercetare din Roma - Institutul pentru Tehnologie Aplicata la Patrimoniul Cultural deruleaza in aceasta perioada, in premiera, un proiect de reconstituire 3D a orasului roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa pe baza masuratorilor geo-fizice non invazive. Este vorba de monumentele necercetate aflate sub pamant, iar in cadrul cercetarii se citesc anomaliile din sol si se semnaleaza structurile arheologice, pe baze stiintifice, astfel incat se reconstruieste 3D un oras antic. Cu datele obtinute vom face, la final, o expozitie virtuala si ne vom putea plimba virtual prin Ulpia Traiana Sarmisegetusa, fosta capitala a Daciei romane. Proiectul va dura circa doi ani", a spus Ciongradi.

Vezi si Imagini de poveste de la Sarmizegetusa Regia - VIDEO

Potrivit acesteia, cercetarea se refera atat la monumentele care se vad, cat si la cele care nu se vad si se afla sub pamant cu ajutorul unor aparate moderne, de rezistivitate, geomagnetism si de topografie, printre care se numara si o drona.

"Toate datele adunate se combina si fotografiile luate de la inaltime cu drona si informatiile privind rezistivitatea din sol si cele topometrice. Se face morfologia solului si se pot detecta structurile aflate sub pamant, cum sunt ziduri sau cladiri, astfel ca se poate recrea orasul roman cum era el acum 2.000 de ani", a explicat directorul MNIT.

Vezi si Cum arata Sarmizegetusa Regia in Antichitate?

Emanuel Demetrescu, cercetator in cadrul Centrului National de Cercetare din Roma, a declarat, la randul sau, ca, pana in prezent, la Ulpia Traiana Sarmisegetusa s-a cercetat doar o mica parte din suprafata orasului.

"Cercetarea noastra de acum se face sistematic si pe o mare intindere, pe o suprafata de 33 de hectare in interiorul orasului Ulpia Traiana Sarmizegetusa si de circa 80 de hectare in exteriorul zidurilor. Proiectul se deruleaza in baza unui protocol de colaborare pe care il avem cu MNIT, avand ca parteneri Muzeul Civilizatiei Dacice si Romane din Deva si Universitatea Babes Bolyai din Cluj", a subliniat Demetrescu.

La finalul proiectului se va realiza si o aplicatie cu aceasta reconstituire 3D care sa poata fi folosita pe telefoane mobile sau pentru calculatoare.

Ulpia Traiana Sarmizegetusa, capitala provinciei romane Dacia, a fost construita dupa anul 106 d. H., in urma cuceririi Daciei de catre imparatul Traian. Ruinele orasului se afla la circa 40 de kilometri de Sarmizegetusa Regia (Gradistea Muncelului), care a fost capitala Daciei.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

specialisti romani transilvaniei cluj roma mnit capitala ciongradi
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1768 (s) | 34 queries | Mysql time :0.019553 (s)