News Flash:

Material realizat de Prof. univ. dr. Alesadru Dutu

Protocolul militar romano-sovietic din 26 octombrie 1944

22 Ianuarie 2015
1006 Vizualizari | 1 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7612 RON (0.0000)
USD: 4.2560 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
In dezacord total cu prevederile Conventiei de armistitiu din 12 septembrie 1944, Comisia Aliata de Control (partea sovietica), profitand de neimplicarea partilor americana si engleza, a desfasurat imediat dupa constituire o sustinuta activitate de subminare a structurilor militare (si nu numai) ale statului roman, care a vizat, in esenta, destructurarea fortelor militare romane care nu participau nemijlocit la operatiile militare de pe front, dar care, in conceptia Marelui Stat Major trebuiau sa devina o ,,rezerva strategica” pentru sporirea capacitatii combative a trupelor operative si sa contribuie, in caz de necesitate, la asigurarea independentei si integritatii teritoriale a tarii.

Actionand in afara literei si spiritului Conventiei de armistitiu, Comisia Aliata de Control (partea sovietica) a impus, dupa multe presiuni, Protocolul militar din 26 octombrie 1944, care avea sa duca la desfiintarea unui numar considerabil de unitati si mari unitati romane si la demobilizarea personalului militar.

Incepute la Bucuresti, la 25 septembrie 1944, intalnirile delegatiilor romana si sovietica pentru stabilirea modului de solutionare a principalelor clauze ale armistitiului pareau initial sa se finalizeze relativ usor. In afara problemelor concrete care s-au referit la cuantumul fortelor care urmau sa participe la lupte, generalul Gheorghe Mihail, seful Marelui Stat Major roman, a cerut maresalului R.I.Malinovski, comandantul Frontului 2 ucrainean si presedinte al Comisiei Aliate de Control in Romania, sa se puna la dispozitie ,,cat mai neintarziat”, cadrele, efectivele, armamentul si unitatile armatei romane retinute si dezarmate de trupele sovietice dupa 23 august 1944, precum si unitatile si marile unitati care luptau pe frontul din Moldova sub comandament sovietic.

Vezi si Participarea Romaniei la razboiul antifascist

Cu acelasi prilej, generalul roman a solicitat, cu fermitate, crearea conditiilor ca fortele fluviale si maritime romane, dezarmate de fortele sovietice, fara motiv, la inceputul lunii septembrie 1944, sa poata participa la actiunile militare de orice gen impotriva trupelor germane, concomitent cu incetarea imediata a incidentelor provocate de militarii sovietici. Promisiunile maresalului R.I.Malinovski in legatura cu solutionarea majoritatii problemelor ridicate nu aveau sa fie rezolvate. In finalul dezbaterii, acesta a cerut Marelui Stat Major roman ,,sa intocmeasca un protocol care sa statueze cele discutate si acceptate”.

Referindu-se la acest lucru, generalul Gheorghe Mihail consemna peste ani: ,,Am cerut maresalului Malinovski ca unitatile capturate de rusi dupa 23 auguat 1944 sa-mi fie redate. Malinovski a raspuns ca nu exista capturi facute dupa 23 august 1944. Inainte insa de sosirea lui Malinovski la Marele Stat Major sosise generalul Gherghe Radu, care comanda pe frontul de la Iasi un corp de armata si el m-a informat ca intr-un lagar mare de langa Bacau exista mii si mii de prizonieri romani capturati de rusi. Acest lucru i l-am relatat lui Malinovski. Malinovski: Bun, atunci sa se formeze o comisie de rusi si romani care sa se duca la Bacau si ce-o gasi dau inapoi.

Vezi si Cum i-a rapit si TORTURAT Stalin pe nazisti dupa terminarea razboiului

Am pus din partea romanilor ca sef al delegatiei acesteia romanesti insusi pe generalul Gherghe Radu, care mi-a adus aceasta stire ca el i-a vazut cu ochii lui; stia si locul. Au plecat si dupa cateva zile Gherghe Radu se intoarce cu mana goala. N-a gasit pe nimeni. Rusii i-au transportat peste Nistru, in Rusia”. In finalul dezbaterii, s-a decis ca generalul Gheorghe Mihail ,,sa intocmeasca un protocol care sa statueze cele discutate si acceptate”.

Discutiile au continuat a doua zi in localul Marelui Stat Major, partea sovietica fiind reprezentata de generalul Vinogradov, loctiitorul presedintelui Comisiei Aliate de Control. Dupa ce generalul Gheorghe Mihail a dat citire proiectului de protocol elaborat de partea romana, al carui continut corespundea prevederilor Conventiei de armistitiu, generalul Vinogradov a adus obiectii esentiale proiectului de protocol elaborat de romani.

Seful delegatiei sovietice a respins categoric formularea delegatiei romane, care mentiona operatia de acoperire a concentrarii fortelor sovietice la nord de Carpatii Meridionali executata de armata romana si care reflecta un adevar istoric incostestabil, recunoscut chiar de comandantii sovietici, motivand ca protocolul urma sa statueze numai obligatiile viitoare care decurgea din Conventia de armistitiu, nu si realizarile ,,primei faze operative” care urma sa intereseze ,,numai pe militari”.

Vezi si Neagu Djuvara: "A fost macel la Odesa. Nu aveam ce cauta acolo"

Obiectiile sefului Marelui Stat Major roman au produs o stare de surescitare conductorului delegatiei sovietice, care a respins formularile proiectului de protocol al partii romane, inclusiv capitolele referitoare la restituirea personalului si materialelor retinute pe frontul din Moldova dupa 23 august 1944. Nu a fost de acord nici sa se permita fabricarea in tara a armamentului, munitiei si materialelor necesare trupelor romane si nici lasarea la dispozitia acestora a depozitelor, pieselor de schimb si atelierelor proprii, precum si cedarea unor materiale germane din capturi.

Nu a acceptat nici propunerile referitoare la asigurarea functionarii trenurilor pentru aprovizionarile si evacuarilor necesare marilor unitati, la retinerea in Romania a prizonierilor germani si a materialelor capturate de trupele romane, la paza depozitelor si la dorinta legitima a guvernului ca teritoriul Transilvaniei eliberate sa fie considerat ca un teritoriu amic. Deoarece seful Marelui Stat Major roman nu a admis obiectiile delegatiei militare sovietice, lucrarile au fost suspendate. In final, Vinogradov a acceptat sa studieze doua-trei zile varianta romaneasca a protocolului si sa revina cu contrapropuneri.

Reluate la 28 septembrie 1944, discutiile au esuat din nou deoarece varianta sovietica cuprindea si de aceasta data punctele de vedere exprimate de generalul Vinogradov la sedinta anterioara. ,,Cand am auzit ca noi am inceput razboiul la 12 septembrie – rememora generalul Gheorghe Mihail -, cand am sarit odata in sus, s-a speriat Vinogradov. Cum se poate, domnule general – era general-locotenent – toata lumea stie ca noi am inceput razboiul la 24 august, numai dvs. nu stiti? Si imi spuneti ca la 12 septembrie am inceput? Dumneata crezi ca voi semna cu mana mea acest protocol? Cum crezi dumneata, ce va spune armata, ce va spune Poporul, Tara Romaneasca, si ce vor spune toti daca as semna ca armata romana a inceput razboiul la 12 septembrie? Dar de la 23 august la 12 septembrie ce a facut armata romana? Si n-am trecut mai departe, la art. 2, aici ne-am impotmolit. Va rog, eu nu semnez! A luat hartiile, protocolul si s-a dus acasa. Radeau si ofiterii de la Marele Stat Major”. Mai mult, textul sovietic prevedea ca unitatile si marile unitati romane ,,vor fi demobilizate si desfiintate pana la 1 noiembrie 1944”.

Si de acesta data, generalul Gheorghe Mihail a ramas ferm pe pozitia demnitatii nationale consemnand pentru istorie: ,,Marele Stat Major nu poate admite sa i se impuna demobilizarea si desfiintarea marilor unitati ce raman in interior, fiindca aceste obligatii nu sunt prevazute in Conventia de armistitiu”. Cu acelasi prilej a facut cunoscut ca ,,va proceda nesilit la desconcentrari pentru micsorarea efectivelor prezente in scop de economie si la contopirea unor mari unitati care nu mai au teritoriu (cele din Bucovina si Basarabia)”.

In zilele urmatoare, partea sovietica a mai prezentat un proiect de prorocol, in esenta neschimbat. Referindu-se la acest moment al discutiilor Gheoghre Mihail avvea sa consemneze: ,,Am crezut ca a modificat. Vine, tot asa, Vinogradov, la seful de cabinet, seful de cabinet cu ochii pe pendula, usa deschisa. Poftim! Ce este domnule general? Protocolul domnule: ,,Armata romana a inceput razboiul la 12 septembrie … tot asa”. Zic: Domnule general, ti-am spus si ieri ca nu pot semna un neadevar, nu se poate”!…In sfarsit, ce-am mai vorbit … Zic: Domnule general, daca nu redactati asa articolul acesta, cum l-a redactat Marele Stat Major, va rog sa nu mai veniti! Buna ziua!.Buna ziua!”. Relevand opozitia categorica a generalului Gheorghe Mihail, sinteza darii de seama a sedintei consemneaza: ,,Marele Stat Major nu poate admite sa i se impuna demobilizarea si desfiintarea marilor unitati ce raman in interior, fiindca aceste obligatii nu sunt prevazute in Conventia de armistitiu”.

La scurt timp, la Marele Stat Major a sosit o alta comise sovietica, in frunte cu generalul Zaharov care a cerut generalului Gheorghe Mihail ,,secretul armei atomice a lui Hitler”.
Intalnirea este descrisa, cu mult haz, de acelasi general Gheorghe Mihail:
– ,,Cum domnule, la mine vii, daca are secrete mie mi le spune? Nu, ca aveti secretul si nu vreti sa-l spuneti!
– Imi spune Hitler secretul armei? Fugi domnule… N-am nici un secret. Luati comisia si duce-ti-o prin tot Marele Stat Major, deschideti toate cuferele, casa de fier, sa vada, sa aleaga unde e secretul acesta.

Timp de o saptamana- continua Mihail – aceasta comisie mi-a venit pe cap dimineata, dupa-amiaza, dimineata, dupa-masa. Secretul armei atomice a lui Hitler sa-l dau eu! Pana cand i-am spus si lui Vinogradov si el revoltat, sau facea pe revoltatul, zice: Domnule general, sa nu mai primiti la Marele Stat Major pe nimeni, decat numai pe mine si seful detasamentului de legatura intre armata romana si ruseasca”. In finalul acestui episod hazliu, dar si tragic, Gheorghe Mihail avea sa conchida: ,,Va sa zica, tot felul de dracii si drame si comedii!”.

Asemenea intalniri aveau sa continue si cu prilejul discutarii altor articole ale protocolului militar. Peste o saptmana, de exemplu, generalul Vinogradov a solicitat desfiintarea marilor unitati romane care nu luau parte la operatiile militare, desi Conventia de Armistitiu nu prevedea nimic in acest sens, precum si trimiterea pe front a diviziilor de rezerva sau demobilizarea lor”.
Cand a auzit de aceasta pretentie, seful Marelui Stat Major roman a explodat din nou: ,,Cum domnule, unde, care e seful acela care in timp de razboi isi suprima unitatile? Nu stii cum sa scoti mai mult, sa inarmezi, sa mobilizezi mai multe efective si vii acum dumneata si ceri sa desfiintez? Nici un soldat!… N-am permis sa se demobilizeze nici un soldat.

Ei bine, de aici s-a nascut o mare discutie.. Eu nu voiam; ordinul era al lui Malinovski ca diviziile dinauntru sa fie demobilizate, trimise la vatra, desfiintate, suprimate. Sau sa fie trimise pe front… Ei bine, aceasta nu o puteam face, sa curga sange romanesc… Va sa zica n-am admis nici trimiterea pe front a diviziilor de rezerva, nici demobilizarea lor”.

Generalul Gheorghe Mihail intuise corect, de la inceput, adevaratul motiv al cererii sovietice, acela ,,ca in spatele frontului sa nu existe nici o divizie romaneasca, de teama nu care cumva ca la un moment dat, cand nu le-ar fi convenit romanilor ceva, sa reactioneze cu aceste divizii pe care le aveau in interior, in rezerva”. El a recunoscut, de asemenea, ca maresalul R.I.Malinovski ,,nu avea ca armata romaneasca in mod leal, in mod cavaleresc, camaraderesc lupta alaturi de rusi. Avea o indoiala si indoiala acesta era provocata poate chiar de actiunea de la 23 august 1944, cand noi am intors armele impotriva nemtilor pana atunci aliati.

Ii era teama, daca la un moment dat sa nu facem inca o alta volt-face contra lor pe front, ceea ce ar fi fost foarte grav. De aceea el voia ca sa fie linistit ca nu i se intampla nimic din spate, ca toata atentia lui sa fie indreptata numai inainte spre front, sa nu aiba grija. Il muncea grija aceasta: romanii sunt in stare la un moment dat cand nu le-ar conveni ceva sau ar vedea ca soarta razboiului, norocul, iansa, fortuna cum spuneau romanii, se intorcea sa faca iar … Sa scape de grija aceasta mai bine desfiinta toata armata”.

Neacceptand desfiintarea divizilor romanesti ramase in tara, generalul Gherghe Mihal nu a acceptat nici trimiterea lor pe front, peste prevederile Conventiei de armistitiu pentru ca declara el: ,,N-am vrut sa curga sange romanesc… ca destul am sangerat in rasarit”. Din acelasi motiv, el s-a pronuntat impotriva continuarii razboiului dincolo de granita de vest a Romaniei, motivandu-si astfel pozitia in fata regelui Mihai I: ,,Majestate, eu conduc operatiunile pana la vechea frontiera cu ungurii. N-avem ce cauta pe teritoriul altora. Armata romana e o armata mica, sangele trebuie crutat”.

Si in aceasta idee, generalul continua: ,,Mai departe de Nistru, la rasarit, nu trebuia sa mergem, n-aveam ce cauta la Stalingrad, iar mai departe, dincolo de frontiera romaneasca, n-avem ce cauta pe teritoriul unguresc. Noi nu ravnim la pamantul altuia. Pamantul nostru l-am cucerit, l-am eliberat, asa ca va spun, tot din aceasta cauza n-aveam de ce sa intru in Budapesta. Capitala unei tari cand e cucerita de o armata straina e o jignire nationala pentru popor. De aceea nu voiam sa intru in Budapesta, la Praga, Berlin. Pacea fara conditii e treaba marilor puteri. Eu nu ma tin de trena marilor puteri. E treaba lor; Germania, Berlinul, pacea fara conditii. Nu ma amestec eu”.

Numeroasele neintelegeri cu comandamentele sovietice si convingerea ca armata romana nu trebuia sa lupte dincolo de hotarele tarii, l-au determinat pe generalul Gheorghe Mihail (delegat, la 23 august 1944, de catre regale Mihai I sa conduca armata romana in lupta) ca dupa eliberarea oraselor Cluj si Oradea (la 11, respectiv 12 octombrie 1944), sa-si dea demisia (la 12 octombrie 1944, pentru a doua oara dupa prima de la 7 septembrie 1944) din fruntea Marelui Stat Major roman. Numit inspector general al infanteriei si apoi inspector general al armatei, generalul Gheorghe Mihail, avea sa fie arestat la 20 ianuarie 1948, anchetat, judecat si condamnat la 12 ani detentie riguroasa pentru ,,activitate contra clasei muncitoare”, inchis la Vacaresti, Pitesti, Ocnele Mari, Sighet si eliberat de la Jilava la 10 octombrie 1957.

Succesorul sau, generalul Nicolae Radescu a manifestat aceeasi intransigenta fata de abuzurile sovietice. Luand atitudine impotriva incercarilor sovietice de a impune demobilizarea si desfiintarea marilor unitati romane noul sef al Marelui Stat Major raporta urmatoarele Presedintiei Consiliului de Ministri, la 5 octombrie 1944: ,,Comisia Interaliata de Controlul Armistitiului nu are autoritatea de a modifica sau dezvolta termenii armistitiului, ci numai de a supraveghea executia riguroasa a celor inscrise in Conventie. Incercarea generalului Vinogradov de a introduce noi obligatii in armistitiu intr-un protocol incheiat intre Comosia de Control si Marele Stat Major roman nu este legitima nici prin termenii armistitiului, nici prin competenta Comisiei de Control”.

La reluarea discutiilor (23 octombrie 1944), partea sovietica a prezentat un proiect de protocol numai in limba rusa, cu multe prevederi dezvantajoase pentru statul roman. In afara marilor unitati romane participante la razboi, care a constituit singurul punct de vedere in care cele doua parti au fost de acord, toate celelalte probleme erau favorabile sovieticilor. Deosebit de grava era impunerea ca numarul diviziilor romane destinate sa asigure apararea teritoriului national sa fie reduse de la 10, cat preconizase Marele Stat Major, la numai trei. In fata acestei pretentii, generalul Nicolae Radescu a declarat: ,,Nu pot lua nici o hotarare, cerea Comisiei Aliate de Control depasind imputernicirea cu care sunt investit; voi aduce la cunostinta guvernului”.

Deoarece situatia era foarte critica, Comisia Aliata de Control acuzand deja, in mod eronat, Romania ca nu respecta obligatiile asumate prin Conventia de armistitiu, s-a apelat la arbitrajul generalului Constantin Sanatescu, primul-ministru al guvernului.

In varianta Gheorghe Mihail, discutiile s-au derulat astfel: ,,Sanatescu spune: Nici cum vrei dumneata rus ca toate 13 diviziile sa le desfiintez, nici cum vrei dumneata domnule Radescu sa le tii pe toate. Pe jumatate! Era tocmeala. Asa am ajuns. Eu n-am vrut sa ajung aici. In sfarsit s-a convenit si s-a semnat de catre Radescu desfiintarea a 7 divizii. Mai ramaneam cu 6. N-au trecut 2-3 zile, rusii intervin din nou: Sa se desfiinteze toate cele 6 divizii care au ramas. Radescu se opune: Am desfiintat deja. Iar Sanatescu arbitru: Nici cum vrei dumneata: Pe jumatate. Trei. Au ramas trei. Ei bine n-am vrut eu sa ma gasesc in aceasta siuatie ridicola. De aceea am preferat a pleca. Din cele trei divizii, dupa mai multe zile, iar intervin rusii, iar cerand ca toate trei care au ramas sa se desfiinteze. Acestea, intr-adevar, s-au desfiintat pana la urma. In doua saptamani s-a ajuns la cererea ruseasca de a desfiinta toate diviziile din spatele frontului”. Documentele epocii confirma pe deplin aprecierile generalului Gheorghe Mihail.

Intr-o asemenea atmosfera tensionata, in seara zilei de 25 octombrie 1944, ora 21, a avut loc o noua intrevedere, care a fost si ultima, referitoare la definitivarea protocolului. Renuntand la cele mai elementare formule diplomatice, partea sovietica a imputernicit pe generalul Vasiliev – al treilea in ordine ierarhica in cadrul partii sovietice a Comisiei Aliate de Control – sa conduca delegatia in timp ce partea romana era reprezentata de generalul Constantin Sanatescu, presedintele Consiliului de Ministri, si de generalul Nicolae Radescu, seful Marelui Stat Major.

Sedinta a fost deschisa de Vasiliev: ,,Am primit insarcinarea, din ordinul maresalului Malinovski si ca imputernicit al generalului Vinogradov, sa va inmanez protocolul semnat de generalul Vinogradov, pentru a fi transmis generalului Radescu, seful Marelui Stat Major. Toate conditiile din protocol sunt definitive, nu mai pot fi discutate. Maine, 26 octombrie 1944, ora 12, Comisia Aliata de Control, asteapta pe generalul Radescu cu Protocolul, in patru exemplare (doua in limba rusa si doua in limba romana) pentru a fi semnat. Sunt insarcinat sa fac cunoscut ca protocolul este definitiv si nesemnarea lui poate duce la unele rezultate serioase, chiar pana chiar la demobilizarea si desfiintarea – prin forta armatei sovietice – a tuturor marilor unitati romane, care nu participa la operatiuni, potrivit prevederilor Conventiei de armistitiu”.

Fara a se lasa intimidat, generalul Nicolae Radescu si-a exprimat regretul ca desi a sporit numarul marilor unitati operative si le-a scazut la limita minima pe cele din interior, nu a reusit sa se bucure de increderea Comisiei Aliate de Control. In incheirea expunerii sale a conchis: ,,Totusi, ca sa nu se creada ca Marele Stat Major nu interpreteaza in mod just conditiile prescrise de Conventia de armistitiu, vom cere avizul Competent al Comisiei Romane pentru Aplicarea Armistitiului. Daca Comisia romana va gasi ca Marele Stat Major interpreteaza gresit aceste conditii vom semna protocolul. In caz contrar insa nu vom semna”.

Situatia concreta a tarii, in care amenintarile directe ce fusesera facute puteau fi oricand aplicate in practica, l-a obligat insa pe generalul Nicolae Radescu sa semneze protocolul, nu inainte insa de a-i anexa o Nota aditionala in care consemna: ,,Protocolul il semnez ca fiindu-ne impus de Comisia Aliata (sovietica) de Control si in scopul de a evita consecinte daunatoare operatiilor comune contra Germaniei si Ungariei”. Referindu-se la aceleasi conditii in care a fost semnat documentul, generalul Constantin Sanatescu releva: ,,Generalul Nicolae Radescu a semnat un protocol militar, protocol care ne-a fost impus contrar clauzelor de armistitiu. Opunerea mea in calitate de presedinte al Consiliului de Ministri, cat si a generalului Radescu, ca sef al Marelui Stat Major, n-au avut nici un rezultat favorabil pentru noi”.

Dupa ce mentiona unitatile si marile unitati romane care participau la operatiile militare de pe front, Protocolul militar romano-sovietic din 26 octombrie 1944 prevedea desfiintarea comandamentelor Armatei 3, ale corpurilor 1 si 3 armata, al Corpului de cavalerie si al trupelor motomecanizate, precum si a 10 divizii de infanterie si de munte, o divizie motomecanizata si trei divizii de cavalerie. Concomitent trebuiau demobilizate la ,,efective de pace” comandamentele Corpului 5 armata si al trupelor de munte, precum si trei divizii de infanterie sau de munte.

In dorinta de a nu crea motive pentru eventuale acuzatii referitoare la neexecutarea Conventiei de armistitiu, factorii romani de decizie au asigurat executia hotararilor Comisiei Aliate de Control. In acest sens au fost desfiintate, pana la 1 decembrie 1944, comandamentele Armatei 3, corpurilor 1 si 3 armata de cavalerie si motomecanizat, diviziile 1, 4, 5, 7, 8, 13, 14, 15, si 20 infanterie (cu regimentele 5, 7, 8, 9, 12, 13, 14, 16, 17, 20, 21, 22, 25, 29, 32, 37, 39, 82, 83, 85, 89, 91, 93, 115, infanterie, 1, 2, 5, 6, 7, 8 si 10 vanatori, 1, 2, 4, 7, 8, 10, 12, 17, 19, 23, 25, 28, 29, 38, 40, 41, si 64 artilerie), 1 blindata (cu regimentele 3 si 4 vanatori moto, 1 artilerie moto, 1 care de lupta si grupul de specialitati moto), 5 si 6 cavalerie (cu regimentele 6, 7, 8, 9, 10, 11, si 12 rosiori, 5 si 6 calarasi, 2 si 4 artilerie calareata), 103 munte etc. :n interior au ramas, cu efective de pace, doar comandamentul Corpului 5 armata (cu Regimentul 6 calarasi, Regimentul 5 artilerie grea si partea sedentara a Regimentului 1 pionieri), Divizia 1 garda (pana in aprilie 1945 cand a plecat si ea pe front), diviziile 1 si 4 munte, Regimentul 2 care de lupta (pana ;n februarie 1945 cand a fost deplasat pe front) si Regimentul garda calare.

Restul armatei din interior era reprezentat de partile sedentare ale unitatilor aflate pe front, de comandamente, formatiuni speciale de asigurare a ordinii pe teritoriu, pazei depozitelor si stabilimentelor militare, servicii etc.

In perioada care a urmat, Comisia Aliata de Control (partea sovietica) a impus armatei romane neangajata in operatii militare noi servituti care au vizat chiar cadrul general al ostirii, structura organizatorica a unitatilor, sistemul de mobilizare, capacitatile de productie militara. In fata acestor abuzuri, Marele Stat Major a aparat cu demnitate prestigiul armatei, generalul Nicolae Radescu aratand, intr-un documaent inaintat Presedintiei Consiliului de Ministri, la 28 noiembrie 1944, ca toate acestea reprezentau ,,atingeri aduse direct atat suveranitatii, cat si independentei nationale”.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

subminare structurilor militare statului roman trupelor operative
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2586 (s) | 34 queries | Mysql time :0.092248 (s)