News Flash:

Razboaie daco-romane si lupte de gladiatori, la Festivalul Roman Apulum de la Alba Iulia

8 Mai 2016
983 Vizualizari | 0 Comentarii
Festivalul Roman Apulum
Festivalul Roman Apulum, care a deschis sezonul turistic din Alba Iulia, a debutat, oficial, sambata, cu prezentarea trupelor daco-romane si cu o spectaculoasa parada, in programul manifestarilor fiind incluse si lupte de gladiatori la lumina tortelor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Festivalul Roman Apulum de la Alba Iulia a debutat cu prezentarea trupelor si cu o parada spectaculoasa in Cetatea Alba Carolina, la care au luat parte aproximativ 250 de reenactori. Acestia au defilat in Cetatea Alba Carolina, pornind din Piata Cetatii, spre Obeliscul lui Horea Closca si Crisan, respectiv spre Poarta a IV-a a Cetatii, fiind filmati, fotografiati si aplaudati de zeci de turisti.

In deschidere, toti romanii au rostit o rugaciune de lupta menita sa-i ajute in marea batalie pe care o vor disputa cu dacii.

Tot sambata s-au deschis si taberele si atelierele mestesugaresti, unde au fost montate mai multe corturi, iar cei prezenti au ocazia sa invete despre cultura daco-romana, indeletnicirile din acea vreme si sa experimenteze pe propria lor piele armele stramosilor nostri.

Programul va continua cu dansuri de inspiratie antica si demonstratii militare, majoritatea desfasurarilor de forte fiind organizate pe esplanada Catedralei Romano-Catolicesi in Piata Cetatii.

Vezi si Expozitie la Cladirea Casinoului din Cluj, cu ocazia Zilei Europei

Un moment inedit al festivalului este organizarea unui targ de sclavi, realizat la fel ca acum aproape 2.000 de ani, in cadrul caruia vor fi vanduti gladiatori, femei-arcas, dace sau nimfe. Turistii vor putea licita pentru asa-zisii sclavi vanduti la targ si apoi, timp de o jumatate de ora sau o ora, se vor putea bucura de anumite activitati desfasurate de acestia special pentru noii lor ”stapani”.

La sfarsitul zilei, are loc o parada de noapte si lupte de gladiatori la lumina tortelor – manifestare unica in Romania in mediul urban.

 Tudor Rosu, istoricul Muzeului National al Unirii din Alba Iulia, organizator si prezentator al Festivalului Roman Apulum, a declarat, pentru MEDIAFAX, ca si in acest an punctul de maxima atractie va fi lupta finala, intre daci si romani, ce se va desfasura duminica, de la ora 17.00, in fata Catedralei Romano-Catolice din Alba Iulia.

”Lupta finala se va desfasura, si in acest an, tot in contextul razboaielor daco-romane. Va dura 50 de minute, va curge mult sange, va intruchipa cea mai mare desfasurare de forte pentru ca va implica peste 200 de reenactori, adica toate trupele invitate la festival. Incercam sa nu facem doar spectacol, ci dorim sa prezentam o lectie de istorie vie”, a spus Rosu.

Batalia finala a adus, anii trecuti, mult spectacol, incheindu-se prin rastigniri pe cruce si dansuri putin lascive ale nimfelor. Editia din 2015 a fost castigata de romani.

 Festivalul se desfasoara anual in preajma zilei de 1 mai si aduna peste 200 de reenactori – soldati si civili romani, razboinici daci, gladiatori, mestesugari sau dansatoare, din tara si din strainatate.

Invitatii editiei din acest an sunt Asociatia Terra Dacica Aeterna – Cluj Napoca, Association For Historical Reenactment – Scythia Minor – Bulgaria, trupa de arcasi sportivi Sarmis, Asociatia Culturala pentru Istorie Vie, Legiunea a XIII-a Gemina de la Apulum, Lupii Apoulonului, Ludus Apulensis, Magna Nemesis, Institutul Ars Dimicandi – Italia, Associazione Epica – Legio VII Gemina – Roma, Dioklecijanova legija – Croatia.

In fiecare an vizitatorii pot trai realitatile unei lumi demult apuse, una cu demonstratii militare romane, cu razboaie intre daci si romani, cu lupte de gladiatori organizate in cinstea lor, cu ateliere de lucru, cu jocuri si targuri de sclavi.

Prima editie a festivalului a avut loc in 2013, iar la baza deciziei organizarii unui astfel de eveniment a stat si existenta Castrului Roman Apulum, la Alba Iulia, precum si a vestigiilor care nu spun prea multe, a explicat Tudor Rosu.

”Ce ne-a determinat sa-l facem a fost, o data, campaniile de sapaturi arheologice din Cetatea Alba Carolina, din anul 2011, cand au iesit la iveala mai multe vestigii care tin de castru, de istoria Legiunii a XIII-a Gemina, si care nu avea o forma digerabila”, a declarat Rosu.

Actualul oras Alba Iulia se ridica peste ruinele anticului Apulum, cel mai mare oras roman din provincia Dacia si totodata centrul politic, economic, militar si cultural al acesteia.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

alba iulia trupelor daco-romane parada gladiatori tortelor crisan
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1880 (s) | 34 queries | Mysql time :0.020988 (s)