News Flash:

Razboiul dus de Rommel in Romania

18 Octombrie 2013
1724 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6590 RON (-0.0017)
USD: 4.0854 RON (-0.0083)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
„In dimineata zilei de 7 ianuarie 1917, am trimis foarte devreme echipe de cercetasi in valea Putna, pe ambele laturi ale satului Gagesti.
Dintr-o data au izbucnit impuscaturi. Hügel a raportat contactul cu o patrula de cercetare a romanilor, pe drumul de tara. Primele focuri ale echipei sale au curmat vietile romanilor din primul rand, dupa care cei ramasi s-au predat. Hügel si-a continuat inaintarea si, in cateva minute, a raportat apropierea unei linii inamice de hartuire. I-am ordonat plutonului din fata sa deschida focul. Raspunsul primit de noi a fost un foc atat de violent, incat am fost nevoiti sa ne azvarlim la pamant. Pe ceata inca groasa, inamicul a dezangajat lupta.
Sa continui sa tragi in ceata ar fi fost o pierdere zadarnica a munitie. Am putut vedea un numar mare de romani deplasandu-se intr-o gramada dezordonata, fara vreun sef care sa-i conduca. Am alergat spre ei fluturandu-ne batistele si imediat am avut 20 de prizonieri fara a trage un singur glont. Romanii se saturasera de un razboi care mersese cu certitudine foarte prost pentru ei. Cativa dintre prizonieri ne-au ajutat sa strangem laolalta si alti camarazi ai lor. (1). Caporalul Brückner a surprins 5 romani in cladirea vinariei si i-a dezarmat imediat.
Noi speram sa gasim o ferma. Temperatura era de minus 15 grade, iar noi incepuseram sa suferim de foame si de frig. Eram incapabili sa localizam o ferma in vecinatate, insa am gasit o pozitie mai buna, in mijlocul unei vii inconjurate de un gard de sarma ghimpata. Mai era o ora si jumatate pana la lasarea intunericului. [...] Preferam sa ocupam cateva casute dintr-un sat pentru a campa pe timp de noapte decat sa ne intoarcem, abatuti si descurajati, la Schitul Tarnita. Pe langa adaposturi, mai aveam nevoie la fel de imperios de hrana.
Viroaga adanca ducea spre Gagesti. Ceata inca se involbura. Auzeam sunetul unor voci deasupra povarnisului. Dr. Lenz si cu mine ne-am strecurat in directia aceea si am descoperit o formatie larga de trupe romane, odihnindu-se in camp deschis, in spatele unei livezi. Sute de oameni, cai si vehicule erau adunate in aceasta mica suprafata. In timp ce ceata ne-a permis sa ne apropiem fara a fi vazuti, am hotarat sa nu atacam. (…)
Am descoperit un mare numar de romani aflati pe marginea nordica a fagasului, langa o casuta. Am inaintat spre pozitia inamicului, tragand si in acelasi timp fluturand batiste si i-am ordonat sa se predea. Romanii nici nu s-au miscat, nici nu au deschis focul.
Eram in sinea mea ingrijorat asupra finalului actiunii. Romanii stateau unii langa altii, asezati in ordine, disciplinati, cu arma la picior, vorbeau si gesticulau intre ei, insa se abtineau sa traga, dar si sa arate intentii prietenoase. Ne-am apropiat de ei si i-am dezarmat. Le-am spus apoi povestea despre sfarsitul razboiului dupa care ne-am intors la echipa lui Pfeiffer cu cei 30 de prizonieri.(…)
Am continuat deplasarea catre vale. Dupa un timp, am vazut primele randuri ale unei companii desfasurate ivindu-se din ceata. Am avansat, fluturand batistele si strigand. Compania inamica a fost luata prin surprindere. Ofiterii au inceput sa strige, cu furie: „Foc!“, si in acelasi timp sa-i loveasca pe militarii care, aparent, au preferat sa lase armele jos. Ne aflam in cea mai precara pozitie. Compania a indreptat armele spre noi. Ne-am aruncat la pamant imediat. Ceata ne-a ascuns in scurta vreme de focurile inamicului. O parte din soldatii inamici ne-a urmarit, in timp ce restul a continuat sa traga, la intamplare, in ceata. Presati puternic de inamic am ajuns la echipa lui Pfeiffer si i-am gasit pe cei 30 de prizonieri stand linistiti in picioare, sprijiniti in armele lor. [...] Romanii erau slabi tintasi, iar noi am ajuns la dispozitivul nostru cu toti prizonierii si fara nici o pierdere.
In cautarea unui adapost
In orele care au trecut, vremea s-a limpezit considerabil, dar frigul s-a intensificat. Focul carabinelor si mitralierelor a constituit ultimul meu schimb de saluturi cu inamicul. Am inaintat in liniste pe stramta si abrupta carare muntoasa.
Militarul din ariergarda a raportat ca un puternic detasament de romani ne urmarea. M-am oprit intr-un sir intunecat de tufisuri si am ordonat instalarea in pozitie de tragere a unei mitraliere grele. Liderul ariergardei, actionand din propria sa initiativa, a organizat ambuscada inamicului pe un teren propice, dupa care l-a capturat fara nicio impuscatura. Erau 25 de romani! Nefiindu-mi de niciun folos, i-am trimis, sub paza, la Schitul Tarnita. (…)
In timp ce luna se inalta la dreapta noastra, stralucirea unui foc a devenit vizibila pe partea stanga a vaii, care se asternea in fata noastra. Am localizat, in curand, cateva duzini de romani, stand in picioare in jurul unui foc de tabara. Dincolo de acestia, un alt detasament inamic marsaluia probabil spre Gagesti. Satul era ascuns de un deal mare, despadurit. Trupele montane s-au strecurat spre tinta. Trebuia oare sa atac inamicul pe partea stanga, in vale, sau mai degraba sa il ocolesc si sa lovesc direct satul Gagesti?
Ultima solutie mi s-a parut a fi cea buna. Stand aproape unul de altul si agatandu-se de sirurile de tufisuri negre, cele trei coloane s-au furisat cu prudenta. Erau aproximativ 50 de romani.
Ocuparea bisericii si primirea proviziilor
Am atins, in final, partea cea mai joasa a dealului, care nu putea fi observata si examinata de mai sus. Urmaream sa iau dealul prin surprindere, si, in masura posibilului, fara sa fie tras un singur foc de arma. Trupele s-au napustit asupra sentinelelor romane, ca si cum ar fi tasnit direct din pamant, inconjurandu-le pe loc. Totul s-a petrecut atat de rapid ca acestea din urma nici macar nu au avut vreme sa traga un foc de avertisment.
Ele au disparut in graba in josul dealului. Creasta dealului era a noastra. In fata era satul Gagesti. Au inceput sa bata clopote de alarma. Soldatii ieseau in graba pe strada si se adunau in palcuri. In fiecare moment, ma asteptam ca ei sa navaleasca si sa recucereasca inaltimea pierduta. Dar in sat lucrurile erau linistite. Atata vreme cat noi nu ne aratam pe deal si nu trageam, trupele de interventie s-au intors la adaposturile lor. Eram de-a dreptul uimit! Nici macar sentinelele romane nu au incercat sa se intoarca la locurile lor de paza. Aparent si ele se aflau jos in sat, printre ferme.
Eram zgribuliti, infometati si aveam in fata ochilor perspectiva caselor calduroase din sat. Am luat decizia sa capturam cele mai apropiate ferme ca sa ramanem in ele pana la ivirea zorilor. Grupul de asalt s-a apropiat, dar s-a tras in el. Plutonul s-a napustit asupra satului inainte ca romanii sa poata iesi afara din case. Mitralierele nu au mai putut trage multa vreme, fara a pune in pericol propriile noastre trupe din fermele de la marginea de nord a satului.
In mod surprinzator, lucrurile s-au linistit. S-au mai auzit doar cateva impuscaturi izolate. Romanii s-au predat. M-am grabit in directia aceea, in fruntea unui pluton. Prizonierii romani fusesera deja stransi laolalta. Erau mai mult de 100. De vreme ce toate lucrurile mergeau bine, ne-am deplasat din ferma in ferma. Am capturat intreaga garnizoana a romanilor, care si-a acceptat, astfel, soarta. Avand securitatea asigurata, cu prizonierii si plutonul care ii pazea in centru, ne-am pus in miscare pe drumul principal al satului. Aveam 200 de prizonieri! Trupele montane intrau pe usile caselor si aduceau din interiorul acestora noi inamici. Ne-am apropiat de biserica, unde am constatat ca numarul celor capturati era de trei ori mai mare ca al nostru (2): 360! Biserica era cladita pe o mica ridicatura. Un semicerc de locuinte o inconjura. Mi s-a parut a fi locul ideal pentru a ne instala cartierul general. Prizonierii au fost bagati in biserica, iar compania a fost incartiruita in casele de dimprejur.
L-am primit, apoi, pe primarul local, care, dupa cum aflasem de la un evreu vorbitor de limba germana, dorea sa imi predea cheile primariei. Anticipand sosirea trupelor germane, comunitatea a copt 300 de paini, a taiat citeva capete de vaci si a plasat un numar de vedre de vin la dispozitia trupelor (3). Am adus la biserica suficiente provizii pentru necesitatile noastre.
Putin inainte de ivirea zorilor am mutat intreaga formatie pe inaltimi, la est de biserica din Gagesti. Cand s-au ivit zorii, am vazut trupe inamice intrand in transee pe malul de est al Putnei.
Focul de hartuire si linistea
Am privit cu atentie si am fost surprins sa vad o echipa de recunoastere a romanilor, de circa 15 oameni, cu baionetele fixate la pusti. Era deja prea tarziu sa ma intorc, deoarece un astfel de gest mi-ar fi adus cateva cartuse in spate. Am continuat galopul spre cercetasii romani fara a schimba directia, i-am salutat intr-o maniera prietenoasa si le-am dat de inteles ca trebuie sa predea armele, ca erau prizonieri si ca trebuiau sa marsaluiasca catre biserica din Gagesti, unde erau adunati 400 de camarazi de-ai lor. M-am indoit ca vreunul dintre romani a inteles vorbele mele. Dar conduita si calmul meu, alaturi de tonul prietenos al vocii, au avut un efect convingator. Cei 15 oameni si-au asezat armele pe drum si s-au deplasat pe camp, in directia indicata. (…)
Echipele noastre de cercetare si recunoastere ne-au adus mai multi prizonieri. Catre orele 9.00 ale diminetii, „razboiul a reinceput“. Artileria romaneasca si probabil cea ruseasca au supus satul Gagesti unui foc de hartuire. In timpul dupa-amiezii, focul ostil a crescut in intensitate, atingand chiar o atat de mare violenta ca ne-a adus aminte de Frontul de Vest. Artileria inamica a continuat sa traga cu o violenta acerba, nediminuata, pana cand s-a intunecat. Cateva impuscaturi au decis repede soarta bataliei din padure si din lastaris dintre avangarda noastra si echipa de cercetasi a romanilor. In astfel de situatii este important sa mergi inaintea vrajmasului cu armele gata sa traga. Castiga doar acela care trage primul si trage fara incetare, mentinand un foc cat mai stabil si devastator.
Plutonul a continuat sa sprijine inaintarea noastra de-a lungul satului, prin focul indirect tras asupra acoperisurilor caselor, al carui efect psihologic asupra inamicului a fost atat de mare incat acesta ne-a permis sa intram peste el si sa-l capturam fara a ne opune o prea mare rezistenta. In lupta de la Gagesti, nu a existat nicio pierdere din partea noastra.“ 
Fragmente din cartea maresalului Erwin RommelInfanteria ataca“, publicata in anul 1937, partea a III-a: Razboi deschis in Romania si in Carpati. Traducerea dupa „Infantry Attacks“, Greenhill Books, 1990.
NOTELE TRADUCATORULUI:
1. Exagerarea autorului este in mod clar evidenta. Acest gest nu poate fi posibil in nicio armata, oricat de demoralizata ar fi ea. Mai mult, ar dezonora orice armata.
2. Cu tot respectul si cu toata consideratia pentru calitatile militare incontestabile ale maresalului Erwin Rommel, consider si acest episod narat de el in lucrarea sa memorialistica la fel de exagerat. Prea multi prizonieri romani facuti rapid si fara lupta, prea multe cazuri de militari romani care se predau imediat, fara opozitie!
3. Chiar atat de iubiti, doriti si mult-asteptati erau militarii germani de catre locuitorii Vrancei, in iarna anului 1917, incat sa fie intampinati cu paine, carne si vin?
Traducere de Andrei Alexandru Capusan pentru Historia
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

putna gagesti erwin rommel infanteria ataca
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1756 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012950 (s)