News Flash:

Reactie de ultim moment al lui Klaus Iohannis

19 Octombrie 2018
613 Vizualizari | 0 Comentarii
klaus iohannis1

Presedintele Klaus Iohannis a avut, joi dimineata, de la Bruxelles, o prima reactie la adoptarea ordonantei care schimba Legile Justitiei.

"Aceasta ordonanta e foarte ingrijoratoare. Sunt mai multe lucruri de discutat, dar cateva idei trebuie mentionate (...) Pensionarea magistratilor e o chestiune pe care am semnalat-o, am solicitat Parlamentului o reevaluare, n-au facut-o, ca apoi ministrul Justitiei sa vina fara explicatie, netrasparent, sa amane. Macar sa fi rezolvat problema, dar nu a rezolvat nimic, pur si simplu a amanat", a comentat presedintele Iohannis.

De asemenea, seful statului a criticat faptul ca prin OUG 92/2018 "s-au introdus peste noapte chestiuni pentru procurori" si a subliniat ca la ora actuala in Romania "nu se legifereaza corect", dand ca exemplu faptul ca "se ignora avizele CSM".

"Lumea se asteapta ca legiferarea sa se faca transparent", a mai spus presedintele, acuzand coalitia de guvernare PSD-ALDE si Guvernul Dancila de contrariul si afirmand ca aceasta "nu este calea buna, nu e calea care va duce la pace sociala si nici macar nu va rezolva problemele din Justitie".

Intrebat de jurnalisti despre situatia procurorilor DNA si prevederile controversate cu privire la ramanerea lor in functii, care la ora actuala se bat cap in cap, Klaus Iohannis a afirmat: "Nicio lege nu e retroactiva si nicio ordonanta de urgenta".

"Stim ca deja sunt solicitari la Avocatul Poporului. Cum au venit din sistem, eu voi astepta evolutiile in continuare si dupa aceea vom putea sa intram mai mult in detalii", a anuntat presedintele Klaus Iohannis.

Presedintele se afla la Bruxelles, unde participa la reuniunea Consiliului European la care se vor lua decizii importante cu privire la iesirea Marii Britanii din UE.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

bruxelles reactie ordonantei legile justitiei
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1774 (s) | 34 queries | Mysql time :0.019276 (s)