News Flash:

Realizarile inginerilor romani din secolul trecut

3 Octombrie 2013
2412 Vizualizari | 0 Comentarii
Nu trebuie sa fii nostalgic pentru a aprecia, obiectiv, ceea ce poporul roman a infaptuit durabil in timpul comunismului, cu eforturi materiale deosebit de grele... Nu a fost meritul comunistilor, ci meritul inginerilor romani. Eram acolo, la Portile de Fier de la Dunare, in aprilie 1965, cand s-a inaugurat, in prezenta sefilor de stat de atunci ai Romaniei si Iugoslavei, hidrocentrala construita imprena cu tara vecina, fiecare pornind lucrul de pe malul tarii. Iar in timpul constructiei am facut, ca ziarist, mai multe deplasari acolo si asa am aflat ca urmele podului de peste Dunare construit de romani sub indrumarea sirianului Apollodor din Damasc mai persista pe malul nostru sub forma unui rest de stalp de sustinere, vestigiu arheologic important.
Sediu pe slep
La una din deplasarile facute, pe ploaie si furtuna, aflu ca seful constructorilor are ,,sediul" chiar pe un slep ancorat in mijlocul Dunarii si, ca sa ajung la el, a trebuit sa strabat un pod de scanduri care se legana cumplit, pod marginit, de-o parte si de alta, doar de o franghie de care trebuia sa te tii solid sa nu cazi in apa. Ajuns acolo, constructorul-sef mi-a explicat ,,strategia" realizarii barajului: s-au instalat, infipte in Dunare, niste uriase batardouri, un fel de tevi cu un diametru mare, care, umplute de slepuri cu piatra, aveau menirea sa impinga apele spre mijlocul cursului. In spatele acestor batardouri s-a format o incita unde constructorii au putut trece la treaba. Asa, pas cu pas, se ridica barajul intr-o lupta darza, dusa ziua si noaptea fara crutare. Constructorii nostri dadeau nastere unui proiect uimitor, vadind capacitatea proiectantilor si constructorilor romani de a-si depasi asteptarile. Acesta a fost inceputul, scrie romanialibera.ro.
Baraje „turistice"
Apoi, ideea independentei energetice a tarii a prins contur prin alte santiere hidroenergetice de mare faima pe atunci, unde muncitorii romani au realizat o suma de baraje, ca un fel de marturie a harniciei si priceperii lor. Personal, am fost fascinat de ceea ce am vazut, pe parcursul realizarii barajului de pe Lotru, realizandu-se acolo, sus, in creierul muntilor, dincolo de Voineasa, una dintre cele mai mari acumulari de apa, de cateva milioane de metri cubi, la o asemenea inaltime.
Aceasta acumulare are un baraj care a fost realizat doar din anrocamente (bolovani de piatra de granit), transportate zi si noapte de soferi in cuva unor autocamioane mamut tip rusesc „Belaz", cu motoare puternice, dar care aveau o mare hiba: in momentul in care motorul se oprea, nu mai aveau frane; motorul indeplinea si aceasta functie, prin marimea si greutatea lui. De aici, o sumedenie de necazuri.
Dar, dincolo de ele, trebuie sa spun ca proiectantii complexului de la Voineasa au inceput cu o actiune utila: au presarat pe costisa de jos a muntelui o serie de vile din lemn, cochete si confortabile, in  care s-au instalat diferite compartimente ale conducerii santierului, iar unele au ramas de protocol pentru oaspeti, cum am fost si noi, ziaristii. Si tot acolo s-a inaltat un bloc cu mai multe scari si etaje, destinat familiilor constructorilor, ce avea, in final, sa devina hotel, pentru ca proiectantii au avut in vedere ca la terminarea lucrarilor Voineasa sa devina un centru turistic de mare atractie. Ceea ce s-a si intamplat.
Ca sa ajungi la baraj, erai nevoit sa pleci de la Voineasa si sa traversezi muntele la peste 2.000 de metri, unde inca mai dainuia  iarna cu multa zapada, desi eram in plina vara. Iar de dincolo de munte, de la lacul acesta alpin, constructorii au instalat o aductiune, pana dincoace de munte, la locul denumit Ciunget, unde se construia centrala electrica, adica se amenajau platformele de beton ale turbinelor. Dar centrala se afla, de fapt, la o mare adancime in pamant si la ea se ajungea printr-un tunel lung de cateva zeci de metri, dar intr-o panta extrem de inclinata. Pe aici intrau Belazurile incarcate cu beton, mergeau pana la un punct de unde zidul de beton, realizat in prealabil, cadea vertical, astfel ca uriasele Belazuri intorceau in doua tuneluri sapate pe laterale, apoi mergeau cu spatele, pe panta extrem de mare, pana la zidul vertical, iar acolo slobozeau betonul din bena, necesar oamenilor de jos, care lucrau la platforma viitoarelor turbine. Riscurile erau la tot pasul si chiar a avut loc un eveniment care a pus in pericol echipele de jos, din fundul pamantului, cum ziceau oameni de aici. Unui Belaz i s-a oprit motorul si, deci, nu mai avea frane. Apucase pe panta tunelului subteran si incepuse sa ia viteza. Soferul si-a dat seama de pericol si a facut manevre care au uimit echipele de jos: a tras de volan, cand in stanga, cand in dreapta, lovindu-se cu mare forta de zidul tunelului. Autocamionul s-a oprit, infipt zdravan in unul din zidurile laterale ale tunelului. Oameni de jos au fost salvati, dar el s-a ranit grav de izbiturile cumplite ale masinii de  stanca, insa in cele din urma s-a facut bine... Am tinut sa prezint acest „esantion" pentru a se vedea asprimea, greutatea si pericolele muncii de pe santierele hidrocentralelor romanesti - Dunare, Bicaz, Tarnita, Rastolita, Voinesti etc., amenajate in final intr-un sistem national de ale carui beneficii ne bucuram si azi.  
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

inginerilor romani romaniei baraje turistice
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1699 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012820 (s)