News Flash:

Recital de pian Gary Barnett la Viena

25 Iunie 2017
215 Vizualizari | 0 Comentarii
Gary Barnett l
Institutul Cultural Roman de la Viena si Societatea Austro-Romana (AUSTROM) organizeaza luni, 26 iunie, ora 19.00, la sediul ICR Viena, un recital in interpretarea pianistului american Gary Barnett.

Institutul Cultural Roman de la Viena si Societatea Austro-Romana (AUSTROM) organizeaza luni, 26 iunie, ora 19.00, la sediul ICR Viena, un recital in interpretarea pianistului american Gary Barnett. Repertoriul serii cuprinde lucrari ale unor compozitori din Romania, Ungaria si Slovacia, pentru care Dunarea este un element cultural de legatura: Doina Rotaru, Diana Rotaru, Dana Cristina Probst, György Kurtág, Vladimír Bokes, Stefan Niculescu, Paulo C. Chagas, Bruce Reiprich, Liviu Marinescu si Ana Szilágyi. Lucrarile compozitorilor straini sunt rezultatul unor colaborari artistice la festivaluri de muzica din Romania (Festivalul „George Enescu“, „Saptamana Internationala a Muzicii Noi“). 

Vezi si Soprana-femeie de serviciu are agenda plina de concerte dupa ”Romanii au talent”

Gary Barnett este in prezent profesor la Facultatea de Muzica a Universitatii din California, Riverside. A obtinut doctoratul in muzicologie la aceeasi universitate si diploma de master (sectia pian) la Universitatea din Kansas. Cercetarea si interpretarea sa se centreaza pe literatura dedicata instrumentelor cu claviatura din diverse perioade si stiluri, incluzand muzica inspirata de Iberian-Latin folk, genuri comtemporane, muzica electronica cu pian a compozitorilor contemporani, precum si studii dedicate muzicii de pian din Europa Centrala. A concertat ca solist si in formatii camerale in SUA, America Latina si Europa. In 2015 si 2016 a sustinut recitaluri de muzica contemporana la Bucuresti (Festivalul „George Enescu“, Universitatea Nationala de Muzica). A sustinut masterclasses la Royal Academy of Music din Londra, Saint George’s School din Roma, Academia de Arte Nanyang din Singapore si National Conservatory of Music din Quito (Ecuador). A fost invitat ca solist de catre orchestra simfonica din Pasadena, eveniment despre care publicatia Los Angeles Time a scris, caracterizandu-l drept un „pianist solist reflexiv si meditativ“, in timp ce in Salt Lake Tribune (Utah, SUA) aparea un articol cu titlul „Un virtuoz de cel mai inalt grad“. In anul 2016 a cantat muzica romaneasca contemporana la Brick-5 (Asociatia pentru promovarea artei si tehnologiei multimedia din Viena).

Evenimentul este parte a Stagiunii muzicale ICR Viena si marcheaza Ziua Internationala a Dunarii, sarbatorita anual in data de 29 iunie.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

austrom icr viena gary barnett profesor riverside literatura
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1844 (s) | 34 queries | Mysql time :0.031739 (s)