News Flash:

material realizat de prof. univ. dr. Ioan Scurtu

Regele Ferdinand si Romania

5 Mai 2015
1535 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7274 RON (-0.0031)
USD: 4.2601 RON (-0.0081)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Principele Ferdinand a ajuns pe Tronul Romaniei in urma unui concurs de imprejurari. Prima a fost aceea ca domnitorul Carol I nu a avut copii (singura fetita a murit la 4 ani). Ca urmare, s-a aplicat articolul 83 din Constitutia Romaniei care prevedea: „In lipsa de coboratori in linie barbateasca a Mariei Sale Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, succesiunea Tronului se va cuveni celui mai in varsta dintre fratii sai sau coboratorilor acestora“. A doua, s-a datorat faptului ca principele Leopold, caruia i s-a facut oferta, in calitate de frate mai mare al lui Carol I, nu a acceptat sa devina principe mostenitor al Coroanei Romaniei. A treia, a constat in faptul ca Wilhelm, nepotul  cel mai in varsta al lui Carol I, a notificat ca nu primeste propunerea de a deveni mostenitor al Tronului Romaniei. Ca urmare, s-a apelat la principele Ferdinand, cel de-al doilea fiu al principelui Leopold, care a fost de acord sa primeasca aceasta demnitate.

La 1 decembrie 1880, Adunarea Deputatilor a votat legea prin care principele Ferdinand de Hohenzollern devenea mostenitorul Coroanei Romaniei.

Tanarul principe (nascut la 12/24 august 1865) si-a continuat studiile liceale, militare si universitare in Germania, dupa care, in aprilie 1889, s-a stabilit in Romania. A urmat lectii de limba romana, de istoria si de geografia Romaniei, avandu-l intre profesori pe N. Iorga. Acesta avea sa precizeze: „Am tinut sa invederez ce nu i se spusese lui Carol I: ca aici nu e o mana de barbari, care sa trebuiasca a fi ridicati de o dinastie energica si inteligenta la rangul natiunilor civilizate, ci un vechi si nobil popor, care-si are locul, desi pe nedrept necunoscut, in istoria lumii.“

Vezi si Neutralitatea regelui Ferdinand I al Romaniei

Pasionat de literatura, muzica, teatru, principele Ferdinand participa la seratele oferite de regina Elisabeta, prilej cu care a intalnit-o pe Elencuta (Elena) Vacarescu, de care s-a indragostit. Cei doi s-au logodit, dar guvernul condus de Lascar Catargiu s-a opus casatoriei.

Drama sentimentala a fost depasita dupa ce Ferdinand a cunoscut-o pe Maria de Edinburg, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. A fost cucerit de frumusetea acestei tinere (avea doar 17 ani), de dezinvoltura cu care se comporta in societate.  In memorii, regina Maria avea sa scrie: „Tanarul print era de o sfiala chinuitoare si radea, mai mult ca de obicei, pentru a o ascunde. Lucru ciudat, tocmai aceasta timiditate ma atragea […] Cum a gasit el curajul sa-mi faca propunerea de casatorie e si azi pentru mine un prilej de uimire, dar mi-a facut-o si eu o primii“.

Casatoria a avut loc la 29 decembrie 1892/10 ianuarie 1893. Peste mai putin de un an, in octombrie 1893, Maria a nascut un baiat, care a primit numele de Carol. Astfel s-a asigurat succesiunea la tron, spre marea bucurie a regelui Carol I. Cei doi au mai avut cinci copii: Elisabeta, Marioara, Nicolae, Ileana si Mircea.

Regele Carol I nu l-a implicat pe mostenitorul tronului in problemele politice ale Romaniei, stabilindu-i numai unele datorii pe linie militara si de reprezentare.

Ferdinand a fost la un pas de a-si pierde calitatea de mostenitor al tronului la 25 septembrie/8  octombrie 1914, cand Carol I – grav afectat de faptul ca la Consiliul de Coroana din 21 iulie/3 august 1914 nu s-a acceptat propunerea sa ca Romania sa intre in razboi alaturi de Germania si Austro-Ungaria – a cerut secretarului sau, Basset, sa redacteze „cuvantarea pentru abdicare“, prin care isi anunta decizia de a incredinta puterea unei Locotenente Regale, ceea ce semnifica retragerea dinastiei de Hohenzollern de pe Tronul Romaniei. Dar, peste doua zile, la 27 septembrie/10 octombrie 1914, Carol I a incetat din viata, astfel nu a putut duce la indeplinire aceasta decizie.

Vezi si Intoarcerea regelui Carol in Bucuresti, in 1930 - VIDEO

Un rege necunoscut

Dupa ce timp de 34 ani a indeplinit functia de principe mostenitor, la 28 septembrie/11 octombrie 1914, Ferdinand devenea regele Romaniei. Referindu-se la acest moment, regina Maria avea sa scrie ca sotul sau „era pentru poporul sau ca o carte inchisa, nimeni nu stia ce simtea“. O idee similara exprima N. Iorga, scriind ca noul rege „era pentru cei mai multi un necunoscut si un netinut in seama, pentru cativa o taina, aproape pentru nimeni o siguranta“.

In cuvantarea rostita dupa depunerea juramantului, regele Ferdinand a dat asigurari ca va fi un „bun roman“, ceea ce insemna ca nu se va opune vointei nationale privind atitudinea fata de cele doua tabere aflate in razboi (Antanta si Puterile Centrale).

Regina Maria, purtand un val negru, prezenta la ceremonie impreuna cu copiii sai, a castigat simpatia poporului pentru noul suveran: „Simtii deodata ca trebuie sa-mi descopar fata, in ochii  intregii Adunari, ca trebuie s-o intorc spre ea, fara val cernit care sa ne desparta. O aclamare prelunga, ce ma umplea de fiori, izbucni din sutele de inimi: Regina Maria !“ . Peste ani, regina avea sa scrie in memoriile sale: „Acesta a fost ceasul meu, un ceas ce n-a fost dat multor fiinte pe lume“.

Spre deosebire de Carol I – caruia ii placea sa aiba o imagine de rege puternic, intransigent, dominator -, Ferdinand era, dupa expresia omului politic liberal I.G. Duca, de o „timiditate bolnavicioasa“, nu-i placea sa tina discursuri, sa comande, sa asculte cuvinte elogioase la adresa sa. Era omul discutiilor in cercuri restranse, despre subiecte diverse: muzica, literatura, arta, biologie, istorie etc. Constantin Argetoianu se referea la atitudinea regelui Ferdinand, care se deosebea radical de cea a lui Carol I: „Distanta dintre suveran si omul de rand a disparut. Suveranitatea olimpiana lasa locul unui sentiment de prietenie spontana. In locul unui deget ti se intinde azi o mana intreaga, care zguduie cu frenezie bratul poftitului, caruia i se prezinta un scaun, o tigara, un pahar, o gluma, un ras deschis“.

… cu o regina iubita

In timp ce Carol I nu i-a permis sotiei Elisabeta sa se implice in problemele politice, regele Ferdinand i-a lasat camp liber de manifestare reginei Maria, care i-a fost de mare ajutor, mai ales in momentele dificile pentru tara. De asemenea, l-a avut alaturi pe Ion I. C. Bratianu, presedintele P.N.L., om politic cu un larg orizont si foarte eficient in actiunile sale. Ferdinand se sfatuia adesea cu administratorul Domeniilor Coroanei, Barbu Stirbey, o persoana discreta si inteleapta.

Vezi si Iata ce injurii ne aduceau ungurii in urma cu 85 de ani

La Consiliul de Coroana din 14/27 august 1916, regele Ferdinand s-a pronuntat pentru intrarea Romaniei in razboi alaturi de Antanta, spre indignarea lui P.P. Carp, care a tinut sa-i aminteasca faptul ca era un Hohenzollern. Replica regelui a fost memorabila: „Domnule Carp, stiu foarte bine ca sunt un Hohenzollern, nu era nevoie sa-mi amintesti dumneata. Daca interesele patriei de origine ar corespunde cu cele ale Romaniei, n-as ezita sa adopt opiniile dumneavoastra; aceasta solutie ar fi cea mai usoara pentru mine. Dar, scormonind adanc in constiinta mea, am ajuns, cu durere, la concluzia ca interesele Romaniei nu merg alaturi de cele ale Austro-Ungariei si in consecinta cu cele ale Germaniei. A trebuit sa-i impun inimii mele tacerea; asta nu a fost usor; cu sufletul torturat am luat hotararea de a-mi face datoria fata de poporul roman, ale carui destine le conduc. Cu durere, dar cu convingerea ca decizia acestei zile este singura care concorda cu destinul tarii mele“.

In Proclamatia catre tara semnata de rege si de membrii guvernului, difuzata dupa aceasta decizie, se afirma: „Inaintasii nostri au reusit sa intemeieze statul roman prin Unirea Principatelor, prin razboiul Independentei, prin munca lor neobosita pentru renasterea nationala. Astazi ne este dat noua sa intregim opera lor, inchegand pentru totdeauna ceea ce Mihai Viteazul a infaptuit pentru o clipa: Unirea romanilor de pe cele doua parti ale Carpatilor“.

Ferdinand I a infruntat cu demnitate greutatile razboiului: victoriile initiale in Transilvania, infrangerile din toamna anului 1916, retragerea in Moldov. In calitate de „cap al puterii armate“ si comandant al trupelor romane, a elogiat eroismul ostasilor in Ordinul de zi din 12/25 august 1917: „Cu mandrie ma uit la voi si va aduc multumirile mele calduroase si recunostinta mea ofiterilor si trupei care v-ati purtat atat de bravi“.

Ferdinand cel loial

Sub domnia lui Ferdinand, in anul 1918, s-a realizat cel mai important act national din istoria poporului roman: Unirea Basarabiei, Bucovinei, Banatului si Transilvaniei cu Patria Mama. Familia regala a revenit in Bucuresti chiar in ziua de 18 noiembrie/1 decembrie, cand la Alba Iulia se desfasura Marea Adunare Nationala. Regina Maria scria: „Nando se intoarce ca dezrobitorul care a infaptuit unirea poporului sau. Jertfa de sine pe care a facut-o a fost rasplatita. Numele lui e binecuvantat de toti, mari si mici“. Actele de Unire au fost ratificate prin decrete regale, apoi prin legile votate de primul Parlament al Romaniei Intregite.

La 15 octombrie 1922, in cadrul unei ceremonii solemne, desfasurata la Alba Iulia, regele Ferdinand a fost incoronat ca „rege al tuturor romanilor“, impreuna cu regina Maria. In Proclamatia  difuzata cu acel prilej regele aprecia: „Punand pe capul meu, in aceasta straveche  cetate a Daciei romane,  Coroana de otel de la Plevna, pe care noi si glorioase lupte au facut-o pe veci Coroana Romaniei Mari, ma inchin cu evlavie in fata memoriei celor care, in toate vremurile si pretutindeni, prin credinta lor, prin munca si jertfele lor, au asigurat unitatea nationala“.

Regele si-a castigat respectul romanilor, care l-au numit „Ferdinand cel loial“, deoarece in momentele cruciale si-a jertfit propriile sentimente, s-a despartit de parinti si de rude, a ramas devotat tarii sale, actionand pentru infaptuirea idealului national al poporului in fruntea caruia se afla.

 Imediat dupa ce Romania a intrat in razboi impotriva Germaniei, regele Ferdinand a fost sters din evidentele familiei de Hohenzollern, iar imparatul Wilhelm al II-lea i-a retras gradele militare si decoratiile. Suveranul a primit cu demnitate asemenea vesti: „Dinastia mea este romana! Este o greseala sa afirmi ca este straina, germana!“.

 Si-a botezat toti copiii in religia ortodoxa, desi aceasta obligatie se referea numai la primul baiat, care devenea mostenitorul Coroanei. Acest gest i-a atras excomunicarea din partea papei. Catolic, profund religios, Ferdinand a fost puternic afectat de aceasta decizie. A staruit ca Romania sa semneze Concordatul cu Vaticanul, act realizat la 10 mai 1927, fapt ce a dus la ridicarea interdictiei papale, cu cateva luni inainte de moartea sa.

A fost numit si „Regele taranilor“, pentru ca a sustinut necesitatea reformei agrare si a celei electorale. La 23 martie/5 aprilie 1917, Ferdinand s-a adresat ostasilor de pe front: „Vi se va da pamant. Eu, regele vostru, voi fi intaiul a da pilda. Vi se va da si o larga participare la treburile statului“. In mai 1917, a fost modificata Constitutia Romaniei, pentru a se permite exproprierea pentru „cauza de utilitate nationala“ si extinderea dreptului de vot.  In noiembrie 1918, Ferdinand a semnat decretul pentru introducerea votului universal, iar in 1921 legile pentru reforma agrara, prin care s-a realizat cea mai ampla expropriere din Europa acelei perioade (6,6 milioane ha de teren arabil), fiind improprietarite circa un milion si jumatate de familii taranesti.

Regele si-a legat numele de intreaga legislatie vizand consolidarea statului national unitar roman, in primul rand de Constitutia din 1923, precum si de legile de unificare administrativa, judecatoreasca etc.

Ca urmare a ridicarii Bisericii Ortodoxe Romane la rangul de Patriarhat, in ziua de 1 noiembrie 1925, Ferdinand a inmanat carja – simbol al noii demnitati – mitropolitului primat Miron Cristea (Magazin istoric nr. 8 – 9/2014), care a devenit primul patriarh al Romaniei.

A validat, prin semnatura sa, legile economice care aveau la baza conceptia „prin noi insine“, fapt ce a asigurat crearea unei industrii nationale si modernizarea societatii romanesti.

De-a lungul intregii domnii, Ferdinand I a militat pentru o viata politica linistita, pentru colaborarea partidelor si realizarea unor guverne de concentrare nationala. Era iritat de faptul ca apelul sau nu a fost ascultat, ca societatea romaneasca era marcata de vrajba dintre liderii politici, pe care nu reusea sa-i aduca la masa tratativelor. Ca urmare, s-a bizuit pe Ion I.C. Bratianu, pe care-l considera „zodia buna a Romaniei“, si nu s-a inselat.

Spre sfarsitul domniei a avut parte de o mare deceptie: la 28 decembrie 1925, fiul Carol a renuntat la calitatea de mostenitor al tronului. O mai facuse de doua ori, in 1918 si 1919, astfel ca regele a convocat Consiliul de Coroana pentru ziua de 31 decembrie, declarand ca a decis sa taie „creanga putreda din arborele frumos al dinastiei“. La 4 ianuarie 1926, Adunarea Nationala Constituanta a hotarat proclamarea ca succesor a lui Mihai, fiul lui Carol, si constituirea unei Regente care sa exercite prerogativele regale in eventualitatea ca acesta (atunci in varsta de cinci ani) ar ajunge rege inainte de varsta majoratului.

Regele Ferdinand a incetat din viata la Sinaia, in ziua de 20 iulie 1927, in urma unei boli cumplite (cancer – Magazin istoric nr. 10/2000). A fost inmormantat in biserica Manastirii Curtea de Arges, alaturi de inaintasul sau, Carol I.

Locul si rolul oamenilor politici in istorie se apreciaza dupa rezultatele activitatii lor.

Din acest punct de vedere, Ferdinand ramane o personalitate pozitiva. In 1914, cand a urcat pe Tron, Romania avea 7,7 milioane locuitori si 137.000 km2. In 1927, Romania avea 17,1 milioane locuitori si 295.000 km2. Dintr-o tara mica, a ajuns un stat de marime medie in Europa: locul 8 dupa numarul de locuitori si locul 10 dupa suprafata. In cei 13 ani de domnie, Romania a facut progrese considerabile pe toate planurile, la realizarea carora regele Ferdinand si-a adus contributia.

Semnificative sunt cuvintele principalului sau colaborator, Ion I.C. Bratianu: „Romanii nu vor putea uita niciodata ca regele Ferdinand s-a sacrificat pentru binele tarii. De neclintit in convingerile sale si in hotararile sale in timpul razboiului, bun si intelept pe timp de pace, Ferdinand I va ramane pentru totdeauna regele care s-a identificat cu poporul sau si care a infaptuit marile reforme care au adus statului dreptatea, puterea si linistea“.

La scara istoriei, Ferdinand I a fost singurul sef de stat (domnitor, rege, presedinte) care a condus o Tara Intregita (Romania Mare) si s-a putut intitula, cu deplin temei, „regele  tuturor romanilor“.

„Am tinut sa invederez ce nu i se spusese lui Carol I: ca aici nu e o mana de barbari, care sa trebuiasca a fi ridicati de o dinastie energica si inteligenta la rangul natiunilor civilizate, ci un vechi si nobil popor, care-si are locul, desi pe nedrept necunoscut, in istoria lumii“ - Nicolae Iorga.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

principele ferdinand tronul romaniei carol i constitutia romaniei
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2458 (s) | 34 queries | Mysql time :0.084109 (s)