News Flash:

Regele fotbalului romanesc, Gheorghe Hagi, implineste 50 de ani

5 Februarie 2015
986 Vizualizari | 0 Comentarii
Supranumit ''Regele fotbalului romanesc'' si ''Maradona din Carpati'', fostul mare fotbalist roman, Gheorghe Hagi, s-a nascut la 5 februarie 1965, in comuna Sacele, situata la 35 de km de Constanta.

Descoperit de antrenorul Iosif Bukossy, a luat contact cu fotbalul adevarat in aprilie 1975, cand s-a inscris la Centrul de copii si juniori al echipei Farul Constanta. La 15 ani este selectionat in echipa nationala de tineret, iar la 17 ani, in ziua de 11 septembrie 1982, debuteaza in Divizia A, jucand integral meciul S.C. Bacau-F.C Constanta (3-0).

In 1983, se transfera la Sportul Studentesc, devenind vicecampion al Romaniei in sezonul 1985-1986. In ianuarie 1987, trece la Steaua Bucuresti. Din vara anului 1990, celebra echipa spaniola Real Madrid isi asigura serviciile sale.

In 1992 se transfera in Italia, la Brescia Calcio, antrenata la acea vreme de Mircea Lucescu, unde joaca timp de doi ani, pentru ca, in 1994, sa ajunga la FC Barcelona, la solicitarea antrenorului olandez Johan Cruyff. Astfel, Hagi este printre putinii jucatori care au imbracat tricourile celor doua mari rivale, Real Madrid si Barcelona.

Vezi si Fotbal pe viata si pe moarte: ”Meciul Mortii” din 9 august 1942


Din 1996 pana in 2001, cand isi incheie cariera, activeaza la Galatasaray Istanbul, echipa care in aceasta perioada reuseste sa obtina cele mai mari performante din istoria sa.

Gica Hagi a debutat la echipa nationala pe 10 august 1983, la Oslo, in meciul amical Norvegia — Romania (1-1), la varsta de 18 ani. A participat la trei turnee finale ale Campionatului Mondial: Italia 1990, SUA 1994, — unde a ajuns impreuna cu nationala Romaniei pana in sferturile de finala—, si Franta 1998, precum si la trei de Campionat European: Franta 1984, Anglia 1996 si Olanda/Belgia 2000.

Vezi si Tragedia de pe Stadionul Heysel

Jucator de geniu, unul dintre cei mai faimosi purtatori ai tricoului cu numarul 10 din lume, a fost declarat in noiembrie 2003 ''Jucatorul de aur'' de catre Federatia Romana de Fotbal, respectiv cel mai bun fotbalist roman din ultimii 50 de ani. In 2004, o alta legenda a fotbalului mondial, Pele, l-a nominalizat pe internationalul roman, in cadrul unei ceremonii a FIFA, printre cei 125 cei mai valorosi fotbalisti in viata.

In 2007, Asociatia Statisticienilor in Fotbal l-a inclus, pe locul 35, in topul celor mai buni fotbalisti ai ultimilor 100 de ani.

A jucat de 124 de ori in nationala, a inscris 35 de goluri, fiind timp de 16 ani, 10 luni si 20 de zile in slujba tricolorului si purtand de 65 de ori banderola de capitan. De de asemenea, a jucat 95 de meciuri in cupele europene, in care a marcat 32 de goluri, potrivit Agerpres.ro.

Vezi si Povestea Regelui roman innebunit dupa fotbal

A fost prezent de 550 de ori pe prima scena a campionatelor Romaniei, Spaniei, Italiei si Turciei.

A fost desemnat cel mai bun fotbalist al Romaniei in anii 1985, 1987, 1993, 1994, 1997, 1999 si 2000 si cel mai bun sportiv al tarii in 1994, iar in 1985 si 1986 a fost golgheterul Diviziei A.

A castigat cu Steaua trei titluri de campion al Romaniei (1987, 1988, 1989), doua cupe ale Romaniei (1987 si 1989) si Supercupa Europei (1987); patru titluri ale Turciei (1997, 1998, 1999 si 2000), doua cupe ale Turciei (1999 si 2000), Cupa UEFA (2000) si Supercupa Europei (2000) — cu Galatasaray. De asemenea, are in palmares doua Supercupe ale Spaniei (Real Madrid — 1990, FC Barcelona — 1994).

Din iunie 2001, timp de cinci luni, a fost antrenorul echipei nationale, cu care joaca barajul pentru calificarea la CM 2002, Romania fiind eliminata de Slovenia.

Din iunie pana in noiembrie 2003, a antrenat formatia turca Bursaspor. Februarie 2004 a marcat venirea sa ca antrenor la echipa Galatasaray Istanbul, castigand cu aceasta Cupa Turciei 2005, parasind, totusi, formatia dupa un an, prin demisie.

A fost manager general al echipei FCU Politehnica Timisoara, in returul campionatului diviziei A 2005-2006, dandu-si din nou demisia. La 23 iunie 2007, Gigi Becali anunta numirea lui Hagi in functia de antrenor al echipei Steaua. La 20 septembrie, acelasi an, Hagi isi anunta demisia din functia de antrenor al gruparii din Ghencea, desi reusise o calificare in grupele Ligii Campionilor.

In octombrie 2010, Hagi a revenit la conducerea echipei turce Galatasaray, pana in 2011.

La 6 aprilie 2009, Gheorghe Hagi a prezentat proiectul Academiei de Fotbal ce-i poarta numele, ca o alternativa pentru copii si juniori. In cadrul acesteia functioneaza si echipa FC Viitorul, care a promovat in 2012 in esalonul de elita al fotbalului romanesc si pe care Hagi o antreneaza incepand cu anul 2014. A infiintat si o Fundatie, prin care isi propune sa finanteze cariera unor copii cu reale aptitudini pentru sport.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

fotbalist roman gheorghe hagi iosif bukossy farul constanta oslo fifa
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2717 (s) | 34 queries | Mysql time :0.094066 (s)