News Flash:

Regele Ludovic al XIV-lea al Frantei

1 Septembrie 2013
3874 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7612 RON (0.0000)
USD: 4.2560 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Ludovic al XIV-lea (n. 5 septembrie 1638, Saint-Germain-en-Laye – d. 1 septembrie 1715, Versailles), rege al Frantei si al Navarei. A condus Franta vreme de 72 de ani – cea mai lunga domnie din istoria europeana. Era doar un copil de aproape cinci ani in momentul in care s-a suit pe tron in 1643, dar a condus personal guvernul din 1661 pana la moartea sa.
Parintii sai erau total incompatibili: capriciosul, introvertitul si nedelicatul Ludovic al XIII-lea de Bourbon, si frumoasa, cocheta, meticuloasa si bine crescuta Ana de Austria, din linia spaniola a Casei de Habsburg. Dupa douazeci si trei de ani de casatorie infertila a parintilor sai, micul Ludovic vine pe lume la 5 septembrie 1638 la Castelul Saint-Germain-en-Laye. Nasterea sa a fost considerata, de aceea, un adevarat miracol, drept pentru care el a primit si numele de botez Dieudonné ("darul lui Dumnezeu" in traducere), iar Franta, in semn de recunostinta, a fost inchinata de tatal sau, regele Ludovic al XIII-lea, Fecioarei Maria, care facuse posibil miracolul.
Ludovic este fructul unei uniuni dinastice: bunicii paterni au fost Henric al IV-lea si Maria de Médicis, care erau franco-navari si florentini iar bunicii materni au fost Filip al III-lea si Margareta de Austria, care erau spanioli si austrieci, ambii din Casa de Habsburg. La nastere, Ludovic a primit titlul traditional pentru mostenitorul tronului francez, cel de Delfin al Frantei.
Nasterea lui Ludovic a fost urmata, doi ani mai tarziu, de cea a lui Filip, mai intai Duce de Anjou, apoi, Duce de Orléans dupa moartea unchiului sau, Gaston d'Orléans.
Dupa moartea lui Ludovic al XIII-lea, cand mostenitorul sau nu implinise inca cinci ani, copilul e crescut intr-o familie mai putin obisnuita, caci Ana de Austria, acum regenta, se spune ca traia cu primul ei ministru, cardinalul Jules Mazarin, un carierist italian inteligent si lipsit de scrupule. Impreuna au supravegheat educatia regelui-copil si nu este lipsit de semnificatie faptul ca Mazarin i-a devenit nas. Intre 1648 si 1653, Franta a fost sfasiata de un sir de revolte cunoscute sub numele de Fronde (fronde inseamna prastie, "arma" pustanilor parizieni).
Ludovic al XIV-lea a fost profund influentat de Fronde, neabandonandu-si credinta ca ordinea si autoritatea reprezinta antidotul haosului. Ludovic a invatat de la cardinal sa creada ca monarhia a fost randuita de catre Dumnezeu sa se identifice cu Franta, sa munceasca din greu si sa-si ia sarcina in serios. El a invatat, totodata, sa se prefaca, insusindu-si cinismul si dispretul fata de motivatia umana, caracteristice lui Mazarin.
Educatia formala a lui Ludovic nu a fost neglijata, cu toate ca era marginita, asa cum era, de altfel, cea mai mare parte a educatiei aristocratice: ceva istorie antica, dar putina istorie moderna, putina geografie si matematica, o cunoastere temeinica a limbii spaniole si a celei italiene; a invatat sa vorbeasca si sa scrie excelent in limba franceza. A fost invatat sa calareasca, sa traga cu armele de foc si sa danseze, lucruri pe care le facea bine din instinct. De la mama sa a mostenit indubitabila sa pietate catolica si ura fata de erezie, cu toate ca, la fel ca si ea, nu poseda o cunoastere profunda a problemelor teologice.
De-a lungul copilariei, Ludovic a trecut pe langa moarte de cateva ori:
La vartsa de cinci ani aproape s-a inecat intr-una din piscinele palatului regal. A fost salvat in extremis.
La noua ani, la 10 noiembrie 1647, s-a imbolnavit de variola. Zece zile mai tarziu, medicii erau fara speranta insa tanarul Ludovic si-a revenit miraculos.
La 30 iunie 1658, regele a fost victima unei grave intoxicatii alimentare cand era in Bergues. Luni, 8 iulie, ii sunt acordate ultimele ritualuri si urma sa inceapa pregatirea succesiunii insa Guénaut, medicul Anei de Austria, i-a dat un vomitiv bazat pe antimoniu si vin iar tanarul rege din nou s-a vindecat miraculos.
Statura lui Ludovic – avea doar 1,62 m - trebuia sa fie sporita prin tocuri inalte si parea mai inalt purtand peruci luxuriante. Totusi, statura scunda a lui Ludovic era, in orice caz, compensata de demnitatea si siguranta sa innascute. In plus, el poseda mult farmec si era foarte afabil. Era inteligent, pricepea repede si poseda o buna memorie a chipurilor si a faptelor. Poseda un autocontrol remarcabil, socotind ca era sub demnitatea sa sa se infurie sau sa exulte. Isi scotea intotdeauna palaria in fata femeilor, chiar si a celei mai umile cameriste.
La 7 septembrie 1651 lit de justice (o sesiune speciala a Parlamentului din Paris) il declara pe rege major. Incoronarea are loc la 7 iunie 1654 la Reims insa afacerile politice sunt in mana cardinalului Mazarin in timp ce Ludovic isi continua pregatirea militara cu maresalul Frantei, vicontele de Turenne.
Spre deosebire de regii contemporani, de exemplu cei din Anglia, Ludovic a avut posibilitatea de a-si alege politica si ministrii fara a privi la parlament. Putea lua hotarari rapid. Nu era obligat nici sa-si justifice actiunile, nici sa asculte criticile ce i se aduceau. El putea pretinde o supunere indiscutabila.
La 10 martie 1661, a doua zi dupa moartea lui Mazarin, Ludovic i-a convocat pe oamenii care condusesera Franta sub comanda fostului prim-ministru: Le Tellier, cel care reformase armata, Fouquet, stralucitul si periculos de ambitiosul superintendent al finantelor, Séguier - cancelarul, Brienne si Lionne, care se ocupasera impreuna de politica externa. Regele, in varsta de 22 de ani, i-a privit cu raceala pe acesti politicieni maturi, experimentati si capabili, care il evaluau la randul lor pe tanarul lor stapan, intrebandu-se pe care dintre ei il va alege spre a-i urma cardinalului in functia de prim-ministru. Atunci regele facu sa explodeze bomba, spunand ca a venit vremea sa guverneze el insusi; “va dau porunca sa nu semnati nimic, nici macar un pasaport, fara ordinul meu; sa-mi dati raportul mie personal in fiecare zi si sa nu favorizati pe nimeni”. Mai marele adunarii clericilor l-a intrebat pe rege cui ii va da el raportul in viitor: “Mie, domnule arhiepiscop, mie”, a replicat Ludovic. In urmatorii 54 de ani, Regele Soare a fost propriul sau prim-ministru.
Luand regatul in ansamblu, putem identifica trei zone deosebite in care domnia lui Ludovic al XIV-lea a devenit absoluta.
Foarte importanta pentru exercitarea absolutismului regal a fost armata. Ludovic al XIV-lea si-a dominat armatele prin profesionalism. El a castigat respectul soldatilor sai, de la gradele cele mai mari pana la cele mai mici, demonstrandu-si propria abilitate ca soldat. Deseori si-a condus singur trupele in lupta, de exemplu in timpul razboiului cu olandezii, in care s-a dovedit un strateg capabil. A castigat recunostinta soldatilor sai ca organizator si administrator, intemeind spitalul de la Hôtel des Invalides din Paris pentru soldatii mutilati si pensionati. Il preocupa intr-o foarte mare masura bunastarea trupelor sale. Era interesat in mod real de problemele militare, fiind, in mod invariabil, bine informat si receptiv. Razboiul ii facea placere, era curajos si s-a adaptat rapid la viata de campanie. Era fericit printre soldatii sai, iar acestia ii raspundeau primindu-l cu entuziasm; moralul armatei se imbunatatea atunci cand era condusa de Ludovic personal. Totusi, motivul cel mai important al succesului lui Ludovic al XIV-lea in dominarea armatelor sale a fost autoritatea pe care o avea asupra corpului de ofiteri. Nu numai comandantii cu grade inalte erau alesi de catre rege; Ludovic isi arogase dreptul de-a numi orice ofiter pana la rangul de colonel. Era o armata regala; regele decreta cine comanda, cine era promovat, cine era retrogradat.
Batranetea sa a fost sacaita de reumatism, indigestie si guta. Trei Delfini au murit in 11 luni din cauza lui Fagon, doctorul regal, iar faptul ca spre a-si acoperi propria incompetenta, Fagon incurajase zvonul ca ei fusesera otraviti de catre Orléans, nepotul regelui, nu sporeste respectul fata de el. Ludovic a fost impietrit de durere atunci cand sotia nepotului sau, ducesa de Burgundia, a cazut si ea victima pojarului combinat cu leacurile lui Fagon. Marie-Adelaïde fusese favorita regelui si a batranei sale sotii. Ea era afectuoasa, vioaie si usor obraznica; aducea viata si rasete in existenta asezata a batranilor, iar acestia o adorau.
In vara anului 1715 Ludovic al XIV-lea era departe de a se simti bine. Isi pierduse pofta de mancare si nu prea avea somn, ceea ce nu era surprinzator din moment ce Fagon insistase ca regele sa se inveleasca cu o plapuma din puf pentru a transpira. In august, pe rege a inceput sa-l doara piciorul si i-au aparut pete negre. Fagon a pus diagnosticul de sciatica, cu toate ca toata lumea stia ca e vorba de cangrena. In cele din urma, Fagon a prescris amputarea, dar de data asta, regele si-a sfidat doctorul. Moartea Regelui Soare a fost infioratoare si prelungita. Sfarsitul a venit la 1 septembrie 1715 la Versailles cu patru zile inainte sa implineasca 77 de ani. El l-a binecuvantat pe baietelul care urma sa-i succeada, sfatuindu-l sa nu imite exagerata sa pasiune pentru constructii si razboaie.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

regele ludovic franta
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1702 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018446 (s)