News Flash:

Regimurile comuniste si francmasoneria

16 Decembrie 2013
2356 Vizualizari | 0 Comentarii
In anul 1919  Lenin a trimis o suma enorma de bani Marelui Orient pentru renovarea sediului lor din Paris, pentru propaganda si alte activitati, in timp ce milioane de rusi rabdau de foame si mureau pe strazile din Petrograd si Moscova (Oleg Platonov – Coroana de spini a Rusiei: Istoria secreta a Francmasoneriei in secolul 20, Volumul 1, Moscova, 1997, p. 577). In 1920, ziarul Parole Libre publica informatii despre intalnirea Marelui Orient din 20 decembrie 1919 care a avut loc pe strada Cadet.
Oficial, conducatorul lojii a dorit sa aiba o atitudine anti-bolsevica. Ziarul a precizat insa ca fratele Millet a declarat ca Marele Orient a salutat cu entuziasm revolutia bolsevica si faptul ca ei au ajuns la putere, mentionand ca datorita bolsevicilor Marele Orient a reusit sa reconstruiasca templul din strada Cadet. Marele Maestru portughez Sebastiao Magalhaes din Lima a fost de asemenea prietenos fata de republica bolsevica din Rusia. Fratele Lankin din Paris a recunoscut ca printre membrii Marelui Orient al Frantei sunt revolutionari bolsevici si ca bolsevicii au fost incurajati de catre francmasoni in activitatile lor din lumea intreaga, scrie piatza.net.
Reprezentantii francmasoneriei internationale au vizitat deseori Rusia sovietica, pentru a discuta diverse probleme cu Lenin, Trotsky, Bucharin, Petrovsky, Lunacharsky si alti frati masoni (Oleg Platonov – Coroana de spini a Rusiei: Istoria secreta a Francmasoneriei intre 1731- 1996, Moscova, 1996 p. 283). Francmasoneria internationala a urmarit cu satisfactie distrugerile savarsite de catre bolsevici in Rusia, tara prospera si cu o cultura infloritoare.
Marele Orient a raspandit minciuni despre aceasta tara inainte ca bolsevicii sa ajunga la putere, sustinand ca ea se afla intr-o conditie mizera si ca lucrurile nu mergeau bine. Nu au fost mentionate partile bune ale vechiului sistem, cum ar fi ca in Rusia tarista companiile cu peste 100 de salariati ofereau asistenta medicala gratuita salariatilor. In anul 1919, liderul Consiliului Marelui Orient a declarat ca bolsevismul inseamna evolutie, si ca urmare, reprezinta un fenomen pozitiv.
Pe data de 5 iulie 1843, Ragon, liderul francmason al lojii Socialistul din Bruxelles a prezentat o schita a programului de activitate revolutionar, care avea sa devina mai tarziu Manifestul Partidului Comunist. Ziarul Le Socialiste a sustinut acest program, iar cea mai inalta autoritate masonica belgiana, Consiliul Suprem al Belgiei, a convenit sa accepte programul anarhist al lui Ragon ca fiind „corespunzator punctului de vedere masonic privind socialismul, si toti cei uniti in credinta fata de Marele Orient trebuie sa duca la indeplinire cu orice pret acest program.” (Buletin intern al Lojii Marele Orient, iunie 1843).
Marxismul – incarnarea francmasoneriei
Pe 17 noiembrie 1845, Karl Marx a devenit membru al lojii Socialistul din Bruxelles. La insistenta liderilor masoni, in februarie 1848 a aparut Manifestul Partidului Comunist. Marx si Engels au fost amandoi francmasoni de gradul 31 (Vladimir Istrarkhov – Lupta zeilor rusi, Moscova, 2000, p. 154).
Profesorul suedez si francmason Zimmermann a declarat la o Conventie Masonica din Winterhur: „Marxismul este cel mai nobil fenomen al secolului al XX-lea.” Un alt francmason proeminent a considerat marxismul ca fiind „o filosofie a francmasoneriei, o stiinta sociala pentru controlul maselor”.
In 1919, Wiener Freimaurer Zeitung scria „profund miscati, francmasonii au salutat steagurile rosii ale proletariatului revolutionar”. Francmasonul Raimund Mautner a numit marxismul „incarnarea francmasoneriei” (Der Zirkel, No. 4, Vol. 37, p. 61).
Asadar, este limpede de inteles de ce liderul socialist austriac, francmasonul si asasinul politic Friedrich Adler discuta frecvent in secret cu liderul masonic Rothschild. In anul 1916, Adler a fost condamnat pentru uciderea prim-ministrului austriac Karl von Sturgkh, insa a fost eliberat dupa o scurta perioada de detentie.
Garzile Albe au fost condamnate la disparitie dupa trecerea puterii in mana bolsevicilor, odata cu formarea guvernului alternativ al lui Kolchak, Yudenich, Denikin, si Wrangel, toate domeniile fiind controlate de catre francmasoni.
Francmasonii francezi aveau deseori pe ordinea de zi a intalnirilor lor dezbaterea situatiei din Rusia sovietica. Impreuna cu bolsevicii, ei planuiau masuri impotriva aripii de dreapta, si a tendintelor anti-sovietice din vest. (Oleg Platonov – Coroana de spini a Rusiei: Istoria secreta a Francmasoneriei intre 1731- 1996, Moscova, 1996, p. 297).
Majoritatea francmasonilor din lumea intreaga sustineau regimul de violenta al sovieticilor. Fara acest ajutor, regimul s-ar fi prabusit. Cu toate ca au existat pareri diferite intre francmasoni si bolsevici, colaborarea acestora a continuat. Marele Orient al Frantei a condamnat atitudinile antisovietice ale unor loji. In anul 1933, biroul international pentru cooperare in cadrul francmasoneriei a acceptat o rezolutie, facand exceptie de la propaganda antisovietica incurajata de catre loja franceza Steaua Nordului din Paris.
Unii francmasoni activau ca revolutionari de stanga, proclamand faptul ca nu trebuie sa se lupte impotriva bolsevicilor, deoarece a-l sustine pe Generalul Kolchak, personaj important al miscarii albe, ar constitui o crima impotriva Rusiei.
Sacrificii umane in ritualurile francamsoneriei
Francmasonul si fostul ministru de externe Pavel Milyukov a afirmat in anul 1924 despre comunism ca s-a dezvoltat in deplina democratie si ca rusilor aflati in exil nu li se permite sa interfereze in acest proces, prin sprijinirea anti-comunismului (Svobodnaya Rossiya, 1924). Atunci cand bolsevicii au condamnat la moarte cativa rebeli rusi francmasoni, aceasta incadrare a fost schimbata in secret cu condamnarea in lagarele de munca. (Oleg Platonov – Coroana de spini a Rusiei: Istoria secreta a Francmasoneriei intre 1731- 1996, Moscova, 1996, p. 284).
Multi occidentali, si in primul rand francezii care erau lideri comunisti, au pastrat secreta apartenenta lor la francmasonerie. Francmasonii francezi (si in special membrii Marelui Orient al Frantei) au oferit ajutorul lor cordial comunistilor sovietici. Pe de alta poarte, francmasonul Richard N. Coudenhove-Kalergi, a dorit sa puna bazele unei organizatii anti-masonice. Este inutil sa mai spunem ca aceasta nu s-a infiintat niciodata. Socialistii erau majoritari in lojile occidentale.
Francmasonii bolsevici aveau nevoie de sacrificii umane in ritualurile pe care le faceau. Din dispozitia lui Lenin, acestia au sacrificat oameni catre demonul Molok, asa dupa cum relateaza fostul lider Georges Solomon, care a parasit tabara bolsevicilor (Georges Solomon – Printre carmuitorii rosii, Stockholm, 1930, p. 56).
Cum realizau comunistii masoni sacrificiile lor ritualice catre Molok? La cartierul general al securitatii – Ceka din Kiev in 1920 exista o camera care avea un bazin, alta data plin cu carasi aurii. Acest bazin era umplut cu sangele rezultat din sacrificiile umane. De-a lungul peretilor erau amplasate carlige de care erau atarnate corpurile umane. Pe umerii ofiterilor erau scrijeliti epoleti, iar pe piepturile crestinilor cruci. Unii erau jupuiti, iar carcasele lor lasate atarnate in carlige. Pe o masa era un vas cu alcool in care se afla capul taiat al unui om. Capul apartinuse unui grevist, un barbat frumos trecut de 30 de ani. (Aleksei Shiropayev – Inchisoarea neamului, Moscova, 2001, p. 75).
Revolutionarii francmasoni
Atunci cand in primavara anului 1920, experimentatul conspirator Alexander Guchkov a realizat faptul ca bolsevicii nu aveau nici cea mai mica intentie de a imparti puterea cu francmasonii din Rusia, el a inceput sa comploteze impotriva Rusiei, in timp ce se afla la Berlin. (Oleg Platonov – Coroana de spini a Rusiei: Istoria secreta a Francmasoneriei in secolul 20, Volumul 1, Moscova, 1997, p. 580). Totusi, acest lucru a fost inutil, de vreme ce francmasonii continuau sa sustina regimul de la Moscova. Dorind sa-i ajute pe bolsevici, francmasoneria internationala a construit fatada falsa a comunismului.
In 1932, Marele Orient s-a intrunit in conventia extraordinara de la Paris, unde presedintele Gason Bergier a afirmat: „Ni s-a raportat personal de catre fratele Radek din Marele Orient din Rusia, faptul ca guvernul sovietic intentioneaza sa mentina o legatura stransa cu francmasoneria mondiala, si ni se solicita totodata sa ii influentam pe fratii americani sa faca tot ceea ce le sta in putinta pentru a determina guvernul Roosvelt sa recunoasca puterea sovietica. Reprezinta o datorie morala pentru noi aceea de a-i sustine pe fratii rusi, si impreuna cu ei sa continuam lupta impotriva dusmanului comun.” (Oleg Platonov – Istoria secreta a francmasoneriei, Volumul 2, Moscova, 2000, p. 113).
O luna mai tarziu, la inceputul anului 1933, Statele Unite au recunoscut puterea sovietica. Pentru guvernul sovietic urmatorul pas a fost legalizarea activitatii lojilor masonice pe teritoriul tarii. Li s-a permis sa actioneze liber. Karl Radek (pe numele real Chaim Sobelsohn), care deja era membru al Marelui Orient al Frantei inainte ca bolsevicii sa puna mana pe putere, a fost numit mare maestru al Marii Loje Sovietice Steaua Nordului.
Liderii diverselor miscari revolutionare au fost totdeauna francmasoni: Giuseppe Mazzini, Giuseppe Garibaldi, Aurelio Saffi, Agostino Bertani, Simon Bolivar (eliberatorul Americii de Sud), Francisco de Miranda (un general care a fondat loja Lautaro din Venezuela), Francisco I. Madero, Venustiano Carranza (general care a condus „revolutia” din Mexic in perioada 1913-1914), Alvaro Obregon, Plutarco Elias Calles, Jose Marti, Salvador Allende, Fidel Castro etc.
Generalul Simon Bolivar (1783-1830) a devenit francmason in Europa. El a fost membru al lojii Craft in Cadiz, Spania, fiind totodata si membru al lojii Noua Surori (Marele Orient) din Paris, din anul 1807. Benjamin Franklin a fost de asemenea membru al aceleiasi loji, si pentru o perioada a fost chiar Mare Maestru al ei.
La Paris, Bolivar a devenit membru al Cavalerilor Templieri. El a fost cel care a instigat „revolutiile” din Venezuela, Ecuador si Peru si in cele din urma a fondat Bolivia. In anul 1824, el a fondat loja Libertatea Nr. 2 in Peru. Bolivar era cel care procura perucile lui George Washington, pe care acesta le trimitea la Lafayette, pentru a fi pudrate (Manly P. Hall – America isi pecetluieste destinul, California, 1998, p. 102).
Masonii conduc lumea din diferite posturi cheie
Francisco Madero era fiul unui mare latifundiar din Mexic. El a studiat stiintele economice in Franta, unde a devenit si francmason. Pe data de 5 octombrie 1910, el a initiat o revolta impotriva regimului. In anul 1911, el a urmarit inlaturarea dictatorului Porfirio Diaz, ajutat fiind de Statele Unite. El a devenit apoi presedinte al Mexicului. Madero a fost apoi inlaturat si ucis de catre generalul Victoriano Huerta in februarie 1913.
Milionarii masoni au fost cei care au condus revolutia din Mexic in perioada 1910 – 917. Atunci cand revoltele au luat sfarsit, Plutarco Elias Calles, francmason de gradul 33, si-a asigurat accesul indirect la putere. In anul 1924, el a deveni presedintele Mexicului, asigurandu-se din acelasi an ca Mexicul recunoaste puterea sovietica de la Moscova. Averea lui Calles era estimata la circa 80 milioane de pesos, in ciuda faptului ca el se nascuse intr-o familie saraca.
Tovarasul sau Aron Saez (a carui avere era estimata la 40 milioane de pesos) era un alt francmason extremist care a luat parte la asa-zisa revolutie, care nu a avut deloc urmari pozitive, avand in vedere ca 20.000 de catolici au fost omorati (Louis Marshalko – Cuceritorii lumii, Londra, 1958, p. 54).
In timpul celor patru ani de mandat ai lui Calles ca presedinte, toate proprietatile ce apartineau bisericii au fost confiscate, iar preotilor li s-a interzis predarea religiei in scoli. Incepand cu anul 1928, Calles a devenit eminenta cenusie din spatele presedintilor: Portes Gil, Pascual Rubio si Abelardo Rodriguez.
Francmason a fost si Jose Marti (1853-1895), cel care in 1892 a fondat Partidului Revolutionar Cubanez, si care a condus insurectia impotriva Spaniei in anul 1895.
Chiar si liderul comunist Mao Zedong a apartinut Marelui Orient (John Daniel – Sacojiul si Bestia – Istoria razboiului dintre francmasoneria franceza si cea engleza, Volumul III, Tyler, p. 33-35). El s-a asigurat mai intai ca unor frati masoni de rang inalt sa li se furnizeze in mod constant narcotice din China.
Loja Nordica Nr. 570 din China a fost fondata in Shanghai in anul 1849. Mai tarziu, ramura chineza a francmasoneriei a devenit extrem de puternica. La data de 18 martie 1949 a fost fondata o noua mare loja in templul masonic din Shanghai, ocazie cu care s-a distribuit un mare numar de invitatii catre reprezentantii altor loji. Dupa proclamarea Republicii Populare Chineze, majoritatea lojilor si-au continuat activitatea ca si cum nimic nu s-ar fi petrecut.
Oricum, majoritatea dintre ele s-au mutat in Hong Kong, din motive de siguranta. In 1962, ministrul de interne chinez si-a exprimat dorinta ca lojile sa fie inregistrate ca fiind alte organizatii. Francmasonilor nu li se permitea publicarea listelor cu membrii lor, si se prefera ca ei sa se mute in Hong Kong sau Taiwan. Potrivit unor surse din interiorul masoneriei, membrii lojilor nu au fost persecutati in timpul regimului comunist din China. Aceasta s-a datorat faptului ca francmasonii erau activi la cel mai inalt nivel al guvernului (ca si consilieri, printre altele).
Fidel Castro – asasin, terorist, francmason
Fidel Castro Ruz s-a nascut in anul 1926, fiul unui bogat proprietar de pamanturi, in vecinatatea lui Santiago de Cuba. Tatal lui Fidel Castro, Angel Castro, a devenit milionar lucrand pentru firma lui Rockefeller, United Fruit Company. In timp ce era student la Universitatea din Havana, Castro era un huligan de notorietate (Paul Johnson – Timpurile moderne, New York, 1983). Fidel Castro s-a alaturat UIR, o organizatie antifascista si anticatolica. El s-a asociat totodata comunistilor, prietenii sai erau toti comunisti. In acea perioada Fidel Castro a devenit agent KGB.
In timpul studentiei, impreuna cu Ortiz l-a omorat pe Manolo Castro-Campos pe data de 22 februarie 1948. El a fost de asemenea implicat in uciderea unui ofiter de politie pe nume Fernandez, precum si in cazul de asasinare a lui Lionel Gomez.
Castro a fost implicat in invazia Confetti Hey din Republica Dominicana de pe data de 20 septembrie 1947, o rebeliune pusa la cale de un grup de studenti teroristi, iar cu acea ocazie el a fost inarmat cu o mitraliera (Hugh Thomas, Cuba sau vanarea libertatii, 1998, pp. 814-916).
Jurnalistul Gerardo Reyes a scris in articolul sau: „Scotland Yard il investigheaza pe Castro pentru asasinat” (El Nuevo Herald, 10 aprilie 2001). Fidel Castro a fost considerat de catre detectivii de la Scotland Yard, care anchetau cazul in iulie 1948, ca fiind unul dintre suspectii in uciderea liderului columbian liberal Jorge Eliecer Gaitin, potrivit anchetatorului american Paul Wolf. Castro a avut o intalnire cu candidatul la presedintie Gaitan.
Pe data de 9 aprilie 1947, la ora 11 dimineata, Castro si asociatul sau Del Pino s-au intalnit in cafeneaua Colombia din Bogota cu asasinul lui Gaitan, un lider al studentilor in varsta de 22 de ani, francmasonul Juan Roa Sierra. Aceasta doar cu cateva ore inainte ca Sierra sa il impuste pe politician pe una dintre strazile centrale din Bogota. Asasinatul a degenerat intr-o revolta in urma careia au murit 5.000 de oameni. Agentii CIA William A. Wieland si Robottom au supravegheat aceste evenimente.
Ambasadorul Cubei la Washington, Octavio Belt, a fost prezent la Bogota, si insarcinat cu asigurarea unui plan care sa asigure intoarcerea lui Castro si a celorlalti teroristi comunisti in Cuba.
Castro si-a luat licenta in drept in anul 1949 la Havana, lucrand mai tarziu ca avocat. In acea perioada a devenit francmason. El era lipsit de orice principii si se auto-denumea „revolutionar”. El s-a inspirat dupa modelul dictatorului spaniol Primo de Rivera. Atat timp cat economia tarii a fost infloritoare, i-a fost imposibil sa introduca comunismul in Cuba. Impreuna cu Batista, Castro a planuit detaliile in actiunea de preluare a puterii de catre Batista, in perioada 1948 – 1950, uneori chiar in vila Cookyness a lui Batista.
Batista a fost denumit „agent de simbioza” deoarece singura motivatie ca el sa ajunga la putere a fost aceea de a-l ajuta pe Castro si comunismul sa ajunga la putere. Castro a fost instruit in ce priveste comunismul la ambasada sovietica din Havana, din anul 1948 pana in 1949. Lovitura de stat a lui Batista de pe 10 martie 1952 a fost exact ca repetarea unui serial TV de proasta calitate.
Jocurile puterii in Cuba
Pe data de 26 iulie 1953 Castro a condus o rascoala armata impotriva dictatorului Fulgencio Batista in Santiago de Cuba, ceea ce i-a adus o condamnare oficiala de 15 ani inchisoare. In anul 1955 pedeapsa a fost amnistiata. Castro s-a mutat in Mexic.
Exilat in Mexic, acesta a primit un ajutor si mai mare din partea comunistilor. Veteranii brigazilor rosii din Spania l-au instruit pe Castro in timp ce acesta se afla in Mexic. Presa mexicana a acuzat brigazile rosii ca ar fi o grupare de teroristi comunisti. Ei erau protejati de presedintele socialist Lazaro Cardenas, precum si de anumiti bancheri londonezi. Cardenas le-a procurat de asemenea si arme, ferme la tara si locuinte sigure unde sa poata trai si sa se antreneze.
Benjamin Vega a publicat interviurile lui Castro in publicatia Alerta, un ziar condus de catre Vasconcelos si Batista. Pe data de 2 decembrie 1956, el s-a intors din Tuxpan impreuna cu 82 de teroristi care au aterizat langa Belic-Niquero, Oriente, din Cuba cu intentia de a lupta impotriva lui Batista, avand si sprijinul CIA.
Autoritatile cubaneze au monitorizat aterizarea, insa nu au luat nicio masura, deoarece Fidel Castro avea intelegerile lui secrete cu Batista. Cartierul general permanent al lui Castro era la Hacienda Sevilla, cea mai mare ferma din Cuba, aflata in Muntii Sierra Maestra, la est de varful Turquino.
Compania petroliera a lui Rockefeller a fost cea care detinuse anterior Hacienda Sevilla. Americanii puteau asigura aprovizionarea lui Castro din Guantanamo Bay. Marina Statelor Unite a fost implicata in transportarea proviziilor pentru Fidel Castro prin Caimanera-Guantanamo in anul 1957.
Pentru a-l determina pe Batista sa nu foloseasca fortele aeriene pentru cea mai mare operatiune militara numita „Planul H”, Castro s-a folosit de strategia de a-l implica pe fratele sau Raul in rapirea a 50 de cetateni americani aflati in zona. Fara a fi autorizat, pe data de 18 iulie 1958, consulul american a negociat cu rebelii eliberarea ostaticilor. El a fost cel care l-a determinat pe Batista sa promita ca nu va mai folosi fortele aeriene, propunere pe care acesta a acceptat-o bucuros.
William A. Wieland, cel care conducea Biroul Departamentului de Stat din Caraibe, i-a spus lui Earl Smith, cel care detinea functia de ambasador in Havana in anul 1957: „Ti se desemneaza Cuba, pentru a controla caderea lui Batista. Decizia a fost luata: Batista trebuie sa plece.” (Earl Smith – Etajul patru, New York, 1962). Smith nu era francmason, el dorea sa-i avertizeze pe americani in legatura cu Fidel Castro, insa a fost oprit. Departamentul de Stat lua decizii pe la spatele lui Smith.
Pe data de 17 decembrie 1958, intr-o intalnire la nivel inalt a ofiterilor de armata care nu au luat parte la conspiratie, Batista a facut public faptul ca ambasadorul Earl Smith i-a spus lui Batista ca trebuie sa plece de la putere. Vestile s-au raspandit repede catre toti comandantii de garnizoana. Rebelii nu ocupasera nici macar o singura garnizoana sau oras important pana in acel moment.
Castro a intemnitat 100.000 de oponenti ai regimului
In Havana, CIA era foarte incantata de venirea lui Castro la putere („Amenintarea comunista a SUA trecea prin Caraibe: A avut loc audierea Subcomisiei pentru Securitate in cadrul Senatului SUA”, Washington, DC, 1959-62). Avocatul lui Castro era Herbert Matthews de la The New York Times, care l-a descris pe Castro ca fiind T. E. Lawrence al Caraibilor. In iulie 1959, maiorul Pedro Diaz Lanz, din fortele aeriene cubaneze, a strabatut Statele Unite, dezvaluind faptul ca Fidel Castro era comunist.
Acest lucru a fost insa tinut sub tacere de mass-media. Departamentul de Stat acoperea in mod intentionat legaturile comuniste pe care Castro le avea, faptul ca sustinatorii lui erau instruiti in Uniunea Sovietica, precum si faptul ca el era un revolutionar comunist.
Brusc, toate vanzarile de arme catre Cuba au fost oprite de catre Casa Alba, iar o incarcatura de arme a fost interceptata in portul New York. (Paul Johnson – Timpurile moderne, New York, 1983). Statele Unite au inarmat doar pe una dintre parti, pe „revolutionarii” lui Castro. Economia cubaneza se deteriora, in timp ce sprijinul acordat lui Castro era tot mai mare. Inainte de declararea embargoul asupra armelor, lui Castro i s-au alaturat aproape 300 de teroristi. Batista a plecat in exil pe insula Madeira (in Portugalia) si a murit in Spania la inceputul anilor ’70.
Dupa preluarea puterii de catre comunisti, la data de 8 ianuarie 1959, francmasonul Fidel Castro a inchis toate cele 339 de loji masonice din Cuba, care numarau aproximativ 35.000 de membri, cu exceptia Marelui Orient, loja care l-a initiat chiar pe el in tinerete. Mai tarziu, el a permis redeschiderea in Cuba a tuturor lojilor, astfel incat, in 1998, in Cuba existau 314 loji, cu un numar total de 24.000 de membri.
Dupa preluarea puterii, Castro a intemnitat 100.000 de oponenti ai regimului. Spre sfarsitul anului 1961 el a proclamat comunismul. A declarat pe data de 2 decembrie 1961: „Sunt comunist din adolescenta.” Dupa caderea comunismului in Uniunea Sovietica, Castro a facut cunoscuta opinia sa potrivit careia este mai bine sa te scufunzi ca Atlantida decat sa abolesti socialismul. Robert Hill, ambasadorul Statelor Unite in Mexic, a afirmat fiind sub juramant in timpul unei audieri in Senat: „Fidel Castro a fost ajutat sa ajunga la putere de catre personalitati din cadrul Departamentului de Stat si din staff-ul New York Times.” Aceste personalitati sunt Robert McNamara, Theodore C. Sorenson, Arthur M. Schlesinger, Jr. Roy Rubottom, McGeorge Bundy, J. William Fulbright, Herbert Mattews, si Roger Hilsman.
William A. Wieland a afirmat a afirmat ca serviciile secrete militare si autoritatile au cunoscut dinainte planurile lui Castro de a proclama comunismul. Cu toate acestea, presa americana l-a descris pe Castro ca fiind un patriot si un lider plin de bunavointa. Cativa observatori au fost de parere ca operatiunea Golful Porcilor din data de 17 aprilie 1961, care a fost initiata cu intentia de a-l indeparta pe Castro, a fost in mod intentionat un esec.
Comunismul in Cuba si Nicaragua – instaurat cu ajutorul Statelor Unite
Earl E. Smith, fostul ambasador al Statelor Unite in Cuba a declarat: „Castro nu ar fi putut prelua puterea fara ajutorul Statelor Unite. Institutiile de stat ale Statelor Unite, precum si presa americana au jucat un rol important in aducerea la putere a lui Castro… Departamentul de Stat a intervenit in mod frecvent pentru a ajuta la caderea lui Batista, facand posibila astfel trecerea guvernului cubanez in mana lui Castro.” (Scrisoare catre redactie, The New York Times, 26 septembrie 1979, p. A 24).
Istoricul Jean Boyer a afirmat faptul ca banii pentru sustinerea lui Castro nu au venit de la Moscova, ci din Statele Unite. Presedintele Eisenhower a fost cel care l-a ajutat sa puna mana pe putere. Castro a exploatat ajutorul extern pentru a deveni bogat. El a avut cel putin 32 de case in Cuba, dintre care 3 in Havana. Pentru paza lui personala si a bunurilor sale au fost platiti 9.700 de bodyguarzi.
El a avut cel putin 14 copii cu diferite femei (Georgie Ann Geyer – Printul guerilei: Povestea nespusa a lui Fidel Castro, Boston, 1991). Averea personala a lui Castro era estimata la aproape un bilion de dolari, fiind de patru ori mai bogat decat Regina Elisabeta a II-a.
Statele Unite au oprit totodata orice ajutor acordat aripii de dreapta, presedintelui Nicaraguei, Anastasio Somoza, directionand in secret ajutorul catre Frontul Marxist Sandinist, pe care l-au ajutat sa preia puterea. Statele Unite au pretins faptul ca Anastasio Somoza a instaurat teroarea in Nicaragua si au cerut totodata eliberarea detinutilor politici care nu au fost gasiti vinovati. Casa Alba a inceput o campanie frenetica de indepartare a Presedintelui Somoza.
Atunci cand Frontul Sandinist a ajuns la putere s-a descoperit ca in inchisorile din Nicaragua se aflau doar 59 de detinuti comunisti teroristi, care erau considerati de catre americani drept detinuti politici. Dupa preluarea puterii de catre sandinisti, la data de 17 iulie 1979 lumii guvernate de catre francmasoni nu i-a mai pasat de zecile de mii de prizonieri politici sau de faptul ca 150.000 de nicaraguani au parasit tara pentru a scapa de teroarea comunismului. In memoriile sale, Somoza a declarat mai tarziu faptul ca Nicaragua a fost victima unei conspiratii internationale.
FMI (Fondul Monetar International) a blocat toate creditele acordate guvernului Somoza. Statele Unite s-au asigurat ca celelalte tari membre ale intelegerii mutuale asupra proiectului centralei electrice se vor retrage. Piata de cafea din Nicaragua a devenit o tara inchisa pentru toata lumea. Exportul de carne catre Statele Unite a incetat. Statele Unite au inchis apoi si piata de ulei pentru Nicaragua. Sandinistii au fost siguri atunci ca victoria le apartine (ibid, p. 259).
Statele Unite au incetat sa mai trimita provizii militare la Managua, in timp ce sume uriase de dolari plecau din Nicaragua, impiedicand astfel guvernul sa cumpere arme din alta parte. In cele din urma, Statele Unite au inchis si piata de arme pentru Nicaragua. Lipsita de munitie, armata nicaraguana a devenit incapabila sa mai lupte impotriva comunistilor.
Imediat, Statele Unite au ajutat cu 75.000 de dolari noul regim marxist, trimitandu-le apoi si medicamente si alimente in valoare de trei milioane de dolari. Congresul Statelor Unite a retras 8 milioane de dolari din fondul de ajutorare al statului, trimitand acesti bani guvernului comunist din Nicaragua.
Acesti bani fusesera initial destinati altor tari. (Jack Cox, Anastasio Somoza – Nicaragua tradata, Boston, 1980, p. 288). Inainte ca Presedintele Jimmy Carter sa ordone ajutarea Nicaraguei, liderii sandinisti au declarat: „Noi suntem marxisti!” Aparent, Carter a fost de acord cu aceasta.
In Statele Unite era cunoscut faptul ca liderii comunisti Tomas Borge si Moises Hassan erau prieteni apropiati ai dictatorului Fidel Castro, iar Borge, ministrul de interne era un criminal notoriu, care a aranjat executia lui Bravo, liderului din opozitie. Humberto Ortega a fost comunist, si-a facut studiile la Moscova. Dupa aceasta lovitura de stat, Presedintele Somoza nu a mai fost binevenit in Statele Unite.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

lenin marelui orient paris francmasoneriei
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1720 (s) | 34 queries | Mysql time :0.023409 (s)