News Flash:

Ruinele fortificatiei medievale din Turda-Veche

16 Ianuarie 2014
1650 Vizualizari | 0 Comentarii
Fortificatia medievala din Turda-Veche a inconjurat actuala Biserica Reformata din Turda Veche, in evul mediu biserica romano-catolica cu hramul Sf. Maria.
Bisericile turdene si-au creat dupa marea invazie tatara din 1241 fortificatii de jur-imprejur. Cea mai importanta fortificatie s-a construit in jurul actualei Biserici Reformat-Calvine din Turda-Veche. In secolele XV-XVI actuala Biserica Reformata-Calvina era deja imprejmuita cu un zid gros de aparare, avand patru bastioane de colt (vezi planul anexat).
Pe vremea principelui Sigismund Báthory (1581-1597 si 1599-1602), bastionul de nord-vest a fost demolat, spre a permite reconstructia si extinderea Palatului Princiar invecinat Bisericii (azi Muzeul de Istorie).

Vezi si Despre complexul de fortificatii „Valul lui Traian”  
Biserica, zidul inconjurator si bastioanele, au avut de suferit in timpul luptelor lui Gheorghe Basta (1600-1601), precum si in urma conflictelor armate dintre Curuti si Lobonti din anii urmatori. Zidul si bastioanele au fost refacute treptat de catre principii Gabriel Báthory (1608-1613), Gabriel Bethlen (1613-1630) si Gheorghe Rákóczi I (1630-1648). Mai tarziu, zidul si bastioanele si-au pierdut utilitatea militara, ruinandu-se si cedand locul unor constructii civile.

Vezi si Cel mai vechi oras din Europa a fost descoperit  
Se mai pastreaza in prezent un fragment de zid in lungime de 25 m la aproximativ 40 m sud de biserica, paralel cu strada Mircea cel Batran, intre biserica si curtile caselor invecinate (nr. 2-4), avand un bastion trapezoidal de colt (vezi poza anexata). Pe partea externa a acestui zid se mai pastreaza inscriptia 1608, anul refacerii acestei portiuni de zid (pe vremea principelui Gabriel Báthory, 1608-1613). De asemenea, exista urme de zid in curtile unor case din Piata Republicii, nu departe de strada Mircea cel Batran (greu accesibile).
Ruinele acestei fortificatii medievale sunt inscrise pe lista monumentelor istorice din judetul Cluj, elaborata de Ministerul Culturii si Patrimoniului National din Romania in anul 2010.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

fortificatia medievala turda-veche evul mediu
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1791 (s) | 34 queries | Mysql time :0.023079 (s)