News Flash:

Sapaturi la Muzeul Brukenthal din Sibiu

19 Iunie 2018
343 Vizualizari | 0 Comentarii
Muzeul Brukenthal

Arheologii spera sa descopere mormantul baronului Brukenthal in Biserica Evanghelica din Sibiu, fiind cunoscut faptul ca acesta a fost inmormantat aici in 1803, aproape de unul din stalpii situati in fata altarului, potrivit arheologului Daniela Marcu, scrie Agerpres.

"Am gasit mai multe morminte. (...) Din cate stim si mormantul baronului se crede ca ar fi fost in zona aceasta, dar urmeaza sa verificam. (...) este posibil in cursul acestei saptamani sau saptamana viitoare", a anuntat Daniela Marcu, luni, intr-o conferinta de presa.

Deocamdata arheologii au descoperit mormantul unui primar al orasului, aflat aproape de locul unde se crede ca a fost inmormantat baronul Brukenthal.

Pentru arheologi, cea mai mare descoperire de pana acum "sunt zidurile bisericii vechi, basilica romanica, fiindca nu s-a stiut cu certitudine ce fel de biserica au construit sasii cand au venit prima data in Sibiu". "Aici, in Sibiu, au construit o biserica din piatra, aproape la fel de mare ca si biserica actuala, cu ziduri groase de 1,7 metri. Asta arata de la bun inceput o comunitate cu o forta extraordinara", potrivit sursei citate.

Sapaturile au scos la iveala si un sistem de incalzire in pardoseala, care folosea aer cald, incalzit undeva in exteriorul bisericii, mai sustin arheologii.

Dupa ce se vor termina lucrarile de restaurare, vizitatorii Bisericii Evanghelice vor calca nu doar pe lespezi de piatra, ci si pe bucati de sticla securizata, sub care vor vedea o parte din zidurile vechii biserici.

In prezent, accesul turistilor este interzis in Biserica Evanghelica. Biserica situata in centrul istoric al Sibiului se va putea vizita partial pana in 2020, dupa ce aici au inceput lucrarile de renovare, estimate la aproape cinci milioane de euro, o parte din bani fiind din fonduri europene, potrivit lui Friedrich Gunesch, reprezentant al bisericii.

Turistii au acces doar in turnul bisericii si intr-o incapere mai mica numita ferula, in ale carei ziduri exista o galerie de 67 de lespezi funerare, unica in Romania. Este vorba de pietrele funerare care acopereau mormintele si care au fost demontate din nava bisericii in 1853. Din anul 1496, timp de 300 de ani, Biserica Evanghelica a servit si ca loc de inmormantare pentru primari, comiti sau alte personalitati sibiene. In anul 1796 s-au interzis inhumarile in biserica, dar, cu toate acestea, s-a facut o exceptie in anul 1803, cand trupul neinsufletit al baronului Samuel von Brukenthal a fost depus in cripta amenajata langa amvon.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

daniela marcu
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1673 (s) | 34 queries | Mysql time :0.019408 (s)