News Flash:

Scrisoarea lui Ion Iliescu impotriva lui Nicolae Ceausescu

4 Noiembrie 2013
2047 Vizualizari | 1 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6590 RON (-0.0017)
USD: 4.0854 RON (-0.0083)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Pe cand era director la Editura Tehnica, la jumatatea lunii martie 1989,  Ion Iliescu a redactat o scrisoare extrem de critica la adresa lui Nicolae Ceausescu  cu intentia de a o trimite la Europa Libera. 
La acea data, Ion Iliescu era supravegheat strict de Securitate, avand telefoanele ascultate, microfoane in birou si chiar pe culoarele etajului in care lucra la Casa Scanteii. Nici libertate de miscare nu avea, fiind in permanenta urmarit de doua echipaje ale Securitatii. Asadar, a decis sa trimita scrisoarea la Europa Libera prin intermediul lui Virgil Magureanu, cadru didactic la Academia de Stiinte Social-Politice "Stefan Gheorghiu". Din cauza unor complicatii, documentul nu a mai ajuns la postul de radio de la München, motiv pentru care Ion Iliescu nici nu a vorbit pana acum despre scrisoare. Dupa douazeci de ani s-a decis sa o dea publicitatii prin intermediul ziarului nostru, deoarece scrisoarea a fost mentionata recent de Virgil Magureanu intr-un interviu cu scriitorul Alex Mihai Stoenescu. Jurnalul National va continua seria dezvaluirilor referitoare la anul 1989 in paginile ziarului Scinteia, unde puteti citi documente si marturii revelatoare despre ultimul an al epocii Ceausescu, scrie evz.ro.
In martie 1989,  imediat dupa transmiterea la postul de radio Europa Libera a scrisorii celor sase vechi militanti ai PCR, am decis sa intocmesc un text mai virulent de analiza, pe de o parte, a degradarii vietii si a atmosferei apasatoare din tara si, pe de alta parte, sa lansez pe aceasta cale un apel la actiune pentru rasturnarea regimului Ceausescu. 
In vremea aceea eram director la Editura Tehnica, situata in cladirea Casei Scanteii. Ma aflam sub o supraveghere stricta (telefoane ascultate, microfoane in birou si chiar pe culoarele etajului unde lucram, iar de cativa ani, cu filaj la vedere, urmarit permanent de doua echipaje, in autoturisme Dacia, iar un al treilea imi supraveghea casa si imi urmarea sotia). 
La inceputul anilor ’80 initiasem o serie de discutii cu cateva persoane, privind cai posibile de inlaturare a lui Ceausescu. Ne-am dat seama ca regimul de supraveghere realizat de Ceausescu, prin intermediul Securitatii, facea imposibila orice actiune directa si eficienta. Cei aflati in conducerea politica a Romaniei si a PCR erau fie timorati, fie slugi docile ale cuplului Ceausescu. Unele incercari de contactare a unor responsabili din conducerea Armatei s-au dovedit chiar periculoase. O imprudenta a generalului Militaru, care contactase doi generali, fosti subalterni ai sai din Marele Stat Major, in 1983-1984, s-a soldat cu retinerea sa, cu o perchezitie la domiciliu si o avertizare. O avertizare a primit, cu acelasi prilej, si generalul Ionita, fost ministru al Apararii. In primavara anului 1984, eu am fost inlaturat din conducerea Consiliului National al Apelor.
Dupa actiunea de protest a muncitorilor brasoveni, din noiembrie 1987, atmosfera in tara s-a degradat si mai mult, iar starea de nemultumire a populatiei se apropia de punctul de explozie. Scrisoarea celor sase a avut un ecou evident, desi i se adresa lui Ceausescu in termeni nu tocmai severi, cu oarecare condescendenta, chiar.
Am simtit nevoia unui text mai radical, mai aproape de starea de spirit a oamenilor, care nu mai suportau modul in care era condusa tara si care nu mai suportau greutatile vietii de zi cu zi. 
Pentru transmiterea textului meu spre Europa Libera am apelat la Virgil Magureanu, pe atunci cadru didactic la "Stefan Gheorghiu", care mi-a vorbit despre posibilitatea realizarii acestui lucru prin intermediul profesorului Ovidiu Trasnea. El descrie in cartea sa de dialoguri cu A.M. Stoenescu acest episod, explicand de ce textul nu a mai ajuns la destinatie. Nu comentez explicatiile sale. Insa eu nu-i inmanasem textul meu pentru a-l supune avizarii profesorului Trasnea, ci doar pentru a-l transmite in afara. Daca ar fi dorit, profesorul nu avea decat sa-si asume conceperea oricarui alt text, care i se parea mai potrivit, nu in locul textului meu!
Pana acum nu m-am referit la acest text – o veritabila chemare la actiune – intrucat, neajungand la destinatie, nu a avut nici un efect! Il dau publicitatii acum doar pentru ca a fost evocat de domnul Magureanu. Cred insa ca poate prezenta interes, atat pentru cititori, cat si pentru istorici, intrucat reflecta, pe de o parte, starea de spirit din acea vreme (martie 1989), ca si, pe de alta parte, modul in care abordam eu, atunci, problemele. Se poate face si o distinctie intre tonul si pozitia exprimate in scrisoarea celor sase si in textul redactat de mine, care era o veritabila incitare la revolta a populatiei. Si atunci, si acum, nu credeam si nu cred ca revolta este neaparat cea mai buna cale de a te face auzit. Dar atunci era evident ca doar revolta populatiei ii mai putea face pe cei de la conducerea Romaniei sa asculte vocea poporului si a ratiunii. 
Pe de alta parte, se poate vedea si evolutia abordarilor in acest text din martie 1989 si cel redactat in noaptea de 22 decembrie 1989, ma refer la comunicatul catre tara al CFSN, care a devenit documentul programatic al Revolutiei Romane. 
Este inutil sa mai subliniez care ar fi fost consecintele daca acest text ar fi ajuns in mainile Securitatii!
Ion Iliescu
Ion Iliescu a fost "in priza" pe tot parcursul anului 1989, asteptand revolta spontana a populatiei impotriva dictaturii familiei Ceausescu
Catre toti membrii Partidului Comunist Roman!
Catre toti cetatenii Romaniei!
Stimati tovarasi,
Dragi concetateni!
Tara noastra se afla intr-o profunda criza – politica, economica, sociala si morala – ale carei consecinte se repercuteaza asupra vietii tuturor straturilor populatiei, prin mizerie economica, degradare morala si coruptie generalizata.
Nicicand, economia tarii nu s-a aflat – in conditii de pace – intr-o situatie mai precara, in ciuda potentialului crescut si a resurselor antrenate in circuitul economic. O conducere incompetenta si iresponsabila, orbita de setea de putere, a reusit sa provoace un haos total in economie, pe care nu-l mai poate stapani.
Unitatile de productie se zbat in greutati imense, generate de planuri nerealiste, umflate artificial, fara acoperire in balante materiale, in ciuda asigurarilor repetate, an de an, ca "sunt asigurate toate conditiile materiale pentru realizarea integrala a sarcinilor de plan". De fapt, si conducerea centrala este constienta de lipsa bazei materiale, atunci cand proclama prioritatea care trebuie acordata exportului. De ce e nevoie de prioritati, daca sunt asigurate conditii pentru toate prevederile de plan? Aceasta prioritate devine pretext si motivatie pentru neonorarea contractelor interne, care provoaca reactii in lant in intreaga economie. Pe de o parte se proclama intangibilitatea prevederilor de plan – care are forta de lege –, dar, pe de alta parte, sistematic apar "indicatii" suplimentare, care ignora si modifica prevederile planului.
Proiecte ambitioase de investitii, lipsite de fundamentare economica, angrenand imense cheltuieli financiare si materiale, promovate doar pe baza "indicatiilor" sefului partidului si statului – expresii ale unor capricii de megaloman – constituie o grea povara pentru economie.
Amestecul continuu, necalificat si arbitrariu al conducerii politice in treburile curente ale economiei – care peste tot si dintotdeauna si-a dovedit ineficienta – este sursa principala a dereglarilor, debandadei si anarhiei care domneste in economia nationala.
Vorbaria despre "noul mecanism economic", despre rolul parghiilor economice, despre "autonomia" unitatilor, despre "autoconducere, autoorganizare, autogestiune" este fara acoperire. In economie domneste arbitrariul total al unei conduceri rigide, excesiv centralizate si incompetente. Dar consecintele le suporta producatorii – oamenii muncii din toate sectoarele economice –, al caror nivel de trai este in continua inrautatire. Nici cuceriri fundamentale – ca ziua de munca de opt ore si repausul duminical – nu mai sunt respectate.
Agricultura, care a adus in cursul anilor si aduce si azi o contributie majora la realizarea acumularilor si sustinerea programelor de dezvoltare economica, a suferit cel mai mult din cauza incompetentei si amestecului abuziv al conducerii politice, a incalcarii autonomiei unitatilor, a democratiei interne a cooperativelor. Metodele cazone, administrative de planificare si tutelare a activitatii unitatilor agricole, subminarea elementelor de cointeresare materiala a lucratorilor din agricultura, tracasarea continua a micilor producatori au avut si au efecte pagubitoare asupra productiei agricole. Masluirea cifrelor privind productiile agricole nu poate acoperi o realitate amara.
De altfel, este ridicola trambitarea unor cifre umflate de productie, in timp ce piata este tot mai defectuos asigurata cu produse agroalimentare. Nicicand, populatia nu a cunoscut o mai proasta aprovizionare, ca in ultimii ani – lipsesc sistematic de pe piata produse alimentare de baza –, cozile interminabile, la care cetatenii sunt obligati zilnic sa piarda ore intregi, au devenit un mod de existenta si un tablou caracteristic, trist si exasperant al realitatii romanesti.
La situatia precara a aprovizionarii cu alimente, se adauga lipsa cronica de pe piata a unor produse industriale de stricta necesitate (inclusiv sapun si detergenti), lipsa caldurii si energiei electrice, greutatile imense cu transportul, ca si aspectul total necivilizat al mijloacelor de transport, deteriorarea flagranta a asistentei medicale si lipsa din farmacii a unor medicamente de baza. Mizeria materiala, subalimentatia, lipsa de caldura, tracasarile continue la care sunt supusi cetatenii se oglindesc in inrautatirea starii de sanatate a populatiei, cresterea mortalitatii generale si a celei infantile.
Desi, in mod demagogic, se vorbeste de mentinerea nivelului preturilor, sau chiar scaderea lor, in realitate are loc o continua scumpire a vietii – cresterea preturilor, a serviciilor, a diverselor obligatii banesti la care sunt supusi cetatenii. Penuria de marfuri a generat o ampla piata paralela, subterana, cu preturi fabuloase; sistematic, de pe piata dispar produse ieftine si apar altele mai scumpe. Climatul social cunoaste o grava deteriorare; se extind fenomenele de coruptie ale caror consecinte se abat tot asupra cetateanului de rand. Nimic nu se mai poate obtine sau rezolva in mod normal, fara protectii, "pile", bacsis (nici in comert, nici in servicii, nici in unitatile administratiei de stat sau de gospodarie comunala, nici chiar in cele de asistenta medicala sau de invatamant).
Cetateanul este supus unor umiliri permanente. Indiferenta fata de problemele si interesele publicului a devenit o trasatura generala in activitatea tuturor institutiilor, create pentru a sluji cetateanul. Este unul din simptomele degenerarii sistemului, ale incompetentei si iresponsabilitatii unei conduceri infatuate si marginite, instrainata de popor – si care poarta intreaga raspundere pentru situatia grea in care se zbate tara.
In orice regim, cat de cat democratic, un guvern care nu e capabil sa asigure conditii minime de existenta cetatenilor este obligat sa-si dea demisia. Numai ca, la noi, conducerea politica nu se simte obligata sa dea socoteala nimanui!
In fond, integral responsabil pentru toate greutatile prin care trece tara, pentru privatiunile si umilirile la care este supus un intreg popor este Nicolae Ceausescu – care si-a asumat raspunderea de a fi unicul detinator al puterii si de a decide de unul singur in toate problemele – iar, alaturi de el, camarila de lachei servili care il inconjoara si il sustin in toate.
El se face vinovat in primul rand in fata partidului, pe care l-a anihilat ca forta politica si l-a compromis in fata poporului. Uzurpind puterea in partid si in stat, el s-a substituit atat organelor statutare ale partidului, cat si celor constitutionale ale statului, instaurand un regim de dictatura personala – specific sistemelor politice despotice, autoritare, totalitare, care nu au nimic comun cu socialismul, pe care Ceausescu pretinde ca l-ar sluji. Fenomene care au fost criticate cu 20 de ani in urma, puse pe seama abuzului de putere al vechii conduceri, nu numai ca se perpetueaza, dar au capatat dimensiuni si infatisari monstruoase.
Cultul personalitatii a capatat forme de-a dreptul caricaturale, care lezeaza prestigiul tarii, dar, mai ales, a devenit o plaga in viata societatii, expresia cea mai flagranta a abuzului fara limite al unei conduceri obtuze, inculte si corupte, care si-a pierdut total simtul masurii, al proportiilor si al ridicolului. Adularile si osanalele cele mai dezgustatoare, pe care le clameaza cei din jur si cu care sunt inundate mijloacele de informare, au devenit obsedante, obositoare, jenante. Cultul personalitatii – ca practica politica – este in esenta sa retrograd, reactionar, antipopular si deci antisocialist! Este, totodata, o abdicare totala de la principiile de partid, de la normele etice, pe care de altminteri le proclama cu candoare si cu impertinenta Nicolae Ceausescu. Ce au in comun Ceausescu si familia sa cu trasaturile si fizionomia morala creionate in codul de comportare al comunistului – modestie, decenta, simplitate, bun-simt, subordonarea intereselor personale celor generale, slujirea cu devotament a poporului etc., etc.?
Ceausescu confunda partidul cu propria sa familie, interesele de partid cu cele de clan, devotamentul fata de cauza partidului cu devotamentul personal, docilitatea si servilismul celor din jur fata de el si de familia sa. El trateaza tara ca pe o feuda proprie si guvernarea ei ca pe o afacere de familie. Partidul Comunist Roman a fost transformat de Ceausescu intr-un fel de partid monarhist, daca nu chiar mai rau – caruia ii rezerva principala misiune – cultul sefului!
Norme nescrise, dar respectate in trecut in viata de partid – ca inadmisibilitatea includerii in acelasi organ de conducere a unor rude apropiate (sot, sotie, frati si surori, parinti si copii) – au fost total nesocotite de Ceausescu. Sotia sa – Elena – o semianalfabeta notorie, care citeste cu dificultate chiar si texte scrise de altii, pentru ca singura nu este capabila – a devenit a doua personalitate in partid si in stat, care se amesteca si decide in probleme vitale. Insusindu-si abuziv titluri stiintifice si academice – pentru care are o slabiciune maladiva – pretinzand sa i se atribuie (verbal) calitati de savant pe care nu le are si in care nimeni nu crede, Elena Ceausescu provoaca, prin prezenta si interventiile ei iresponsabile, daune imense stiintei, culturii si invatamantului, care si asa se afla intr-un declin evident.
Impostura si parvenitismul sunt trasaturile morale definitorii ale sotilor Ceausescu, care se reflecta in intregul lor comportament, in aroganta prosteasca cu care isi afiseaza pozitia dominanta, in dispretul si suspiciunea fata de toti cei din jur, fata de specialisti si intelectuali, in general , in indiferenta si lipsa de sensibilitate fata de suferintele poporului, in cheltuielile sfidatoare cu constructii si amenajari speciale, puse exclusiv la dispozitia clanului (incepand cu asa-zisele resedinte prezidentiale din judete, case de odihna si de vanatoare in toate zonele si terminand cu costisitorul complex al asa-zisei "Case a poporului"!!!), in blanurile scumpe si imbracamintea luxoasa pe care madam Ceausescu le expune public, cu stridenta, intr-o veritabila "parada a modei", cu fiecare prilej oficial. Si aceasta – intr-o tara care se zbate in lipsuri si nevoi!
Prevederi statutare fundamentale, ca si cele constitutionale sunt incalcate cu seninatate. Organele colective de partid, incepand cu Comitetul Central si Comitetul sau Executiv, au o existenta pur formala, nefunctionand ca organe deliberative, fiind chemate doar sa aprobe in unanimitate hotarari si masuri dinainte stabilite, fara posibilitatea de a analiza, dezbate, compara diferite variante de solutii. Guvernul, la randul sau, a devenit o fictiune, fiind substituit de seful statului, ale carui decrete au devenit singurele acte valabile. Asa-zisele forumuri ale democratiei socialiste, cu care Ceausescu se lauda atat de mult – ca expresii supreme ale democratiei directe – sunt niste creatii efemere, mari mitinguri si spectacole regizate si dirijate cu strictete, destinate sa aplaude discursurile stufoase ale "conducatorului iubit" si sa-i cante osanale. "Alegerea" organelor de partid si a celor de stat este un act pur formal, dirijat de conducerea centrala, de aparatul de partid si de securitate, controlate de sotii Ceausescu. In mod sistematic, incalcand norme elementare de functionare a organelor alese, sunt inlaturate persoanele indezirabile, cei care incearca sa emita pareri personale, cei care nu prezinta suficiente garantii de fidelitate si docilitate fata de clanul conducator.
Folosindu-se arbitrariu de asa-zisul principiu ciuntit al "rotirii" – care nu vizeaza insa tocmai functiile supreme – oameni competenti si capabili au fost inlaturati sau periferizati, fiind preferati si promovati in pozitii-cheie niste indivizi fara personalitate, fara pregatire, opaci, limitati intelectual, slugarnici si docili, dar – in schimb – ticalosi, lipsiti de scrupule, rai si ranchiunosi cu cei din subordine. Caruselul ministrilor, ca si al altor cadre de conducere, a devenit in ultimii ani un spectacol hilar, care demonstreaza insa, o data in plus, usurinta si lipsa de seriozitate cu care se rezolva problemele de promovare a cadrelor in functii de cea mai mare raspundere, precum si lipsa totala de consideratie pe care o manifesta sotii Ceausescu, chiar si fata de cei mai apropiati colaboratori.
In dorinta de a-si asigura un control absolut asupra partidului si a organelor de stat, asupra intregii vieti sociale, un rol deosebit a fost atribuit organelor de securitate. Din organe de aparare a legalitatii socialiste, indreptate impotriva dusmanilor socialismului dinauntru si din afara, organele de securitate au devenit organe de supraveghere si urmarire, in primul rand a demnitarilor regimului, a cadrelor cu munci de raspundere sau a celor care au indeplinit functii de conducere. Pentru aceasta a fost creata o retea speciala, dotata cu aparatura de ascultare, subordonata direct lui Nicolae si Elenei Ceausescu. 
Atmosfera de suspiciune si neincredere, de timorare permanenta si nesiguranta este caracteristica la toate nivelurile, in primul rand la verigile superioare. Este ceea ce si urmareste clanul Ceausescu, pentru ca aceasta slabeste combativitatea, curajul opiniei, spiritul critic al oamenilor, dezvoltand teama, slugarnicia, docilitatea si ploconirea fata de sefi – fenomene caracteristice oricaror regimuri despotice, totalitare.
Dar o vorba populara spune: "Cine seamana vant culege furtuna". Regimul Ceausescu si reprezentantii sai au reusit sa piarda complet creditul si sa castige ura si dispretul intregului popor, al tuturor straturilor populatiei, inclusiv al cadrelor cu munci de raspundere, reduse la simple rotite impersonale, intr-un angrenaj diabolic antipopular. Izolarea clanului Ceausescu si a lacheilor sai este totala. 
Pe plan extern, se stie bine, a reusit performanta de a fi regimul cel mai detestat din Europa, asemuit cu cele ale lui Bokassa, sau Pol-Pot – cu care, de altfel, Ceausescu a avut imprudenta, la vremea respectiva, sa-si afiseze prietenia.
Se pune o intrebare fireasca: cum de e posibila mentinerea acestui regim, nesanctionarea abuzurilor sale flagrante, acceptarea situatiei tot mai grave a privatiunilor si umilintelor la care e supus poporul intreg. Raspunsul este simplu – datorita fricii! Pentru ca, daca nimic nu functioneaza normal in acest sistem, in schimb mijloacele de control si represiune se amplifica continuu. In plus, situatia creata, atat la noi, cat si in alte tari socialiste, reflecta niste vicii de fond ale sistemului nostru politic, copie adaptata a regimului stalinist, bazat pe o viziune primitiva, cazona despre socialism, care nu are nimic comun cu marxismul, care limiteaza conceptul de socialism la instaurarea proprietatii de stat asupra mijloacelor de productie si transformarea statului, a puterii politice in factor atotputernic, de comanda, asupra intregii vieti sociale. Aceasta a permis instaurarea unor regimuri despotice, de dictatura personala nelimitata a sefilor de partid, inabusirea oricarei vieti democratice in partidul de guvernamant si in stat, inlaturarea oricarui control asupra puterii, compromitand in ochii maselor ideea de socialism – idee care s-a nascut in gandirea social-politica, ca expresia cea mai inalta a unei societati libere, lipsita de orice forme de exploatare, oprimare si impilare, in care sa se garanteze nu numai relatii sociale mai echitabile, prin imbinarea armonioasa a intereselor individuale si de grup cu cele generale, un trai mai bun pentru toti cetatenii, conditii optime pentru dezvoltarea initiativelor, pentru afirmarea indivizilor, a capacitatilor creatoare ale tuturor membrilor societatii.
Viata a demonstrat ca regimurile despotice, totalitare, sunt falimentare si ca purtatorii lor nu raman, mai devreme sau mai tarziu, nejudecati si nesanctionati de istorie, daca nu de contemporani.
In aproape toate tarile socialiste au loc procese innoitoare, se desfasoara ample dezbateri asupra problemelor de fond ale mecanismelor economice si ale sistemului politic al socialismului, se iau masuri de eradicare a stalinismului din gandirea si practica social-politica.
Desi, intr-o scurta perioada de timp – in anii 1965-1970 – s-au facut si la noi unele deschideri promitatoare, Ceausescu straduindu-se sa pozeze in sustinator al unor procese innoitoare, de depasire a viziunilor dogmatice si promovare a unor principii democratice in viata de partid si de stat, evolutia ulterioara a demonstrat ca acesta nu era decat un joc abil de constituire a esafodajului propriei puteri, care a ajuns sa depaseasca modelele cele mai hidoase. 
In legatura cu procesele care au loc in unele tari socialiste, Ceausescu a declarat ca nu pricepe ce se intampla, dand de inteles ca ar fi in pericol soarta socialismului... Ca nu pricepe – nu e de mirare! Nu pricepe, in primul rand, pentru ca, intr-adevar, este depasit de evenimente, de complexitatea proceselor care au loc in lumea de azi. Pregatirea lui intelectuala nu-i permite o asemenea intelegere. In al doilea rand, nu pricepe pentru ca nu vrea sa priceapa, pentru ca nu-i convine sa priceapa! Nu-i convine sa renunte la viziunile cazone despre socialism, la modelul unei societati riguros dirijate si controlate, pentru ca un asemenea model ii ofera numai avantaje. Nu vrea sa inteleaga ca trebuie sa renunte la monopolul exclusiv asupra puterii. Ar fi naiv sa se creada ca vreodata Ceausescu si camarila de lachei care-l inconjoara vor accepta de bunavoie sa renunte la putere.
Dar, tara nu este obligata sa-i mai suporte prezenta si capriciile! A sosit ceasul sa se puna piciorul in prag si sa i se ceara, sa i se impuna, sa paraseasca puterea, sa lase curs liber procesului de innoire si redresare nationala. Nu mai este timp de pierdut! Mentinerea in continuare a regimului puterii personale a lui Ceausescu, inseamna agravarea dezastrului national in care ne aflam deja, amplificarea suferintelor si privatiunilor la care e supus intregul popor.
Se impune o ampla actiune – unita si neintarziata, conjugata si solidata – a tuturor fortelor patriotice interesate in rasturnarea clicii lui Ceausescu, care prin practica si actiunile sale s-a pus singur in afara legii. Dupa ani de tacere si toleranta prelungita fata de un regim despotic si antipopular, toleranta de care acesta a profitat si profita, a sosit momentul sa se dea expresie larga profundelor nemultumiri ale maselor indignate si protestului popular, sa se treaca la actiuni concertate, hotarate pentru a determina inlaturarea de la putere a lui Ceausescu si a acolitilor sai.
Aceasta este in interesul tuturor cetatenilor tarii, indiferent de nationalitate, al clasei muncitoare, care resimte direct efectele dificultatilor economice, al taranimii oprimate si jecmanite, supusa la presiuni si privatiuni de tot felul, al intelectualitatii creatoare din toate sectoarele economiei, stiintei, culturii si artei, invatamantului, sanatatii publice, al publicisticii si mijloacelor de informare in masa – care cunoaste un regim aspru, cazon, de control, incorsetare, suspiciune si umilire – profund ostil creatiei intelectuale. Este in interesul tuturor lucratorilor din serviciile publice, din administratia de stat, al elementelor patriotice din armata si chiar din organele Ministerului de Interne si Securitatii, care nu pot sa nu impartaseasca sentimentele maselor largi populare si sa nu fie solidare cu poporul din care provin si pe care trebuie sa-l slujeasca.
Inlaturarea regimului Ceausescu, a clanului si a clicii de lachei care-l sprijina este principala indatorire patriotica a tuturor constiintelor lucide, a tuturor cetatenilor acestei tari si, in primul rand, a comunistilor veritabili atat din generatiile mai vechi, cat si a celor mai tineri, care nu pot sa nu se simta umiliti si jigniti de practicile primitive ale clanului Ceausescu, de batjocorirea idealurilor lor, de inabusirea vietii de partid, de compromiterea partidului in ochii maselor populare, prin transformarea lui din forta politica de avangarda in apendice inert al clanului de impostori si profitori al familiei Ceausescu.
Aceste sentimente au fost, de altfel, exprimate public de vechi militanti ai partidului, de reprezentanti ai intelectualitatii, altor paturi si categorii sociale. Actul de protest al muncitorilor brasoveni nu a fost un accident intamplator sau actiunea unor huligani – cum s-a straduit regimul sa-l prezinte –, ci o rabufnire fireasca, justificata a protestului popular, care mocneste peste tot.
Trebuie inabusit sentimentul de frica pe care incearca sa-l intretina Ceausescu si slugile lui, prin amplificarea si inasprirea mijloacelor de control, supraveghere si represiune. Regimul nu va putea, insa, sa aresteze intregul popor.
Teama trebuie sa le fie membrilor clanului Ceausescu si slugilor lui. Ei trebuie sa simta ura si dispretul poporului, sa simta cum le fuge pamantul de sub picioare, sa simta ca se apropie momentul judecatii drepte a poporului. Aceasta trebuie sa o inteleaga si slujitorii aparatului de represiune – si anume ca toti cei care se mai pun in slujba clanului falimentar al lui Ceausescu, se ridica impotriva intereselor tarii, ale maselor populare si ca nu se vor putea sustrage de raspunderea pe care si-o asuma, solidar cu stapanii lor. A sosit ceasul ca sa-si indeplineasca adevarata lor misiune – de aparatori ai intereselor populare impotriva celor care, prin intimidare si teroare, incearca sa-si apere pozitiile privilegiate, sa prelungeasca agonia unui regim compromis, privatiunile si suferintele poporului.
Tovarasi! Cetateni!
Regimul Ceausescu se afla intr-o criza ireversibila, fara iesire. Zilele lui sunt numarate. Toti trebuie sa-si faca socotelile – de partea cui se situeaza. Nu mai e de asteptat!
Congresul al XIV-lea al partidului ar trebui sa marcheze divortul categoric al partidului de clanul Ceausescu si de practicile sale. Numai astfel partidul va mai putea juca un rol activ in procesul de innoire al tarii. Altminteri, se va adanci si mai mult instrainarea sa de popor, periferizarea sa totala, ceea ce s-a intamplat si in alte tari socialiste. Numai ca la noi acest proces este si mai grav. Toti activistii responsabili trebuie sa reflecteze la acest lucru, pana nu e prea tarziu.
Ne adresam pe aceasta cale tuturor celor interesati, tuturor patriotilor, tuturor fortelor active ale natiunii, tuturor categoriilor de oameni ai muncii, cu chemarea de a declansa actiuni ample de protest popular, folosind mijloacele si posibilitatile cele mai diverse, inclusiv actiunile oficiale organizate de regim, pentru a cere inlaturarea de la putere a lui Ceausescu si a acolitilor sai.
Sa contribuim cu totii la constituirea unui larg front patriotic, popular, pentru redresarea si reinnoirea socialista a tarii. Nuclee de front, deocamdata in forme clandestine, evitand organele de represiune – sa se constituie in toatele locurile, pe tot teritoriul tarii. Ele sa initieze si sa insufleteasca actiunile populare indreptate spre rasturnarea lui Ceausescu si redresarea nationala.
Este de inteles de ce lansam aceasta chemare din anonimat. Speram ca anonimatul nostru sa nu dureze mult, sa iesim la confruntare deschisa. Aceasta va depinde de revigorarea miscarii de masa, care trebuie sa se declanseze cat mai curand.
La actiune, stimati concetateni, pentru a salva tara de paraziti si impostori, pentru a asigura reintoarcerea ei in randul tarilor europene civilizate, pentru a da socialismului din Romania trasaturile sale firesti, de oranduire populara, si regimului politic – un caracter cu adevarat democratic.
Jos dictatura!
Jos Ceausescu!
Traiasca Romania Libera!
Comitetul National de Initiativa al Frontului Patriotic Socialist.
martie 1989
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

director scrisoare critica nicolae ceausescu ion iliescu supravegheat
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Alexandru  | #1513
Sa ma kak pe acest ordinar ce a distrus tara,ILIESCU NENOROCITUL.Ceausescu a facut de 1 milion de ori mai mult bine ROmaniei decat acest tradator de Iliescu.Dupa parerea mea ar trebui judecat si condamnat la moarte acest nenorocit care a distrus din fasa tara la inceput de drum prin vanzarea tuturor fabricilor si distrugerea agriculturii prin masurile luate cand a preluat puterea.LA PUSCARIE CU ACEST NENOROCIT SI TOTI ALIATII LUI!!!!!!!!!!!
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1600 (s) | 34 queries | Mysql time :0.016067 (s)