News Flash:

Scurt istoric al Cartaginei

31 Ianuarie 2014
13400 Vizualizari | 0 Comentarii
Cartagina (din limba feniciana Kart-Hadast adica "Noul oras", scris fara vocale precum in toate limbile semitice drept QRT HDST (قرة -حدشة sau קרת חדשת), latina Carthago) a fost un oras antic in Nordul Africii, localizat in partea estica a actualului liman al Tunisului, in prezent un cartier al orasului modern Tunis din Tunisia. Limba vorbita de cartaginezi se numea punica, fiind una din limbile semitice antice, care provenea din limba vorbita de fenicieni.
Cartagina a fost intemeiata de catre negustorii fenicieni si, conform legendei, de catre printesa Dido (sau Elisa), sora lui Pigmalion. Colonia a ajuns sa aiba o mare importanta economica, ce rivaliza cu cea a metropolelor feniciene.
Intre 650 - 308 i.Hr. forma de guvernamant a fost monarhia, iar intre 308 si 146 i.Hr. a fost republica oligarhica condusa de un Senat Cartaginez (potrivit surselor romane) sau de Consiliul Batranilor (potrivit surselor grecesti).
In jurul ei s-a format un adevarat imperiu, cea mai mare forta maritima din Mediterana Occidentala pana la Razboaiele Punice cu Republica Romana.
Orasul era alimentat cu apa printr-un apeduct lung de 132 km, construit intre anii 120-131 e.n., care aducea apa proaspata din masivul muntos Djebel Zaghouan. Resturi ale acestui vechi apeduct roman se mai vad si azi la Mohammédia (la sud de Tunis).
Vezi si Teatrul Roman din Cartagina,o adevarata bijutarie arheologica
Situl arheologic
Cartagina este inscris pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Cartagina a fost intemeiata de colonisti fenicieni veniti din Tir in secolul 9 sau 8 i.Hr. Pentru a se deosebi de vechea colonie Utica, ei au numit noua asezare "orasul nou" - in feniciana Kart-Hadast. O traditia antica fixeaza intemeierea orasului in anul 814 i.Hr. Cele mai vechi vestigii arheologice pot fi datate in prima jumatate a secolului VIII-lea i.e.n.
Legenda intemeierii orasului Cartagina ne relateaza cum printesa feniciana Elisa, cunoscuta la romani sub numele de Dido, sora regelui Pygmalion al Tyr-ului, a fugit de fratele ei insetat de putere care ii ucisese sotul, si a ajuns cu corabiile pe coasta nord-africana. Capetenia Berberilor locului i-a fagaduit atat pamant cat va putea sa inconjure cu o piele de vaca. Elisa a taiat pielea in fasii foarte subtiri si cu ajutorul acestora a putut marca o bucata mare de pamant. Linia marcata de aceste fasii a marginit Byrsa, cetatuia in jurul careia s-a dezvoltat mai tarziu orasul Cartagina. Dupa intemeierea orasului, Eliza s-a jerfit zeilor pe un rug de foc pentru a garanta bunastarea orasului. O versiune a acestei legende este redata de poetul Vergil in lucrarea Aeneis.
In primele doua secole de la intemeiere, Cartagina era inca dependenta de Tyr, orasul-metropola de unde proveneau colonistii care o intemeiasera. Cand teritoriile feniciene au fost cucerite de persani in secolul al VI-lea i.Hr., tutela si influenta metropolei au disparut. In perioada urmatoare, Cartagina devine o putere maritima si comerciala, intemeind la randul sau colonii in Sicilia, Sardinia, Corsica, pe insulele Baleare, pe coasta de nord a Africii si pe cea sudica a Spaniei, creandu-si astfel un imperiu maritim si terestru.
Aceasta extindere, insotita de o politica agresiva, a pus Cartaginezii, zisi Puni (Poenii) de Greci si Romani, in conflicte permanente cu diversele colonii grecesti in secolele al V-lea si al IV-lea i.Hr. (cele mai cunoscute fiind razboaiele cu Siracuza si Nisa). In ciuda starii de razboi cu grecii, Punii au fost supusi unei puternice influente culturale grecesti in aceasta perioada, ramanand insa permanent aliati cu Etruscii.
Vezi si Religia Etruscilor 
Orasul a prosperat prin dezvoltarea comertului maritim. In secolele al IV-lea si al III-lea i.Hr., Cartagina a devenit cel mai bogat oras din zona mediteraneana, dupa Alexandria din Egipt. In el locuiau 400.000 de oameni, alti 100.000 traind in zona agricola limitrofa. Cele trei razboaie punice impotriva Romei au condus in cele din urma la prabusirea Cartaginei. In timpul celui de-doilea razboi, trupele punice, conduse de renumitul general Hannibal, au constituit o adevarata amenintare pentru Roma.
Dupa un asediu de trei ani, romanii condusi de Scipio Africanus au cucerit Cartagina in anul 146 i.Hr., incheind astfel cel de al treilea razboi punic, si, odata cu el, istoria Cartaginei independente.
Sub conducerea lui Hasdrubal, cetatenii Cartaginei s-au aparat cu vitejie. Dupa cucerire, au urmat sase zile in care orasul a fost jefuit si distrus. Circa 50.000 de locuitori s-au predat romanilor care i-au vandut ca sclavi. O buna parte din supusii berberi ai Punilor se rasculasera si luasera parte Romanilor, castigandu-si astfel autonomia. Celebra lozinca a lui Marcus Porcius Cato cel Batran (Ceterum censeo Carthaginem esse delendam – „Mai ales eu sunt de parere ca trebuie distrusa Cartagina") a fost pusa in practica si constructiile orasului daramate una dupa alta pana la temelii. Legenda potrivit careia pe intreaga suprafata a fost presarata sare din belsug pentru a face terenul neroditor provine din secolul al XIX-lea si nu a fost dovedita pana acum de izvoarele antice. Suprafata orasului a fost totusi pentru un secol in paragina.
Reformatorul politicii sociale romane Gaius Sempronius Gracchus incearca sa reintemeieze in 122 i.Hr. Cartagina drept Colonia Iunonia Carthago. Aceast demers se loveste de opozitia senatului roman. Dupa moartea violenta a lui Gracchus se renunta si la acest proiect. Recladirea orasului Cartagina se datoreaza lui Gaius Iulius Caesar. In urma victoriei obtinuta de Julius Caesar impotriva lui Pompei in anul 46 i.Hr. s-a hotarat refacerea Cartaginei. Proiectul este finalizat sub domnia lui Augustus care colonizeaza 3000 de persoane in anul 29 i.Hr. in Cartagina. Noul oras s-a numit Colonia Iulia Concordia Carthago.
Urmeaza o perioada de dezvoltare infloritoare a orasului provocata de comertul cu cereale si ceramica. In secolul al II-lea i.Hr. orasul numara mai mult de 300.000 de locuitori si era dupa Roma, Alexandria, Constantinopol si Antiohia al cincilea oras a imperiului roman. Procuratorul Cartaginei a fost proclamat in anul 238 drept contraimparat, si chiar daca aceasta disidenta a fost inabusita, ea a insemnat pentru imparatul Maximin Tracul inceputul declinului domniei sale.
Cartagina a fost centrul crestinismului primitiv din nordul Africii occidentale, inca de la sfarsitul secolului al II-lea. Comunitatea crestina din Cartagina era, datorita marimii orasului, une din cele mai puternice din imperiu, episcopul de aici fiind alaturi de cel din Roma, cel mai important episcop din jumatatea vestica a imperiului roman. Actele martirilor din Sicilium care au fost executati in Cartagina in anul 180 sunt cel mai vechi document crestin in limba latina. In anul 203 isi dau viata pentru credinta crestina in arenele din Cartagina sfinele Perpetua si Felicitas. Astfel persecutati, crestinii cartaginezi dezvolta o teologie darza dar intoleranta, fara concesii, exprimata de parinti bisericesti importanti ca Tertulian si Ciprian, care au trait si predicat in Cartagina, influentand in mod decisiv literatura crestina de limba latina. Ciprian a reprezentat comunitatea de acolo in perioada in care a fos episcop al Cartaginei (248-258) la nenumarate sinoade ale episcopilor africani. Majoritatea acestor intalniri au fost prezidate de el drept prim episcop al provinciei proconsulare Africa. Autoritatea acestor sinoade s-a raspandit pana in Spania, Galia si Italia, persecutiile contra crestinilor amplificandu-se in aceeasi perioada. Ciprian insusi a primit moartea martirica in 258. La sfarsitul secolului al IV-lea a studiat in Cartagina cel care avea sa marcheze irevocabil teologia partii de vest a Europei: sfantul Augustin de Hipona.
In Antichitatea tarzie, Cartagina este cucerita de poporul germanic al Vandalilor in anul 439, apoi recucerita de Romanii din rasarit (condusi de generalul Belisarius) in 533. In acest rastimp, crestinismul convinge, vrand, nevrand, pe toti Cartaginezii, de acum romanizati, precum si pe Vandali, dar se imparte intre Arianisti si Ortodocsi[2], care se infrunta in mod violent. In anii 695-697, Cartagina crestina este asediata si distrusa de Arabii musulmani veniti din Egipt, si stabiliti deja de douazeci de ani la Kairwan, in sudul provinciei. Nu departe acestia construiesc o noua cetate: Tunis. Locuitorii care au refuzat sa treaca la religia musulmana au devenit sclavi sau au fost macelariti. Prin acest eveniment se incheie istoria Cartaginei si incepe cea a Tunisiei.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

cartagina noul oras oras antic tunisia punica senat cartaginez unesco
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1571 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012910 (s)