News Flash:

Scurt istoric al literaturii ruse

20 Ianuarie 2014
6213 Vizualizari | 0 Comentarii
Literatura rusa isi are radacinile in textele bisericesti slavone scrise in perioada cnezatului din Kiev. O data cu ascensiunea Moscovei in secolul al XIV-lea incepe dezvoltarea unei literaturi nationale ruse.
Secolele XI - XIII (Cnezatul Kievului)Inceputurile unei traditii literare rusesti coincid cu activitatea misionara a calugarilor Kiril si Metodiu in secolul al X-lea, care au crestinat popoarele slave din rasaritul Europei si au introdus limba veche slava in scrierile bisericesti. Prin crestinarea slavilor a patruns si influenta culturii bizantine. In limba slava veche s-au scris evangheliare (Evanghelia din Ostromir, 1056-1057), liturghii, predici, "Vietile sfintilor", si s-a tradus epopeea populara "Alexandria". In secolul al XI-lea apare colectia de predici ale mitropolitului Ilarion (1037-1050) si primul codice de legi (1019-1054). In aceasta perioada incepe sa circule "Cantec despre oastea lui Igor", o admirabila epopee eroica anonima despre lupta cneazului Igor Sviatoslavici impotriva nomazilor polovtieni. Recent s-a demonstrat ca acest cantec este un fals facut in secolul XIX, intr-o perioada de afirmare a nationalismului (vezi Mugur Vasiliu la Bibliografie)
Dupa invazia tatarilor, la inceputul secolului al XIII-lea, centrul cultural se deplaseaza la Novgorod. Din jurul anului 1300 dateaza povestea vietii lui Aleksandr Nevski cu tema luptelor impotriva cavalerilor teutoni.
Secolele XIV - XVII (Statul moscovit)
La mijlocul secolului al XIII-lea cea mai mare parte a teritoriilor rusesti era sub ocupatia tatarilor "Hoardei de Aur", iar timp de doua secole productia literara stagneaza. Din aceast timp se poate mentiona povestea calugarului Sofronie "Zadonscina" (cca. 1393), in care se descrie victoria printului moscovit Dimitrie Donskoi asupra tatarilor (1380).
In secolul al XV-lea, Moscova avanseaza ca metropola culturala. Apar scrieri hagiografice si compilatii ale unor cronici mai vechi, precum si o culegere de reguli ale vietii sociale, politice si bisericesti redactate de protopopul Silvestru. In secolul al XVI-lea se realizeaza o traducere integrala in limba slava a Bibliei. In 1575, printul Andrei Kurbski scrie o cronica a Cnezatului Moscovei. In scrieri patrunde treptat si limba rusa vorbita, ca in "Viata protopopului Avacum" (1672-1675), scrisa cu mult realism.
Secolul al XVIII-lea
O data cu "europeizarea" Rusiei de catre Petru cel Mare, patrund elementele culturii apusene, care se reflecta si in productia literara. Figuri centrale sunt scriitorii satirici A.D. Kantemir si A.P. Sumarokov, precum si teoreticianul Vasili Trediakovski. Foarte pretuit este teatrul, sprijinit de tarina Ecaterina a II-a, ea insasi autoarea unor drame. Ca reprezentant important al comediei clasice este de mentionat Denis Ivanovici Fonvizin, inspirat din piesele lui Molière adaptate la societatea rusa, ca in piesa Brigadierul (1786). Poetul liric G.R. Dersavin creeaza in genul odei.
Sub influenta ideilor iluministe, Mihail Lomonosov elaboreaza "teoria celor trei stiluri" cu caracter normativ pentru limba literara rusa. Dupa Marea Revolutie Franceza, Ecaterina a II-a ingradeste libertatea productiilor literare. N.I. Novicov, redactor al unei reviste satirice, este arestat, scriitorul A.N. Radiscev este deportat in Siberia.
Catre sfarsitul secolului, pe prin plan se situeaza asa-zisa "literatura sentimentala", in mare voga si in vestul Europei. Reprezentant important al acestei tendinte este Nicolai Karamzin, autor de povestiri si impresii de calatorie in tarile Europei occidentale, prin care face cunoscute in Rusia ideile epocii respective. In scrierile sale, limba literara rusa se elibereaza definitiv de elementele literaturii bisericesti, facandu-se purtatorul de cuvant al asa zisilor "innoitori" in conflict cu purtatorii tradtiilor arhaicizante.
Secolul al XIX-lea
In secolul al XIX-lea literatura rusa cunoaste o deosebita inflorire. Principalele tendinte din aceasta perioada sunt romantismul si realismul. Operele lui Aleksandr Puskin marcheaza inceputul literaturii ruse moderne.
Dupa inceputuri, in traditia clasica, Puskin devine cel mai important reprezentant al romantismului in toate genurile literaturii ruse: poezie lirica, drama (Boris Godunov, 1831), roman in versuri (Evghenii Oneghin, 1833).
Scriitori contemporani cu Puskin:
- Ivan Andreevici Krilov, autor de fabule.
- Aleksandr Griboiedov, autor dramatic.
- Vladimir Odoievski, autor de nuvele (Nopti ruse).
Mihail Iurievici Lermontov (1814-1841), remarcabil in proza cu romanul Un erou al timpului nostru (1840).
In domeniul teoriei si criticii literare:
- Vissarion Belinski
- Nikolai Dobroliubov
Nicolai Vasilievici Gogol (1809-1852)
Gogol se indeparteaza de patosul romantic si isi gaseste propriul stil in povestiri, piese de teatru si satire, cu un accentuat caracter de critica sociala, dintre care se remarca nuvela Mantaua (1842), comedia Revizorul (1836), romanul Suflete moarte (1842).
Scriitori contemporani cu Gogol, in special autori de schite, nuvele si romane:
- Nicolai Nekrasov
- Mihail Saltikov-Scedrin, autor satiric (Cronica de familie, 1846-1856).
- Ivan Goncearov, autorul romanului Oblomov (1857), in care creeaza tipul personajului superficial, inutil intr-o societate in transformare.
Realismul criticsmodificare I modificare sursat
A doua jumatate a secolului al XIX-lea se caracterizeaza prin dezvoltarea romanului realist, gen in care exceleaza Ivan Turgheniev, Lev Tolstoi si Fiodor Dostoievski.
Ivan Sergheievici Turgheniev (1818-1883)
Ivan Turgheniev pledeaza in romanele sale pentru o europenizare a Rusiei. Cel mai important roman al sau, Parinti si copii (1862), prezinta conflictul dintre viziunea idealista si umanitara a generatiilor vechi si nihilismul tineretului, problema controversata in cercurile intelectualitatii ruse din acea epoca.
Lev Nicolaievici Tolstoi (1828-1910)
In vasta sa opera literara, temele predominente sunt cautarea unui sens al existentei omenesti si rolul individului in societate. Astfel, in monumentalul roman Razboi si pace (1865-1869), pe fundalul perioadei razboaielor napoleoniene, omul este confruntat cu problema rolului individului in determinarea cursului istoriei. Romanul Anna Karenina (1875-1877) reprezinta o critica inovativa a relatiilor sociale, in special din cadrul traditional al familiei, prin exemplul destinului tragic al eroinei. Problema relatiilor de familie revine in romanul Sonata Kreuzer (1889). O tema curenta a literaturii ruse, purificarea spirituala prin ispasire, este tratata in romanul Invierea (1889).
Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821-1881)
Fiodor Dostoievski a imbogatit literatura rusa si universala prin subtila sa analiza psihologica, uneori deschis impulsiva, a caracterelor umane, plina de sensuri absconse si cu semnificatii contradictorii. Aceeasi „polifonie” stilistica se intalneste si in reprezentarea societatii ruse contemporane lui. In timp ce in Crima si pedeapsa (1866), protagonistul romanului comite un omor din consideratii filosofice, pentru ca apoi sa caute purificarea prin cainta si ispasire, eroul romanului Idiotul (1868-1869) isi vede distruse idealurile crestine in confruntarea cu materialismul predominent in societate. Romanul Demonii (1871-1872) este o vasta fresca critica a tezelor distructive ale miscarilor anarhiste. In Fratii Karamazov (1880) se descrie tabloul oscilant al Rusiei, intre traditie si tendintele innoitoare ale timpului.
Alti reprezentanti ai realismului critic:
- Aleksandr Ostrovski, autor dramatic.
- Vladimir Korolenko
- Gleb Uspenski
Literatura impresionista si simbolistasmodificare I modificare sursat
Catre sfarsitul secolului al XIX-lea apar noi tendinte in literatura, in special impresionismul si simbolismul.
Desi scrie in traditiile realismului, cu un caracter satiric si umoristic in acelasi timp, datorita descrierilor nuantate ale starilor sufletesti, Anton Cehov este incadrat in literatura impresionista. Elementele centrale ale creatiei lui sunt banalitatea vietii cotidiene, singuratatea, pasivitatea sau dorinta de afectiune, ca in piesele Pescarusul (1896), Unchiul Vania (1899), Trei surori (1901) sau Livada cu visini (1904).
In perioada de trecere spre secolul al XX-lea, simbolistii rusi reiau tema „artei pure”, sub impulsul scrierilor teoretice ale lui Vladimir Sergheievici Soloviov, si se indeparteaza de temele sociale in favoarea innoirii formei. Teme preferate sunt ocultismul, teozofia, antropozofia.
- Andrei Belii, pseudonimul literar al lui Boris Nikolaevich Bugaev, este unul din fondatorii scolii simboliste ruse si autorul romanului Petersburg.
- Valeri Iakovlevici Briusov scrie poeme inspirate de simbolistul francez Stéphane Mallarmé.
- Dmitri Sergheievici Merejkovski, autor de scrieri cu continut mistic si filozofic.
- Aleksandr Blok, autor de poezii lirice pline de muzicalitate.
- Fiodor Sologub, autor de romane cu descrieri macabre, fantasic-demoniace (romanul trilogie Vrajitorul mortilor, 1908-1913; romanul Mai dulce ca otrava, 1908).
Secolul al XX-lea
Dupa anul 1910 se inregistreaza o mare varietate de curente, stiluri si experimente:
Futurism
- Vladimir Maiakovski
- Velimir Hlebnikov
- Aleksei Ieliseievici Krucionah
Acmeism
- Nikolai Gumiliov
- Anna Ahmatova
- Osip Mandelstam
Imagism
- Serghei Aleksandrovici Esenin
Alti scriitori raman credinciosi traditiei marii literaturi ruse din secolul al XIX-lea:
- Aleksandr Ivanovici Kuprin
- Ivan Alekseievici Bunin, Premiul Nobel pentru literatura, 1933.
Maksim Gorki (1868-1936)
Dupa o tinerete aventuroasa, incepe sa scrie povestiri romantioase. Intalnirea cu Lenin, in anul 1905, marcheaza trecerea la angajarea sociala si revolutionara, devenind mai tarziu exemplu si purtator de cuvant al realismului socialist. Dintre operele sale remarcabile sunt de mentionat drama Azilul de noapte (1903) si romanul Mama (1907).
Perioada postrevolutionara (1922-1929)smodificare I modificare sursat
Primii ani dupa revolutie sunt caracterizati prin aparitia diverselor curente de avangarda, nu rareori rivalizand intre ele. Futuristii, grupati in jurul lui Maiakovski, pledau in revista lor "LEF" pentru o sinteza intre experimentele verbale si idealurile revolutionare. Dimpotriva, A.A. Bogdanov impreuna cu grupul numit Proletkult cerea o orientare structurala radicala a literaturii in serviciul clasei muncitoare. Alaturi de acestia, traditionalistii denumiti Popuciki si grupul Fratii Serapion (dupa titlul unui volum de povestiri ale scriitorului german E.T.A. Hoffmann) din Petrograd, acceptand noul sistem politic, pledau totusi pentru o autonomie a fenomenelor culturale fata de agitatia politica si pentru o reluare a traditiei marii literaturi ruse a secolului al XIX-lea. De mentionat sunt:
- A.K. Voronski
- L.M. Leonov
- N.S. Tihonov
- Konstantin Fedin
- W.W. Ivanov
- M.M. Zoscenko Unul din cei mai remarcabili scriitori ai epocii a fost
Boris Leonidovici Pasternak (1890-1960), autor de poezii lirice in traditia lui Rainer Maria Rilke si Aleksandr Puskin si al romanului Doctor Jivago, publicat abia in 1957 in afara Uniunii Sovietice. Aparitia cartii a declansat o campanie critica si politieneasca din partea oficialitatilor, Pasternak este obligat sa refuze Premiul Nobel, care i s-a decernat in 1958, in acelasi an este exclus din Uniunea scriitorilor sovietici, pentru a fi "reabilitat" in 1987.
Si alti scriitori, care nu s-au incadrat in ideologia oficiala, sufera persecutii: Anna Ahmatova este exlusa in 1946 din Uniunea Scriitorilor, Osip Mandelstam moare in 1938, intr-un lagar de concentrare din Siberia, autoarea de poezii lirice Marina Tvetaeva traieste intre anii 1927 si 1939 in emigratie, intoarsa in Uniunea Sovietica se sinucide (majoritatea biografilor afirma ca, de fapt, a fost asasinata de NKVD) in 1941.
Numeroase romane aparute in anii '20 au ca teme principale evenimente din timpul revolutiei sau din razboiul civil.
- Dmitri Furmanov in romanul Ceapaev (1923), scris cu patetism "revolutionar", evita, totusi, idealizarea eroilor, cum va fi cazul, mai tarziu, in realismul socialist.
- Konstantin Fedin, autor al romanului Orase si ani (1924)
- Leonid Leonov, Viezurii (1924)
- Aleksandr Fadeev, Cei nouasprezece (1927), mai tarziu Tanara garda (1946). Secretar al Uniunii scriitorilor sovietici (1936-1944 si 1946-1954), reprezentant tipic al stalinismului, prada alcoolismului, se sinucide (1956) dupa moartea lui Stalin.
Perioada asa zisei "Noii Politici Economice" (NEP), se caracterizeaza printr-o relativa liberalizare, care se reflecta si in productia literara. Scriitorii grupati in "Asociatia pentru o arta reala" (OBERIU) isi permit experimentari in stil si continut, in contradictie cu ideologia oficiala, si vor avea de suferit represiunile regimului:
- A.I. Vvedenski descrie absurditatile societatii socialiste. In 1932 este deportat la Kursksi moare in 20 decembrie 1942, intr-un tren cu detinuti politici, in timpul transportului.
- Daniil Harms, autor liric si dramatic. Moare in 1942 in spitalul unui lagar de munca. Este "reabilitat" in 1956.
De succes se bucura scriitorii Ilia Ilf si Evghenii Petrov, autori ai romanelor satirice Douasprezece scaune (1928) si Vitelul de aur (1931).
Alti autori scriu in spiritul partidului comunist si se bucura de aprecierea criticii oficiale:
- Valentin Kataev, autor al romanului Iarba uitarii.
- Leonid Leonov, in romanul Hotul (1927), descrie problemele de constiinta ale unui soldat al Armatei Rosii, deziluzionat de evenimentele haotice ale anilor '20, pentru ca, in final, sa redevina un militant al regimului comunist.
Realismul socialist (1930-1953)
O data cu inceputul primului plan cincinal in anul 1928, oficialitatile sovietice nu mai tolereaza diversitatea curentelor literare sau a stilurilor individuale, tinta atacurilor este, in special, asa zisul formalism "burghez". In 1932 se constituie, ca singura organizatie admisa, Uniunea Scriitorilor Sovietici, deja pregatita de "Asociatia scriitorilor proletari" (RAPP). Apar romane cu un continut conform liniei partidului comunist, in care se idealizeaza figuri ale muncitorilor din fabrici si ale activistilor de partid, precum si lupta impotriva scepticismului taranilor fata de proiectata colectivizare a agriculturii. De mentionat sunt romanele lui Leonid Leonov, Fluviul sovietic (1930) si Profesorul Skutarevski (1932) sau, mai ales, romanul Pamant destelenit (1932, editie revazuta in 1959) al lui Mihail Solohov.
Mihail Aleksandrovici Solohov (1905-1984), cu un exceptional talent literar de povestitor, descrie criza satului din Rusia post-revolutionara, trecand, totusi, sub tacere represiunile la care au fost supusi in special taranii ucraineni in cursul colectivizarii fortate. Romanul-epopee Pe Donul linistit (1928-1940), de mai multe ori revizuit, descrie in figura tragica a eroului principal, cazacul Grigori Melehov, disparitia "stanitelor" de sine statatoare ale cazaculor de pe Don in cursul razboiului civil si in perioada ce i-a succedat. Primeste Premiul Nobel pentru literatura in anul 1965.
La primul congres al Uniunii scriitorilor sovietici din 1934, Andrei Jdanov, membru al Biroului politic al partidului comunist, proclama "realismul socialist" ca singura doctrina admisa in arta si literatura. Din acest moment, "eroi pozitivi" sunt numai personajele care se identifica cu programul si metodele partidului comunist. Doctrina realismului socialist a dus la schematizarea si unilateralitarea literaturii ruse. Putini scriitori depasesc, datorita talentului lor, cu tot conformismul ideologic, mediocritatea dominanta din perioada 1934-1939. In afara de romanele lui Mihail Solohov, mai sunt de mentionat romanul Lui Leonid Leonov, Drumul spre ocean (1935), in care se redau gandurile unui comisar politic aflat pe patul de moarte, precum si unele din cartile lui Aleksei Tolstoi.
Aleksei Nicolaevici Tolstoi (1883-1945), de origine nobiliara. Scrie povestiri elogioase la adresa lui Stalin si romanul-fluviu Calvarul (1922-1941), cunoscut si cu numele de Drumul spre Golgota, in care se redau evenimentele din timpul revolutiei si ale razboiului civil, respectand punctul de vedere partinic. Reuseste sa aiba mai multa libertate de creatie, intr-un fel de "emigratie interna", recurgand la teme istorice (Petru cel Mare, 1929-1945) sau in genul "stiintifico-fantastic" (Hiperboloidul inginerului Garin, 1927).
Scriitorii care nu se incadreaza in acest concept raman nepublicati si sufera persecutiile regimului, cum a fost cazul scriitorilor Isaak Babel si Osip Mandelstam, care mor in lagarele de concentrare.
Mihail Afanasievici Bulgakov (1891-1940), autor de povestiri satirice si piese de teatru, in cea mai mare parte nepublicate si nereprezentate in timpul vietii scriitorului. Remarcabil prin romanul Maestrul si Margareta, scris intre 1929 si 1939, publicat postum in 1966.
In timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial intervine o relativa liberalizare in politica culturala, in prim plan situandu-se evenimentele razboiului cu pronuntat accent patriotic: Zile si nopti (1944) de Konstantin Simonov, drama Invazia (1942) de Leonid Leonov. Anul 1946 marcheaza sfarsitul acestei liberalitati artistice, Andrei Jdanov, in Raportul asupra revistelor "Zvezda" si "Leningrad", inaspreste mai mult doctrina realismului socialist dupa criteriul "partinitatii" (partiinost): o opera artistica sau literara este "valoroasa" doar in masura in care corespunde ideologiei marxist-leniniste si serveste programului partidului comunist. Exemplu tipic pentru aceasta categorie de scriitori este
Ilia Ehrenburg (1891-1967), scriitor si ziarist, pe cat de prolific (a publicat peste o suta de carti!), pe atat de controversat. Intre 1908 si 1917 traieste la Paris, dupa care revine in Rusia sovietica, pentru ca in anii 1921-1940 sa traiasca din nou in Occident (Praga, Berlin si Paris). Revenit in Uniunea Sovietica, in 1940, publica romanul Caderea Parisului (1940-1941). In timpul razboiului se face cunoscut in special prin cronicile la radio Moscova, in care face apel la uciderea a tot ce este "neamt", fara nici o deosebire. In 1949, ii apare romanul Furtuna pe tema evenimentelor din razboi. Desi cazut in dizgratia oficialitatilor, se bucura insa de aprecierea si protectia personala a lui Stalin si primeste de doua ori (1942 si 1948) "Premiul Stalin" pentru literatura. Dupa moartea lui Stalin, publica romanul Dezghetul (1957), in care se face campionul liberalizarii vietii sociale.
Perioada anilor 1953-1991
Dupa moartea lui Stalin in 1953 si denuntarea stalinismului de catre Nikita Hrusciov la al XX-lea Congres al Partidului Comunist, in perioada de asa-zis "dezghet" (dupa titlul romanului lui Ilia Ehrenburg), profita intr-o oarecare masura si literatura de relativa liberalizare. Realismul socialist ramane, totusi, doctrina oficiala. Un important roman din aceasta perioada este Nu numai paine (1956) de V.D. Dudintev. In poezia lirica se remarca Evghenii Evtusenko, Andrei Vosnesenski, Bella Ahmadulina si R.I. Rojdestvenski. Cu toate acestea, pana la initierea de catre Mihail Gorbaciov a politicii de destindere (Perestroika), o parte a scriitorilor isi publica operele in strainatate sau le difuzeaza in Uniunea Sovietica, in mod clandestin, sub forma manuscriselor multiplicate (Samizdat). Scriitorii A.D. Siniavski si J.M. Daniel sunt condamnati, in 1966, la internare intr-un lagar de munca, sub acuzarea ca ar fi defaimat statul sovietic prin faptul de a-si fi publicat cartile in strainatate.
Alexandr Soljenitin (n. 1918), internat intre 1945 si 1953 intr-un lagar de munca, apoi deportat pana in 1956 in Asia Centrala, publica in 1963, cu aprobarea expresa a lui Hrusciov, romanul O zi din viata lui Ivan Denisovici, in care descrie viata detinutilor in lagarele de concentrare sovietice. Urmatoarele sale romane Primul cerc al iadului (1968) si Pavilionul cancerosilor (1968-1969) sunt insa interzise de cenzura si apar in strainatate, dupa ce circulasera clandestin in Uniunea Sovietica ca "Samizdat". In 1970 obtine Premiul Nobel pentru literatura, dar nu i se acorda pasaport pentru a primi personal premiul. Protestele sale repetate impotriva cenzurii si a internarii persoanelor dizidente in servicii de psihiatrie ii atrag excluderea din Uniunea scriitorilor si in 1974 expulzarea din URSS. Cartea sa Arhipelagul Gulag ( in trei volume) - o ampla lucrare documentara asupra prigonirii a milioane de cetateni sovietici in anii 1918 pana in 1956 - apare intre anii 1973 si 1975 la Paris. Se intoarce in Rusia, in 1994.
Alexandr Trifonovici Tvardovski (1910-1971) a fost redactor sef al revistei "Novii Mir" intre 1950 si 1970, cu o intrerupere de patru ani in anii '50. Incurajeaza tonurile critice in literatura sovietica, fara a se situa pe pozitii anti-comuniste. In poemul Tiorkin in infern (1954-1963) descrie intr-un stil ironico-satiric realitatile vietii cetatenilor sovietici din timpul lui Stalin.
Tot sub forma literaturii "Samizdat" circula poeziile lui Iosif Brodski, expulzat in 1972 din URSS.
- V. Tarsis scrie romanele satirice Musca albastra (1963), Mesaj din casa de nebuni (1965) si Combinatul placerilor (1967). In anul 1966 este expulzat din URSS.
Proza literara a acestor ani cunoaste doua orientari:
- Tematizarea vietii la tara sau in provincie
V.G. Rasputin
V.M. Suksin
Vasili Afonin
- Literatura zisa "urbana", cu descrierea problemelor din marile orase
A.G. Bitov
W.S. Makanin
Vladimir Krupin
Viktor Astafiev
La mijlocul anilor '80, o data cu politica de transparenta in viata publica ("Glasnost"), initiata de Mihail Gorbaciov, are loc si un proces de reinnoire a literaturii ruse. Multi scriitori se intorc din emigratie si sunt reprimiti in Uniunea Scriitorilor, trecutul poate fi analizat si prezentat in mod critic, fara imperativul ideologiei comuniste. In 1987 apare romanul Copiii din Arbat al lui Anatoli Ribakov, in care stalinismul este stigmatizat intr-o forma neobisnuita pana acum. Cartile lui A.I. Pristavkin si dramele lui Mihail Satrov prezinta evenimentele tragice ale epurarilor staliniste din anii '30. In scrierile altor autori, ca Cinghiz Aitmatov si V.P. Astafiev, sunt tratate teme, pana atunci tabù, privind consumul de stupefiante sau cresterea criminalitatii.
Literatura rusa contemporana
Dupa dezmembrarea Uniunii Sovietice, in 1991, incepe o noua era in literatura rusa, care se deschide tot mai mult ideilor si stilului postmodern. De un deosebit succes se bucura romanele politiste ale Dariei Dontova, traduse si in mai multe limbi europene. Romanul O saga moscovita de Vasili Axionov relateaza supravietuirea familiei Gradov sub stalinism. Alti scriitori rusi contemporani:
- Victor Pelevin, autor de nuvele si romane (Mitraliera de lut, Sageata galbena, 1999; Generatia P, 2001), distins in 2001 de catre Fundatia culturala din Hamburg cu Premiul "Richard Schönfeld" pentru literatura satirica.
- Vladimir Sorokin, romancier (Sarpele, 1985; Banchetul, 2000; Gheata, 2002) si autor dramatic.
- Tatiana Tolstoia
- Liudmila Ulitkaia
- Vladimir Makanin, autor de poezii, nuvele si romane (Adancuri sau un erou al timpului nostru, 1998, ce aminteste titlurile unor romane de Fiodor Dostoevski si Mihail Lermontov)
- Nina Gorlanova
literatura comerciala de masa:
- Boris Akunin
- Alexandra Marinina
- Daria Dontova
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

literatura rusa textele bisericesti realismul socialist
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1941 (s) | 34 queries | Mysql time :0.024731 (s)