News Flash:

Se stie cu adevarat cum a murit Robert Louis Stevenson?

15 Ianuarie 2014
846 Vizualizari | 0 Comentarii
Robert Louis Stevenson se temea ca viata i se va sfarsi lent si chinuitor din cauza tuberculozei, boala de care suferea. Insa sfarsitul s-a produs brusc si pe neasteptate, in timp ce scria romanul ce avea sa devina capodopera sa neterminata.
Scriitorul ce a incantat generatii intregi de tineri cu Comoara din insula si Ciudatul caz al doctorului Jekyll si al domnului Hyde a fost un copil bolnavicios ce se temea de intuneric. Tinut in brate de o dadaca, el privea pe fereastra dormitorului sau, imaginandu-si, dupa cum scria mai tarziu, “ca mai exista si alti baietei bolnavi alaturi de dadacele lor care asteapta, la fel ca noi, venirea zorilor”.
S-a nascut in Edinburgh, Scotia, pe data de 13 noiembrie 1850, fiind un prunc voinic si sanatos, insa nu s-a bucurat de sanatate decat 18 luni. A contractat de la mama sa tuberculoza pulmonara, rezumandu-si ulterior copilaria astfel:
“Stau treaz in pat, chinuit continuu de o tuse seaca, vlaguitoare, si ma rog din adancul micului meu trup sa adorm sau sa se faca dimineata”.
Asemenea mamei sale, Stevenson a calatorit la maturitate pretutindeni in cautarea climatului perfect pentru bolnavii de tuberculoza. Sudul Frantei i s-a parut favorabil, in vreme ce Anglia umeda si rece era o amenintare reala pentru viata sa; insorita Californie era aproape ideala – desi odata stabilit in SUA, lipsa banilor si alimentatia necorespunzatoare l-au adus la un pas de moarte.
In anul 1880, aflat in California, scriitorul in varsta de 30 de ani ce inca nu devenise celebru s-a casatorit cu Fanny Osbourne, o americanca divortata. Cei doi au inceput o cautare neobosita a unui climat si mai favorabil, luand la rand Elvetia, coasta franceza a Mediteranei, muntii Adirondack din statul New York si, in cele din urma, in anul 1890, insulele Pacificului de Sud, unde s-au stabilit definitiv pe insula Upolu din arhipelagul Samoa. Acolo, Stevenson s-a bucurat de cea mai buna stare de sanatate din viata sa – excelenta pentru el, deprimanta pentru un om sanatos. El a evidentiat acest lucru intr-o scrisoare trimisa din Samoa, in anul 1893, cu un an inainte de a muri:
Nu am fost complet sanatos nicio zi. M-am trezit bolnav si m-am culcat epuizat, vazandu-mi de lucru fara ezitare. Am scris si in pat si la birou, cand aveam hemoragii, cand imi era rau, cand eram cuprins de crize de tuse sau cand eram vlaguit, si de atata vreme incat cred ca am castigat ramasagul si am invins in lupta cu viata. Acum sunt mai bine; de fapt, ma simt mai bine de cand am ajuns in Pacific; si totusi rare sunt zilele in care sa nu fiu chinuit de vreo tulburare fizica. Iar lupta continua – bolnav sau sanatos, nu conteaza – asa se spune.
Tanarul scriitor tuberculos ajunsese acum celebru. El publicase Rapit si Gradina de versuri a unui copil, poezii care surprind cu intensitate din perspectiva unui adult emotiile si senzatiile copilariei. Propriile amintiri din copilarie, pline de boala si de teama de intuneric, i-au conferit lui Stevenson o sensibilitate aparte, iar aceste poezii sunt considerate unice in toata literatura engleza.
Moartea sa prematura si neasteptata a survenit pe data de 3 decembrie 1894. Stevenson si-a petrecut dimineata la Vailima, casa lui de pe varful unui deal din Samoa, dictandu-i fiicei sale vitrege, Bell Strong, capitolul al noualea al romanului sau neterminat, Stavilarul din Hermiston. Netulburat in aceea zi de tuse, un eveniment rar, a descris plin de exuberanta finalul cartii, precum si propriile sale planuri de viitor.
Dupa-amiaza, dupa ce si-a terminat corespondenta, a coborat la parterul casei si si-a gasit sotia chinuita de o presimtire puternica. Ceva groaznic era pe cale sa se intample, insista ea, insa in ciuda incercarilor sotului sau ea nu reusea sa identifice acel vag presentiment. Ingrijorarea sa era atat de palpabila, incat insusi Stevenson a devenit nelinistit, incercand de mai multe ori sa schimbe subiectul. El a coborat in pivnita sa ia o sticla de vin de Burgundia, apoi s-a intors pe veranda. Deodata si-a cuprins capul in palme si a strigat: “Ce-i asta?” Atat Fanny cat si fiica lui vitrega erau nedumerite. El le-a intrebat curios: “Arat ciudat?” apoi s-a prabusit in genunchi, urland: “Capul meu, capul meu!” El nu si-a mai recapatat cunostinta, murind la ora 8:10, in acea seara, la 44 de ani.
Fanny nu putea sa creada ca sotul ei murise. Aceasta moarte subita in paradisul tropical parea o ironie cruda a sortii. Dupa ce calatorisera in toata lumea pentru a gasi un sanatoriu natural pentru tuberculoza ce ar fi trebuit sa-l ucida, ei reusisera sa gaseasca locul ideal, iar sanatatea lui incepuse sa se imbunatateasca, fiind ucis, in schimb, de un accident cerebral.
sursa: Charles Panati, Cartea sfarsiturilor, Ed. Orizonturi, Bucuresti, 2005/istoriiregasite
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

tuberculozei romanul
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1854 (s) | 34 queries | Mysql time :0.029043 (s)