News Flash:

Semnificatia expresiei: Sange albastru

24 Ianuarie 2014
4787 Vizualizari | 0 Comentarii
Expresia vine din Spania evului mediu, cand marii aristocrati sustineau ca in vinele lor curge sange pur albastru, spre deosebire de nobilii “de categorii inferioare“, care au suferit felurite amestecuri de sange, mai ales de sange maur.

Vezi si Povestile neadevarate cu privire la Evul Mediu 
Alegerea culorii albastre pentru sange se explica prin faptul ca, in mare parte, costumele, blazoanele si mai cu seama cordoanele si panglicele decoratiilor erau pe atunci azurii, albastrul fiind culoarea preferata si reprezentativa a membrilor inaltei aristocratii. Ei doreau astfel sa se deosebeasca atat de tagma prelatilor, care adoptasera vesminte de culoare rosie (de unde si denumirea de „rosu-cardinal”), cat si in special de „vestoanele verzi“ populare (culoarea verde fiind a vulgului si deci considerata vulgara).
De altfel, inca la Roma si mai ales la Constantinopol pe vremea Bizantului, publicul se impartea la circuri si pe hipodrom in „albastri“ si „verzi“, dupa culoarea bluzelor calaretilor din arena. Rivalitatea a trecut de la spectacole in viata publica si din capitala in tot imperiul, culoarea albastra fiind agreata indeosebi de patura nobila. Insusi imparatul trebuia sa aleaga una dintre culori. Iustinian, pronuntandu-se pentru „albastri“, a determinat, in anul 532, o rascoala si o ciocnire sangeroasa intre cele doua tabere (cunoscuta sub denumirea „Nika“), din care pricina era sa-si piarda si tronul, caci „verzii“ proclamasera imparat pe printul  Hypatius.
Cu timpul, expresia „sange albastru“, care desemneaza o obarsie nobila, s-a colorat si cu o nuanta de ironie.
sursa: I. Berg, Dictionar de cuvinte, expresii, citate celebre, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1969, p.370-371/istoriiregasite
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

constantinopol bizantului
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1625 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013104 (s)