News Flash:

Si copiii au plecat in cruciada

17 Aprilie 2013
2594 Vizualizari | 0 Comentarii
Cruciada copiilor este poate unul dintre cele mai neobisnuite evenimente din tot evul mediu. Copiii vor pleca la razboiul sfant dupa cea de-a patra cruciada (1202-1204), un dezastru al dogmei si invataturii crestine avand in vedere indepartarea tot mai flagranta de scopul initial al acestor campanii militare. Prin initiativa lor, grupul de copii incearca, cel putin la nivel mental, sa reinvie valorile crestine prin imaginea puritatii pe care o invoca. Episodul insa se desfasoara tragic…
Intr-o zi de mai, in 1212, isi face aparitia la Saint-Denis, la curtea regelui Phillippe, un pastor de numai 12 ani pe nume Etienne, originar din micul orasel Cloyes, care sustine ca Iisus i s-ar fi revelat si l-ar fi indemnat sa plece in cruciada. Regele nu se lasa impresionat, dar copilul, inflacarat de epifanie, isi intra in rolul de lider religios, unul care trebuie sa reuseasca acolo unde cei mai varstnici au dat gres. De 15 ani se tot predica necesitatea unei cruciade impotriva musulmanilor din Spania sau a ereticilor din Languedoc. Nu a fost deloc greu ca toata fervoarea sa se infiltreze si in sufletul unui copil care isi asuma si el rolul de pastor spiritual, visand sa devina un soi de Petre Eremitul, care isi castigase aura legendara secolul trecut.
Incepe sa predice la portile abatiei Saint-Denis, spunand ca va conduce un grup de copii in Tara Sfanta, ca marile vor seca in fata lor si vor patrunde nestingheriti in orient. Etienne are un talent oratoric deosebit, cu care ii impresioneaza chiar si pe batrani. De necrezut, dar izbuteste in cele din urma sa adune o masa mare de copii dornici sa plece pe meleaguri straine in cautarea lui Dumnezeu. Se reunesc la Vendome si pornesc in nevinovata lor expeditie.
Contemporanii vorbesc de un numar colosal, mii de suflete care iau calea pelerinajului. Majoritatea sunt copii de tarani, desi cand si cand mai apre cate-un vlastar de vita nobila. Sunt si fete, cativa preoti, cativa pelerini mai varstnici, unii animati de pietate, altii de saracie. Expeditia incepe dupa binecuvantarea preotilor locali si respingerea suferintelor parintesti in numele unui ideal mai maret. In afara de Stephan pe care il purta o caruta si cei cativa copii de nobil, toti merg pe jos. Conducatorul capata o aura de sfintenie, poate si din cauza vesmintelor modeste si chipului tanar, luminat de credinta. Trec de Tours si Lyon, marsaluind spre Marseille intr-o vara torida. Depind de mila localnicilor si acestia abia se intretin pe sine.
 
Moartea ii ia unul cate unul. Ajungand la Marseille, sunt intampinati cu mare bucurie si li se ofera adapost. In dimineata urmatoare se grabesc spre port, iar cand minunea promisa nu se infaptuieste si marile nu se despart, unii il acuza pe Etienne de tradare, iar altii asteapta cuminti, poate s-o indura Dumnezeu de ei. Dupa cateva zile, doi comercianti pe nume Hugues Ferreus si Guillaume de Posqueres se ofera sa le puna la dispozitie corabii pentru a-I transporta in Palestina, in numele Domnului. Etienne accepta cu entuziasm cele 7 vase care ii poarta departe, iar vreme de 18 ani nu se mai stie nimic de micii pelerini.
Povestile despre Etienne ajung si in zona renana. La numai cateva saptamani dupa asumarea misionarismului, Nikolas predica acelasi mesaj al ascendentului moral asupra cavalerilor a caror lacomie a dus la prabusirea telului initial al razboaielor. La Köln incepe sa se adune o armata de copii, gratie vorbelor pline de elan ale micului predicator. Spre deosebire de francezii care vor sa se instapaneasca cu forta in Tara Sfanta, germanii doresc sa realizeze scopul prin convertirea infidelilor. In general, copiii din Renania erau ceva mai in varsta si participau mai multe fete decat in grupul lui Etienne. Rangul social varia de la nobili la vagabonzi. Expeditia se imparte in doua: primul grup, numarand dupa cronici 20.000, era condus de insusi Nikolas, care ia ruta Basel-Elvetia de vest-Geneva, trecand Alpii prin Mont Cenis. Pierderile omenesti sunt grele.
La finele lui august mai putin de o treime izbuteste sa vada zidurile Genevei. Au permisiune de sedere, iar bucuria isi face loc in sufletele lor. Dar cand mare refuza sa asculte, la fel ca la Marseille, dezamagirea este fara margini, crescand si suspiciunea unui complot. Unii aleg sa ramana in oras, dar Nikolas continua calatoria indreptandu-se spre Pisa. Acolo doua corabii transporta o parte dintre ei in Palestina, dar soarta lor ramane necunoscuta. Nikolas insa mai asteapta un miracol si apeleaza la insusi papa Inocentiu, induiosat de piosenia dar si de naivitatea lor. Ii indeamna cu blandete sa plece inapoi acasa si sa isi reia misiunea atunci cand vor fi mari, acea de a lupta pentru Iisus.
Se cunosc putine despre drumul de intoarcere. Multi sunt rapusi de boli sau intemperii, cei mai norocosi ajung in grija unor familii italiene. Sporadic mai se iveste cate unul inapoi acasa. Nikolas probabil ca nu este printre acestia. Parintii suferinzi si indignati insa, cer arestarea tatalui copilului, care i-ar fi sustinut initiativa prosteasca din aroganta. Acesta este spanzurat.
Soarta nu surade nici celui de-al doilea grup de copii. Trecand prin Elvetia centrala si Italia poposesc la Ancona, dar marea iarasi nu se desparte si copiii se misca spre Brindisi. Si aici intampina aceeasi situatie: cateva vase dispuse sa duca un numar in Palestina sau lungul drum spre casa care se sfarseste de obicei in mizerie si moarte.
Francezii au avut poate ceva mai multe de indurat. In 1230 un preot ne spune o poveste interesanta din est. Fusese alaturi de Etienne la Marseille, imbarcandu-se pe unul din vasele negustoresti. Vremea rea face ravagii, iar doua corabii naufragiaza pe insula San Pietro. Cele cinci care supravietuiesc furtunii se trezesc inconjurate de un detasament al sarazinilor, afland ca totul era un aranjament pentru a fi vanduti ca sclavi. Sunt dusi toti la Bougie, pe coasta algeriana. Majoritatea ramane aici in captivitate, putini ajung in Egiptul care platea mai bine pentru sclavii europeni. Guvernatorul Alexandriei achizitioneaza o parte pentru a-i lucra pamanturile. Preotul povesteste ca mai erau in viata in jur de 700. Cativa sunt dusi la Baghdad, unde devin martiri pentru ca refuza convertirea la Islam. Cei mai norocosi se pare ca sunt acest preot si cei cativa care stiu sa scrie si sa citeasca. Guvernatorul Egiptului, al-Adil, interesat de limbile si cultura ocidentala, ii pastreaza ca traducatori si secretari, asigurandu-le conditii relativ bune. Dar ei sunt exceptia. Copiii se jerfesc de dragul unui ideal in care poate ca, in inocenta lor, au crezut mai mult decat oricine. Dar nici macar ei nu au restituit Ierusalimul crestinilor..

sursa:historia.ro 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

Galerie Foto

cruciada1
cruciada copii istorie regele phillippe iisus
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1668 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012638 (s)