News Flash:

Sofocle 496-406 i.Hr

Sofocle, maestru al tehnicii tragediei clasice

14 Februarie 2013
2442 Vizualizari | 0 Comentarii
Sofocle
Celui cu chibzuinta, lauda mea deplina,
Celui ce din junie si pan-la senectute
N-a fost prostit de munca si-al patimii pustiu.

Celui ce-a vazut viata in adancimi, si lina,
A Atticii suire in glorii absolute
Cantandu-l pe Colonos cel dulce si-al sau fiu.

(Matthew Arnold, Catre un prieten. Traducere de Passionaria Stoicescu)

In conceptualizarea rolului si importantei celor trei mari tragedieni greci, ESCHIL este considerat cel mai adesea intemeietorul, iar EURIPIDE marele revoltat si iconoclast. Dar Sofocle este cel care ocupa locul central ca maestru al tehnicii tragediei clasice. Sofocle a sintetizat preocuparile etice si religioase ale lui Eschil si patrunderea psihologica a lui Euripide intr-o maiestrie artistica absoluta. Pentru Aristotel, piesele lui Sofocle reprezentau expresia ideala a tragediei atice, oferindu-i modelul de intelegere a procesului tragic pe care avea sa-l analizeze in Poetica. Conceptul modern de tragedie axata pe dilema unui singur personaj central este ilustrata de piesa Oedip rege, fara indoiala piesa de teatru cu cel mai mare impact care a fost scrisa vreodata.

Pe langa realizarile in domeniul dramaturgiei si spiritul sau novator, Sofocle se distinge si ca un personaj reprezentativ al vremii sale, secolul al V-lea i.Hr. fiind marcat de afirmarea Atenei ca putere politica si cultura. S-a nascut in 496 i.Hr. in Colonus, in apropiere de Atena. La varsta de saisprezece ani, Sofocle, un desavarsit dansator si cantaret din lira, a fost ales pentru a organiza spectacolul prilejuit de victoria impotriva persilor din lupta de la Salamina, eveniment care marcheaza inceputul epocii de aur ateniene. A murit in anul 406 i.Hr., cu doi ani inainte ca Atena sa fie invinsa de Sparta, ceea ce a insemnat sfarsitul unei perioade de aproximativ o suta de ani de suprematie culturala ateniana. Aflat in centrul vietii publice din Atena, Sofocle a fost trezorier imperial si diplomat, fiind ales de doua ori general. in 413, cand avea peste optzeci de ani, Sofocle a devenit comisar special pentru investigarea dezastrului militar atenian din Sicilia. Preot laic al cultului unei zeitati locale, Sofocle a infiintat si o asociatie literara si era prieten apropiat cu persoane proeminente precum Ion din Chios, Herodot, Archelaos. Civilizat, manierat si spiritual, Sofocle era indragit de contemporanii sai, care vedeau in el intruchiparea echilibrului si seninatatii. Poreclindu-l Albina, pentru elocinta lui “dulce", acestia ii faceau cel mai magulitor compliment la care putea aspira un poet sau povestitor - il asemuiau cu tragicul Homer.

In contrast cu echilibrul si stabilitatea lui in viata publica si particulara, piesele sale orchestreaza o provocare tulburatoare la adresa sigurantei si a certitudinii, punand sub semnul intrebarii fragilitatea naturii umane in raport cu fortele destinului. Lucrarile lui pornesc de la observatia fundamentala ca puterea si realizarile umane trebuie sa fie contrabalansate de o vulnerabilitate totala in fata imprejurarilor. Sofocle si-a inceput cariera ca dramaturg in anul 468 surclasandu-l pe Eschil la Marile Sarbatori Dionisiace anuale. In urmatorii saizeci de ani a scris peste o suta douazeci de piese de teatru (dintre care numai sapte s-au pastrat integral), castigand premiul intai la Sarbatorile Dionisiace de douazeci,si patra de ori, fara sa se situeze niciodata mai jos de locul al doilea, ceea ce l-a consacrat drept cel mai remarcabil si mai popular autor de teatru din acea vreme. Sofocle a introdus cel de-al treilea actor in tragedia greaca, ceea ce a permis crearea unor situatii dramatice mai complexe si aprofundarea introspectiei psihologice prin relatiile interpersonale si dialog. Sofocle a inlocuit trilogiile legate ale lui Eschil cu piese distincte pe diverse subiecte, prezentate la i acelasi concurs, stabilind norma preluata ulterior in teatral occidental, care prevedea deplasarea accentului pe intensitatea si unitatea actiunii dramatice. Daca lui Eschil i se atribuie meritul de a fi descoperit resursele poetice si emotionale ale tragediei, rafinamentul si maiestria tehnica ale lui Sofocle au reprezentat standardele dupa care a fost judecata aceasta forma literara incepand din secolul al V-lea i.Hr.

Deoarece s-au pastrat atat de putine piese care nu pot fi datate decat cu aproximatie, este imposibil sa stabilim etapele evolutiei artistice a lui Sofocle. in schimb, putem face cateva comentarii cu caracter general despre temele si particularitatile specifice artei si viziunii lui. in centrul pieselor sale - Ajax, Antigona, Trahiniile, Oedip rege, Electra, Filoctet si Oedip la Colonus - se afla conflictul dramatic al unor personaje care ajung la nivelul constientizarii si cunoasterii adevarului prin suferinta. Asa cum afirma savantul clasicist Bernard Knox, “Sofocle ne prezinta pentru prima data prototipul eroului tragic - un erou care, sprijinit de zei si opunandu-se oamenilor, ia o decizie plamadita la nivelul celui mai profund strat al naturii sale individuale, physis, si apoi se mentine ferm pe pozitie in mod eroic, feroce, orbeste chiar pana la autodistrugere".

In esenta lor, tragediile lui Sofocle sunt drame morale si religioase in care eroul se confrunta cu un destin implacabil, fiind nevoit sa se supuna vointei zeilor. In capodopera sa, Oedip rege, Oedip este modelul de conducator ale carui puncte forte, coroborate cu slabiciunea lui omeneasca, duc la dezvaluirea faptului ca a incalcat ordinea sociala si divina prin patricid si incest. Piesa dramatizeaza dureroasa calatorie a lui Oedip catre el insusi, catre cunoasterea propriului eu, evocand, asa cum spunea Aristotel, mila si teama de tragedie, caci publicului i se reveleaza intelegerea aprofundata a naturii umane si a limitelor acesteia. La sfarsitul piesei, Oedip ajunge la adevar, dar este orb si izgonit din societate. Corul sintetizeaza lectia dura care ii este administrata eroului:
Vedeti-l, vedeti-l; voi, oameni din tara mea, Teba!
Oedip ce-a stiut dezlega mult vestitele taine,
Al tarii stapan ajunsese. La soarta-i, ravnind-o,
Priveau toti tebanii. Azi soarta-l arunca-n urgie
Cumplita ... Oricui asteptati-i si ziua din urma
A vietii. Si numai cand omul trecutu-i-a pragul,
Dar fara amaruri, atunci fericit socotiti-l!


(Din Sofocle - Oedip rege Traducere de George Fotino, Editura pentru literatura, Bucuresti, 1965).

In toate tragediile sale, Sofocle abordeaza o chestiune morala sau religioasa esentiala intrucat personajele lui se confrunta cu probleme fundamentale, testandu-se unele pe altele intr-un ciclu de consecinte si responsabilitati. In Antigona, piesa este centrata pe oportunitatea inmormantarii tradatorului Polinice, fratele Antigonei. Loialitatea familiei Antigonei intra in conflict cu raspunderea si mandria civica a regelui Tebei, Creon. in final, Antigona, una dintre cele mai marete figuri literare ilustrand impotrivirea in fata autoritatii, obtine castig de cauza, dar cu un pret cumplit. Creon descopera adevarul prea tarziu pentru a o mai putea salva si insasi familia lui este distrusa. Corul rezuma din nou ceea ce a ilustrat atat de viu tragedia: “Duritatea cuvintelor rostite de cel mandru este amendata prin loviturile destinului si in ultima instanta aceste lovituri ne invata ce este intelepciunea".

Sofocle a fost primul dramaturg care a realizat in piesele sale o analiza atat de profunda a universului si a capacitatii omului de a face fata ambiguitatilor acestuia. Prin intermediul incercarilor severe la care si-a supus personajele, Sofocle a orchestrat adversitatea in revelatii care continua sa faca apel la capacitatea publicului de a vibra afectiv si de a-si manifesta compasiunea.

sofocle aristotel poetica oedip rege herodot ajax antigona trahiniile
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1474 (s) | 25 queries | Mysql time :0.014906 (s)

loading...